ICCJ. Decizia nr. 6819/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6819/2013
Dosar nr. 5351/2/2009*
Şedinţa publică de la 22 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta G.G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele României, constatarea nulităţii absolute a Decretului nr. 296 din data de 12 februarie 2009, publicat în M. Of. nr. 89 din 13 februarie 2009, prin care M.D.M. a fost reînvestit în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar în subsidiar, anularea actului contestat.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut, în esenţă, că dl. M. nu îndeplinea, nici la data propunerii iniţiale de numire în funcţia de procuror general al DNA, nici la data obţinerii avizului Secţiei pentru procurori a CSM şi nici la data numirii, prin Decretul nr. 849/2005, în funcţia de procuror general al fostului Parchet Naţional Anticorupţie, condiţiile pe care normele constituţionale, legale şi ale bunelor moravuri le impuneau pentru ocuparea unei asemenea funcţii.
Pârâtul Preşedintele României, prin Administraţia Prezidenţială, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile şi excepţia lipsei de interes, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În susţinerea primei excepţii, pârâtul a arătat că, după publicarea decretului în M. Of. al României, reclamanta a formulat o cerere prin care a solicitat revocarea Decretului nr. 296/2009, cerere la care în termen legal a primit răspuns, conform înscrisurilor anexate. Or, prezenta cerere de chemare în judecată are ca obiect constatarea nulităţii absolute a actului contestat, aspect care nu a format obiectul plângerii administrative sus-menţionate.
Cât priveşte excepţia lipsei de interes, pârâtul a arătat că reclamanta nu se află în situaţia de a fi vătămată într-un drept al său ori interes legitim privat, astfel cum este acesta definit în art. 2 din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentinţa civilă nr. 249 din 17 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei procedurii prealabile ca nefondată, a admis excepţia lipsei de interes şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta G.G.G. ca lipsită de interes.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat, mai întâi, că excepţia lipsei procedurii prealabile este nefondată, câtă vreme din actele depuse la dosarul cauzei rezulta fără echivoc împrejurarea că reclamanta s-a adresat în prealabil emitentului actului contestat, solicitând revocarea decretului de numire a d-lui D.M. în funcţia de procuror şef al DNA, iar consideraţiile legate de diferenţa semantică între noţiunea de revocare şi aceea de anulare sunt irelevante în speţa dedusa judecăţii.
Excepţia lipsei interesului în promovarea acţiunii a fost apreciată, însă, ca întemeiată, reţinându-se că reclamanta invocă vătămarea, prin actul contestat, a unui interes legitim public, fără însă a dovedi împrejurarea ca vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat, astfel cum impun dispoziţiile art. 8 alin. (11) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva Sentinţei civile nr. 249 din 17 ianuarie 2012 a formulat recurs reclamanta G.G.G., solicitând casarea acesteia şi, în principal, trimiterea cauzei la prima instanţă în vederea îndeplinirii obligaţiei imperative prevăzute de art. 131 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei pe fond şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea primei solicitări, s-a susţinut că prima instanţă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a cita părţile cu menţiunea înfăţişării, aşa cum impun dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., aspect de natură a atrage nulitatea absolută a hotărârii.
În continuare, recurenta a argumentat că prima instanţă a considerat în mod eronat că în speţă nu ar fi îndeplinită cerinţa existenţei unui interes, în contextul elementelor de notorietate publică privind conduita profesională a d-lui M., interesul personal al recurentei fiind legitimat de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României potrivit cărora orice persoană are dreptul la un proces echitabil, inclusiv din faza urmăririi penale.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerile recurentei şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, se constată că reclamanta-recurentă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care solicita, în esenţă, anularea unui act administrativ privind o altă persoană.
Prima facie, demersul recurentei este legitimat din perspectiva dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care arată că se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.
Această legitimare procesuală este, însă, condiţionată de existenţa unei legături între actul contestat şi o vătămare adusă unui drept sau interes legitim al persoanei care se adresează instanţei de contencios administrativ.
Or, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, recurenta-reclamantă tinde să-şi întemeieze solicitarea privind anularea actului pe vătămarea adusă, în urma reînvestirii d-lui M. în funcţia de procuror şef al DNA, unui interes public, constând în asigurarea unei probităţi şi a unei anumite reputaţii profesionale a magistraţilor, din perspectiva dreptului la un proces echitabil, fără a aduce vreun argument privind o vătămare directă sau indirectă pe care ar suferi-o recurenta ca urmare a adoptării actului contestat.
De asemenea, potrivit art. 8 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.
Este evident, raportat la obiectul cererii şi argumentele expuse, faptul că acţiunea recurentei-reclamante nu îndeplineşte condiţiile impuse de dispoziţiile normative sus-citate, aceasta neputând justifica o încălcare directă sau indirectă a unui drept subiectiv sau interes legitim privat, de natură a fundamenta existenţa unui interes personal, actual, direct şi concret, în anularea actului contestat, astfel încât în mod justificat a fost respinsă de către prima instanţă.
Sunt nefondate şi argumentele recurentei privind nulitatea hotărârii recurate pentru nerespectarea, de către instanţa de fond, a dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care părţile au fost legal citate pentru termenele de judecată acordate în cauză şi raportat la specificul procedurii acţiunii în contencios administrativ.
Pentru aceste considerente, neexistând motive pentru reformarea hotărârii instanţei de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta G.G.G. împotriva Sentinţei civile nr. 249 din 17 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6798/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 6822/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
