ICCJ. Decizia nr. 6743/2013. Contencios. Contract administrativ. Suspendare executare act administrativ. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 6743/2013

Dosar nr. 1023/39/2011

Şedinţa publică de la 17 octombrie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.C.P. SRL Gura Humorului a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P. anularea procesului verbal de constatare nr. 9764 din 2 mai 2011 şi anularea Deciziei nr. 1987 din 28 ianuarie 2011, cu exonerarea societăţii de la plata sumelor stabilite în sarcina acesteia.

Prin Sentinţa nr. 138 din 10 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A.C.P. SRL ca nefondată.

Împotriva Sentinţei nr. 138 din 10 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A.C.P. SRL Gura Humorului.

În conformitate cu prevederile art. 3 lit. m) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, dovada achitării acestora ataşându-se, potrivit art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.

Cum dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de recurs, conform dispoziţiilor legale sus menţionate, iar recurenta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală nici ulterior - deşi a fost citată cu menţiunea timbrării - devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de SC A.C.P. SRL Gura Humorului împotriva Sentinţei nr. 138 din 10 aprilie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6743/2013. Contencios. Contract administrativ. Suspendare executare act administrativ. Recurs