ICCJ. Decizia nr. 6673/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6673/2013
Dosar nr. 1254/1/2013
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Decizia atacată
1.3. Prin decizia nr. 4078 din 11 octombrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 656 din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a modificat sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta C.C.S.D. să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013, dată de la care vor curge şi penalităţile de întârziere în sumă de 10 lei/zi de întârziere, menținând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele:
Referitor la dezlegarea dată excepţiei de nelegalitate a deciziilor A.V.A.S., instanța de control judiciar a constatat că soluția de respingere, ca inadmisibilă, este corectă, având în vedere natura civilă a deciziilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001 și calea procedurală consacrată de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ceea ce exclude posibilitatea controlului legalităţii pe calea excepţiei prevăzută de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie a A.V.A.S., s-a reținut că prima instanţă în mod corect nu s-a mai pronunţat, în raport cu soluţia de inadmisibilitate dată excepţiei de nelegalitate a actelor emise de această autoritate.
Cu privire la fondul cauzei, instanța de control judiciar a reținut că intimatele-reclamante sunt beneficiarele Deciziilor A.V.A.S. nr. 70, 71 şi 72/2007 de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu, autoritatea competentă fiind notificată încă din anul 2001.
S-a mai reținut că nesoluţionarea într-o perioadă de timp atât de îndelungată a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acţiunile administraţiei, sub acest aspect acțiunea reclamantelor fiind întemeiată.
Instanța de control judiciar a apreciat însă că recursul este fondat, pentru că, în cazul titlurilor de despăgubire, prin O.U.G. nr. 4/2012, s-a suspendat până la 15 mai 2013 emiterea acestora şi procedurile de evaluare a imobilelor pentru care se acordă despăgubirile, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2007.
În privinţa acestor dispoziţii legale, instanţa de recurs a reținut că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementată la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile şi proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.
Deși acţiunea reclamantelor este întemeiată, finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi emiterea titlului de despăgubire sunt condiţionate de termenul stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea Constituţională a statuat prin deciziile nr. 723/2012, nr. 760/2012 şi nr. 802/2012 că sunt constituţionale.
În aceste condiții, instanța de recurs a decis că autoritatea publică recurentă rămâne obligată la emiterea titlului de despăgubire în termen de 30 de zile după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării.
2. Contestaţia în anulare
Împotriva deciziei nr. 4078 din 11 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie a formulat contestaţie în anulare C.N.C.I., invocând ca temei legal dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 teza a II-a C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare, se arată că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs privind stabilirea penalităților de întârziere.
Astfel, la soluționarea cauzei nu s-au avut în vedere apărările formulate în cauză și implicit situația de fapt existentă în cauză, prin prisma legislației în vigoare.
În concret, în cauză a fost stabilită obligația de a plăti penalități pe fiecare zi de întârziere, de la împlinirea termenului de 30 de zile, fără a se lua în considerare posibilitatea modificării reglementărilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, la încetarea efectelor O.U.G. nr. 4/2012, față de intenția de a reforma legislația în domeniu, respectiv mecanismul de acordare a despăgubirilor.
În măsura în care nu se vor lua în considerare cele expuse, contestatoarea a solicitat instanței să se pronunțe cel puțin cu privire la cuantumul penalităților, în sensul micșorării acestora, având în vedere imposibilitatea de a prevedea durata formalităților privind emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, existând posibilitatea modificării procedurii administrative prevăzute Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
3. Soluţia asupra contestaţiei în anulare
Analizând temeiurile de fapt şi de drept invocate de contestatoare, prin prisma dispoziţiilor legale ce reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte reţine că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ.
Deși, contestatoarea şi-a întemeiat cererea şi pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., „(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii”, în fapt, nu a arătat care ar fi neregularitatea actelor de procedură privind citarea părților, urmând a se reţine că nu poate fi analizat acest motiv de contestație.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestaţiei în anulare obişnuite, ce poate fi exercitată în condiţiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Contestatoarea a indicat motivul prevăzut în art. 318 teza a II-a C. proc. civ. („…când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.)
Omisiunea de examinare a unui motiv de recurs poate conduce la admiterea contestaţiei în anulare dacă instanţa de recurs a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare şi această omisiune să se fi produs din greşeală.
Verificând conţinutul motivului de recurs privind stabilirea penalităților de întârziere, Înalta Curte constată că argumentele părții nu au vizat efectele O.U.G. nr. 4/2012, ci caracterul oneros al obligației.
Aspectele legate de prelungirea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în urma adoptării O.U.G. nr. 4/2012 au fost invocate, ulterior, pe parcursul soluționării căii de atac, prin notele scrise aflate la dosar, și ca atare, nu putea constitui un motiv de recurs, ceva anticipativ la efectele O.U.G. nr. 4/2012.
Prin urmare, nu se poate reţine o omisiune de cercetare a unui motiv de recurs, conform art. 318 C. proc. civ.
În realitate, ceea ce se urmăreşte prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de faţă este tocmai repunerea în discuţie a motivelor de recurs şi reevaluarea ansamblului probator, ceea ce constituie un recurs la recurs.
4. Temeiul legal al soluţiei adoptate cu privire la contestaţia în anulare
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de C.N.C.I. (fostă C.C.S.D.) împotriva deciziei nr. 4078 din 11 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6669/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 6675/2013. Contencios. Strămutare.... → |
|---|
