ICCJ. Decizia nr. 6454/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6454/2013
Dosar nr. 1539/2/2011
Şedinţa publică de la 1 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC R. SRL, în contradictoriu cu pârâtul C.C., a solicitat anularea Deciziei nr. 60 din 29 decembrie 2010 emisă de pârât şi suspendarea acesteia până la soluţionarea contestaţiei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că desfăşoară activitate conexă activităţii de transport, în regim de taxe, respectiv activitate de dispecerat taxi, iar în urma controlului efectuat de inspectorii D.T.I.C. Constanţa, a fost acuzată că împreună cu alţi agenţi economici cu activitate de dispecerat de taxi sub coordonarea a două asociaţii profesionale şi patronale, au realizat o înţelegere pe orizontală constând în stabilirea concertată a tarifelor pe piaţa transportului de persoane în regim de taxi, înţelegere asimilată cu un control prin care au impus operatorilor de transport prin contractul de dispecerizare practicarea acestor tarife.
În aceste condiţii, C.C. a constatat încălcarea a dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea Concurenţei prin realizarea unor înţelegeri şi practici concertate având ca obiect majorarea tarifelor pentru serviciile de transport persoane în regim de taxi în Municipiul Constanţa, începând cu luna iulie 2004 de către 10 societăţi comerciale, întreprinderi cu activitate de dispecerizare taxi, printre care şi reclamanta.
De asemenea, a fost constatată şi încălcarea dispoziţiile art. 9 lit. a) din Legea Concurenţei prin acţiuni sau inacţiuni care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa, constând în limitarea autonomiei întreprinderilor exercitată cu respectarea reglementărilor legale de către Consiliul Local Municipal Constanţa începând cu data de 06 august 2008.
Urmare acestor încălcări, s-a stabilit în sarcina societăţii o amendă contravenţională în cuantum de 6,3% din cifra de afaceri pe anul 2009, respectiv 72.515 lei.
A precizat reclamanta că legiferarea tarifelor minime de către Consiliul Local Constanţa prin hotărâre a fost o obligaţie impusă de Legea 38/2003.
Tarifele stabilite de Consiliul Local Constanţa sunt tarifele pentru activitatea de taximetrie şi nu se referă la activitatea de dispecerat taxi, care este o activitate conexă acestui serviciu.
Contractele încheiate de reclamantă cu transportatorii autorizaţi de taxi cuprind prevederi privind tarifele practicate în temeiul art. 15 alin. (8) din Legea nr. 38/2003 actualizată.
Dispoziţiile cuprinse în art. 9 lit. a) din Legea Concurenţei care incriminează acţiunile sau inacţiunile care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa, constând în limitarea autonomiei întreprinderilor exercitată cu respectarea reglementărilor legale nu pot fi aplicate în activitatea de taximetrie.
Consultările cu nivelul A.P. nu pot constitui înţelegeri ale unui cartel economic. Reclamanta a mai arătat că practicarea tarifelor minime, care fac obiectul raportului, nu este rezultatul constituirii unui cartel cu alţi agenţi economici, ci doar voinţa operatorilor de taxi de a asigura funcţionarea societăţii la tarifele fixate de administraţia locală şi de realitatea economică a pieţei de taximetrie din Constanţa.
Prin încheierea de şedinţă din 16 septembrie 2011 s-a luat act de cererea de renunţare formulată de reclamantă cu privire la capătul de cerere privind suspendarea executării Deciziei nr. 60 din 29 decembrie 2010 a C.C.
La termenul din 06 ianuarie 2012, pârâtul a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, faţă de prevederile art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1996.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentința nr. 771 din 3 februarie 2012 , Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia formulată de reclamanta SC R. SRL, în contradictoriu cu pârâtul C.C., ca fiind tardivă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (6) din Legea Concurenţei nr. 21/1996, potrivit cărora deciziile emise de C.C. vor putea fi atacate în termen de 30 de zile de la publicare sau, după caz, de la comunicare, în procedura de contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti.
Curtea de apel Bucureşti a reţinut că Decizia nr. 60/2010 a fost comunicată de către inspectorul de concurenţă din Constanţa, cu adresele din 13 ianuarie 2011, personal reprezentanţilor agenţilor economici vizaţi, care au dat număr de înregistrare de intrare, aplicând semnătura şi ştampila de primire în data de 13 ianuarie 2011 (fila 109 dosar).
În ceea ce priveşte pe reclamanta SC R. SRL, Decizia a fost primită cu adresa din 13 ianuarie 2011, pe care reclamanta a înregistrat-o cu număr de intrare nr. 6 din 13 ianuarie 2011, acţiunea fiind înregistrată la instanţă la 18 februarie 2011, deci peste termenul legal.
Termenul de 30 de zile prevăzut de art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1996 se împlinea în ziua de 12 februarie 2011 - sâmbătă, astfel că termenul pentru depunerea acţiunii, potrivit art. 101 alin. (5) C. proc. civ., s-a prelungit până la sfârşitul primei zile de lucru următoare, respectiv luni 14 februarie 2011, dată depăşită de reclamantă, aşa cum rezultă din data de pe plicul poştal aflat la fila 74 dosar.
Recursul
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC R. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susţinerea recursului, recurenta - reclamantă a susţinut că la sediul societăţii s-a comunicat o adresă din 13 ianuarie 2011, prin care se aducea la cunoştinţă faptul că a fost emisă Decizia nr. 60/2010, care nu este definitivă, urmând ca până la data de 17 februarie 2011, societatea să formuleze obiecţii privitor la corectitudinea datelor înscrise în decizie, în caz contrar după data de 18 februarie 2011, decizia fiind definitivă, urma a se publica pe sit-ul oficial al instituţiei.
Prin urmare, în opinia recurentei, termenul de contestare a deciziei începea să curgă de la data de 18 februarie 2011.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele expuse în continuare.
Prin cererea de recurs, recurenta pretinde ca în conţinutul adresei din 13 ianuarie 2011 de însoţire a Deciziei nr. 60/2010, C.C. ar fi informat-o că decizia nu este în forma finala şi solicita observaţii faţă de aceasta decizie.
În mod evident, însă, adresa la care face referire recurenta cuprinde solicitarea formulată de intimată în conformitate cu prevederile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate, potrivit cărora „la publicarea deciziilor se va ţine seama de interesele legitime ale întreprinderilor în cauză, astfel încât secretul de afaceri să nu fie divulgat”.
Prin urmare, menţiunea din adresa de însoţire a Deciziei nr. 60/2010 emisă de C.C. se referea la posibilitatea agentului economic, vizat de decizie, sa comunice autorităţii, în vederea publicării pe pagina de web, dacă anumite date financiare din cuprinsul deciziei, pe care le consideră secrete de afaceri, să fie neutralizate la afişarea pe site-ul public, pentru a nu fi divulgate publicului care accesează pagina de web a C.C.
Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate avea în vedere susţinerea recurentei şi datorită faptului că o varianta/proiect de decizie nu îi putea fi comunicată în vederea formulării eventualelor observaţii, acestea putând fi formulate doar prin exercitarea caii de atac prevăzuta de lege.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R. SRL împotriva sentinţei nr. 711 din 3 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6444/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6549/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
