ICCJ. Decizia nr. 6431/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 6431/2013

Dosar nr. 330/43/2011

Şedinţa publică de la 27 septembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prima instanţă

a) Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la 30 septembrie 2011, reclamanta Fundaţia „Ş.”, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, anularea Ordinelor nr. 5929 din 28 decembrie 2010, şi 5930 din 28 decembrie 2010, precum şi a actelor de control nr. 5830 din 11 noiembrie 2010 şi 5831 din 11 noiembrie 2010, prin care s-a dispus ridicarea autorizaţiei de funcţionare provizorie a Fundaţiei „Ş.” Târgu Mureş pentru unităţile de învăţământ preuniversitar Şcoala Postliceală Sanitară Sighişoara şi Şcoala Postliceală Sanitară Târnăveni.

În motivarea acţiunii s-a arătat că avea calitatea de asociaţie finanţatoare a celor două unităţi de învăţământ, pentru care a primit autorizaţie de funcţionare provizorie, cu nr. 2832 din 17 decembrie 2007 şi 2833 din 17 decembrie 2007, până la momentul acreditării lor şi acordării de personalitate juridică prin hotărâre de guvern.

A precizat că s-a efectuat evaluarea activităţii de către Agenţia română de asigurare a calităţii în învăţământul preuniversitar, care a propus ministrului educaţiei retragerea autorizaţiei, astfel că au fost emise cele două ordine contestate.

S-a menţionat că cele două unităţi şcolare îndeplinesc standardele de calitate necesare autorizării funcţionării, neajunsurile constatate cu ocazia controlului au fost remediate.

b) Întâmpinarea formulată în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ministrului educaţiei D.P.F., susţinând că cele două ordine au fost emise în calitate de reprezentant al M.E.C.T.S.

S-a invocat, de asemenea, excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, în raport de prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, susţinând că nu a fost respectat termenul reglementat de aceste dispoziţii legale, întrucât reclamantei i s-a răspuns la plângerea prealabilă la data de 21 aprilie 2011, iar acţiunea a fost introdusă la data de 30 septembrie 2011, deci peste termenul de 6 luni.

Pârâtul a susţinut că M.E.C.T.C. nu are calitate procesuală pentru capătul de cerere având ca obiect anularea actelor de control nr. 5830 din 11 noiembrie 2010 şi 5831 din 11 noiembrie 2010, acte emise de către ARACIP, care este instituţie publică, cu personalitate juridică, aşa cum rezultă din dispoziţiile O.U.G. nr. 75/2005 aprobată prin Legea nr. 87/2006.

Pe fond, s-a arătat că ordinele contestate au fost emise în baza competentelor recunoscute MECTS şi a avut în vedere propunerile făcute de către ARACIP prin Hotărârea 12 din 14 decembrie 2010 a acestei instituţii, hotărâre prin care s-a respins cererea de autorizare a funcţionării celor două unităţi de învăţământ preuniversitar, pe considerentul că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru funcţionarea în conformitate cu toate standardele de calitate, aprobate prin H.G. nr. 21/2007.

c) Sentinţa şi considerentele primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 89 din 10 mai 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a dispus admiterea în parte a acţiunii reclamantei Fundaţia “Ş.” în contradictoriu cu pârâtul MECTS, fiind anulate Ordinele nr. 5929 din 28 decembrie 2010 şi nr. 5930 din 28 decembrie 2010, emise de pârât.

S-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii reclamantei de anulare a actelor de control întocmite de ARACIP.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ministrului D.P.F. a rămas fără obiect întrucât reclamanta a precizat că înţelege să se judece cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, răspunsul autorităţii pârâte fiind comunicat la 21 aprilie 2011, acţiunea fiind introdusă la 30 august 2011, s-a respectat termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/ 2004.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pentru petitul având ca obiect anularea actelor de control, s-a reţinut că acesta nu are calitate procesuală pasivă, actele fiind emise de ARACIP, instituţie cu personalitate juridică recunoscută prin O.U.G. nr. 75/2005, ceea ce înseamnă că aceasta poate sta în instant, în nume propriu.

Pe fond, prima instanţă a apreciat că potrivit art. 34 din O.G. nr. 75/2005, Ministerul Educaţiei şi Cercetării avea obligaţia de a avertiza organizaţia furnizoare şi a-i acorda un termen de un an pentru aducerea activităţii educaţionale la nivelul standardelor naţionale, după expirarea termenului urmând a se face o nouă evaluare externă.

S-a precizat în sentinţă că, în speţă, reclamanta nu a beneficiat de această perioadă de graţie, fiind lipsită de posibilitatea recunoscută de legiuitor de remediere a deficienţelor constatate şi de dreptul la o nouă evaluare, astfel că după primul raport de evaluare externă în care s-au constatat anumite deficienţe, reclamantei i s-a ridicat dreptul de funcţionare pentru cele două unităţi de învăţământ preuniversitar.

