ICCJ. Decizia nr. 6829/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6829/2013
Dosar nr. 636/42/2011
Şedinţa publică de la 22 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 49 din 13 februarie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanta SC H.C. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în perioada 1 octombrie - 17 noiembrie 2008, inspectori din cadrul D.G.F.P. Prahova au efectuat inspecţie fiscală la sediul societăţii contestatoare având ca obiect verificarea modului de constituire, declarare şi virare a obligaţiilor datorate bugetului statului consolidat aferente perioadei 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2008, iar prin raportul de inspecţie fiscală din 26 noiembrie 2008 s-a stabilit în sarcina de plata a SC H.C. SRL, suma de 1.639.844 lei, cu titlu de impozit pe profit, majorări si penalităţi întârziere, TVA de plata, majorări si penalităţi întârziere, respectiv:impozit pe profit - debit - pentru suma de 501.722 lei,impozit pe profit - majorări de întârziere - pentru suma de 217.602 lei,impozit pe profit - penalităţi de întârziere - pentru suma de 355 lei, taxa pe valoarea adăugata - debit - în suma de 607.500 lei,taxa pe valoarea adăugata - majorări de întârziere - în suma de 305.959 lei, taxa pe valoarea adăugata - penalităţi de întârziere - în suma de 525 lei, impozit pe dividende - debit - pentru suma de 54.867 lei, impozit pe dividende - majorări de întârziere - pentru suma de 36.621 lei, pentru care s-a emis Decizia de impunere AI/4121 din 28 noiembrie 2008, ce a fost contestată de societate în conformitate cu art. 205 şi următoarele Cod pr. fiscală, contestaţia administrativă fiind respinsă prin decizia nr. 119/21 februarie 2011.
Instanţa fondului a mai reţinut că, potrivit constatărilor organelor fiscale, în perioada supusă verificării societatea s-a aprovizionat cu mărfuri,respectiv piuliţe, burghie, rulmenţi ş.a. în valoare totală de 3.491.659 lei evidenţiată în 46 de facturi fiscale emise de SC L.L. SRL Bucureşti emitentă a 40 de facturi, SC C.I. SRL Bucureşti emitentă a 3 facturi, SC C.I. SRL Bucureşti emitenta unei facturi şi SC H.C. SRL emitentă a două facturi, furnizorii mărfurilor pentru care s-au emis cele 46 de facturi fiind societăţi neînmatriculate la O.R.C., radiate, inactive, dizolvate, condiţii în care facturile prezentate nu pot constitui documente justificative pentru cheltuieli deductibile.
Curtea a înlăturat concluziile experţilor contabili în sensul că cele 46 de facturi ce au făcut obiectul raportului de inspecţie fiscală au fost înregistrate în contabilitatea societăţii şi reprezintă documente justificative pentru înregistrarea bunurilor achiziţionate, cu motivarea că acestea nu sunt documente justificative în sensul prevăzut de art. 21 alin. (4) lit. f), art. 145 alin. (8) lit. a) şi b) din C. fisc. şi art. 6 alin. (2) din legea contabilităţii, neconţinând sau nefurnizând toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii, astfel că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit, cum s-a statuat de Î.C.C.J. prin decizia 5 din 15 ianuarie 2007 publicată în M. Of. nr. 732/2007.
A mai arătat că răspunderea pentru corecta întocmire a documentelor justificative este solidară, incubând atât furnizorului cât şi cumpărătorului conform art. 6 alin. (2) din legea contabilităţii.
În ceea ce priveşte achiziţiile de bunuri şi servicii pentru care s-a stabilit suplimentar de organele fiscale impozit pe profit, T.V.A. şi accesorii, respectivele cheltuieli fiind înregistrate în conturile 603, 624 şi 625, Curtea a constatat că societatea contestatoare a achiziţionat diverse bunuri, respectiv mobilier, televizoare, plasmă, cabină hidromasaj, centrală termică şi servicii turistice - cazare, deplasare în plan intern şi extern, bunurile achiziţionate au fost înregistrate direct pe costuri fără a se regăsi în veniturile realizate, iar prestările de servicii nu au fost justificate cu documente din care să rezulte că au fost efectuate în vederea realizării activităţii pentru care contribuabilul este autorizat, astfel că aceste cheltuieli nu sunt deductibile, achiziţiile nu au legătură cu activitatea desfăşurată de societate, iar serviciile nu au fost justificate ca fiind efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, aşa cum impune art. 21 alin. (1) din C. fisc., obligaţiile fiscale suplimentare constatate prin raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere fiind fost corect şi legal stabilite de organele fiscale.
