ICCJ. Decizia nr. 6549/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6549/2013
Dosar nr. 10494/2/2011
Şedinţa publică de la 4 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei şi procedura derulată de prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC H. SA a chemat în judecată pe pârâta A.N.R.D.E., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtei:
- la emiterea deciziei prin care costul contribuţiei specifice de gospodărire a apelor să fie recunoscut în totalitate în preţul energiei electrice furnizate în regim reglementat;
- la plata daunelor, reprezentând diferenţa dintre preţul pentru energia electrică livrată în regim reglementat, stabilit prin Decizia nr. 907/2011, şi preţul real, necesar pentru acoperirea cheltuielilor;
- la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu, reprezentând taxa de timbru, timbrul judiciar şi onorariul avocaţial.
În motivarea acţiunii, reclamanta a prezentat, în rezumat, următoarele aspecte:
În scopul îndeplinirii obiectului său de activitate, a încheiat cu A.N.A.R. abonamente de utilizare/exploatare a resurselor de apă sau a potențialului hidroenergetic.
Prin H.G. nr. 1202/2010, cuantumul contribuției de gospodărire a resurselor de apă pentru operatorii economici producători de energie electrică prin hidrocentrale, indiferent de puterea instalată în regim de uzinare, a crescut de 4,23 ori, ceea ce a produs grave prejudicii.
În raport de dispozițiile art. 761 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările și completările ulterioare, SC H. SA trebuie să acopere, în principal, atât costurile variabile cât și costurile fixe înregistrate de aceasta.
Prin adresele din 03 mai 2011, din 16 iunie 2011 şi din 27 iunie 2011, societatea a solicitat pârâtei majorarea tarifului de portofoliu în regim reglementat, pe baza documentației depuse care justifica necesitatea unui preț mai mare decât cel acordat de A.N.R.D.E.
Prin adresa din 04 iulie 2011, pârâta a arătat că a avut în vedere creșterea costurilor variabile, urmare a majorărilor operate prin H.G. nr. 1202/2010.
În opinia reclamantei, tariful stabilit de pârâtă nu reflectă creșterea contribuției specifice de gospodărire a apelor de peste 4 ori prin actul normativ anterior nominalizat, iar creșterile negociate pe piața concurențială nu pot compensa decât parțial majorarea acestei contribuții.
Majorarea costurilor contribuţiilor specifice de gospodărire a resurselor de apă, raportat la producerea de energie electrică în hidrocentrale, scoate în evidență următoarele aspecte:
a) în costul MWh produs, ponderea costului apei crește de la aproximativ 5 lei/MWh la peste 21 lei/MWh;
b) la nivelul costului specific pe MWh produs creşterea estimată, datorită ponderii apei brute uzinate, este de circa 16%;
c) aplicarea în continuare a prevederilor H.G. nr. 1202/2010 scoate din plaja de rentabilitate un număr foarte mare de centrale hidroelectrice aflate în exploatare, respectiv centralele de cădere redusa (Porţile de Fier II, centralele de pe râul Olt, Argeş aval, Bistriţa aval); la aceste centrale, numai costul cu apa uzinată atinge şi chiar depăşeşte 50% din costul de producţie al unui MWh; în aceasta situaţie, costul de producţie total, pentru circa 30% din producţia de energie electrică a SC H. SA, depăşeşte preţul de referinţă din piaţa de energie electrică, făcându-le ineficiente;
d) în cifre absolute, în anul hidrologic mediu, faţă de un cost total estimat de 80 milioane lei, costul total după majorarea contribuţiei în B.V.C.H. depăşeşte valoarea de 320 milioane lei;
e) la nivelul total al cheltuielilor din B.V.C.H., ponderea cheltuielilor cu apa crește astfel de la 3% la 10%, respectiv cu circa 250 milioane lei;
f) faţă de valoarea apei brute bugetate de 80 milioane lei, cheltuiala totală datorată modificării tarifului este de 320 milioane lei, ceea ce înseamnă o creştere de 240 milioane lei.
În aceste condiţii, profitul propus nu mai poate fi atins; în fapt, exerciţiul bugetar se va închide pe un deficit de câteva sute de milioane lei; situaţia hidrologică deficitară din primăvara anului 2011 a agravat lucrurile, deoarece a redus substanţial producţia de energie electrică şi, implicit, veniturile aferente.
De la data de 01 aprilie 2011, prin Decizia preşedintelui A.N.R.E. nr. 907 din 30 martie 2011, preţul reglementat la energia electrică produsă de societate în centralele hidroelectrice cu puterea instalată cuprinsă între 10-100 MW/h sau mai mare de 100 MW/h a fost majorat cu 3,6% faţă de preţul anterior, majorare care, în opinia emitentului, acoperă atât efectul creşterii costului apei, cât şi parţial alte potenţiale creşteri ale cheltuielilor SC H. SA.