Prima instanţă a arătat că reclamantei i s-a încălcat dreptul de a beneficia de o perioadă în care să-şi poată remedia deficienţele constatate la evaluarea externă consemnate în cele două rapoarte de control, precum şi dreptul la o nouă evaluare.

2. Instanţa de recurs

a) Motivele de recurs

În motivele de recurs s-a susţinut, în esenţă, că reclamanta a desfăşurat activitatea în cele două unităţi şcolare, pe baza unei autorizaţii provizorii de funcţionare şi că nu era acreditată, refuzându-se acreditarea pentru motivul că nu erau îndeplinite standardele şi criteriile legale.

A explicat recurentul că art. 34 din O.U.G. nr. 75/2005 este aplicabil numai în cazul unităţilor de învăţământ acreditate şi că reclamanta nefiind într-o astfel de situaţie, în mod greşit prima instanţă a considerat că actul atacat este nelegal.

b) Întâmpinarea formulată în cauză

Prin întâmpinare, s-a solicitat respingerea acţiunii întrucât potrivit art. 23 alin. (3) din H.G. nr. 22/2007, în cazul în care se constată că organizaţia furnizoare de educaţie nu mai respectă standardele care au stat la baza acordării autorizaţiei de funcţionare provizorie, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 34 din O.U.G. nr. 75/2005, în sensul avertizării şi acordării termenului de un an pentru aducerea activităţii educaţionale la nivelul standardelor naţionale.

c) Analiza motivelor de recurs

Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentinţa primei instanţe, situaţia de fapt şi legislaţia aplicabilă, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Prin Ordinul nr. 5929 din 28 decembrie 2010 şi Ordinul nr. 5980 din 28 decembrie 2010 s-au ridicat autorizaţiile provizorii de funcţionare pentru Şcoala Postliceală Sanitară din municipiul Sighişoara, respectiv Târnăveni, pentru neîndeplinirea unor standarde de calitate.

Potrivit art. 34 din O.U.G. nr. 75/2005 în cazul în care ARACIP constată că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care avertizează furnizorul de educaţie şi acordă un termen de un an pentru aducerea activităţii educaţionale la nivelul standardelor naţionale în vigoare.

În aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, s-a adoptat H.G. nr. 22/2007 ca act normativ secundar, care reglementează metodologia de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluare periodică a organizaţiilor furnizoare de educaţie.

Potrivit art. 23 alin. (1) din H.G. nr. 22/2007 unităţile de învăţământ preuniversitar autorizate, respectiv acreditate, sunt monitorizate şi controlate de ARACIP în vederea respectării standardelor care au stat la baza acordării autorizaţiei de funcţionare provizorie, respectiv a acreditării.

Dacă se constată că organizaţia furnizoare de educaţie nu mai respectă standardele care au stat la baza acordării autorizaţiei de funcţionare provizorie, respectiv acreditarea, se aplică prevederile art. 34 din ordonanţa de urgenţă, în acest sens fiind dispoziţiile art. 34 alin. (3) din H.G. nr. 22/2007.

Din analiza conţinutului normativ al art. 23 alin. (3) din H.G. nr. 22/2007 rezultă în mod clar că atât în cazul în care unitatea furnizare funcţionează pe bază de autorizaţie provizorie, cât şi atunci când aceasta este acreditată, dacă din raportul de evaluare întocmit de ARACIP reiese că nu mai sunt respectate standardele care au stat la baza autorizaţiei provizorii sau acreditării, se aplică prevederile art. 34 din ordonanţă.

Aşa cum s-a arătat mai sus, potrivit art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2005 atunci când ARACIP constată că nu mai sunt îndeplinite standardele de calitate, informează Ministerul Învăţământului şi Cercetării care avertizează furnizorul şi acordă un termen de un an pentru aducerea activităţii educaţionale la nivelul standardelor naţionale de calitate.

În speţă, Ministerul Învăţământului a ignorat această prevedere legală care face parte din ordinea juridică şi a dispus ridicarea autorizaţiei provizorii de funcţionare.

În raport de prevederile legale în vigoare, respectiv cele primare - O.U.G. nr. 75/2005 şi H.G. nr. 22/2007, măsura dispusă excede legii, motiv pentru care în mod întemeiat prima instanţă a constatat nelegalitatea celor două ordine şi a dispus anularea acestora.

Criticile formulate în recurs, prin care se face distincţie între unităţile acreditate şi cele care au autorizaţie provizorie de funcţionare sunt neîntemeiate, întrucât legiuitorul a instituit o procedură unitară în cazul ambelor forme de funcţionare.

Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (în prezent Ministerul Educaţiei Naţionale) împotriva Sentinţei nr. 89 din 10 mai 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6431/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs