ICCJ. Decizia nr. 6765/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6765/2013
Dosar nr. 2032/54/2011
Şedinţa publică de la 17 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta O.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (A.N.R.S.C.), anularea Ordinului nr. 343/2010 emis de pârâtă.
În subsidiar, reclamanta a solicitat modificarea acestui ordin, astfel încât acesta să respecte dispoziţiile art. 41 al Normelor metodologice din 19 decembrie 2007 de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, norme aprobate prin H.G. nr. 1588/2007, articol ce prevede „(1) Cheltuielile pe consumuri individuale se repartizează în funcţie de indexul repartitoarelor de costuri”, precum şi să respecte principiul „consumatorul plăteşte”, principiu fundamental ce este cuprins atât în legislaţia naţională cât şi în cea europeană.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că s-a adresat autorităţii pârâte, cerând acestei instituţii să formuleze o solicitare instanţei competente în vederea anulării Ordinului nr. 343/2010, fie, în subsidiar, să modifice respectivul ordin, astfel încât acesta să respecte legislaţia internă, cât şi cea comunitară, cerere la care a primit răspuns în sensul respingerii solicitării sale.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de anulare, respectiv de modificare a Ordinului Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 343/2010 pentru aprobarea Normei tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire şi apă caldă de consum, susţinând că motivele invocate de reclamantă în acţiune sunt neîntemeiate.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 371 din 13 aprilie 2012, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Ordinul nr. 343 din 13 iulie 2010 pentru aprobarea Normei tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire şi apă caldă de consum, a fost emis a vând în vedere prevederile art. 14 alin. (2) lit. h) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, în temeiul art. 4 alin. (4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, aprobat prin H.G. nr. 671/2007, cu modificările ulterioare, şi al art. 16 alin. (9) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin elaborarea Normei tehnice privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire şi apă caldă de consum, sunt puse în aplicare prevederi ale Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 şi ale Legii nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, cu privire la repartizarea costurilor cu energia termică, într-un cadru unitar.
Cu privire la motivul invocat de reclamantă, respectiv ca Ordinul să respecte dispoziţiile art. 41 al Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, norme aprobate prin H.G. nr. 1588/2007, prima instanţă a apreciat că nu poate fi reţinut, având în vedere că aceste dispoziţii sunt în deplină concordanţă cu cele ale art. 13 din Norma tehnică privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu, în cazul folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire şi apă caldă de consum, aprobată prin Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 343/2010.
Referitor la motivul invocat de reclamantă pentru anularea Ordinului nr. 343/2010, respectiv să respecte principiul consumatorul plăteşte, prima instanţă l-a înlăturat, întrucât acest principiu este reflectat în principiile specificate în art. 2 din Norma tehnică.
Norma tehnică aprobată prin Ordinul nr. 343/2010 respectă principiul „consumatorul plăteşte” întrucât respectă regulile de repartizare stabilite atât în legislaţia serviciului public de alimentare cu energie termică, cât şi în legislaţia specifică asociaţiilor de proprietari.
Debranşarea reclamantei de la sistemul centralizat de energie termică are drept consecinţă plata consumului energiei termice în mod direct.
Cheltuielile cu energia termică consumată pentru încălzirea spaţiilor aflate în proprietate comună, reprezintă doar o parte din cheltuielile pe care fiecare proprietar trebuie să le suporte proporţional cu cota parte indiviză din proprietatea comună şi care se repartizează de asociaţia de proprietari.
În speţă, p rima instanţă a avut în vedere şi prevederile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 , reţinând că cei deconectaţi de la sistemul centralizat vor plăti cheltuielile comune. Plata acestor cheltuieli este reglementată de Legea asociaţiilor de proprietari şi Legea privind serviciul public de alimentare cu energie termică, iar Ordinul clarifică doar repartizarea acestor sume, care până acum erau repartizate aleatoriu.
Totodată, a reţinut că atât în legislaţia anterioară, cât şi în cea actuală nu s-a făcut nicio distincţie între consumatorii racordaţi şi cei deconectaţi de la sistemul centralizat cu privire la obligaţia de a contribui la plata cheltuielilor comune, iar utilizarea noţiunii de „consumatori din imobilele de tip condominiu” chiar din titlul Normei tehnice este în concordanţă cu dispoziţiile legale în vigoare, respectiv, cu art. 14 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 325/2006.
Nici motivul invocat de reclamantă conform căruia prin răspunsul înregistrat din 31 august 2011, pârâta încearcă să creeze o confuzie între participarea proprietarilor dintr-un condominiu la plata cheltuielilor stabilite proporţional cu cota parte indiviză din proprietatea comună nu a fost reţinut de instanţă, întrucât nu există nicio prevedere în Normă care să oblige vreun proprietar să achite tot consumul comun al condominiului, aşa cum susţine reclamanta, acesta fiind repartizat fiecărui proprietar proporţional cu cota indiviză.
Dispoziţiile legale în vigoare referitoare la repartizarea consumului comun proporţional cu cota indiviză sunt în acord cu cele menţionate la art. 9 din Normă.
Cât priveşte motivul invocat de reclamantă în sensul că ordinul a fost emis de către pârâtă cu exces de putere, prin vătămarea dreptului de proprietate, de asemenea, nu a fost reţinut de prima instanţă, având în vedere că Norma aprobată prin Ordinul nr. 343/2010 respectă prevederile art. 76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare. Acesta nu modifică sfera reglementării şi se limitează strict doar la repartizarea consumurilor de energie termică pentru încălzire şi apă caldă de consum, aşa cum A.N.R.S.C. a fost abilitată prin lege, potrivit art. 14 alin. (2), lit. h) din Legea nr. 325/2006 şi nu conţine nicio prevedere care să schimbe regimul proprietăţii stabilit prin lege sau care să se refere la reglementarea unor aspecte de altă natură.
Referitor la motivul invocat de reclamantă, respectiv că Ordinul este în mod vădit ilegal, întrucât obligă persoanele debranşate să suporte o cotă procentuală care poate ajunge până la 50% din factura energiei termice, nu a fost reţinut de prima instanţă, întrucât contractele de furnizare energie termică se încheie numai cu asociaţia de proprietari/ locatari şi se materializează la branşamentul condominiului, în locul de separare/ delimitare a proprietăţii publice faţă proprietatea comună a asociaţiei de proprietari, şi nu la nivel de apartament, conform dispoziţiilor legale atât din legislaţia anterioară, art. 52 alin. (2), (3) şi (4) din O.G. nr. 73/2002, abrogată prin Legea nr. 325/2006, cât şi din cea în vigoare, Legea nr. 325/2006. Plata cotei părţi din cheltuielile comune condominiului reprezintă o obligaţie a fiecărui proprietar faţă de asociaţie şi nu faţă de un furnizor. Între asociaţie şi proprietarii din condominiu nu se încheie contracte, regulile de repartizare şi de participare la cheltuielile comune fiind stabilite în statutul asociaţiei, conform legislaţiei specifice din domeniul organizării şi funcţionării asociaţiilor de proprietari, potrivit H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.
Nu există nicio prevedere în Ordin care să oblige o persoană să plătească până la 50% din factura energiei termice, aşa cum susţine reclamanta, asemenea cote procentuale fiind utilizate la determinarea consumului comun pentru întreg condominiul, ce trebuie plătit de toţi proprietarii proporţional cu cota indiviză.
Nici motivele invocate de reclamantă, respectiv că prin acest ordin autoritatea emitentă nu face altceva decât să transfere obligaţia statului de a realiza protecţie socială direct între locatarii aceluiaşi condominiu, precum şi să acopere modul defectuos al administrării furnizării energiei termice, furnizare ce datorită reţelelor învechite suferă mari pierderi economice, nu au fost reţinute de prima instanţă, pentru că n u există nicio prevedere în Ordin prin care să fie repartizate consumuri mai mici sau să fie scutiţi de la plată unii consumatori.
M otivul invocat de reclamantă, în sensul că nu este responsabilitatea persoanelor ce au optat să se retragă din acest sistem centralizat de furnizare de energie electrică să susţină în continuare acest sistem, cu atât mai mult cu cât retragerea din sistem s-a realizat cu respectarea tuturor cerinţelor legale, precum şi cu suportarea de către fiecare, în mod individual şi fără nicio subvenţie a tuturor cheltuielilor generate de instalarea şi operarea centralelor de apartament, nu a fost reţinut de prima instanţă, faţă de dispoziţiile art. 30 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 325/2006.
Plata cotei părţi din cheltuielile comune condominiului reprezintă o obligaţie a fiecărui proprietar faţă de asociaţie şi nu faţă de un furnizor. Între asociaţie şi proprietarii din condominiu nu se încheie contracte, regulile de repartizare şi de participare la cheltuielile comune fiind stabilite în statutul asociaţiei, conform legislaţiei specifice din domeniul organizării şi funcţionării asociaţiilor de proprietari.
Referitor la motivul invocat de reclamantă, respectiv că la momentul în care locatarii se debranşează de la sistemul centralizat de furnizare de energie electrică aceştia nu mai au repartitoare de costuri cu privire la această energie termică ce nu le este până la urmă furnizată şi că acestora nu le este aplicabil art. 14 alin. (1) din H.G. nr. 1588/2007, acesta a fost înlăturat de prima instanţă, având în vedere că textul stabileşte că proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari se întrunesc în adunări generale ordinare sau extraordinare şi nu face referire la condiţii de debranşare, contractare sau furnizare energie termică.
Nici motivul invocat de reclamantă, potrivit căruia repartitoarele de costuri instalate pe calorifere nu beneficiază de o verificare metrologică şi nici măcar de sigilii, nu a fost reţinut, având în vedere că repartitoarele de costuri nu se utilizează în tranzacţii comerciale, ci numai la repartizarea unor cantităţi de energie termică, măsurate cu aparate legale de măsură, între proprietarii unui condominiu.
Motivul invocat de reclamantă că Ordinul este în contradicţie cu art. 48 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 230/2007, nu a fost reţinut, având în vedere că acest text de lege este în deplină concordanţă cu dispoziţiile de la art. 9 din Normă.
Referitor la motivul invocat de reclamantă, în sensul că Ordinul nu respectă Legea nr. 230/2007, lege care stabileşte cadrul în care se pot emite astfel de acte administrative, adăugând într-un mod nepermis la dispoziţiile legale nu a fost reţinut, având în vedere că Legea prevede în mod expres prin articolele menţionate anterior că se pot stabili cheltuieli numai proporţional cu cota-parte indiviză din dreptul de proprietate comună.
Motivele invocate de reclamantă, în sensul că la stabilirea cheltuielilor, în speţă aferente încălzirii, se poate avea în vedere numai cota parte din proprietatea comună ce-i revine fiecărui proprietar şi nu formula de calcul stabilită de către A.N.R.S.C. şi că pe lângă aceste cheltuieli stabilite în mod artificial de către autorităţile statului, locatarii debranşaţi de la sistemul centralizat trebuie să-şi acopere şi facturile aferente încălzirii locuinţei în regim propriu, nu au fost reţinute în raport cu prevederile art. 52 alin. (3) din H.G. nr. 1588/2007.
Instanţa a apreciat că Norma respectă art. 53 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţia României, revizuită, întrucât nu impune impozite şi/sau taxe fiscale, iar plata contravalorii consumului de energie termică este o obligaţie a utilizatorilor stabilită prin lege, conform dispoziţiilor art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 325/2006 precum şi ale art. 38 alin. (2) din Legea nr. 325/2006, iar cheltuielile legate de montarea repartitoarelor de costuri sunt în sarcina utilizatorilor.
Motivele invocate de reclamantă, potrivit cărora administratorii clădirilor racordate la sistemul centralizat au dificultăţi de explicare şi aplicare a acestor prevederi şi nu există posibilitate de verificare şi de contestare a sumei ce este stabilită de firma ce se ocupă cu citirea contoarelor nu au fost reţinute, faţă de art. 13 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece.
În concluzie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Ordinul nr. 343/2010 nu permite firmelor de repartitoare „să stabilească cotele procentuale care trebuie achitate de locatari pentru consumul comun de căldură”, ci asigură determinarea acestei cote procentuale, în modul cel mai transparent şi exact, ca raport între numărul de unităţi de consum înregistrate de repartitorul montat în spaţiile comune şi numărul total de unităţi înregistrate de toate repartitoarele din condominiu, având în vedere că indicaţiile repartitorului comun sunt direct proporţionale cu suprafaţa echivalentă termic a instalaţiilor de încălzire din spaţiile comune.
Norma tehnică aprobată prin Ordinul nr. 343/2010 este în deplin acord cu prevederile legale menţionate, nu impune vreo plată suplimentară celei deja stabilite legal şi evidenţiază obligaţia cunoscută de toţi cei care locuiesc la bloc de a participa la plata consumului comun de energie termică. Consumul de energie termică repartizat tuturor proprietarilor din bloc este cel facturat de furnizor, iar la acest consum nu se adaugă vreun consum suplimentar de energie termică.
Ordinul Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 343/2010 respectă toate principiile şi regulile de repartizare stabilite prin legislaţia specifică organizării şi funcţionării asociaţiilor de proprietari şi din legislaţia serviciului public de alimentare cu energie electrică şi evidenţiază pentru toţi proprietarii dintr-un condominiu obligaţia de a participa la plata cotei procentuale aferente consumului comun de energie termică, fără a impune o plată suplimentară celei deja stabilită legal.
În cauză, nu ne aflăm în situaţia încălcării principiului legalităţii, al ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, fiind respectat principiul ierarhiei forţei juridice a actelor normative, consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi art. 4 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Pe calea contenciosului administrativ pot fi anulate actele administrative atacate doar dacă se dovedeşte cu certitudine încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare ce au servit ca temei al emiterii acestora, ceea ce în cauză nu s-a realizat.
Aşa fiind, prima instanţă a reţinut că aspectele invocate de reclamantă pentru anularea ordinului se fundamentează pe o interpretare eronată a prevederilor legale, iar capătul de cerere subsidiar privind modificarea ordinului nu se circumscrie ipotezelor reglementate de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
3 . Calea de atac exercitată
Recursul formulat de recurenta-reclamantă O.A. împotriva Sentinţei nr. 371 din 13 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Instanţa de fond a reţinut în mod eronat că Ordinul Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 343/2010 respectă toate principiile şi regulile de repartizare stabilite prin legislaţia specifică şi că evidenţiază pentru toţi proprietarii dintr-un condominiu obligaţia de a participa la plata cotei procentuale aferente consumului comun de energie termică, fără a impune o plată suplimentară celei deja stabilite legal.
Recurenta consideră că judecătorul fondului nu a sesizat diferenţa dintre obligaţia instituită prin lege şi cea care este introdusă prin actul administrativ contestat.
Există o diferenţă între obligaţia instituită prin alin. (1) al art. 48 din Legea nr. 230/2007 şi cea instituită prin dispoziţiile art. 9 din Normă.
La art. 48 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 se face vorbire despre cheltuielile de întreţinere aferente proprietăţii comune a condominiului, ce trebuie să fie suportate de către fiecare proprietar.
În ordinul contestat, se lărgeşte sfera cheltuielilor de întreţinere ce trebuie plătite de către proprietar, în loc de consumul aferent proprietăţii comune, aceştia trebuie să suporte o cotă-parte dintr-un concurs comun.
Consumul aferent proprietăţii comune este clar determinat: casa scării, podul, uscătoria, etc., pe când consumul comun este repartizarea pe fiecare apartament (branşat sau debranşat/ a diferenţei dintre agentul termic ce a intrat în condominiu şi energia termică ce a fost raportată ca fiind consemnată de cei branşaţi la sistemul centralizat, după citirea repartitoarelor de apartament.
Instanţa de fond a preluat principala apărare a pârâtei, respectarea principiului „consumatorul plăteşte”, obligaţie care nu a fost însă contestată.
Ordinul a fost aplicat de către asociaţia de proprietari, fără a se realiza în prealabil un inventar, astfel cum se prevede în ordinul contestat.
Ordinul este nelegal, întrucât obligă persoane care nu sunt branşate şi/ sau care nu beneficiază de termoficare de la CET-uri şi care nu sunt în raporturi contractuale cu furnizorul de energie termică, să suporte o cotă procentuală semnificativă.
4. Apărările formulate de intimata-pârâtă A.N.S.C.U.P.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Se arată că Norma aprobată prin Ordinul nr. 343/2010 respectă prevederile constituţionale, precum şi cele ale Legii nr. 325/2006 şi nu conţine dispoziţii care să schimbe regimul proprietăţii plătibil prin lege.
Plata contravalorii consumului de energie termică este o obligaţie a utilizatorilor stabilită prin lege, conform art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 325/2006.
Ordinul nr. 343/2010 nu impune nicio plată suplimentară celei deja stabilite legal, arătându-se la art. 19 că „energie termică aferentă părţilor comune ce revine proprietarului sau utilizatorului apartamentului sau spaţiului cu altă destinaţie se determină proporţional cu cota indiviză aferentă apartamentului sau spaţiului cu altă destinaţie”.
Intimata invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie, respectiv Decizia nr. 2789 din 5 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 136/39/2011.
II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Recursul este fondat.
Potrivit art. 48 alin. (1) din Legea nr. 230/2007 „stabilirea şi repartizarea sumei care priveşte proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se face proporţional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună”.
Conform art. 9 din Normă „cantitatea de energie termică aferentă consumului comun în imobilele de tip condominiu, indiferent dacă pentru individualizarea costurilor se utilizează repartitoare de costuri sau contoare de energie termică individuale la nivel de apartament, se repartizează proporţional cu cota indiviză şi se achită de toţi proprietarii din cadrul condominiului, indiferent dacă sunt sau nu racordaţi la sistemul centralizat de distribuţie a energiei termice”.
Interpretarea dispoziţiilor din Normă se face în sensul că repartizarea sumei care priveşte consumul pentru proprietatea comună, depinde de cota indiviză din proprietatea comună deţinută de fiecare proprietar din cadrul condominiului indiferent dacă proprietarii sunt sau nu racordaţi la sistemul centralizat de distribuire a energiei termice.
Nu există nicio diferenţă între „consumul aferent proprietăţii comune” şi „consumul comun”.
Din actele dosarului, rezultă că recurenta-reclamantă este nemulţumită de modul în care a fost interpretat şi aplicat textul de către asociaţia de proprietari.
Împrejurarea inexistenţei unui inventar asupra spaţiilor comune, deşi legea prevede obligativitatea realizării în prealabil aplicării Normei, este imputabilă asociaţiei de proprietari şi nu conţinutului Ordinului nr. 343/2010.
Ordinul atacat nu obligă şi nu poate obliga proprietarii să achite alte sume în afara celor stabilite prin actele normative cu forţă superioară.
Existenţa unei formule de calcul aplicată de asociaţia de proprietari, contrară dispoziţiilor legale nu conduce la concluzia emiterii actului administrativ cu exces de putere, astfel cum susţine recurenta.
Raţionamentul este identic şi cu privire la afirmaţia recurentei referitor la stabilirea la nivel de asociaţia, în mod arbitrar a procentelor datorate, fără a se ţine seama de suprafaţa reală care constituie proprietate comună, întrucât nelegalitatea nu priveşte condiţiile de formă şi de fond ale actului administrativ atacat, ci modul de aplicare a acestuia.
2. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1), teza a II-a Cod procedura civilă, coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de O.A. împotriva Sentinţei nr. 371 din 13 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6762/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 6767/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
Citește mai mult
verticala,tur si retur la calorifer) cand ei inchid repartitoarele de costuri.5. RADET in factura ne pune sa platim si pierderile pe retea si la subsol,De ce? Sa si le izoleze ,astfel incat sa nu mai degaje caldura .Dar blocurile care au numai centrale au pierderi la subsol? Ce ne ingheata? 6.Cand ei au avarii,nu au pornit sistemul (pentru ca nu au fost 3 zile consecutive cu temperaturi de 10 grade celsius) cand ei inchid repartitoarele pentru ca nu doresc caldura si noi dam drumul la centrale ,incalzim pereti,podea si tavan de care beneficiaza si vecini ,nu inseamna discriminare,inegalitate in drepturi,favorizarea unei firme si a vecinilor.Cine ne apara si noua drepturile? ANRSC a fost constituit ca sa apere firmele care asigura utilitatile ,fie si subordonate primariei si guvernului,sau sa apere cetateanul?