În realitate, însă, această majorare este de numai 1% şi se situează mult sub costurile de operare a centralelor hidroelectrice.
În piaţa reglementată, influența creşterii preţului apei uzinate, dacă se menţine actualul nivel al contribuţiilor specifice de gospodărire a apelor, va conduce în mod inevitabil la o creştere a tarifului la consumatorul final de circa 8 -10%. Nerecunoaşterea acestor majorări de tarife de către A.N.R.E. în tariful la consumatorul final afectează direct capacitatea de finanţare a SC H. SA.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii iar, pe fond, a solicitat respingerea acesteia pentru argumentele prezentate la filele 30-43 dosar Curtea de Apel București.
La termenul de judecată din data de 13 februarie 2012, reclamanta a precizat acțiunea introductivă de instanță, în sensul că daunele solicitate prin capătul 2 de cerere se ridică la suma de 156.489.592,659 lei (a se vedea filele 62-63 dosar Curtea de Apel București).
În motivarea cererii precizatoare, reclamanta a arătat faptul că, în anul 2011, a vândut pe piaţa reglementată energie electrică în valoare de 3.869.574,497 lei.
Prin Decizia nr. 907/2011, preţul pentru energia electrică livrată în regim reglementat a fost stabilit la 86.36 lei/MWh, ceea ce conduce la o valoare totală de 334.176.453,56 lei.
Preţul mediu solicitat de SC H. SA în vederea acoperirii cheltuielilor este de 126.8 lei/MWh, ceea ce ar însemna o valoare a energie electrice vândută de 490.662.046,26 lei.
Prejudiciul suferit de societate este reprezentat de diferenţa dintre valoarea cantităţii de energie electrică apreciat de aceasta ca fiind necesar pentru acoperirea tuturor cheltuielilor sale şi valoarea cantităţii de energie electrică vândută la preţul reglementat prin Decizia nr. 907/2011.
În raport de dispozițiile art. 167 C. proc. civ., în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1560 din 05 martie 2012, a respins ca neîntemeiate excepția inadmisibilității acțiunii, precum și acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată, alături de cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
1.1. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii
Reclamanta a solicitat pârâtei majorarea tarifului de portofoliu pentru energia electrică livrată în regim reglementat prin adresele din 03 mai 2011, din 16 iunie 2011 şi din 27 iunie 2011 (filele 10-11).
Clarificarea chestiunii dacă reclamanta a formulat cererea conform reglementărilor A.N.R.E. ţine de fondul cauzei, urmând a fi astfel analizată.
Celelalte argumente invocate de pârâtă în susținerea excepției, referitoare la obiectul cererii de chemare în judecată, dar şi la condiţiile pe care le instituie legislaţia pentru formularea unei acţiuni în contencios administrativ, reprezintă, în realitate, motive ce se subscriu analizei temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii, urmând a fi avute astfel în vedere odată cu cercetarea pe fond a cauzei.
Ca atare, excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată.
1.2. Asupra fondului cauzei
Un prim motiv pentru care se impune respingerea acţiunii astfel cum a fost precizată este necontestarea Deciziei nr. 907/2011 privind aprobarea preţurilor şi a cantităţilor reglementate în sectorul energiei electrice de către SC H. SA.
În plus, în aplicarea dispozițiilor art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamanta nu a atacat un act administrativ, nu a invocat nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri sau refuzul nejustificat al pârâtei de a-i soluţiona o cerere.
În raport de această situație, reclamanta nu este îndreptățită să solicite în mod direct instanței de contencios administrativ să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâta la emiterea unui alt act administrativ.
Mai mult decât atât, pârâta a răspuns solicitărilor reclamantei, iar aceasta din urmă nu a invocat depășirea termenului prevăzut de lege pentru comunicarea răspunsului şi nici un eventual răspuns formulat de autoritatea publică cu exces de putere.
Al doilea motiv pentru care se impune respingerea cererii reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea deciziei prin care costul contribuţiei specifice de gospodărire a apelor să fie recunoscut în totalitate în preţul energiei electrice furnizate în regim reglementat este acela că partea nu a transmis la A.N.R.D.E. solicitarea de prețuri, până la data de 25 octombrie 2010, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) din Metodologia aprobată prin Ordinul A.N.R.E. nr. 57/2008.
Cu alte cuvinte, nu a fost respectat termenul până la care trebuia depusă documentaţia, aceasta din urmă nu a fost elaborată în conformitate cu dispoziţiile legale incidente, motivul pentru care se formulează cererea de majorare a preţului nu este prevăzut de lege, iar veniturile aferente activităţilor de producţie se stabilesc, de regulă, pe perioada unui an calendaristic.
