ICCJ. Decizia nr. 6256/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6256/2013
Dosar nr. 1274/2/2011
Şedinţa publică de la 20 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei şi procedura derulată de prima instanţă
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Agenţia Naţională pentru Romi a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU):
- anularea în parte a măsurilor dispuse prin Scrisoarea Standard de Informare a Beneficiarului nr. 40 din 17 august 2010, precum şi a adresei de răspuns nr. 8247 din 27 octombrie 2010 la contestaţia nr. 3900 din 17 septembrie 2010 emisă de AMPOSDRU cu privire la proiectul „Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială” ID 2151, contract de finanţare nr. POSDRU/14/6.1/S/9;
- recalcularea cheltuielilor din cererea de rambursare nr. 1 din 31 mai 2010 şi validarea sumei de 232.740 RON, reprezentând salarii, impozite şi contribuţii sociale aferente lunilor noiembrie şi decembrie 2009, ianuarie, februarie şi martie 2010;
- recalcularea cheltuielilor generale de administraţie prin aplicarea procentului de 5% din totalul costurilor directe declarate eligibile.
În motivarea contestaţiei, reclamanta a arătat că proiectul „Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială” este finanţat din Fondul Social European, se desfăşoară la nivel naţional şi promovează măsuri specifice incluziunii sociale a romilor. Proiectul este elaborat în concordanţă cu Strategia Guvernului de îmbunătăţire a situaţiei romilor, modificată şi completată prin H.G. nr. 430/2001, cu modificările şi completările aduse prin H.G. nr. 522/2006, iar acesta reprezintă documentul cadrul al României în problematica persoanelor de etnie romă.
Reclamanta a precizat faptul că, prin Scrisoarea Standard de Informare nr. 40 din 17 august 2010, AMPOSDRU a informat-o în legătură cu sumele aferente cererii de rambursare nr. 1 din 31 mai 2010, în sensul că a fost validată suma de 80.441,47 RON, reprezentând cheltuieli declarate eligibile, iar suma de 319.268,88 RON a fost diminuată cu suma de 238.827,41 RON, pentru considerentul că reprezintă cheltuieli neeligibile.
Mai precis, nu a fost validată suma de 232.740 RON, reprezentând salariile, impozitele şi contribuţiile sociale aferente lunilor noiembrie şi decembrie 2009, ianuarie, februarie şi martie 2010 pentru persoanele din echipa de implementare, întrucât nu au fost respectate prevederile art. 17 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 281/1993 şi O.G. nr. 10/2008, referitoare la calculul tarifului orar care ar fi trebuit să se realizeze prin luarea în considerare a salariului de bază prevăzut în ordonanţa anterior individualizată. Prin urmare, sumele plătite acestora în baza contractelor de muncă cu timp parţial au fost considerate neeligibile în totalitate.
De asemenea, nu a fost validată suma de 582 RON, aferentă facturii FF76/02/04/2010, emisă în baza contractului de comision încheiat între SC “I. 4U E.” SRL şi Fundaţia Reforma Justiţiei Penale, partener în cadrul proiectului, potrivit Ordinului nr. 3/185/2008, aceasta fiind considerată o cheltuială neeligibilă.
În plus, nu a fost validată suma de 55.505,41 RON, reprezentând cheltuieli generale de administraţie, deoarece acestea se rambursează în procent de 5% din totalul costurilor directe eligibile.
Totodată, nu au fost validate nici sumele de 39,04 RON, reprezentând contravaloarea facturii FF/82287053 din 28 ianuarie 2010 şi de 39,24 RON, reprezentând contravaloarea facturii FF/8319780 din 16 aprilie 2010, întrucât acestea nu reprezintă cheltuieli eligibile, conform ordinului anterior arătat.
Reclamanta a arătat că a formulat Contestaţia administrativă nr. 3900 din 17 septembrie 2010 (înregistrată la AMPOSDRU sub nr. 8332 din 17 septembrie 2010), dar aceasta i-a fost respinsă ca nefondată. Motivele care au fundamentat soluţia de respingere au fost identice cu cele iniţiale, la care s-au mai adăugat următoarele:
„1.Nivelul de salarizare al personalului contractual angajat în cadrul instituţiilor publice este cel prevăzut în O.G. nr. 10/2008, cu modificările şi completările ulterioare şi, respectiv, cel prevăzut în Legea nr. 330/2009;
2. Agenţia Naţională pentru Romi avea posibilitatea să întreprindă toate măsurile necesare modificării ştatului de personal al instituţiei şi includerii posturilor propuse în cadrul acesteia;
3. Agenţia Naţională pentru Romi, în calitatea sa de angajator, avea obligaţia legală de a respecta legislaţia naţională aplicabilă instituţiilor publice privind modalitatea de angajare şi salarizare a personalului din instituţii publice ce implementează proiecte cu finanţare externă;
4. Proiectul ce face obiectul prezentei contestaţii nu poate să reprezinte o structură distinctă care funcţionează în regim extrabugetar, întrucât activităţile prestate sunt efectuate în numele şi din contribuţia proprie a acestuia la bugetul proiectului”.
