ICCJ. Decizia nr. 6790/2013. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6790/2013
Dosar nr. 403/64/2012
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Braşov reclamanta B.D.G. a solicitat, în contradictoriu cu C.N.A.:
- admiterea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 60 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a audiovizualului şi ca o consecinţă: anularea Deciziei nr. 8514, pronunţată de C.N.A. în şedinţa publică din 17 mai 2012 şi comunicată în 23 mai 2012 asupra plângerii formulată de reclamantă şi înregistrată de acesta sub nr. 6753 din 02 mai 2012;
- obligarea pârâtului la reanalizarea plângerii înregistrată sub nr. 6753 din 02 mai 2012;
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii a arăt că, în urma unei emisiuni difuzate în data de 29 martie 2012 la postul de televiziune M., reclamanta a solicitat, în temeiul art. 49 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare al audiovizualului, difuzarea unui drept la replică.
Prin răspunsul nr. 67 din 19 aprilie 2012 s-a refuzat dreptul la replică pentru neîndeplinirea condiţiilor legale.
Împotriva acestui răspuns, reclamanta a formulat reclamaţie la C.N.A., expediată cu poşta la data de 26 aprilie 2012 şi înregistrată la C.N.A. sub nr. 6753 din 02 mai 2012.
Prin Decizia nr. 8514 din 23 mai 2012, C.N.A. a considerat că solicitarea reclamantei a ieşit din termenul prevăzut la art. 59 din Decizia nr. 220/2011, fiind tardivă.
În temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 60 din Decizia nr. 220/2011 întrucât sunt în contradicţie cu dispoziţiile acestei legi care, conform art. 24 se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.
Astfel, conform art. 104 C. proc. civ. - legea organică: „Actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui”.
b) Întâmpinarea formulată în cauză
Pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, întrucât art. 60 din Decizia nr. 220/2011 nu este susceptibil de a influenţa soluţionare fondului cauzei, iar art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 vizează acte administrative cu caracter individual şi nu normativ.
Pârâta a mai invocat şi excepţia lipsei procedurii prealabile, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fond, a precizat că, la data emiterii Deciziei nr. 8514/2012, C.N.A. s-a pronunţat pe baza documentelor avute la dispoziţie, plicul cu data poştei neregăsindu-se printre acestea.
c) Sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 167/ F din 24 iulie 2012 Curtea de Apel Braşov a respins excepţia lipsei procedurii prealabile. A admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate şi în consecinţă a respins constatarea nelegalităţii art. 60 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Totodată, a fost admisă acţiunea reclamantei B.D.G. în contradictoriu cu pârâtul C.N.A. şi s-a dispus anularea Deciziei nr. 8514 din 17 mai 2012 a C.N.A. şi trimisă plângerea reclamantei către aceeaşi instituţie, pentru soluţionarea pe fond.
A fost obligat pârâtul C.N.A. la plata sumei de 25.508,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că excepţia inadmisibilităţii invocării excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 60 din Decizia nr. 220/2011, este întemeiată.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 59: „Solicitantul căruia i s-a refuzat de către radiodifuzor dreptul la replică ori la rectificare se poate adresa Consiliului în termen de maximum 30 de zile de la data difuzării programului care a produs lezarea”; art. 60: „Sesizarea, însoţită de întreaga documentaţie referitoare la cererile de acordare a dreptului la replică sau la rectificare, se înregistrează la Registratura Consiliului.”
Aceste două norme reglementează instituţii diferite, respectiv, art. 59 reglementează termenul în care poate fi sesizat Consiliul, iar art. 60 are în vedere modul de înregistrare a sesizării.
Întrucât prin decizia atacată, C.N.A. a precizat în mod expres dispoziţiile art. 59 şi a respins pe motiv de tardivitate sesizarea pentru depăşirea termenului prevăzut de acest articol, Curtea constată că dispoziţiile art. 60 referitoare la înregistrarea sesizării nu au importanţă în soluţionarea cauzei şi, pe cale de consecinţă, de articolul în speţă nu depinde soluţionarea pricinii.
Pentru aceste motive a fost admisă excepţia de inadmisibilitate a invocării excepţiei de nelegalitate.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a arătat că decizia atacată prin care s-a respins sesizarea reclamantei pe motiv de tardivitate este greşită.
Astfel, solicitantul avea la dispoziţie, conform art. 59, un termen de 30 de zile pentru sesizarea Consiliului în cazul în care acestuia i s-a refuzat dreptul la replică, termen care curge de la data difuzării programului care a produs lezarea.
Termenul se calculează potrivit dreptului comun, pe zile libere şi cu respectarea art. 104 C. proc. civ. conform căruia actele de procedură trimise prin poştă se socotesc împlinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui. Or, la filele 24 - 25 se regăsesc înscrisurile care atestă predarea în termen la oficiul poştal (26 aprilie 2012) a sesizării Consiliului Naţional al Audiovizualului şi, implicit, formularea în termen a sesizării, neavând nicio relevanţă data înregistrării solicitării la registratura Consiliului.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul C.N.A.