Al treilea motiv reținut de prima instanță pentru respingerea acțiunii se referă la faptul că, prin adresa din 14 decembrie 2010, reclamanta a solicitat recunoașterea tuturor costurilor - atât a celor aferente activității de producere a energiei electrice cât și a celor aferente activității de furnizare a energiei electrice - ceea ce ar determina realizarea subvenționării activității de furnizare din activitatea de producție, contrar dispozițiilor art. 79 alin. (5) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările și completările ulterioare.
Costurile transmise de către reclamantă se recuperează nu numai prin preţul reglementat de A.N.R.E., dar şi prin preţurile negociate cu partenerii contractuali (75% din energia electrică produsă de reclamantă este vândută prin contracte negociate).
Totodată, costul cu apa uzinată pretins a fi recunoscut de către A.N.R.E. în preţul reglementat aprobat pentru reclamantă este un cost aferent întregii producţii de energie electrică, adică nu vizează numai energia electrică vândută în regim reglementat.
În același timp, instanța a reținut faptul că emitentul Deciziei nr. 907/2011 a avut în vedere costurile prognozate pentru 2011, costuri ce au fost transmise de către reclamantă.
În fine, curtea de apel a apreciat că reclamanta nu a suferit un prejudiciu, constând în diferenţa dintre preţul pentru energia electrică livrată în regim reglementat, stabilit prin Decizia nr. 907/2011, şi preţul solicitat de reclamantă; ca atare, nu există niciun temei legal care să stea la baza pretenţiilor reclamantei şi nici nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.
3. Recursul declarat de reclamanta SC H. SA.
În recursul său, reclamanta a solicitat modificarea sentinţei, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.
În motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii și cu interpretarea eronată a actului juridic dedus judecății.
În dezvoltarea acestor motive de recurs, partea a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentința contestată:
Curtea de apel a dat o interpretare restrânsă prevederilor art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată, și nu a avut în vedere acele aspecte aplicabile speței. În concret, este vorba despre faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 59 din Metodologie, din luna mai 2011, SC H. SA a solicitat intimatei majorarea tarifului de portofoliu pentru energia electrică livrată în regim reglementat, pe baza documentației depuse ce justifică necesitatea unui preț mai mare decât cel acordat de autoritatea în materie, pentru ca societatea să-și poată acoperi cheltuielile de producție. Această cerere nu a fost soluționată favorabil de către intimată, motiv pentru care, în temeiul art. 8 alin. (1) din legea anterior arătată, a solicitat instanței de contencios administrativ obligarea autorității intimate să emită o decizie prin care costul contribuției specifice de gospodărire a apelor să fie recunoscut în totalitate în prețul energiei furnizate în regim reglementat.
Recurenta a susținut faptul că nu a contestat Decizia nr. 907/2011, deoarece cererea adresată intimatei nu se circumscrie ipotezelor reglementate de textul legal aflat în discuție: contestarea unui act administrativ sau nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.
În altă ordine de idei, recurenta a precizat faptul că prima instanță și-a motivat hotărârea doar prin prisma susținerilor autorității intimate.
De asemenea, partea a arătat că motivul pentru care a formulat cererea aflată în discuție este acela că, odată cu intrarea în vigoare a H.G. nr. 1202 din 02 decembrie 2010, A.N.A.R. a majorat cuantumul contribuțiilor specifice de gospodărire a resurselor de apă. Mai precis, pentru operatorii economici producători de energie electrică prin hidrocentrale, indiferent de puterea instalată în regim de uzinare, cuantumul contribuției a crescut de 4,23 ori, și anume, de la 0,26 lei/1.000 mc la 1,1 lei/1.000/mc/turbinat.
Recurenta a opinat în sensul că H.G. nr. 1202/2010 a adus grave prejudicii societăților care utilizează resursele de apă, întrucât costurile au fost majorate în mod excesiv de către Guvern, fără vreo justificare legală.
Mai mult decât atât, actul normativ anterior individualizat produce efecte juridice de la sfârșitul anului 2010, după ce în piața de energie electrică din România, atât pe sectorul reglementat, cât și pe sectorul concurențial, tarifele practicate pentru anul 2011 fuseseră deja stabilite de intimată sau fuseseră negociate de părți.
Cu ocazia analizării elementelor care au stat la baza fundamentării prețului reglementat pentru SC H. SA, intimata nu a avut în vedere și majorarea operată prin H.G. nr. 1202/2010.
Ca atare, prețurile stabilite prin Decizia nr. 907/2011, contrar susținerilor intimatei, nu acoperă integral efectul creșterii costului apei aferent producerii în regim reglementat a energiei electrice și nici parțial alte potențiale creșteri ale cheltuielilor efectuate de SC H. SA.
