ICCJ. Decizia nr. 6781/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6781/2013
Dosar nr. 580/43/2012/a1
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul Municipiul Târgu Mureş a solicitat instanţei anularea atât a Deciziei nr. 171 din 29 octombrie 2012, cât şi a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA-64705/5 aprilie 2012 aferentă proiectului COD SMIS 6616, ambele emise de pârât, cauza fiind înregistrată sub nr. 580/43/2012.
Reclamantul a formulat, de asemenea, şi cerere de suspendare a acestor acte administrative, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de anulare, invocând în drept dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentinţa nr. 85 din 12 februarie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul Municipiul Târgu Mureş, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi a dispus suspendarea executării Notei de constatare nr. CA - 64705 din 5 aprilie 2012 din 31 august 2012 şi a Deciziei nr. 171 din 29 octombrie 2012, emise de pârât, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii având ca obiect anularea acestor acte.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că în speţă, efectuând o analiză sumară a aparenţei dreptului pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate, au fost oferite indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate a actului atacat, toate aspectele invocate de reclamant fiind de natură să creeze instanţei o îndoială puternică şi evidentă asupra legalităţii actelor, un element esenţial fiind acela că prin acţiunea în contencios administrativ s-au invocat argumente de fapt şi de drept privind nelegalitatea deciziei atacate.
În ceea ce priveşte condiţia iminenţei producerii unui prejudiciu greu sau imposibil de reparat, Curtea a apreciat că reclamantul a făcut dovada verosimilităţii acestuia, prejudiciul fiind previzibil pentru că punerea în executare a Notei de constatare ar conduce la perturbarea plăţilor ce se impun a fi efectuate de reclamant, pe de o parte întrucât sumele aferente cererilor de rambursare s-au autorizat la plată într-un cuantum redus, datorită aplicării corecţiilor financiare, şi, pe de altă parte, întrucât lucrarea, executată fiind, a fost achitată din bugetul local.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a reţinut că cererea este întemeiată, fiind întrunite cerinţele prevăzute de art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi a dispus suspendarea executării Notei de constatare nr. CA - 64705 din 5 aprilie 2012 din 31 august 2012 şi a Deciziei nr. 171 din 29 octombrie 2012, ambele emise de pârât, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii având ca obiect anularea acestor acte.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.D.R.A.P., succesor în drepturi şi obligaţii al M.D.R.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei necompetenţei materiale, având în vedere că în raport de obiectul cauzei de faţă, care priveşte o creanţă bugetară rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare şi de cofinanţare, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilite de actul administrativ atacat de până la 500.000 lei, indiferent dacă actul este emis de o autoritate publică centrală.
Având în vedere cuantumul creanţei, respectiv 61.776,86 lei, recurentul arată că soluţionarea prezentului litigiu aparţine în primă instanţă secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Mureş.
Pe fondul cauzei, arată că nu s-a demonstrat nici existenţa cazului bine justificat şi nici a pagubei iminente şi solicită admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei recurate în sensul respingerii cererii de suspendare ca nefondată.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată în cauză, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Deciziei nr. 171 din 29 octombrie 2012 emisă de pârâtul M.D.R.T., prin care s-a respins contestaţia formulată de reclamant şi, pe cale de consecinţă, anularea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. CA - 64705 din 5 aprilie 2012 întocmită de Direcţia Generală Constatare şi Stabilire Nereguli Fonduri Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Decizia nr. 171 din 29 octombrie 2012 a Comisiei de soluţionare din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului a fost emisă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale.
Potrivit art. 2 alin. (1) pct. c) din O.U.G. nr. 66/2011, fondurile europene reprezintă sume provenite din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al Uniunii Europene şi/ sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Fonduri publice naţionale aferente fondurilor europene, potrivit art. 2 pct. 1 lit. d), reprezintă sume provenite din bugetul general consolidat, utilizate pentru asigurarea cofinanţării, plata pre-finanţării, înlocuirea fondurilor europene în situaţia indisponibilităţii sistării temporare a plăţii acestor fonduri, completarea fondurilor europene în vederea finalizării proiectelor, precum şi alte categorii de cheltuieli legal reglementate în acest scop.
Potrivit art. 51 pct. 1 din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Înalta Curte are în vedere faptul că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de analizarea legalităţii actelor emise de pârâtă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale şi că, potrivit art. 51 pct. 1 din acest act normativ, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Art. 218 alin. ( 2 ) C. proc. fisc. face trimitere, în privinţa competenţei de soluţionare a acţiunilor judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în soluţionarea contestaţiilor administrativ fiscale prealabile, la dispoziţiile „legii”, respectiv, în lipsa altor precizări, la dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Drept urmare, procedura de control, constatare, contestare şi recuperare a sumei ce face obiectul prezentului litigiu, care are un caracter specific şi reprezintă, din punct de vedere al naturii sale juridice, o obligaţie bugetară, ce poate fi asimilată noţiunii de contribuţie din legislaţia fiscală, urmează regimul de drept comun prevăzut în Codul de procedură fiscală.
În raport de această caracterizare a creanţei respective, de valoarea care face obiectul recuperării, de natura publică a fondurilor, sunt aplicabile sub aspectul competenţei materiale, prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Aşa cum s-a arătat anterior, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei, se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Prin urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanţe fiscale asimilate, competenţa materială a instanţei se stabileşte prin aplicarea criteriului valoric stabilit prin textul legal anterior citat.
În speţă, actele contestate de reclamant se referă la o creanţă bugetară care nu depăşeşte suma de 500.000 lei, iar potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. ( 1 ) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiului se stabileşte, prin raportare exclusiv la criteriul valoric, în raport de cuantumul sumei la care se referă actele contestate (inferior valorii de 500.000 lei), în favoarea tribunalelor administrativ fiscale.
Din punct de vedere teritorial, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. ( 3 ) teza I din Legea nr. 554/2004 şi având în vedere că reclamantul a optat pentru instanţa de la sediul său, respectiv Curtea de Apel Târgu Mureş, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este tribunalul în circumscripţia căruia se situează sediul reclamantului, respectiv Tribunalul Mureş, respectând opţiunea reclamantului.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, pe cale de consecinţă, va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul M.D.R.A.P. împotriva Sentinţei nr. 85 din 12 februarie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 678/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 679/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
