ICCJ. Decizia nr. 7025/2013. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7025/2013
Dosar nr. 749/1/2013
Şedinţa publică de la 1 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii atacată cu recurs
Prin Hotărârea nr. 808 din 16 octombrie 2012, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328 din 24 august 2005, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 815/08.09.2005, de către doamna P.D., judecător la Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că la data de 08 martie 2012, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu, urmare a publicării pe site-ul X a articolului. intitulat „Nimic despre cum un tovarăş procuror a devenit preşedintele tuturor judecătorilor”, semnat de doamna judecător P.D., din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în conţinutul căruia se face referite la cariera profesională a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin rezoluţia din data de 21 mai 2012, Comisia a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin. (12) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată şi modificată (forma în vigoare la data de 21 mai 2012), clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii de către doamna judecător P.D. a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, modificată prin Legea nr. 24/2012.
Prin aceeaşi rezoluţie, în temeiul art. 361 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data sesizării, Comisia a dispus sesizarea Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii pentru a stabili dacă, în cauză, doamna judecător P.D. a încălcat dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328 din 24 august 2005, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 815/08.09.2005.
În şedinţa din data de 16 octombrie 2012, doamna judecător P.D. şi-a formulat apărările, invocând următoarele argumente:
- textul publicat este un produs eminamente literar, aspect constatat şi de Inspecţia Judiciară prin rezoluţia de clasare privind abaterea disciplinară, mai sus menţionată;
- Codul deontologic le permite magistraţilor să producă lucrări literare, cu o singură condiţie, anume să nu aibă caracter politic şi să nu afecteze imaginea justiţiei;
- conform rezoluţiei Comisiei de disciplină, prin articolul în cauză nu s-a adus atingere imaginii justiţiei;
- publicaţia respectivă nu este un articol de presă, ci un eseu care are un caracter literar şi nu ştiinţific, şi se referă la o parte din viaţa sa, cuprinzând propriile sale trăiri, care nu pot fi cenzurate;
- art. 18 alin. (2) din Codul deontologic nu poate face abstracţie de buna-credinţă, definită de art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor;
- a scris respectivul eseu din dorinţa de a comunica, neavând intenţia de a lovi sau răni pe cineva anume;
- a folosit în mod literar interogaţia retorică, expresii nejignitoare, iar expresia „tovarăşa procuror” este o realitate, care istoric are o conotaţie negativă;
- iniţial, articolul a apărut în publicaţia Y, deci nu pe un site de specialitate, şi a fost dedicat străbunicului său, omorât de comunişti;
- în mod întâmplător a văzut un curriculum-vitae al „preşedintelor tuturor judecătorilor”, aducându-şi aminte de perioada cumplită de dinainte de 1989, însă a scris cu precauţie mare şi nu crede că cineva poate fi deranjat de o întrebare retorică, iar pentru a nu jigni s-a autocenzurat;
- nu şi-a exprimat părerea în sensul art. 18 alin. (2) din Codul deontologic, ci doar a formulat o întrebare retorică.
Secţia pentru judecători a apreciat că, prin publicarea pe site-ul X a articolului intitulat „Nimic despre cum un tovarăş procuror a devenit preşedintele tuturor judecătorilor”, doamna judecător P.D. a încălcat dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328 din 24 august 2005.
Secţia a mai reţinut că una dintre restricţiile libertăţii de exprimare a magistraţilor este prevăzuta de art. 18 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 328 din 24 august 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit căruia „Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima părerea cu privire la probitatea profesională şi morală a colegilor lor”.
Din prezentarea conţinutului art. publicat de către doamna judecător P.D. pe site-ul X, rezultă că acesta a fost realizat într-o manieră de natură a crea o imagine negativă asupra modului în care doamna judecător L.D.S. şi-ar fi exercitat atribuţiile de procuror în perioada anterioară anului 1989.
Astfel, prin chiar titlul articolul „Nimic despre cum un tovarăş procuror a devenit preşedintele tuturor judecătorilor”, folosind expresia „un tovarăş procuror”, Secţia pentru judecători a apreciat că judecătorul semnatar al acestuia induce ideea că preşedintele actual al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar fi culpabil pentru faptul că a devenit „preşedintele tuturor judecătorilor”, deşi în perioada comunistă a fost procuror.
Prezentând în opoziţie situaţia oamenilor „săraci, tăcuţi şi oprimaţi” cu cea a procurorului L.D.S., „intangibil” şi „în plină ascensiune”, Secţia pentru judecători a apreciat că doamna judecător P.D. o învinovăţeşte practic pe doamna L.D.S. de faptul că ar fi avut un statut superior, ca urmare a funcţiei de procuror pe care o deţinea.
