ICCJ. Decizia nr. 6981/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 6981/2013

Dosar nr. 6377/180/2012

Şedinţa din camera de consiliu de la 29 octombrie 2013

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la 11 mai 2012 sub nr. 6377/180/2012, reclamantul V.G.G., în contradictoriu cu Universitatea „S.H.” şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a solicitat obligarea universităţii la eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă în termen de 30 zile de la pronunţarea hotărârii, precum şi obligarea ministerului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licenţă în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Prin sentinţa civilă nr. 8071 din 22 octombrie 2012, Judecătoria Bacău a admis excepţia invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, reţinând că Universitatea „S.H.”, este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

La Tribunalul Bacău cauza a fost înregistrată sub nr. 6377/180/2012 din 22 noiembrie 2012.

Din oficiu, Tribunalul a pus în discuţia părţilor la termenul de judecată din 10 mai 2013 excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bacău, în raport de faptul că Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului are calitate de autoritate publică centrală.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1181 din 10 mai 2013, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, declinându-şi competenţa în favoarea Curţii de Apel Bacău.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi faptul că Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului este o instituţie publică centrală, care conduce sistemul naţional de educaţie şi în competenţa căruia revine aprobarea necesarului de formulare de diplomă de licenţă.

2.2. Prin sentinţa nr. 120 din data de 27 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 6377/180/2012, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul V.G.G. în contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.” şi chematul în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în favoarea Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut că Universitatea „S.H.” din Bucureşti a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002 ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, fiind de necontestat calitatea acesteia de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004. Însă, în ceea ce priveşte plasarea sa în rândul autorităţilor publice centrale, Universitatea „S.H.” este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial, astfel că nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale.

Cu privire la cererea de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, s-a susţinut că potrivit art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală, astfel că va fi soluţionată de către Tribunal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Aşa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituţii de învăţământ superior să elibereze diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă.

Pârâta Universitatea „S.H.” este o autoritate publică, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004.

Universitatea „S.H.” a fost înfiinţată prin Legea nr. 443/2002, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.

Totodată, potrivit art. 121 din Legea nr. 1/2011, Ministerul Educaţiei Naţionale (Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului) este autoritate publică şi este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea şi respectarea reglementărilor legale în domeniul învăţământului superior, de asemenea, controlează modul în care universităţile îşi exercită autonomia universitară, îşi asumă misiunea generală şi pe cea proprie şi îşi exercită răspunderea publică.

Faptul că instituţiile de învăţământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului naţional de învăţământ pe acelaşi palier cu Ministerul Educaţiei Naţionale, neavând aceleaşi competenţe şi responsabilităţi ca instituţie publică, responsabilă de fundamentarea şi aplicarea strategiei globale a învăţământului.

Aceste prerogative legale revin unui organ central al administraţiei publice, astfel că unitatea de învăţământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educaţiei.

În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituţie, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autorităţile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speţă, Universitatea „S.H.” nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecinţa unei delegări de competenţe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem naţional de învăţământ.

În mod evident, Universitatea „S.H.” este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alţi termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conţine o asemenea dispoziţie cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorităţi publice locale.

Faţă de argumentele expuse, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii, şi anume: (i) rangului autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de faţă, este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte - Universitatea „S.H.” - competenţa de soluţionare a litigiului revine Tribunalului.

De asemenea, se cuvine a observa dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de faţă, este evident faptul că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală care va fi soluţionată de către instanţa competentă să soluţioneze cererea principală.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe V.G.G., Universitatea „S.H.” şi Ministerul Educaţiei Naţionale (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului) în favoarea Tribunalul Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6981/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond