ICCJ. Decizia nr. 6822/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6822/2013
Dosar nr. 60/44/2012
Şedinţa publică de la 22 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul F.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Apărării Naţionale, anularea Deciziei de imputare nr. 1276 din 16 februarie 3011 emisă de Comandantul UM X Focşani privind recuperarea pagubei de 56.017,06 RON, stabilită în sarcina sa, reprezentând compensaţie lunară nedatorată, pentru plata chirie; obligarea pârâtei la restituirea sumei de 38.100 RON, achitată de către reclamant cu titlu de compensaţie încasată pentru chirie, urmare a emiterii Deciziei de imputare nr. 1276 din 16 februarie 2011, sumă ce va fi actualizată la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa în această cauză; să se constate de către instanţă că reclamantul îndeplineşte condiţiile legale pentru a încasa compensaţia lunară pentru plata chiriei şi, în consecinţă, obligarea pârâtei la plata retroactivă a compensaţiei începând cu data la care a fost sistată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este încadrat ca ofiţer activ cu gradul de locotenent-colonel, având funcţia de şef contabil, iar prin decizia de imputare contestată s-a reţinut că în intervalele de timp 25 aprilie 2010, respectiv 29 decembrie 2009 - 28 decembrie 2010 ar fi primit în mod nelegal suma de 56.017,06 RON, reprezentând compensaţie nedatorată pentru plata chiriei, dispunându-se angajarea răspunderii sale materiale.
Reclamantul a criticat actul contestat, argumentând că a beneficiat în mod legal de compensaţia bănească pentru chirie.
Ulterior, reclamantul şi-a modificat acţiunea, solicitând restituirea de către pârâtă a sumei de 43.558,46 RON, plătită în baza Deciziei de imputare nr. 1276 din 16 februarie 2011, actualizată cu indicele de inflaţie la data restituirii efective; obligarea pârâtei la plata sumei de 8.100 RON cu titlu de c/v dobândă plătită de reclamant la banca ce i-a acordat creditul pentru plata sumei de 43.558,46 RON; constatarea de către instanţă a îndeplinirii de către reclamanta condiţiilor pentru a încasa compensaţia lunară pentru plata chiriei şi, în consecinţă, obligarea pârâtului la plata retroactivă a compensaţiei începând cu data la care a fost sistată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 415 din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondate, capetele de cerere formulate de reclamantul F.M., astfel cum acestea au fost precizate, respectiv solicitarea de anulare a Deciziei de imputare nr. 1276 din 16 februarie 2011 emisă de Comandantul UM X Focşani şi obligarea pârâtei M.Ap.N. la restituirea sumelor reţinute în baza deciziei de imputare, actualizată cu indicele de inflaţie de la data restituirii efective şi la plata sumei de 8.100 RON cu titlu de contravaloare dobândă bancară; a respins, ca fiind inadmisibil, capătul de cerere privind constatarea îndreptăţirii reclamantului la încasarea compensaţiei lunare pentru plata chiriei şi a respins, ca fiind inadmisibilă, solicitarea de obligare a pârâtei la plata retroactivă a compensaţiei de la data sistării acesteia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, mai întâi, că, în condiţiile în care, în urma unui control financiar intern, s-a constatat că reclamantul a solicitat şi primit compensaţie lunară de chirie fără a avea acest drept, concluzie menţinută de cercetarea administrativă efectuată în cauză, UM X Focşani a emis decizia de imputare contestată în prezenta cauză de către reclamant, imputându-i-se acestuia suma de 56.017,06 RON.
A mai reţinut că reclamantul a uzat de toate căile legale prealabile de atac împotriva acestui act administrativ, că prin hotărârea din 21 martie 2011 s-a respins contestaţia formulată împotriva deciziei de imputare, iar plângerea împotriva respectivei hotărâri a fost admisă în parte, în sensul menţinerii deciziei de imputare doar pentru suma de 42.458,60 RON, prin decizia administrativ-jurisdicţională nr. 36/CJ 253/2011 din data de 28 aprilie 2011.