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs pârâtul a susţinut că potrivit art. 59 din Decizia nr. 220/2011 solicitantul căruia i s-a refuzat de către radiodifuzor dreptul la replică ori la rectificare se poate adresa Consiliului în termen de 30 de zile de la difuzarea programului care a produs lezarea.
În speţă, s-a arătat că emisiunea reclamată a fost difuzată la data de 29 martie 2012, iar solicitarea a fost înregistrată la C.N.A. la data de 2 mai 2012, astfel că s-a depăşit termenul de 30 de zile reglementat de art. 59 din Codul audiovizualului, fără a fi depusă vreo dovadă că sesizarea s-a făcut înainte de epuizarea termenului legal.
S-a arătat că nu s-a îndeplinit procedura prealabilă şi că procedura în faţa Consiliului nu este una administrativ-jurisdicţională.
b) Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că nu are relevanţă data înregistrării la Consiliu a solicitării, ci data depunerii la poştă, aşa cum rezultă din prevederile art. 104 C. proc. civ.
A precizat recurenta că solicitarea s-a depus la poştă la data de 26 aprilie 2012, adică în interiorul termenului reglementat de art. 59 din Codul audiovizualului.
c) Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentinţa primei instanţe, legislaţia aplicabilă şi probele cauzei, constată că recursul este nefondat, potrivit motivelor ce se vor expune în continuare.
Situaţia de fapt
La data de 29 martie 2012, postul de televiziune M. a difuzat o emisiune în care s-a făcut vorbire despre reclamanta B.D.G. şi clinica în cadrul căreia aceasta îşi desfăşoară activitatea.
Reclamanta a cerut la data de 12 aprilie 2012 difuzarea unui drept la replică, însă cu răspunsul nr. 67 din 19 aprilie 2012 i s-a comunicat că nu i se acordă dreptul la replică întrucât cererea sa nu îndeplineşte cerinţele Deciziei nr. 220/2011, astfel că la data de 26 aprilie 2012 a prezentat la oficiul poştal solicitarea sa către C.N.A.
Legislaţia aplicabilă
Decizia nr. 220/2011 - art. 59: Solicitantul căruia i s-a refuzat de către radiodifuzor dreptul la replică ori la rectificare se poate adresa Consiliului în termen de maximum 30 de zile de la data difuzării programului care a produs lezarea.
Înalta Curte arată că din redactarea art. 59 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul audiovizualului se constată că solicitantul căruia i s-a refuzat de către radiodifuzor dreptul la replică se poate adresa Consiliului în termen de 30 de zile de la data difuzării programului care a produs lezarea.
C.N.A. a respins cererea reclamantei cu motivarea că solicitarea nu a fost formulată în termenul de 30 de zile de la data difuzării programului care a produs lezarea.
La adoptarea acestei soluţii, Consiliul nu a avut în vedere că cererea reclamantei s-a înregistrat la 2 mai 2012, dar a fost expediată prin poştă la data de 26 aprilie 2012, aşa cum rezultă din factura aflată la fila 24 dosar fond, situaţie în raport de care în mod legal instanţa de fond a apreciat că s-a respectat termenul de 30 de zile de la data difuzării emisiunii care a produs lezarea.
Având în vedere situaţia de fapt existentă şi prevederile art. 59 din Decizia nr. 220/2011, criticile formulate în recurs, sub acest aspect, sunt nefondate.
În ceea ce priveşte excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, trebuie precizat că în speţă, nu se impune formularea plângerii prealabile, dat fiind refuzul autorităţii publice de a soluţiona cererea pe motiv de tardivitate.
În cazul refuzului, care are caracter de act administrativ asimilat, nu mai este necesar a fi îndeplinită procedura prealabilă.
Potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă, în cazul acţiunilor care au ca obiect refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim nu este obligatorie.
Ipoteza aflată în analiză se circumscrie acestei teze, astfel că respingerea excepţiei lipsei procedurii prealabile de către prima instanţă este întemeiată. Este adevărat că motivarea, cu referire la actul administrativ jurisdicţional, este greşită pentru că în speţă nu s-a pronunţat un act administrativ jurisdicţional.
Chiar dacă s-ar fi emis o decizie de către C.N.A. actul respectiv are caracter de act administrativ individual şi nu act administrativ jurisdicţional, pentru că potrivit art. 2 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ jurisdicţional este actul emis de o autoritate administrativă investită prin lege cu atribuţii de jurisdicţie administrativă, ale cărei caracteristici sunt definite în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 554/2004.
În cazul C.N.A., această autoritate nu are competenţă de jurisdicţie administrativă, astfel că nu poate emite acte administrative jurisdicţionale.
Eroarea de motivare săvârşită de prima instanţă nu afectează legalitatea sentinţei, întrucât prin prezenta decizie s-a suplinit şi înlocuit motivarea primei instanţe.
Având în vedere considerentele acestei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.A. împotriva Sentinţei nr. 167/ F din 24 iulie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 679/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 6669/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
