ICCJ. Decizia nr. 679/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 679/2013
Dosar nr. 8926/2/2011
Şedinţa publică de la 12 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii I.B.P. si A.R.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin C.C.S.D. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „C.C.S.D.”), solicitând obligarea pârâtei la emiterea deciziei prevăzută de lege, decizie care să conţină titlul de despăgubire ca răspuns la Dispoziţia nr. 3783 din data de 15 decembrie 2005 emisă de Primăria Municipiului Piteşti, modificată prin Dispoziţia nr. 2096 din 31 martie 2008 emisă de Primăria Municipiului Piteşti; obligarea pârâtei să o transmită Direcţiei pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanţii arată că, prin notificarea nr. 66/12771 din 03 aprilie 2001, P.S. şi C.G. au formulat cerere în vederea acordării de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Mun. Piteşti, Str. Craiovei, Jud. Argeş, compus din teren în suprafaţă de 960 mp şi construcţii în suprafaţă de 169 mp, preluat de stat.
Prin Dispoziţia nr. 3783 din data de 15 decembrie 2005 emisă de Primăria Mun. Piteşti s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 500 mp şi construcţii în suprafaţă de 73,40 mp, către B.E., C.G., P.I.L. şi P.B.T. Ulterior, prin Dispoziţia nr. 2096 din 31 martie 2008 s-a modificat Dispoziţia nr. 3783/2005 în sensul că se propune acordarea de despăgubiri pentru teren în suprafaţa de 566,75 mp şi construcţii în suprafaţă de 169 mp. Conform dispoziţiilor legale în materie, dispoziţiile au fost transmise C.C.S.D. şi înregistrate sub nr. 6427/CC.
La data de 12 mai 2011, între reclamanţii I.B.P. şi A.R.M., având calitatea de cesionari, şi B.E., C.G., P.I.L. şi P.B.T., în calitate de cedenţi şi titulari de drepturi conform Dispoziţiilor nr. 3783/2005 şi nr. 2096/2008 privind acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul descris mai sus, a fost încheiat contractul de cesiune de drepturi din 12 mai 2011 autentificat de Biroul Notarial Public - D.I.
În raport de dispoziţiile art. 1393 C. civ., reclamanţii au notificat pârâtei încheierea contractului de cesiune de drepturi, notificare înregistrată din 19 iunie 2011.
La 19 iunie 2011, reclamanţii s-au adresat C.C.S.D., prin memoriul înregistrat sub nr. RG/29291, solicitând emiterea titlul de despăgubire şi transmiterea acestuia către Direcţia pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, dar fără niciun rezultat.
Prin sentinţa civilă nr. 25 din 6 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanţii, a obligat pârâta C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire şi să o transmită A.N.R.P., precum şi la plata către reclamanţi a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că dosarul de despăgubiri a fost înregistrat la autoritatea pârâtă, însă, din actele dosarului nu reiese că acesta a fost analizat în ce priveşte legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, contrar susţinerilor pârâtei.
A mai constatat prima instanţă că apărările pârâtei nu pot fi reţinute, întrucât aceasta nu a invocat niciun argument pertinent prin care să justifice întârzierea cu care a derulat procedura prevăzută de lege în cazul reclamanţilor. Sub acest aspect, Curtea de apel a apreciat că invocarea unui act intern (Decizia nr. 2815/2008) prin care se stabileşte ordinea examinării dosarelor de despăgubiri, nu constituie o justificare pentru întârziere, mai cu seamă că la dosar nu a fost depus un extras din evidenţele pârâtei care să confirme, eventual, un volum de activitate prea mare în raport cu capacitatea sa de procesare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.C.S.D., susţinând, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că, în speţă, au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei, deoarece procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune parcurgerea mai multor etape, printre acestea fiind şi etapa evaluării, etapă condiţionată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de pârâtă.
Mai precizează recurenta-pârâtă că procedura administrativă stabilită de Legea nr. 247/2005 este o procedură complexă care cuprinde mai multe etape distincte în care sunt implicate mai multe entităţi, astfel încât, în mod obiectiv, astfel de cauze nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materie contenciosului administrativ, nefiind posibilă executarea acestei obligaţii într-un termen de 30 de zile.
O altă critică vizează greşita obligare a autorităţii la plata cheltuielilor de judecată, în favoarea reclamanţilor, cuantumul acestora fiind nejustificat de mare.
Recursul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
În esenţă, intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul soluţionării dosarului înregistrat la C.C.S.D. sub nr. 6427/CC, prin emiterea întocmirea raportului de evaluare şi emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul în litigiu, pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin Dispoziţia nr. 3783/2005, astfel cum a fost modificată prin Dispoziţia nr. 2096 din 31 martie 2008, ambele emise de Primarul Municipiului Piteşti.
Omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că C.C.S.D., în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, să procedeze discreţionar, manifestând pasivitate şi aducând astfel atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
Pentru respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-şi organizeze activitatea în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de faţă, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea notificării, iar dispoziţiile emise de Primarul Municipiului Piteşti datează din anii 2005 şi 2008, iar nici până în prezent nu s-a efectuat controlul de legalitate a măsurii de respingere a cererii de restituire în natură, pentru a se trece la etapa evaluării.
În mod corect, în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a obligat recurenta-pârâtă să emită titlul de despăgubire.
Criticile care vizează această soluţie sunt nefondate întrucât Secretariatul C.C.S.D., potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al legii menţionate anterior are ca atribuţie doar verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, ori, acest aspect nu a fost contestat.
Soluţia instanţei de fond se impune şi pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator şi implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data înregistrării dosarului la C.C.S.D., este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Pârâtei C.C.S.D. îi revin, fără putinţă de tăgadă, obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.
Prin urmare, sentinţa recurată este legală, atât în raport cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cât şi cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, astfel că nu pot fi reţinute criticile aduse în temeiul art. 3041 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată către reclamant, Înalta Curte constată că aceasta este vădit nefondată, în contextul în care, recurenta-pârâtă a susţinut în permanenţă netemeinicia acţiunii formulate de reclamanţi, aceasta nu poate pretinde că a achiesat la pretenţiile formulate, în sensul art. 275 C. proc. civ., mai ales că a exercitat şi calea de atac a recursului împotriva sentinţei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.C.S.D., împotriva Sentinţei civile nr. 25 din 6 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6781/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6790/2013. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