În ceea ce priveşte declararea ca neeligibilă a sumei de 232.740 RON, în legătură cu încadrarea şi salarizarea personalului în cadrul proiectului, reclamanta a precizat că structura organizatorică şi bugetul proiectului au fost aprobate de către MMFPS/DG, AMPOSDRU odată cu contractul de finanţare şi Anexa nr. 1 - Cererea de finanţare, în data de 19 mai 2009, fără a afecta numărul de posturi ale beneficiarului finanţat, pentru activitatea de bază de la bugetul de stat. Atribuţiile stabilite în fişele de post ale acestor persoane nu corespund atribuţiilor specifice ale Agenţiei Naţionale pentru Romi, stabilite prin H.G. nr. 1703/2004, cu completările ulterioare, motiv pentru care acestea nu ar fi putut fi incluse în statutul de funcţii al instituţiei.
Reclamanta a precizat că, în contextul reducerii cheltuielilor bugetare, numărul maxim de posturi al Agenţiei, finanţate de la bugetul de stat, a fost diminuat de la 48 la 30, iar proiectul „Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială” are organigramă distinctă ce funcţionează în regim extrabugetar.
În acelaşi timp, reclamanta a învederat că plata s-a realizat cu respectarea prevederilor Ordinului comun al MMFSS şi MFP nr. 3/185 din 21 ianuarie 2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate şi a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operaţiunilor finanţate prin POSDRU 2007 - 2013 în care sunt prevăzute şi considerate eligibile cheltuielile de personal, inclusiv contribuţiile salariale suportate de către angajator şi angajat, ale personalului încadrat cu contract de muncă pe durată determinată sau nedeterminată, cu normă parţială sau întreagă de lucru, pentru activităţile adiacente de natură tehnică, financiară, contabilă, juridică sau audit.
Reclamanta a susţinut faptul că declararea salariului şi onorariului expertului contabil neeligibil este nelegală, în condiţiile în care, prin Actul adiţional nr. 1 la contractul de finanţare POSDRU/14/6.1/S/9 aferent proiectului, înregistrat sub nr. 7673/CI din 28 decembrie 2009, se prevede că, pentru beneficiarii instituţii publice, se poate angaja şi un expert contabil/contabil autorizat, prin act administrativ.
În întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 809 din 7 februarie 2012, a admis contestaţia şi a anulat în parte măsurile dispuse prin scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 40 din 17 august 2010 şi prin adresa de soluţionare a Contestaţiei nr. 8247 din 27 octombrie 2010, în sensul că a obligat pârâta să valideze suma de 232.740 RON, reprezentând salarii, impozite şi contribuţii sociale, aferente lunilor noiembrie şi decembrie 2009, ianuarie, februarie şi martie 2010 şi să recalculeze cheltuielile generale de administraţie prin aplicarea procentului de 5% la totalul costurilor directe declarate eligibile.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Este nelegală soluţia adoptată de autoritatea publică pârâtă, respectiv cea de declarare ca neeligibile a sumelor cheltuite cu salariile, impozitele şi contribuţiile sociale aferente lunilor noiembrie şi decembrie 2009, ianuarie, februarie şi martie 2010, pe considerentul că persoanele care desfăşoară activităţi în cadrul proiectului, în baza contractelor individuale de muncă cu timp parţial, ar fi trebuit să încaseze sume egale cu cele stabilite prin O.G. nr. 10/2008.
Proiectul „Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială” nu este finanţat de la bugetul de stat, motiv pentru care, în speţa de faţă, nu sunt aplicabile restricţiile impuse de legislaţia internă cu privire la salarizarea personalului bugetar.
O.G. nr. 10/2008 şi Legea nr. 330/2009 au reglementat salarizarea persoanelor din sectorul bugetar.
Mai precis, art. 1 din legea aflată în discuţie prevede în mod expres: „Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.”
Ca atare, aprecierea pârâtei în sensul că salarizarea persoanelor angajate pentru realizarea proiectului ar fi trebuit să se facă potrivit actelor normative anterior indicate este lipsită de suport legal.
3. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
În recursul său, pârâtul a solicitat, în principal, modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, iar în subsidiar, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea căii extraordinare de atac, încadrabilă în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:
Proiectul „Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială”, aferent Contractului de finanţare POSDRU/14/6.1/S/9, este implementat de către Agenţia Naţională pentru Romi, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului. Funcţionarea acestei agenţii este reglementată de H.G. nr. 1703/2004.
Concluzia primei instanţe este eronată, deoarece proiectul aflat în discuţie este cofinanţat atât de la bugetul naţional cât şi din Fondul Social European, motiv pentru care salarizarea persoanelor implicate în derularea acestuia trebuie să respecte restricţiile impuse prin O.G. nr. 10/2008.
