ICCJ. Decizia nr. 6684/2013. Contencios



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 6684/2013

Dosar nr. 5231/1/2012*

Şedinţa publică de la 11 octombrie 2013

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea supusă revizuirii

Prin sentinţa nr. 3975 din 13 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva sentinţei nr. 1329 din 8 noiembrie 1999 a aceleeaşi instanţe, în contradictoriu cu intimatul S.G.C.D., întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanța a reținut, că art. 322 C. proc. civ., permite atacarea pe calea extraordinară de atac a revizuirii a hotărârilor judecătoreşti definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, sau a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs dar numai atunci când evocă fondul cauzei dedusă judecăţii.

În speţă, sentinţa atacată nu este o hotărâre judecătorească care să evoce fondul pentru a fi susceptibilă de a fi atacată pe calea revizuirii, deoarece nu a fost soluţionat fondul pretenţiei deduse judecăţii, ci a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

2. Cererea de revizuire

Împotriva sentinţa nr. 3975 din 13 iunie 2012 a Curții de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A.D. a formulat cerere de revizuire, invocând dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. 5213/1/2012.

În motivarea căii de atac, revizuentul a solicitat anularea sentinţei nr. 3975 din 13 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, arătând că încalcă autoritatea de lucru judecat ce rezultă din Decizia nr. 458 din 21 ianuarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. 3833/1/2010.

Consideră revizuentul că sunt întrunite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire fiind admisibilă, întrucât este vorba de hotărâri definitive pronunţate de instanţe care fac parte din sistemul organelor judiciare, hotărârile invocate sunt potrivnice, în cauză fiind îndeplinită şi condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.

3. Apărarea intimatului

Prin întâmpinarea depusă la data de 18 februarie 2013, intimatul S.C.D. a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a revizuirii, susţinând că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., hotărârile judecătoreşti invocate nu constituie hotărâri potrivnice în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 834 din 20 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia spre competentă soluționare Secției de contencios administrativ și fiscal a aceleeași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. 5213/1/2012*.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac prin prisma prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocat drept temei al cererii, revizuirea se poate cere „dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate”.

Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanţele au pronunţat soluţii contrare în dosare diferite, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

Revizuirea nu poate fi însă admisă atunci când hotărârile a căror contrarietate se invocă nu conţin toate elementele pentru a se reţine existenţa puterii de lucru judecat.

În speţă, revizuentul susține că prin sentinţa a cărei anulare se solicită se încalcă puterea de lucru judecat ce rezultă din decizia civilă nr. 458/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Prin sentinţa nr. 3975 din 13 iunie 2012 pronunţată în dosarul nr. 2588/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei nr. 1329 din 8 noiembrie 1999, formulată în baza art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea condiției de admisibilitate prevăzute de art. 322 C. proc. civ., că hotărârea atacată să evoce fondul.

Prin Decizia nr. 458 din 21 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, considerată de parte potrivnică sentinţei Curţii de apel, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 1604 din 31 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Din analiza cuprinsului celor două hotărâri (sentinţa nr. 3975/2012 şi decizia nr. 458/2011) rezultă cu evidenţă că nu există identitate de obiect, cauză şi părţi.

Obiectul şi cauza dosarelor sunt diferite, solicitându-se revizuirea a două hotărâri pentru motive distincte.

Aşa fiind, principiul autorităţii de lucru judecat nu este înfrânt prin pronunţarea sentinţei nr. 3975 din 13 iunie 2012, întrucât instanţa care a soluţionat cererea de revizuire s-a pronunţat asupra îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate din perspectiva prevederilor art. 322 C. proc. civ., fără a exista vreo legătură cu obiectul şi cauza din dosarul nr. 3833/1/2010 în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 458 din 21 ianuarie 2011 care a privit cererea de revizuire a deciziei nr. 1604 din 31 martie 2010, cerere analizată din perspectiva îndeplinirii condiţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin urmare, se constată că autoritatea de lucru judecat invocată de revizuent priveşte de fapt interpretarea de către instanţa de judecată, în considerentele celor două hotărâri, a unor dispoziţii legale diferite, respectiv art. 322 şi art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Totodată, observând întregul ciclu procesual pornit de la acţiunile cu care au fost învestite Curtea de Apel Bucureşti și Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța constată că această conduită procesuală a revizuentului, care a perpetuat litigiul prin exercitarea unei căi de atac extraordinare de atac în afara cadrului legal stabilit de art. 322 – art. 328 C. proc. civ., constituie un abuz de drept, în sensul art. 723 C. proc. civ., care impune exercitarea drepturilor procesuale cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Formularea prezentei revizuiri, prin care partea a declanşat o nouă procedură judiciară, care depășește sfera interesului legitim, întruneşte elementele abaterii judiciare prevăzute de art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. („introducerea, cu rea credinţă, a unor cereri vădit netemeinice”), motiv pentru care îi va fi aplicată revizuentului o amendă judiciară în cuantum de 200 lei.

Cu privire la amendă, hotărârea instanţei are caracter executoriu, potrivit art. 1084 C. proc. civ. şi este susceptibilă de reexaminare în condiţiile prevăzute de art. 1085 C. proc. civ.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în revizuire

Având în vedere toate considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 326 şi 328 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă. cu aplicarea prevederilor art. 108 1 alin. (1) pct. 1 lit. a)) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva sentinţei nr. 3975 din 13 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

În temeiul art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., aplică revizuentului sancțiunea cu amendă judiciară în cuantum de 200 lei.

Irevocabilă.

Cu drept de reexaminare în 15 zile de la comunicare pentru sancţiunea amenzii judiciare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6684/2013. Contencios