Împotriva Sentinţei nr. 49 din 13 februarie 2012 a formulat recurs reclamanta SC H.C. SRL, prin lichidator judiciar, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale şi anulării Deciziei de Impunere nr. AI/4121 din 28 noiembrie 2008 emisa de A.F.P.M. Ploieşti - Activitatea de Inspecţie Fiscala, în baza Raportului de Inspecţie Fiscala nr. AI/4121 din 28 noiembrie 2008 şi exonerarea de plata sumei de 1.639.844 lei stabilită suplimentar.
În motivarea recursului s-a argumentat, evocându-se, în susţinere, concluziile raportului de expertiză contabilă depus în cauză, că facturile în baza cărora s-au înregistrat cheltuieli îndeplinesc calitatea de documente justificative, au fost înregistrate în contabilitatea recurentei potrivit reglementărilor contabile în vigoare; că există indicii că marfa a existat în realitate şi a fost comercializată către terţi; că recepţia mărfurilor aferente s-a efectuat potrivit Ordinul M.F.P. nr. 1850/2004; că recurenta a înregistrat şi plătit integral impozitele şi taxele calculate aferente vânzărilor de marfă către terţi clienţi, emiţând facturi în acest sens.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile, Curtea îl care respinge pentru următoarele considerente:
Prin Raportul de inspecţie fiscală încheiat la 28 noiembrie 2008, în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. 4121/2008, contestată în prezenta cauză, au fost stabilite în sarcina recurentei-reclamante obligaţii suplimentare de plată constând în impozit pe profit, T.V.A. şi accesoriile aferente.
Rezultă din materialul probator administrat în cauză (acte, expertiză contabilă) că în perioada supusă verificării (1 ianuarie 2005 - 30 noiembrie 2008) recurenta-reclamantă s-a aprovizionat cu diverse mărfuri (piuliţe, burghie, rulmenţi, etc.), valoarea totală a acestor achiziţii fiind înscrisă într-un număr de 46 de facturi fiscale (3.491.659 lei) emise de 4 furnizori.
Aceste facturi însă, deşi au fost înscrise în contabilitatea societăţii recurente, nu reprezintă documente justificative în sensul dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea contabilităţii, cheltuielile astfel făcute fiind nedeductibile fiscal la calculul profitului impozabil.
În acest sens, Curtea reţine că din materialul probator administrat, rezultă în mod incontestabil că în 40 de facturi emise, SC L.L. SRL nu figurează în datele de identificare înscrise pe facturi, o altă societate având această denumire dar cu alte date de identificare, că 3 facturi fiscal au fost emise de o societate radiată încă din anul 2007 (SC C.I. SRL); că 1 factură a fost emisă de o societate ce se află în dizolvare judiciară din 28 ianuarie 2008 (SC H.C. SRL) şi că alte două facturi au fost emise de o societate declarată inactivă anterior emiterii facturilor (SC H.C. SRL).
Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond, înlăturând concluziile expertizei contabile efectuate, reţinând că potrivit dispoziţiilor legale, respectiv art. 21 alin. (4) lit. f), art. 145 alin. (8) lit. a) şi b) din C. fisc. şi art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea contabilităţii, cele 46 de facturi nu pot constitui documente justificative, deşi au fost înregistrate în contabilitatea societăţii, deoarece ele nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale mai sus invocate.
Aşa fiind, este evident că T.V.A. nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit pe baza unor astfel de documente, astfel cum a solicitat recurenta-reclamantă.
De altfel, caracterul de document justificat, precum şi consecinţele ce decurg din împrejurarea că astfel de documente nu cuprind toate menţinute prevăzute în lege (Legea contabilităţii şi Codul fiscal) au fost stabilite prin Decizia de îndrumare nr. V din 15 ianuarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi publicată în M. Of. nr. 732/2007, în sensul celor mai sus reţinute.
Astfel fiind, susţinerile recurentei-reclamante în sensul că a fost de bună-credinţă atunci când a înregistrat în contabilitate cele 46 de facturi, nu prezintă relevanţă sub aspectul stabilirii caracterului de document justificativ al acestor facturi, urmând a fi înlăturată ca nefondată.
Tot astfel, în privinţa achiziţiilor de bunuri şi servicii pentru care organele fiscale au stabilit suplimentar impozit pe profit, TVA şi accesorii, Curtea reţine că aşa cum rezultă din probele administrate, achiziţiile făcute (mobilier, televizoare-plasmă, cabină hidromasaj, centrală termică, servicii turistice cazare) nu au legătură cu activitatea desfăşurată de societatea recurentă, iar serviciile prestate nu au fost justificate ca fiind efectuate în scopul realizării de venituri impozabile aşa cum prevăd în mod expres dispoziţiile art. 21 alin. (1) din C. fisc.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, sentinţa recurată fiind pronunţată în deplină concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile în materie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC H.C. SRL Ploieşti prin Lichidator Judiciar A.I. - I.P.U.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 49 din 13 februarie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6824/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 6836/2013. Contencios. Sechestru judiciar.... → |
|---|