Cererea reclamantului vizând revizuirea acestei decizii a fost soluţionată în sensul respingerii prin Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 126/CJ 757/2011 din data de 8 decembrie 2011.
Instanţa de fond a arătat că, în condiţiile în care în procedura prealabilă s-a obţinut diminuarea sumei imputate, nu se mai poate reţine motivarea reclamantului în sensul că datorează pârâtului suma de 56.017,06 RON, curtea apreciind că sunt legale soluţiile pronunţate în cauză de către comisia administrativ-jurisdicţională.
A apreciat că, din ordinele în baza cărora reclamantul a fost mutat rezultă, astfel, cum s-a reţinut şi de către autoritatea ce a soluţionat plângerea prealabilă, că ambele mutări au fost la cererea acestuia, iar nu în interes de serviciu, cum a declarat acesta la momentul solicitării decontării chiriei, nefiind, astfel, îndeplinite condiţiile avute în vedere de H.G. nr. 383/2004, respectiv H.G. nr. 1867/2005, context în care sunt legale operaţiunile administrative care au stat la baza imputării sumei în litigiu.
Din această perspectivă, este nefondată şi cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la restituirea sumelor reţinute în baza deciziei de imputare, actualizată cu indicele de inflaţie de la data restituirii efective şi la plata sumei de 8.100 RON cu titlu de contravaloare dobândă bancară.
Solicitarea reclamantului de constatare de a împrejurării că îndeplineşte condiţiile legale pentru a beneficia de compensaţie pentru chirie a fost apreciată ca inadmisibilă, în condiţiile în care reclamantul însuşi a solicitat sistarea acesteia, motivată de rezilierea contractului de închiriere, începând cu data de 24 decembrie 2010, iar în structura organizatorică a pârâtei există o autoritate învestită cu verificarea acestor condiţii, instanţa fiind chemată să verifice, la solicitarea uneia dintre părţi, eventualele disfuncţionalităţi în îndeplinirea prerogativelor legale, astfel cum se prevede expres în dispoziţiile art. 8 şi 18 din Legea contenciosului administrativ.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei nr. 2762 din 25 aprilie 2012 a formulat recurs reclamantul F.M., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii sale, cu consecinţa anulării Deciziei de imputare nr. A-1276 din 16 februarie 2011 emisă de Unitatea Militară X Focşani, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
A mai arătat recurentul că renunţă la judecata capătului de cerere privind plata retroactivă a compensaţiei lunare pentru chirie începând cu data când a fost sistată de către pârâtă şi a capătului de cerere privind plata sumei de 8.100 RON dobânzi bancare.
În motivarea cererii de recurs, s-a argumentat, în esenţă, că raţionamentul instanţei de fond şi soluţia dată sunt eronate, fiind consecinţa aplicării greşite a legii, în condiţiile în care din înscrisurile prezentate, raportat la dispoziţiile legale aplicabile în anii 1989 - 1990, când au avut loc mutările recurentului, rezultă cu evidenţă că acesta a fost mutat în interesul serviciului şi deci avea dreptul la compensarea chiriei.
S-a mai arătat că instanţa de fond a nesocotit două înscrisuri cu forţă probantă superioară celor pe care şi-a fundamentat soluţia, din care ar rezulta că mutarea a fost în interesul serviciului, iar încasarea compensaţiilor pentru chirii a fost îndreptăţită.
4. Apărările intimatului-pârât
Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
A arătat, referitor la primul motiv de recurs, că în cauză este aplicabilă legea în vigoare în perioada pentru care reclamantul a beneficiat de compensaţia pentru chirie, reţinută prin decizia de imputare contestată de acesta, respectiv 25 iunie 2004 - 24 decembrie 2010, adică Legea nr. 80/1995, H.G. nr. 383/2004 şi H.G. nr. 1867/2005, potrivit cărora cadrele militare mutate la cerere nu beneficiază de compensaţie pentru chirie.