Cu toate că doamna judecător P.D. a susţinut că nu a încălcat normele Codului deontologic, arătând atât prin declaraţia dată în cursul cercetării disciplinare, unde a menţionat că a avut în vedere obligaţia de rezervă care-i incumbă şi că „articolul este eminamente literar, cu referire la propriile amintiri din perioada regimului comunist, fără intenţia de a jigni, ci doar de a exprima idei umaniste general valabile”, cât şi prin apărările formulate în şedinţa Secţiei pentru judecători din data de 16 octombrie 2012, prin care a menţionat că articolul este în fapt un eseu care are un caracter literar şi nu ştiinţific, şi se referă la o parte din viaţa sa, cuprinzând propriile sale trăiri, care nu pot fi cenzurate, Secţia pentru judecători a apreciat că doamna judecător a depăşit limitele unei exprimări care trebuie să se raporteze la obligaţia de rezervă, fiind rupt echilibrul just care trebuie să se păstreze între dreptul fundamental al individului la liberă exprimare, pe de o parte, şi interesul legitim al unui stat democratic de a veghea ca funcţia publică să se conformeze scopurilor enunţate în art. 10 parag. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, Secţia pentru judecători a apreciat că nu poate fi primit argumentul prin care doamna judecător P.D. arată că art. 18 alin. (2) din Codul deontologic nu poate face abstracţie de buna-credinţă definită de art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, având în vedere că, pe de o parte, textul legal menţionat, la alin. (1) defineşte reaua-credinţă, iar la alin. (2) defineşte grava neglijenţă, iar pe de altă parte, acest articol are incidenţă doar asupra exercitării atribuţiilor de serviciu ale judecătorului sau procurorului.
Prin exprimarea de către magistrat a acelor opinii care, unui observator rezonabil, (persoana de buna-credinţă, dezinteresată şi informată) îi pot crea îndoieli cu privire probitatea profesională şi moralitatea unui coleg, Secţia pentru judecători a apreciat că s-au depăşit limitele libertăţii de exprimare în raport cu dreptul persoanei la propria imagine, la onoare şi la reputaţie.
2. Recursul exercitat de recurenta P.D.
Împotriva Hotărârii nr. 808 din 16 octombrie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, P.D. a declarat recurs, criticând-o în esenţă pentru următoarele motive:
Hotărârea de constatare a încălcării normei deontologice prevăzute de art. 18 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor este nelegală, întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale abaterii deontologice reţinută.
Pe latura obiectivă norma deontologică de la art. 18 alin. (2) se referă la exprimarea unei păreri, iar în lipsa unei definiţii legale a expresiei de „exprimare a unei păreri”, elementul material al încălcării deontologice se întemeiază pe o prezumţie extrasă din text şi nu pe însăşi certitudinea textului.
În plus, în Carta Universală a Judecătorului, adoptată în anul 1999, la art. 11 alin. (1), se arată că „acţiunile disciplinare împotriva judecătorilor trebuie să fie organizate de o aşa manieră încât să nu compromită independenţa reală a acestora şi să acorde atenţie doar considerentelor obiective şi relevante”.
Astfel, se impune o diligenţă sporită în cazul cercetării disciplinare a unui judecător, concretizată printr-o atentă selecţionare şi evaluare doar a elementelor esenţiale şi de strictă obiectivitate în cadrul unei proceduri expeditive, tocmai avându-se în vedere vulnerabilitatea statutului de judecător.
Trebuie adăugat că în legislaţia internă, Codul deontologic nu constituie doar un îndrumar în probleme morale, aşa cum se întâmplă în alte legislaţii europene, ci reprezintă un cod disciplinar simulat, astfel că această sancţiune deontologică are în realitate natură disciplinară, afectând în mod nepermis însuşi dreptul la promovare al judecătorului.
Prin însuşi conţinutul său, lucrarea literară nu constituie nicidecum manifestarea unei conduite care să aducă atingere demnităţii funcţiei judiciare ori imparţialităţii şi independenţei corpului judiciar, întrucât prezentarea într-o manieră eminamente beletristică a unor experienţe existenţiale proprii nu îndeplineşte exigenţa de încălcare a demnităţii funcţiei de judecător.
Mai arată recurenta că în cauză nu a fost depăşită limita de rezervă şi de prudenţă şi implicit, nu este întrunită nici latura subiectivă, iar eseul său nu vizează persoana judecătorului, ci funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Fiind atât de expus public, judecătorul trebuie să accepte nu numai întrebări, ca în acest caz ci şi critici, într-o manieră mult mai permisivă decât de obicei şi să manifeste o toleranţă sporită, aceasta cu atât mai mult cu cât judecătorul exercită o funcţie de demnitate publică şi astfel toate aspectele legate de cariera sa sunt de interes public şi pot fi supuse dezbaterii publice.
