ICCJ. Decizia nr. 6792/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6792/2013
Dosar nr. 11918/2/2009
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P.V., să se constate existenţa calităţii de colaborator al Securităţii, în ceea ce-l priveşte pe pârât.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pârâtul furnizând informaţii care se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, aşa cum rezultă din actele dosarului, iar acţiunile sale în această calitate au încălcat dreptul de exprimare şi libertatea opiniilor şi dreptul la viaţă privată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că nu există un angajament scris, susţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Ulterior, pârâtul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în M. Of. nr. 800 din 28 noiembrie 2008, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992, prin încheierea din data de 13 aprilie 2010 Curtea a admis cererea formulată de pârât, dispunând sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) - în parte - din Legea nr. 293/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în M. Of. nr. 800 din 28 noiembrie 2008, invocată în cauză de acesta şi conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, suspendarea cauzei, iar prin Decizia nr. 1575 din 07 decembrie 2010, pronunţată de Curtea Constituţională a României în Dosarul nr. 1364/D/2010, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate.
Cauza a fost repusă pe rolul instanţei la data de 28 februarie 2011, iar ulterior reclamantul a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri şi un punct de vedere al Direcţiei Juridice, care opinează că documentele prezentate la pct. D şi E din Nota de constatare se circumscriu noţiunii de colaborator, astfel cum aceasta este definită în art. 2 lit. b) din Legea nr. 293/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, procesul-verbal din 12 noiembrie 2009 şi Stenograma şedinţei de la acea dată, iar la data de 07 octombrie 2011, a depus la Compartimentul Informaţii Clasificate al Curţii de Apel Bucureşti înscrisuri clasificate cu caracter de „secret de serviciu”.
Prin Sentinţa nr. 245 din 3 septembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a r espins ca neîntemeiată acţiunea formulată de C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul P.V.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, în raport de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, că prima condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securităţii este aceea ca această persoană să fi furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii. A doua condiţie vizează calitatea informaţiei furnizate, în sensul că prin aceste informaţii se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar a treia condiţie se referă la efectele furnizării informaţiilor, în sensul că au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Instanţa a reţinut că toate aceste condiţii trebuie să fie îndeplinite cumulativ, iar în speţa de faţă, din actele depuse şi după cum arată şi reclamantul în cererea de chemare în judecată şi Nota de constatare, rezultă că pârâtul nu a semnat niciun „angajament” prin care să se angajeze să sprijine organele de securitate, că recrutarea pârâtului a fost decisă de organele de securitate ale Inspectoratului de Securitate al Municipiului Bucureşti în scopul încadrării informative a colegului său P.D., în perioada 1971-1973, acesta luând numele conspirativ „V.”, precum şi faptul că din dosarul cauzei nu rezultă nici un element şi nici o informaţie pe care pârâtul să o fi furnizat-o organelor de securitate, care să se circumscrie dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a reţinut că pârâtul nu a furnizat nici o informaţie care să fi denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, relatarea pârâtului despre aceste discuţii neavând nici o legătură cu activităţi potrivnice regimului comunist, ci despre convingerile politice ale persoanei respective şi simpatia faţă de regimul hitlerist, această relatare fiind apreciată în contextul atitudinii în general faţă de regimul hitlerist, inclusiv a acestuia, şi nu ca o manifestare potrivnică a colegului său P.D. faţă de regimul comunist.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că informaţiile reţinute în Nota de constatare nu sunt de natură să conducă la concluzia că pârâtul ar fi denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, întrucât atitudinea persoanei urmărite nu era îndreptată împotriva sistemului comunist şi nu a vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, din probatoriu rezultând că persoana respectivă nu a suferit nici o persecuţie, fiind doar avertizată.
Instanţa de fond a concluzionat că, în raport de ansamblul probator administrat în cauză, C.N.S.A.S, în calitate de reclamant, nu a făcut dovada susţinerilor sale, astfel încât a respins acţiunea ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte nulitatea Hotărârii Colegiului C.N.S.A.S. din data de 12 noiembrie 2009 de aprobare a Notei de constatare, pentru motivul depăşirii termenului de 15 zile lucrătoare prevăzut de art. 35 alin. (5) din Regulamentul C.N.S.A.S., instanţa a apreciat că acest motiv nu poate fi reţinut, deoarece depăşirea acestui termen nu poate vătăma drepturile pârâtului, neputând duce la nulitatea Notei de constatare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs se arată că în mod greşit prima instanţă a stabilit că informaţiile reţinute în nota de constatare nu sunt de natură să ducă la concluzia că pârâtul ar fi denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist întrucât atitudinea persoanei urmărite întrucât probele administrate în cauză au demonstrat că intimatul a denunţat atitudini vădit potrivnice regimului comunist şi în acest sens se face trimitere la cuprinsul notelor întocmite de pârât în care se arată că victima denunţului afirma că „istoria scrisă” cea susţinută de regimul comunist nu corespunde realităţii. De asemenea, cel denunţat arăta că N.C. şi ceilalţi lideri comunişti nu au suportat privaţiuni în detenţie aşa cum pretindea propaganda comunistă. Mai mult victima denunţului se revolta faţă de condiţiile grele de viaţă din timpul comunismului. Este evident că o astfel de atitudine contrazicea flagrant susţinerile reprezentanţilor regimului, care pretindeau că asigură cele mai bune condiţii de viaţă pentru cetăţenii români.
