ICCJ. Decizia nr. 6680/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6680/2013
Dosar nr. 852/1/2013
Şedinţa publică de la 11 octombrie 2013
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea supusă revizuirii
Prin decizia nr. 514 din 1 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinţei nr. 1919 din 16 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a modificat sentinţa atacată în sensul că a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamantul R.M.I., ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele:
În mod eronat, instanţa de fond a apreciat că este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unui caz bine justificat, pentru nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
În acord cu jurisprudenţa sa anterioară în cauze similare (cu titlu de exemplu, decizia nr. 1634 din 27 martie 2012, pronunţată în dosarul nr. 9341/2/2011), Înalta Curte a reținut că verificarea respectării termenului de 30 de zile prevăzut de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 presupune o analiză efectuată în contextul întregului ansamblu probator şi reprezintă o prejudecare a fondului cauze, examinare care excede limitelor învestirii instanţei în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa trebuie să îşi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Or, în cauză, în sensul celor expuse, nu au fost identificate împrejurări care să facă dovada îndeplinirii cerinţei referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, Înalta Curte a constatat că în mod eronat s-a apreciat ca fiind îndeplinită cerinţa referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, atâta timp cât suma imputată reclamantului este de 125 lei, iar, conform art. 5 din ordinul contestat, acoperirea prejudiciului prin reţineri lunare din salariu se poate face într-un termen de maximum 3 ani de la data la care se efectuează prima rată de reţineri.
2. Cererea de revizuire
Intimatul-reclamant R.M.I. a atacat decizia pronunţată în recurs cu o cerere de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 1 și pct. 3 C. proc. civ., susţinând că recursul A.N.S.V.S.A. la data soluționării acestuia era fără obiect, întrucât prin sentința nr. 4973 din 14 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 6039/2/2012, a fost admisă acțiunea în anulare a Ordinului de imputare nr. 8 din 25 ianuarie 2012 emis de pârâtă.
În condițiile în care măsura suspendării dispusă în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se prelungește de drept, în baza art. 15 alin. (4), până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare, soluția instanței de recurs este nelegală și conține dispoziții potrivnice care nu pot fi duuse la îndeplinire, întrucât la data soluționării recursului actul administrativ era deja anulat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii
Examinând cererea în condiţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuentul R.M.I.
1. Argumente relevante
Potrivit art. 322 pct. 1 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere:
(1) dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot duce la îndeplinire.
(..)
(3) dacă obiectul pricinii nu se află în ființă
Pentru a fi însă aplicabile aceste prevederi legale este necesar, în primul rând, ca hotărârea atacată să tranşeze fondul unui litigiu, pentru că revizuirea este o cale de atac extraordinară care vizează îndreptarea erorilor de fapt.
Demersul revizuentului nu îndeplineşte această condiţie deoarece hotărârea atacată a fost pronunţată într-o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care nu prejudecă fondul acţiunii în contencios administrativ.
Hotărârile pronunţate în materia suspendării de executare au o putere de lucru judecat relativă, care dăinuie numai atâta timp cât condiţiile de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea lor rămân neschimbate.
Pe de altă parte, motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 1 C. proc. civ., urmăreşte să înlăture elementele contradictorii din dispozitivul hotărârii, pentru a face posibilă punerea lui în executare.
Ipoteza acestui text de lege implică aşadar îndeplinirea cerinţelor ca hotărârea să cuprindă dispoziţii potrivnice, care să fie cuprinse în chiar dispozitivul ei şi să fie ireconciliabile.
În speţă, nu este îndeplinită nici una dintre aceste cerinţe, revizuentul invocând contrarietatea în raport cu soluția pronunțată pe fondul cauzei, în acțiunea în anulare a actului administrativ atacat.
În ceea ce priveşte celălalt temei al cererii de revizuire, art. 322 pct. 3 C. proc. civ., sintagma „obiectul pricinii nu se află în ființă” desemnează ideea de dispariție fizică a bunului, ceea ce nu este cazul în speța de față.
2. Temeiul legal al hotărârii pronunţate asupra revizuirii
Ţinând seama de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 326 şi 328 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de R.M.I. împotriva deciziei nr. 514 din 1 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6675/2013. Contencios. Strămutare.... | ICCJ. Decizia nr. 6682/2013. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