3. Apărarea Consiliului Superior al Magistraturii
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, la data de 27 mai 2013 a depus întâmpinare, conform dispoziţiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând în acest sens apărări faţă de susţinerile recurentei.
Astfel, intimatul susţine în esenţă, că hotărârea recurată este legală şi temeinică, iar criticile recurentei nu vizează nici un motiv de nelegalitate a actului administrativ emis de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii privind procedura de soluţionare a sesizării privind încălcarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, singurele critici ce rezultă din motivarea căii de atac referindu-se practic la modul de apreciere a probelor reţinute de Secţia pentru judecători pentru a constata încălcarea de către recurentă a dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Codul deontologic.
În ceea ce priveşte dreptul de apreciere al autorităţii publice, cu referire la încălcarea de către recurentă a dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Codul deontologic, intimata arată că acesta s-a realizat în limitele competenţelor legale.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Constituţia României, „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, scris, imagini, sunete sau alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”, însă potrivit alin. (6) din articolul menţionat, „libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”.
Aceleaşi limitări ale dreptului fundamental al libertăţii de exprimare sunt prevăzute şi la art. 10 alin. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia, acest drept poate fi supus unor restrângeri determinate, printre altele şi de necesitatea protejării reputaţiei sau drepturilor altei persoane.
Una din restricţiile libertăţii de exprimare a magistraţilor este prevăzută de art. 18 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 328 din 24 august 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii potrivit căruia „Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima părerea cu privire la probitatea profesională şi morală a colegilor lor”.
Prin exprimarea de către magistrat a celor opinii care, unui observator rezonabil (persoană de bună credinţă, dezinteresată şi informată) îi pot crea îndoieli cu privire la probitatea profesională şi moralitatea unui coleg, este evident că s-au depăşit limitele libertăţii de exprimare în raport cu dreptul persoanei la propria imagine, la onoare şi reputaţie.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând hotărârea atacată emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin prisma criticilor ce le-au fost aduse, a apărărilor intimatului şi faţă de prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Înalta Curte constată că a fost investită în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii cu un recurs ce vizează Hotărârea nr. 808 din 16 octombrie 2012, având ca obiect sesizarea cu privire la încălcarea de către recurentă a dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328 din 24 august 2005, conform cărora „judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima părerea cu privire la probitatea profesională şi morală a colegilor lor”.
La data de 08 martie 2012, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu, urmare a publicării pe site-ul X a articolului „Nimic despre cum un tovarăş procuror a devenit preşedintele tuturor judecătorilor” semnat de recurenta P.D., judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în conţinutul căruia se face referire la cariera profesională a Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin hotărârea atacată, Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor de către d-na P.D., judecător la Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva Hotărârii nr. 808 din 16 octombrie 2012 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători, recurenta a formulat contestaţie, respinsă prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42 din 23 ianuarie 2013.
Înalta Curte consideră ca fiind neîntemeiate motivele de recurs înfăţişate şi dezvoltate de recurentă, subsumate criticilor privind neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterii deontologice reţinute în sarcina sa.
Recurenta apreciază că în cauză, în ceea ce priveşte latura obiectivă, limita de rezervă şi de prudenţă ce se impune judecătorului nu a fost depăşită şi în acest mod nu este întrunită nici latura subiectivă a abaterii disciplinare.
Curtea reţine că potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Constituţia României, „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel prin viu grai, scris, imagini, sunete sau alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”, însă alin. (6) prevede că „libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”.
Este adevărat că dreptul la exprimare este garantat atât constituţional, cât şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, însă acesta poate suferi anumite limitări şi restrângeri determinate de necesitatea protejării reputaţiei şi drepturilor altei persoane, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului statuându-se că o persoană care îndeplineşte o funcţie publică a acceptat anumite restricţii ale exerciţiului libertăţii de exprimare, restricţii ce sunt inerente acestei funcţii.
De asemenea, Principiile de la Bangalore cu privire la conduita judiciară recomandă ca „judecătorul, ca orice cetăţean, are dreptul la libertatea de exprimare, libertatea convingerilor, libertatea de asociere, de a forma grupuri, dar îşi va exercita aceste drepturi în aşa fel încât să nu prejudicieze demnitatea funcţiei judecătoreşti sau imparţialitatea şi independenţa puterii judecătoreşti” (Norma 4).
Nu în ultimul rând, Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor prevede în art. 18 alin. (2) că judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima părerea cu privire la probitatea profesională şi morală a colegilor lor”.
Or, prin articolul publicat de recurentă pe site-ul X, este prezentată în mod distorsionat activitatea profesională a Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sugerându-se o conduită discutabilă a magistratului, fără a se prezenta dovezi în acest sens.