În piața reglementată, influența creșterii prețului apei uzinate, dacă se menține nivelul actual al contribuțiilor specifice de gospodărire a apelor, va conduce la o creștere a tarifului la consumatorul final de circa 8-10%. Nerecunoașterea acestor majorări de tarife de către A.N.R.D.E. în tariful la consumatorul final afectează direct capacitatea de finanțare a SC H. SA, acestea devenind costuri internalizate.
Recurenta a recunoscut faptul că a depus cu întârziere documentația de fundamentare a tarifului pentru anul 2011, dar a apreciat că aceasta a fost completă, motiv pentru care nu a fost respinsă de către intimată.
Pe cale de consecință, prima instanță trebuia să analizeze cererea dedusă judecății ca fiind formulată în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) din Metodologie.
Pe de altă parte, recurenta a susținut faptul că a prezentat intimatei toate documentele referitoare la costurile din anul 2011 și la măsurile luate pentru reducerea acestora.
Recurenta a apreciat că instanța de fond a soluționat greșit capătul de cerere privind acordarea daunelor, întrucât nu a avut în vedere faptul că ele reprezintă diferența dintre prețul pentru energia electrică livrată în regim reglementat, stabilit prin Decizia nr. 907/2011, și prețul real solicitat de către SC H. SA, necesar pentru acoperirea cheltuielilor, dar și că acesta are ca temei juridic prevederile art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
În mod concret, prețul pentru energia electrică livrată în regim reglementat, stabilit prin Decizia nr. 907/2011, este de 86.36 lei/MWh, ceea ce conduce la o valoare totală de 334.176.453,56 lei.
Prețul solicitat de către SC H. SA este de 126.8 lei/ MWh, ceea ce ar însemna o valoare a energiei electrice vândută de 490.662.046,26 lei.
Ca atare, diferența dintre cele două valori anterior prezentate reprezintă prejudiciul material cauzat prin actul administrativ vătămător.
4. Apărările formulate de intimata A.N.R.D.E.
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Răspunzând punctual la motivele de recurs, intimata a arătat următoarele:
4. 1 Sentința recurată respectă cerințele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.: motivarea este clară, fluentă, face referire la probatoriile administrate în cauză și răspunde în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți.
4.2. Recurenta-reclamantă nu a dedus judecății un act administrativ individual a cărui natură să fi fost schimbată de către instanța de fond pentru a putea invoca motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
4. 3 Prima instanță a sancționat în mod adecvat faptul că recurenta-reclamantă nu a contestat Decizia nr. 907/2011 privind aprobarea prețurilor și a cantităților reglementate în sectorul energiei electrice de către SC H. SA.
4. 4 Contrar susținerilor recurentei, judecătorul fondului a considerat că cererea de chemare în judecată se încadrează în prevederile art. 8 și art. 18 din Legea contenciosului administrativ, modificată, deoarece a respins excepția inadmisibilității acesteia.
4. 5. Intimata combate punctele de vedere exprimate de recurentă și arată că achiesează la argumentele reținute de curtea de apel în privința netemeiniciei capătului de cerere privind obligarea sa la emiterea unei decizii prin care costul contribuției specifice de gospodărire a apelor să fie recunoscut în totalitate în prețul energiei electrice furnizate în regim reglementat.
4. 5. În plus, intimata susține că majorarea pe care a acordat-o de la data de 01 aprilie 2011 pentru prețul energiei electrice livrată pe piața reglementată, prin Decizia președintelui A.N.R.E. nr. 907/2011, acoperă atât efectul creșterii costului apei aferent producerii în regim reglementat a energiei electrice, în conformitate cu H.G. nr. 1202/2010, cât și parțial alte potențiale creșteri ale cheltuielilor efectuate de SC H. SA.
4. 6 Prin Decizia președintelui A.N.R.E. nr. 3312 din 19 decembrie 2012 privind aprobarea prețurilor și a cantităților reglementate în sectorul energiei electrice de către SC H. SA a fost înlocuită Decizia președintelui A.N.R.E. nr. 907/2011.
4. 7. În mod corect, prima instanță a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea A.N.R.E. la plata daunelor reprezentând diferența dintre prețul pentru energia electrică livrată în regim reglementat, stabilit prin Decizia nr. 907/2011, și prețul real, necesar pentru acoperirea cheltuielilor, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile.
4. Cererea de intervenție accesorie formulată de SC F.P. SA.
În cauză, petentul SC F.P. SA a formulat cerere de intervenție în interesul recurentei prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.
5.1. Petenta a arătat că are interes în formularea prezentei cereri, deoarece are calitatea de acționar semnificativ al recurentei, deținând aproximativ 20% din capitalul acesteia.
În aceste condiții, încălcarea de către intimată a obligației de a ajuta prețul reglementat pentru vânzarea de către SC H. SA a energiei electrice este de natură să îi creeze grave prejudicii prin diminuarea valorii participațiilor, ca o consecință a diminuării patrimoniului societății recurente.
