ICCJ. Decizia nr. 6383/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6383/2013
Dosar nr. 282/198/2012
Şedinţa de la 26 septembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin plângerea contravenţională înregistrată la data de 16 ianuarie 2012 pe rolul Judecătoriei Brezoi, petentul B.A.E. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie seria R11 nr. 0506904 din data de 19 decembrie 2011.
În motivarea plângerii, petentul a precizat că la data de 19 decembrie 2011, un agent constatator din cadrul pârâtei a încheiat Procesul-verbal seria R11 nr. 0503873, prin care a reţinut că la data de 30 iunie 2011, pe DN 7 km 188+900 metri, judeţul Vâlcea, vehiculul cu nr. de înmatriculare XX aparţinând petentului B.A.E. fără a deţine rovinietă valabilă, faptă ce constituie contravenţie potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2012 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi pentru care i s-a aplicat o amendă contravenţională în cuantum de 1.375 RON.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin Încheierea de şedinţă din data de 26 februarie 2013, Judecătoria Brezoi a scos de pe rol cauza privind pe petentul B.A.E. şi pe intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Brezoi, în temeiul dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) şi (4) din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă raportat la art. 101 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, a înaintat, pe cale administrativă, cauza de faţă spre competentă soluţionare judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul petentul, respectiv Judecătoriei Târgu Secuiesc, Judeţul Covasna.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 399 din 12 aprilie 2013, Judecătoria Târgu-Secuiesc a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Târgu Secuiesc, invocată din oficiu de către instanţă, a declinat competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale formulate de reclamantul B.A.E., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, în favoarea Judecătoriei Brezoi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea stabilirii instanţei competente.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Târgu Secuiesc a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Totodată, instanţa a apreciat că Judecătoria Brezoi, invocând aceeaşi dispoziţie legală, a procedat la o aplicare greşită a acesteia, prin încălcarea principiului „ tempus regit actum”, astfel cum este tradus şi prin art. 25 alin. (2) NCPC, potrivit căruia „ procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecată de acele instanţe, potrivit legii sub care au început”, legiuitorul Noului Cod de Procedură Civilă abandonând principiul potrivit căruia normele de procedură sunt de imediată aplicare.
Tot greşită este şi aplicarea dispoziţiilor art. XXIII alin. (1) şi (4) din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, în condiţiile în care prevederile sus-menţionate vizează exclusiv cauzele de contencios administrativ şi fiscal „pur”, această interpretare rezultând din analizarea coroborată a tuturor alineatelor articolului XXIII, în care se face referire la ÎCCJ, Curţile de apel şi Tribunale, aşadar singurele instanţe care au competenţa de a judeca acţiuni de contencios administrativ şi fiscal „pur” (Legea nr. 554/2004).
În acelaşi spirit, instanţa a avut în vedere natura juridică a contravenţiei, procedura contravenţională fiind o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în speţă contenciosul administrativ (potrivit considerentelor Deciziei nr. 349/2003 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 780 din 6 noiembrie 2003).
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin Procesul-verbal de contravenţie seria R11 nr. 0503873 din 19 decembrie 2011, întocmit de către un agent constatator din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Cestrin, petentul B.A.E., a fost sancţionat pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. 15/2002 cu amendă contravenţională în cuantum de 2.750 RON.
S-a constatat că la data de 30 iunie 2011, vehiculul cu număr de înmatriculare XX aparţinând petentului a circulat pe DN 7, km 188+900m, în localitatea Seaca, Judeţul Vâlcea, fără a deţine rovinietă valabilă.
Din procesul-verbal rezultă că locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentului a fost în localitatea Seaca, judeţul Vâlcea, situată în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Brezoi, judeţul Vâlcea.
Înalta Curte constată că, la data introducerii plângerii contravenţionale, competentă să judece plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii era judecătoria în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta contravenţională, în temeiul art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Astfel, în mod corect a reţinut Judecătoria Târgu Secuiesc că plângerea contravenţională a fost înregistrată la data de 16 ianuarie 2012, anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, fiind supusă, din punctul de vedere al instanţei competente, vechii reglementări, conform prevederilor art. 24 din noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare şi că, prin urmare, norma de competenţă se aplică numai plângerilor contravenţionale înregistrate după data de 15 februarie 2013.
Înalta Curte apreciază că, în situaţia specială a stabilirii competenţei, normele de procedură civilă nu pot retroactiva decât în cazul în care prin norma nouă se prevede în mod expres aceasta. Or, Legea nr. 2/2013 nu prevede în privinţa plângerilor contravenţionale întemeiate pe O.G. nr. 15/2002, aflate pe rolul instanţelor de judecată, obligativitatea declinării acestor cauze ca urmare a modificării competenţei teritoriale prin introducerea art. 101 în acest act normativ.
Cu toate că prin art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se prevede că „procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţelor instanţei legal învestite, se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi", Înalta Curte apreciază că acest text de lege nu este aplicabil şi plângerilor contravenţionale întemeiate pe dispoziţiile O.G. nr. 15/2002, deoarece legiuitorul nu a considerat că aceste cereri fac parte din materia contenciosului administrativ şi fiscal, ci au o identitate proprie, chiar legiuitorul făcând distincţie între cele două materii în secţiunea a II-a din acelaşi act normativ, secţiune intitulată „modificarea şi completarea unor acte normative în materia contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal".
Pe cale de consecinţă, dispoziţiile art. XXIII alin. (1) şi (4) din Legea nr. 2/2013 nu sunt incidente în cauză, sens în care dispoziţiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001 îşi păstrează aplicabilitatea, pentru cauzele având ca obiect plângere contravenţională întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 15/2002 introduse la instanţă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.
Raportat la circumstanţele cauzei, faţă de prevederile legale sus-menţionate, Înalta Curte constată că locul săvârşirii contravenţiei, reţinute în sarcina petentului este localitatea Seaca, judeţul Vâlcea, localitate aflată în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Brezoi şi, prin urmare, instanţa competentă să soluţioneze pricina este această judecătorie.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Brezoi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul B.A.E. în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - Centrul de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică, în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6374/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6385/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
