ICCJ. Decizia nr. 6782/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6782/2013
Dosar nr. 1313/44/2012
Şedinţa publică de la 18 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC S.I. SRL Galaţi a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. FGL 818 din 29 noiembrie 2012 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. FGL 704/16549 din 29 noiembrie 2012, întocmite de D.G.F.P. Galaţi - Activitatea de Inspecţie Fiscală pentru suma de 1.094.799 RON, până la pronunţarea instanţei de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentinţa nr. 642/2012 din 13 decembrie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta SC S.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. FGL 818 din 29 noiembrie 2012 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. FGL 704/16549 din 29 noiembrie 2012 întocmite de D.G.F.P. Galaţi - Activitatea de Inspecţie Fiscală pentru suma de 1.094.799 RON, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, prin prisma motivelor invocate, raportat la prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, cererea de suspendare este fondată, deoarece în cauza dedusă judecăţii reclamanta a făcut dovada întrunirii condiţiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat şi a existenţei unei pagube iminente.
Astfel, instanţa a reţinut că prin acţiunea formulată reclamanta a invocat mai multe motive de nelegalitate şi netemeinicie a actelor atacate, ce necesită verificări din partea instanţei şi care constituie fără dubiu un caz bine justificat, în accepţiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, iar în privinţa pagubei iminente a apreciat că blocarea conturilor reclamantei şi trecerea la executarea silită pentru suma reţinută de organele fiscale poate constitui un motiv serios pentru blocarea sa financiară şi o asemenea împrejurare ar putea evident avea efecte păgubitoare şi în planul achitării altor datorii fiscale.
Faţă de toate acestea, instanţa a apreciat că reclamanta a făcut în cauză dovada condiţiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, aşa cum sunt ele menţionate de art. 14 alin. (1) din lege, astfel încât a admis cererea cu consecinţa suspendării efectelor actelor până la pronunţarea instanţei de fond.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că prima instanţă, în soluţionarea cererii de suspendare, s-a pronunţat asupra fondului cauzei, ceea ce înseamnă o nesocotire a dispoziţiilor art. 15, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Apreciază recurenta că simpla invocare prin contestaţia administrativă a unei situaţii de fapt, fără a fi dovedită şi fără a fi indicat şi temeiul de drept încălcat, de natură să ducă la concluzia că actul juridic ar fi anulabil, nu poate sta la baza existenţei cazului bine justificat, astfel încât această condiţie nu este îndeplinită.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, recurenta arată că nu a fost dovedită de către reclamant, deşi instanţa a reţinut că şi această condiţie este îndeplinită prin faptul că s-a înfiinţat poprire pe conturile reclamantului şi deja se reţin sume, ceea ce echivalează cu un prejudiciu.
Astfel, reţine recurenta că executarea unei obligaţii bugetare stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate fi considerată prin ea însăşi ca producătoare a unei pagube iminente, or, în cauză, executarea obligaţiilor bugetare suplimentare a fost dispusă în baza unui act administrativ fiscal care se bucură de o puternică prezumţie de legalitate, astfel că nici cea de-a doua condiţie prevăzută de lege nu este îndeplinită.
Analizând actele dosarului în raport de susţinerile părţilor şi de dispoziţiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte apreciază că recurenta nu mai justifică un interes legal în continuarea judecării recursului, având în vedere considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar, reclamanta SC S.I. SRL a solicitat să se dispună suspendarea actelor fiscale reprezentate de Decizia de impunere nr. FGL 818 din 29 noiembrie 2012 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. FGL 704/16549 din 29 noiembrie 2012, emise de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi - Activitatea de Inspecţie Fiscală, până la pronunţarea instanţei de fond, cererea de suspendare fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 215 C. proc. fisc., coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentinţa nr. 642/2012 din 13 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1313/44/2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta SC S.I. SRL în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere şi a raportului de inspecţiei fiscală până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actelor administrativ fiscale atacate.
În prezentul dosar, la data de 18 octombrie 2013, în faţa instanţei de recurs, apărătorul intimatei-reclamante a depus la dosar Încheierea din 11 iunie 2013, prin care Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus suspendarea actelor administrative sus-menţionate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare, învederând faptul că a devenit lipsită de interes solicitarea de suspendare a executării acestora în temeiul art. 14 din lege.
Înalta Curte are în vedere faptul că, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din punctul de vedere al îndeplinirii cerinţelor impuse de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform dispoziţiei legale amintite mai sus, în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).
Ca atare, putem aprecia că, prin textul legal aflat în discuţie, s-a dat eficienţă instituţiei suspendării actului administrativ, dispuse în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, iar, pentru acest motiv, legiuitorul român a introdus o nouă ipoteză normativă.
Această regulă se impunea, întrucât persoana vătămată prin punerea în executare a actului administrativ considerat nelegal nu mai avea nicio posibilitate legală de a menţine măsura suspendării şi după momentul pronunţării soluţiei instanţei de fond, când înceta suspendarea dispusă în baza art. 14 din lege.
Din actele dosarului rezultă că instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anularea actelor administrativ fiscale ce fac obiectul prezentului dosar a dispus suspendarea executării acestora, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea acestor acte administrative.
Astfel fiind, în raport de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că în prezentul dosar cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect şi, în consecinţă, recursul formulat apare ca lipsit de interes.
Înalta Curte are în vedere faptul că activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.
Literatura de specialitate şi practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o condiţie generală de exercitare a dreptului la acţiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.
Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obţine prin promovarea acţiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamanţilor.
Condiţia interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în legătură cu exercitarea căilor de atac.
În măsura în care promovarea unei căi de atac nu mai prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.
Astfel, recurenta nu mai justifică un folos practic, legitim, în obţinerea unei soluţii de admitere a recursului, de modificare a sentinţei atacate şi de respingere a cererii de chemare în judecată.
Sancţiunea lipsei interesului, aşa cum a fost ea consacrată de jurisprudenţă, este în cauza de faţă aceea a respingerii cererii de recurs, neputând fi respinsă cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, fiind evident că la momentul sesizării instanţei de fond erau îndeplinite toate condiţiile de exercitare a acţiunii civile şi, în aceste condiţii, nu mai prezintă interes analizarea criticilor invocate de pârâtă privind neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes, fără a mai analiza motivele invocate prin cererea de recurs, o astfel de analiză fiind inutilă şi inoperantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi împotriva Sentinţei nr. 642/2012 din 13 decembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6770/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6740/2013. Contencios → |
|---|