În prezent, SC H. SA se află în procedura insolvenței, iar nerecuperarea prejudiciilor pe care le-a suferit aceasta prin livrarea energiei electrice la un preț care nu acoperă costul contribuției specifice de gospodărire a apelor impus prin H.G. nr. 1202/2010 împiedică realizarea unui plan de reorganizare și contribuie la falimentul societății, ceea ce va anula definitiv beneficiile sale de acționar.
5.2. Cu privire la sentința recurată, petenta a arătat următoarele aspecte:
5.2.1. În mod nelegal prima instanță a reținut faptul că recurenta-reclamantă nu contestă refuzului nejustificat al intimatei-pârâte de a-i soluționa cererea, conform Legii nr. 554/2004, modificată.
5.2.2. Obligația A.N.R.E. de a emite actul administrativ, în sensul indicat de recurenta-reclamantă, rezultă din prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 13/2012 a energiei electrice, potrivit cărora costurile justificate ale producătorilor de energie electrică trebuie acoperite prin prețul reglementat de autoritatea competentă.
Ca atare, se poate reține refuzul nejustificat al A.N.R.E. de a se conforma solicitărilor recurentei-reclamante, ceea ce reprezintă exercitarea atribuțiilor cu exces de putere.
5.2.3. În mod nelegal curtea de apel a constatat că acțiunea este neîntemeiată pe considerentul că SC H. SA nu a transmis documentația de fundamentare conform prevederilor Metodologiei.
La termenul de judecată din data de 17 mai 2013, Înalta Curte a admis în principiu cererea de intervenție în interesul recurentei-reclamante formulată de SC F.P. SA.
I. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă SC H. SA a investit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect obligarea intimatei-pârâte A.N.R.D.E.:
- la emiterea deciziei prin care costul contribuţiei specifice de gospodărire a apelor să fie recunoscut în totalitate în preţul energiei electrice furnizate în regim reglementat;
- la plata daunelor în cuantum de 156.489.592,659 lei, reprezentând diferenţa dintre valoarea cantităţii de energie electrică apreciat de aceasta ca fiind necesar pentru acoperirea tuturor cheltuielilor sale şi valoarea cantităţii de energie electrică vândută la preţul reglementat prin Decizia nr. 907/2011.
Prima instanţă a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată pentru argumentele prezentate rezumativ la pct. I.2 din decizie.
Soluția adoptată este corectă, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar.
Detaliind problemele de drept deduse judecăţii şi răspunzând la motivele de recurs anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele:
1.1. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.
În aceeași ordine de idei, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în cauza dedusă judecății.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În speță, prima instanţă a respectat prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât a prezentat în mod detaliat argumentele pentru care a pronunţat soluţia atacată în prezenta cale de atac, raportându-se la cadrul normativ aplicabil, la pretențiile și apărările formulate de părţi, dar şi la probatoriile administrate.
Ca atare, Înalta Curte nu poate primi critica recurentei potrivit căreia „instanța de fond își motivează hotărârea luată prin prisma susținerilor pârâtei.”
1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Așa cum rezultă din prezentarea anterior făcută, recurenta-reclamantă nu a dedus judecății un act administrativ individual a cărui natură să fi fost schimbată de către curtea de apel pentru a se putea primi motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. De altfel, este de observat și faptul că nici societatea nu a nominalizat în acest sens vreun act juridic în memoriul de recurs.
1.3. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din analiza probatoriului administrat în cauză, rezultă faptul că recurenta-reclamantă SC H. SA are calitatea de producător de energie electrică, în sensul conferit de art. 3 pct. 46 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările și completările ulterioare, fiind titulara licenței din 2001, aprobată prin Decizia președintelui A.N.R.E. nr. 702 din 24 iulie 2001. Totodată, recurenta-reclamantă are și calitatea de furnizor de energie electrică, în sensul atribuit de art. 3 pct. 24 din aceeași lege, fiind titulara licenței din 2010, aprobată prin Decizia președintelui A.N.R.E. nr. 1387 din 27 mai 2010 (filele 59- 60 dosar Curtea de Apel București).
În baza dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. e) din legea aflată în discuție, intimata-pârâtă A.N.R.D.E. are competența de a aproba prețurile și tarifele practicate între operatorii economici din cadrul sectorului energiei electrice pe piața reglementată de energie electrică, tarifele pentru serviciile de sistem, de transport și de distribuție a energiei electrice, prețurile și tarifele practicate pentru activitățile și serviciile aferente producerii energiei termice în cogenerare destinate populației, pe bază de consultări, în scopul asigurării protecției consumatorului final.