Cu privire la al doilea motiv de recurs, intimatul a argumentat că soluţia instanţei de fond a fost fundamentată pe întregul probatoriu administrat în cauză.
Intimatul a mai expus argumente privind limitele controlului pe care îl poate exercita instanţa de contencios administrativ în privinţa Deciziei de imputare nr. A-1276 din 16 februarie 2011, raportat la persoanele la care aceasta se referă şi la procedura administrativ-jurisdicţională prealabilă efectuată în cauză, reluând susţinerile privind situaţia de fapt şi dispoziţiile legale incidente, expuse şi în faţa instanţei de fond.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerile recurentului şi în limitele recursului formulat de acesta, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, se constată că recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu examinarea legalităţii Deciziei de imputare nr. A-1276 din 16 februarie 2011, emisă de Comandamentul UM X Focşani privind recuperarea unei pagube în valoare de 86.017,06 RON reprezentând sume necuvenite încasate de reclamant cu titlu de compensaţie lunară pentru chirie în perioada 25 iunie 2004 - 28 decembrie 2007 şi în perioada 29 decembrie 2009 - 28 decembrie 2010, din care suma de 56.017,06 RON a fost stabilită în sarcina reclamantului-recurent.
Anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, recurentul urmase procedura administrativ-jurisdicţională instituită de dispoziţiile O.G. nr. 121/1999, iar, în cadrul acestei proceduri, prin Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 36/CJ/253/2011 a fost admisă în parte plângerea recurentului, fiind anulată obligaţia de plată a sumei de 42.458,60 RON reprezentând contravaloarea compensaţiei pentru chirie pentru perioada 25 iunie 2004 - 28 decembrie 2007 ca fiind prescrisă, în baza Decretului nr. 167/1958 şi ca urmare a nerespectării art. 24 din O.G. nr. 121/1998.
Instanţa de fond a apreciat, mai întâi, ca legală, soluţia pronunţată în cauză de către comisia administrativ jurisdicţională, apreciind, în continuare, că în mod corect a fost stabilită răspunderea materială a reclamantului, în condiţiile în care acesta nu ar fi avut dreptul de a beneficia de compensaţie pentru chirie, şi aceasta este şi concluzia instanţei de recurs.
Contrar susţinerilor recurentului, soluţia a fost în mod corect fundamentată pe dispoziţiile legale în vigoare în perioada pentru care acesta a beneficiat de compensaţia pentru chirie, reţinută prin decizia de imputare contestată, respectiv 25 iunie 2004 - 24 decembrie 2010, adică Legea nr. 80/1995, H.G. nr. 383/2004 şi H.G. nr. 1867/2005, din care rezultă, fără echivoc, faptul că numai persoanele mutate în interesul serviciului pot beneficia de această compensaţie.
Fără a relua expunerea privind situaţia de fapt conturată de ansamblul probator şi susţinerile părţilor, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a stabilit că recurentul nu avea dreptul de a beneficia de compensaţie pentru chirie, mutarea recurentului în localitatea Focşani având loc la cererea acestuia, fiind fără relevanţă argumentele privind interpretarea sintagmei „în interesul serviciului” raportat la unele aspecte de fapt sau puncte de vedere ulterioare, câtă vreme dispoziţiile legale aplicabile sunt clare, sub acest aspect.
Criticile recurentului privind netemeinicia hotărârii primei instanţe în contextul unei examinări parţiale şi superficiale a materialului probator prezentat în cauză sunt, de asemenea, neîntemeiate, întrucât, din analiza considerentelor şi a dispozitivului hotărârii atacate se observă că soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată a fost pronunţată prin raportare la obiectul şi cauza raportului juridic dedus judecăţii şi la argumentele hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, astfel cum acestea au fost invocate atât în cerere, cât şi în întâmpinare.
Pentru aceste considerente, neexistând motive pentru reformarea hotărârii instanţei de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul F.M. împotriva Sentinţei nr. 415 din 26 septembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6819/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6747/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