Nu în ultimul rând, persoana denunţată de intimatul - pârât se revolta pentru faptul că locuinţa sa ajunsese în folosinţa unui lider comunist.
Fiecare dintre aceste opinii ar fi fost suficiente pentru demonstrarea denunţării unor atitudini potrivnice regimului comunist iar avertizarea victimei delaţiuni la sediul securităţii dovedeşte faptul că opiniile denunţate de intimat erau deosebit de grave din perspectiva reprezentanţilor regimului.
Se mai susţine că, definiţia legală a noţiunii de colaborator al Securităţii nu cere existenţa unei pluralităţii de informaţii furnizate, fiind de ajuns şi un singur denunţ care să îndeplinească cele două condiţii pentru reţinerea acestei calităţii.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul-intimat P.V. solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea soluţiei primei instanţe ca temeinică şi legală, susţinând că probele administrate în cauză nu demonstrează îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calităţii sale de colaborator al Securităţii. Precizează că relatările cuprinse în Notele de constatare nu au nicio legătură cu activităţile potrivnice regimului comunist şi nu au fost de natură a aduce atingere dreptului la viaţa privată a persoanei urmărite şi nici dreptului la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor acestuia, aşa cum se reţine în mod voit şi eronat în avizul emis de direcţia juridică din cadrul C.N.S.A. asupra notei de constatare DI/I/61 din 18 ianuarie 2009.
Analizând sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cază este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Principalele critici ale recurentului vizează greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, susţinerile recurentului fiind însă nefondate.
Potrivit acestui text legal (art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008) este colaborator al Securităţii persoana care a furnizat informaţii sub orice formă prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care viza îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Aşadar este de necontestat că pentru constatarea calităţii de colaborator al securităţii în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu este suficientă dovedirea recrutării şi efectuării unor instructaje specifice şi se impune constatarea cu certitudine a faptului că o respectivă persoană a furnizat informaţii indiferent sub ce formă prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natura a conduce la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, ceea ce nu se poate reţine în persoana intimatului în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei pe care îşi întemeiază acţiunea reclamantul şi la care s-a făcut referire în acţiune şi apoi în cuprinsul cererii de recurs. Astfel reclamantul face trimitere la Notele informative întocmite de lucrători ai securităţii din 30 martie 1971 şi 14 aprilie 1971 în care se menţionează că „sursa” a relatat despre persoana urmărită, un fost coleg de facultate numitul P.D. că l-a auzit salutând „H.H.” urmat de semnul H.; într-o altă discuţie l-a auzit făcând referiri la nume ca N. şi B. pe care îi aprecia; într-o altă discuţie i-a relatat despre faptul că familia sa este acum urgisită, deşi înainte, pe de o parte, se bucura de o foarte mare trecere, iar pe de altă parte avea legături şi cu vechii activişti de partid; mai relata aceeaşi sursă că numitul P.D. afirma „că ştie precis că în lagărul din Tg. Jiu deţinuţi politici o duceau foarte bine (aveau mâncare bună, jucau tenis etc.)”iar în privinţa locuinţei sale arăta că stau înghesuiţi, vreo 8 persoane dorm în două camere exprimându-şi revolta faţă de această situaţie susţinând că este umilitor să trăiască în astfel de condiţii.
Se poate observa că toate aceste materiale cuprind informaţii care nu au fost de natură a conduce la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului în sensul normei indicate.
A primi interpretarea excesivă dată de recurent noţiunilor de activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist şi de îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ar fi de natură a altera scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea O.U.G. nr. 24/2008 ceea ce nu poate fi acceptată.
În consecinţă, constatând că situaţia de fapt expusă de reclamantul-recurent nu este confirmată de înscrisuri care să demonstreze că intimatul-pârât a furnizat informaţii de natură să vizeze îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod just că în persoana intimatului-pârât nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de lege pentru constatarea în persoana acestuia a calităţii de colaborator al Securităţii.
În atare situaţie, instanţa în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 316 din acelaşi cod va respinge recursul ca nefondat şi va menţine soluţia primei instanţe ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul C.N.S.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 6001 din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6769/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 6794/2013. Contencios → |
|---|