Conform art. 28 alin. (2) și (4) din legea anterior arătată:
„(2) Pe piaţa reglementată de energie electrică, autoritatea competentă stabileşte preţurile/cantităţile contractate, aferente tranzacţiilor angro dintre producători şi furnizorii clienţilor captivi.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), după deschiderea completă a pieţei de energie electrică, autoritatea competentă poate stabili preţurile şi cantităţile contractate, aferente tranzacţiilor angro dintre producători şi furnizorii consumatorilor casnici.”
De asemenea, în art. 74 lit. h) din lege se prevede că pentru activitățile desfășurate în sectorul energiei electrice se aplică prețurile reglementate pentru activitatea de producere a energiei electrice, conform prevederilor art. 28 alin. (2) și (4) și ale art. 52.
Art. 76 alin. (1) din lege menționează: „Preţurile şi tarifele reglementate se stabilesc pe baza metodologiilor aprobate şi publicate de autoritatea competentă. În calculul acestora vor fi luate în considerare costurile justificate ale activităţilor de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei electrice şi de producere a energiei termice în cogenerare, cheltuielile pentru dezvoltare şi protecţia mediului, precum şi o cotă rezonabilă de profit.”
Pentru punerea în aplicare a acestei dispozițiile legale a fost adoptată Metodologia de stabilire a prețurilor și a cantităților de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate și a prețurilor pentru energia termică livrată din centrale cu grupuri de cogenerare, aprobată prin Ordinul președintelui A.N.R.E. nr. 57/2008.
Înalta Curte apreciază că prezintă relevanță în cauza de față prevederile din Metodologie ce vor fi indicate în continuare.
Art. 25 alin. (1) teza I: „Solicitarea de stabilire a preţurilor reglementate şi toată documentaţia de fundamentare a veniturilor/costurilor/producţiilor/livrărilor/consumurilor precum şi a rentabilităţii bazei reglementate a activelor aferente activităţilor de producere a energiei electrice şi, după caz, termice se transmit la Autoritatea competentă de către producătorii participanţi la contractele reglementate, de regulă până la data de 25 octombrie pentru întregul an calendaristic următor.”
Art. 31: „Autoritatea competentă stabileşte şi comunică operatorilor economici implicaţi, până în data de 15 decembrie, cantităţile de energie electrică şi preţurile din contractele reglementate pentru anul calendaristic următor, inclusiv preţul de producere a energiei termice livrate din centralele cu grupuri de cogenerare. În cazul în care un producător participant la contractele reglementate nu transmite toate datele şi documentele justificative solicitate conform prevederilor art. 25-30 până în data de 15 noiembrie, Autoritatea competentă poate respinge solicitarea acestuia sau poate utiliza pentru stabilirea preţurilor reglementate datele existente în baza de date proprie.”
Art. 56: „Autoritatea competentă comunică producătorilor participanţi la contractele reglementate implicaţi deciziile de stabilire a cantităţilor de energie electrică şi a preţurilor din contractele reglementate, în conformitate cu prevederile art. 31, respectiv ale art. 32.”
În speță, prin adresa din 14 decembrie 2010, înregistrată la A.N.R.E. la aceeași dată, recurenta-reclamantă a transmis „Studiul pentru fundamentarea tarifului de portofoliu pentru SC H. SA - Anul 2011“, ce include și costurile cu apa brută uzinată pentru anul 2011 (filele 57-58 dosar Curtea de Apel București).
Ca atare, instanța de control judiciar constată că recurenta nu a respectat cerințele impuse de art. 25 din Metodologie, întrucât nu a transmis la A.N.R.E. solicitarea de prețuri “până la data de 25 octombrie pentru întregul an calendaristic următor.”
Așadar, intimata-pârâtă a fost îndreptățită să facă aplicarea art. 31 din Metodologie și să utilizeze pentru stabilirea prețurilor reglementate informațiile existente în baza de date proprii.
În temeiul dispozițiilor normative anterior citate, președintele A.N.R.E. a emis Decizia nr. 907 din 30 martie 2011 privind aprobarea prețurilor și a cantităților reglementate în sectorul energiei electrice de SC H. SA.
Conform art. 9, decizia și-a produs efectele începând cu data de 01 aprilie 2011 (filele 22-23 dosar Curtea de Apel București).
Decizia anterior arătată a fost comunicată recurentei, după cum impun prevederile art. 56 din Metodologie, aspect necontestat de aceasta.
Principalul argument invocat de recurenta-reclamantă în susținerea acțiunii este acela că emitentul Deciziei nr. 907 din 30 martie 2011 nu a avut în vedere creșterea costurilor variabile, urmare a majorării cuantumului contribuției de gospodărire a resurselor de apă prin adoptarea H.G. nr. 1202/2010.
Însă, în raport de dispozițiile art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă avea posibilitatea să deducă controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia nr. 907 din 30 martie 2011 dacă aprecia că a fost lezată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin sumele nominalizate în cuprinsul acesteia.