Intimata putea angaja personal în limita posturilor alocate prin organigrama instituţiei, cu respectarea prevederilor art. 30 C. muncii, ale O.U.G. nr. 34/2009, ale O.G. nr. 10/2008, ale Legii nr. 330/2009 şi ale Legii nr. 284/2010, sau putea externaliza activităţile din cadrul proiectului prin procedura de achiziţie publică, caz în care deveneau incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. d) din Hotărârea nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă Agenţia Naţională pentru Romi a învestit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect:
- anularea în parte a măsurilor dispuse prin Scrisoarea Standard de Informare a Beneficiarului nr. 40 din 17 august 2010 şi prin Adresa de răspuns nr. 8247 din 27 octombrie 2010 la Contestaţia nr. 3900 din 17 septembrie 2010 emisă de AMPOSDRU cu privire la proiectul „Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială” ID 2151, Contract de finanţare nr. POSDRU/14/6.1/S/9;
- recalcularea cheltuielilor din Cererea de rambursare nr. 1 din 31 mai 2010 şi validarea sumei de 232.740 RON, reprezentând salarii, impozite şi contribuţii sociale aferente lunilor noiembrie şi decembrie 2009, ianuarie, februarie şi martie 2010;
- recalcularea cheltuielilor generale de administraţie prin aplicarea procentului de 5% din totalul costurilor directe declarate eligibile.
Prima instanţă a admis acţiunea pentru considerentele prezentate la pct. I.2. din prezenta decizie.
Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de Curtea de Apel este nelegală, în raport de argumentele ce vor fi arătate în continuare.
Proiectul „Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială”, implementat de către Agenţia Naţională pentru Romi, nu este finanţat integral de către Fondul Social European, după cum susţine intimata.
Mai precis, în art. 3 din Contractul de finanţare aferent Proiectului nr. POSDRU/14/6.1/S/9 se prevede faptul că acesta este cofinanţat atât de la bugetul naţional cât şi din Fondul Social European.
Ca atare, cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului aflat în discuţie de către intimata Agenţia Naţională pentru Romi, în calitatea acesteia de angajator, îi sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. (5) din H.G. nr. 1703/2004, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora salarizarea personalului său se face potrivit normelor în vigoare referitoare la acordarea drepturilor de natură salarială pentru funcţionarii publici şi pentru personalul contractual.
Cu alte cuvinte, sunt incidente în această privinţă dispoziţiile O.G. nr. 10/2008, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 330/2009, precum şi ale Legii nr. 284/2010.
Intimata Agenţia Naţională pentru Romi avea obligaţia de a respecta legislaţia naţională aplicabilă instituţiilor publice privind modalitatea de angajare şi salarizare a personalului din instituţii publice ce implementează proiecte cu finanţare externă.
Înalta Curte nu poate primi susţinerile intimatei în sensul că aceasta a implementat proiectul aflat în analiză în baza unei organigrame distincte care funcţionează în regim extrabugetar: organigrama cu numărul de posturi alocat instituţiei publice este cea prevăzută şi aprobată prin H.G. nr. 1703/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Încadrarea de personal în afara posturilor aprobate în finanţare pentru Agenţia Naţională pentru Romi contravine prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.
Aşadar, personalul implicat în derularea proiectului este personal angajat în sectorul bugetar, iar salarizarea acestuia este reglementată de actele normative anterior nominalizate.
Sumele aprobate la capitolul resurse umane din cadrul bugetului proiectului reprezintă valorile maxime ce pot fi acceptate spre decontare, în limitele prevăzute de legislaţia internă, după cum s-a reţinut şi în actele administrative deduse controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ.
În acest sens, art. 2 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale prevede următoarele: pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să fie conformă cu legislaţia naţională şi comunitară.
În fine, instanţa de control judiciar apreciază că este legală soluţia pronunţată în contestaţia administrativă cu privire la onorariul expertului contabil implicat în derularea proiectului.
Într-adevăr, prin Actul adiţional nr. 1 la contractul de finanţare POSDRU/14/6.1/S/9 aferent proiectului, înregistrat sub nr. 7673/CI din 28 decembrie 2009, se prevede că, pentru beneficiarii instituţii publice, se poate angaja şi un expert contabil/contabil autorizat, prin act administrativ.
Însă, intimata nu a transmis autorităţii recurente actul administrativ prin care a dispus angajarea expertului contabil în vederea rambursării cheltuielilor aferente.
Prin urmare, faţă de cele anterior prezentate, Înalta Curte apreciază că măsurile dispuse prin Scrisoarea Standard de Informare a Beneficiarului nr. 40 din 17 august 2010 şi prin Adresa de răspuns nr. 8247 din 27 octombrie 2010 la Contestaţia nr. 3900 din 17 septembrie 2010 emisă de AMPOSDRU cu privire la proiectul „Participarea grupurilor vulnerabile în economia socială” ID 2151, Contract de finanţare nr. POSDRU/14/6.1/S/9, sunt legale.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, apreciind că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea reclamantei Agenţia Naţională pentru Romi ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (în prezent Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice) împotriva Sentinţei civile nr. 809 din 7 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 6201/2013. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 6265/2013. Contencios → |
---|