Astfel, expresiile de genul „un tovarăş procuror”, „toţi acei tovarăşi”, „uzurpatori ai lui Hristos şi ai Legii Lui” şi „ar fi păzit cu străşnicie temniţa comunistă” folosite de recurentă, sunt de natură a crea unui observator rezonabil (persoană de bună-credinţă, dezinteresată şi informată) îndoieli cu privire la probitatea profesională şi moralitatea persoanei vizată de respectivul articol, fiind evidentă depăşirea limitelor unei exprimări care trebuie să se raporteze la obligaţia de rezervă.
Astfel, din ansamblul reglementărilor şi jurisprudenţei menţionate mai sus, se desprinde concluzia că libertatea de exprimare a magistraţilor se exercită cu precădere sub auspiciile Convenţiei Europene privind Drepturile şi Libertăţile Fundamentale şi implicit, ale practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, atât în ceea ce priveşte îndatoririle şi responsabilităţile specifice care le revin celor ce înfăptuiesc justiţia, cât şi în ceea ce priveşte restrângerea exercitării acestui drept, necesare garantării autorităţii şi imparţialităţii puterii judecătoreşti.
Ca atare, nu poate fi reţinută susţinerea recurentei în sensul că prezentarea într-o manieră eminamente beletristică a unor experienţe existenţiale proprii nu îndeplineşte exigenţa de încălcare a demnităţii funcţiei de judecător pe care o deţine, precum şi a independenţei şi imparţialităţii corpului judiciar, întrucât articolul cuprinde referiri explicite la activitatea profesională şi la conduita Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, făcându-se trimiteri la perioada comunistă când acesta a activat ca magistrat.
De asemenea, nu se poate reţine nici critica recurentei privind deturnarea procedurii disciplinare într-o procedură deontologică, din oficiu, de către un organism independent care nu a fost creat în scopul verificării încălcărilor din partea judecătorilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 361 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 326/2005 cu modificările şi completările ulterioare: „(1) În situaţia prevăzută la art. 30 alin. (6) dacă există indicii privind încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, comisia de disciplină sesizează de îndată, din oficiu, prin aceeaşi rezoluţie, secţia corespunzătoare a Consiliului. În cursul verificării disciplinare, judecătorul sau procurorul în cauză are dreptul de a fi ascultat şi de a formula apărările pe care le consideră necesare. (2) De asemenea, Inspecţia judiciară sesizează de îndată secţia corespunzătoare a Consiliului dacă, din verificarea efectuată potrivit art. 21 pct. 6 rezultă indicii privind încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor. În cursul verificării, judecătorul sau procurorul în cauză are dreptul de a fi ascultat şi de a formula apărările pe care le consideră necesare”.
Potrivit art. 362 din Regulament: „(1) La soluţionarea sesizării comisiei de disciplină nu pot participa membrii acesteia. Membrii secţiei Consiliului deliberează în secret asupra sesizării comisiei de disciplină sau după caz, a Inspecţiei judiciare. (2) Dacă sesizarea comisiei de disciplină sau, după caz, a Inspecţiei judiciare este întemeiată, secţia constată, prin hotărâre, încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor. (3) Dacă sesizarea nu este întemeiată, secţia Consiliului o respinge prin hotărâre. (4) Constatarea încălcării normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor poate fi făcută numai dacă secţia Consiliului a fost sesizată în termen de cel mult un an de la data săvârşirii acesteia. (5) Hotărârea se redactează în termen de 20 de zile de la pronunţare şi se comunică de îndată judecătorului sau procurorului. (6) Hotărârea secţiei Consiliului poate fi atacată cu contestaţie la Plen, în termen de 5 zile de la comunicare. (7) Hotărârea Plenului poate fi atacată cu recurs la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.
Rezultă aşadar că, este reglementată în mod expres o procedură de soluţionare a sesizărilor privind încălcarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, procedură distinctă de cea prin care se soluţionează acţiunea disciplinară.
De asemenea, modalitatea de contestare a hotărârilor pronunţate ca urmare a derulării celor două proceduri este diferită, în primul caz competenţa aparţinând secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în cel de-al doilea, completului de 5 judecători al Înaltei Curţi.
În concluzie, împrejurarea că prin rezoluţia din data de 21 mai 2012, Comisia de disciplină pentru judecători a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin. (12) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii de către recurenta P.D. a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi totodată, în temeiul art. 361 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005 sesizarea Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii pentru a stabili dacă în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Codul deontologic aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005, nu echivalează cu o „deturnare a procedurii disciplinare în procedură deontologică”, aşa cum susţine recurenta.
Raportat la argumentele astfel expuse, Înalta Curte, având în vedere şi textele legale incidente în cauză, constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică.
Drept urmare, fiind neîntemeiate motivele de recurs, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.D. împotriva Hotărârii nr. 808 din 16 octombrie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7024/2013. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 7032/2013. Contencios → |
|---|