În condițiile în care recurenta-reclamantă nu a contestat legalitatea deciziei anterior arătate nu poate solicita în mod direct instanței specializate obligarea intimatei la emiterea unui nou act administrativ prin care costul contribuției specifice de gospodărire a apelor să fie recunoscut în totalitate în prețul energiei electrice furnizate în regim reglementat și la plata daunelor, după cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului.
În altă ordine de idei, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că în solicitarea de acordare a prețurilor pentru producerea de energie electrică - transmisă prin adresa nr. 25062 din 14 decembrie 2010 - recurenta-reclamantă a inclus toate costurile, respectiv atât pe cele aferente activității de producere cât și pe cele aferente activității de furnizare. Admiterea unei astfel de solicitări ar determina realizarea unei subvenționări a activității de furnizare din activitatea de producere, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 79 alin. (5) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările și completările cantităților reglementate în sectorul energiei electrice de SC H. SA a fost înlocuită Decizia nr. 907/2011 emisă de aceeași autoritate publică.
În plus, conform susținerilor intimatei, ce nu au fost contestate în cauză, costurile transmise de recurentă se recuperează nu doar prin prețul reglementat de autoritatea intimată, ci și prin prețurile negociate cu partenerii contractuali. În aceste condiții, doar 25% din energia electrică produsă de recurentă este vândută prin contracte reglementate, iar restul de 75% este vândută prin intermediul contractelor negociate. Cu toate acestea, costul cu apa uzinată ce se solicită a fi recunoscut de către intimată în prețul reglementat aprobat este un cost aferent întregii producții de energie electrică.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reține faptul că în cap. VII din Metodologia aflată în discuție, intitulat „Ajustarea prețurilor reglementate pentru energia electrică și energia termică destinate consumului populației” se prevăd următoarele:
“Art. 59. Preţurile reglementate pentru energia electrică şi pentru energia termică destinate consumului populaţiei, stabilite în conformitate cu prevederile art. 52 şi aprobate prin decizie emisă de Autoritatea competentă conform prevederilor art. 53 şi 54, pot fi ajustate, la solicitarea producătorilor participanţi la contractele reglementate, la începutul semestrului II al fiecărui an, în cazul în care preţul mediu de achiziţie a combustibilului realizat în trim. II se modifică cu cel puţin ±5% faţă de cel considerat la stabilirea preţurilor în vigoare.
Art. 60. Pentru ajustarea preţurilor reglementate, Autoritatea competentă ia în considerare numai modificarea preţului mediu de achiziţie a combustibilului, toate celelalte elemente din structurile de venituri/costuri/producţii/livrări/consumuri fiind menţinute la valorile aprobate la ultima stabilire.
Art. 61. Documentaţia de ajustare a preţurilor reglementate poate fi transmisă Autorităţii competente de producătorii participanţi la contractele reglementate, în cursul lunii mai a fiecărui an, şi trebuie să cuprindă cel puţin:
a) adresă de solicitare înregistrată, semnată şi ştampilată, cu menţionarea preţurilor solicitate pentru energia electrică şi, după caz, pentru energia termică destinată consumului populaţiei;
b) calculaţia preţului mediu de achiziţie a combustibilului realizat în trim. II al anului curent, pe suport hârtie şi în format electronic (fişiere Excel), precum şi justificarea elementelor care intră în calcul (contracte în vigoare de achiziţie/transport de combustibil, facturi plătite în trimestrul II al anului curent etc.).”
În cauza de față, după emiterea Deciziei nr. 907/2011, recurenta a înaintat la autoritatea intimată adresele din 03 mai 2011, din 16 iunie 2011 şi din 27 iunie 2011, prin care a solicitat acesteia “majorarea tarifului de portofoliu în regim reglementat”, cu motivarea că, în urma apariției H.G. nr. 1202 din 02 decembrie 2010, prețul apei uzinate ce urmează a fi achitat de societate către A.N.A.R. a crescut de 4 ori (filele 19-21 dosar Curtea de Apel București).
Prin adresa din 04 iulie 2011, intimata a respins cererea recurentei și a arătat, pe de o parte, că la stabilirea prețurilor a avut în vedere creșterea costurilor variabile, urmare a majorărilor operate prin H.G. nr. 1202/2010. Pe de altă parte, intimata a precizat că cererea recurentei nu se încadrează în prevederile Metodologiei, mai precis, că nu există temei juridic pentru emiterea unei noi decizii, în condițiile în care, prin Decizia nr. 907/2011, au fost aprobate prețurile pentru întregul an calendaristic, iar acestea au fost majorate cu 3,6% față de prețul anterior, începând cu 01 aprilie 2011. În fine, intimata a mai precizat și faptul că recurenta a înregistrat în anul 2010 un profit de cca. 300 milioane lei (aproximativ 10% din totalul costurilor) și a solicitat societății să prezinte programul de măsuri de reducere a costurilor în situația în care profitul său scade (a se vedea filele 10-11 dosar Curtea de Apel București).
Înalta Curte nu poate reține refuzul nejustificat de soluționare a cererii recurentei de “ajustare a prețurilor reglementate pentru energia electrică”, în sensul conferit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
La fundamentarea acestei concluzii, instanța de control judiciar are în vedere următoarele aspecte:
În primul rând, după cum s-a arătat în cele de mai sus, art. 59 din Metodologie stabilește că ajustarea prețurilor reglementate pentru energia electrică poate avea loc doar dacă „prețul mediu de achiziție a combustibilului realizat în trimestrul II se modifică cu cel puțin 5% față de cel considerat la stabilirea prețurilor în vigoare.”
În susținerea cererii sale, recurenta nu a invocat existența unui eveniment legislativ ulterior emiterii deciziei de stabilire a prețurilor reglementate pentru energia electrică care să fi determinat creșterea acestora și să fi impus necesitatea ajustării lor.
În concret, recurenta a făcut referire la apariția H.G. nr. 1202/2010 - act normativ intrat în vigoare în luna decembrie 2010 - care a fost avut în vedere de intimată la stabilirea prețurilor prin Decizia nr. 907/2011. Un argument în acest sens, îl constituie faptul că aceste prețuri au fost majorate cu 3,6% față de cele anterioare, începând cu data 01 aprilie 2011. Apoi, după cum s-a prezentat anterior, în cadrul documentației înaintate pentru stabilirea prețurilor, prin adresa din 14 decembrie 2010, înregistrată la A.N.R.E. la aceeași dată sub nr. 51184, recurenta-reclamantă a transmis și costurile cu apa brută uzinată pentru anul 2011 (filele 57-58 dosar Curtea de Apel București).
De asemenea, este de observat că recurenta, cu toate că a susținut faptul că a fost prejudiciată, întrucât emitentul Deciziei nr. 907 din 30 martie 2011 nu a avut în vedere creșterea costurilor variabile, urmare a majorării cuantumului contribuției de gospodărire a resurselor de apă prin adoptarea H.G. nr. 1202/2010, nu a contestat în instanță legalitatea acestui act administrativ unilateral cu caracter individual.
În al doilea rând, recurenta nu a prezentat la cererea de majorare a tarifelor documentația cerută de art. 61 din documentație și, de altfel, nici nu a indicat temeiul juridic al cererii sale.
În fine, Înalta Curte apreciază că este nefondată critica recurentei referitoare la soluționarea greșită de către instanța de primă jurisdicție a capătului de cerere având ca obiect acordarea de daune, reprezentând diferența dintre prețul pentru energia electrică livrată în regim reglementat, stabilit prin Decizia nr. 907/2011, și prețul real solicitat de către SC H. SA, necesar pentru acoperirea cheltuielilor.
Conform art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată: „Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.“
Din interpretarea textului legal anterior citat, rezultă faptul că, în această materie, legiuitorul a conferit părții posibilitatea solicitării despăgubirilor pe calea unei cereri accesorii la cererea principală având ca obiect anularea actului administrativ. Printr-o asemenea reglementare legală, instanța specializată, care analizează legalitatea actului administrativ poate să decidă asupra măsurilor de acoperire a prejudiciului.
Cu alte cuvinte, acordarea daunelor solicitate de recurenta-reclamantă este condiționată de anularea unui act administrativ tipic sau de constatarea nelegalității actului administrativ asimilat.
Or, în cauza dedusă judecății, recurenta-reclamantă nu a solicitat instanței anularea Deciziei președintelui A.N.R.E. nr. 907/2011 privind aprobarea prețurilor și a cantităților reglementate în sectorul energiei electrice de SC H. SA.
În plus, așa cum s-a prezentat anterior, instanța de control judiciar nu poate reține nici refuzul nejustificat de soluționare a cererii recurentei de “ajustare a prețurilor reglementate pentru energia electrică”.
Așadar, prima instanță a soluționat acest capăt de cerere cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată.
În raport de soluția pronunțată în prezenta cale de atac, instanța de control judiciar va respinge și cererea de intervenție în interesul recurentei-reclamante formulată de intervenientul SC F.P. SA.
1. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., iar în speţă nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
Instanța de control judiciar va respinge și cererea de intervenție în interesul recurentei-reclamante formulată de intervenientul SC F.P. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC H. SA prin administrator judiciar E.I. Sprl împotriva sentinţei civile nr. 1560 din 5 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea de intervenţie în interesul recurentei-reclamante SC H. SA, formulată de intervenientul SC F.P. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6454/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6033/2013. Contencios. Ordonanţă... → |
|---|
