ICCJ. Decizia nr. 7075/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7075/2013
Dosar nr. 367/33/2012
Ședința publică de la 5 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, reclamanţii B.V. şi M.M. au solicitat anularea Deciziei nr. 2403 din 20 decembrie 2010 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
Prin sentinţa civilă nr. 1372 din 5 martie 2012, Tribunalul Maramureş a admis excepţia de necompetenţă materială reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 coroborate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanţa competentă să se pronunţe cu privire la temeinicia şi legalitatea deciziilor având ca obiect retrocedarea imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România, emise de către Comisia specială de retrocedare, este secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel în a cărei rază teritorială este situat imobilul.
Prin sentinţa civilă nr. 316 din 24 aprilie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanţii B.V. şi M.M. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de Retrocedare şi Parohia Romano - Catolică Sighetu Marmaţiei. De asemenea, a respins şi excepţia tardivităţii acţiunii.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că prin Decizia nr. 2403 din 20 decembrie 2010 s-a dispus retrocedarea în favoarea Parohiei Romano-Catolice Sighetu-Marmaţiei a imobilului înscris în C.F. a localităţii Sighetu-Marmaţiei şi s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul teren în suprafaţă de 255 mp situat în mun. Sighetu-Marmaţiei, înscris în C.F.
Reclamanţii nu deţin imobilul în proprietate, ci au un contract de închiriere încheiat cu Primăria Sighetu - Marmaţiei, astfel că aceştia nu au dovedit în ce măsură actul administrativ contestat le creează un prejudiciu.
Instanţa de fond a reţinut că în contenciosul administrativ subiectiv, interesul este dat de vătămarea unui drept subiectiv sau interes legitim. În cauză, reclamanţii au invocat nelegalitatea deciziei de retrocedare, fără a arăta în ce constă vătămarea ce li s-a creat prin emiterea acesteia.
Cu privire la excepţia tardivităţii acţiunii, instanţa de fond a avut în vedere disp. art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, constatând că acţiunea a fost formulată în termenul legal.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii B.V. şi M.M. solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii şi anularea Deciziei nr. 2403 din 20 decembrie 2010 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România prin care s-a dispus retrocedarea imobilului situat în municipiul Sighetul Marmaţiei înscris iniţial în C.F. în favoarea Parohiei Romano - Catolice Sighetul Marmaţiei.
În motivarea cererii de recurs se susţine că pârâta Parohia Romano Catolică nu a fost niciodată proprietara imobilului retrocedat, actele depuse la dosar demonstrează fără putinţă de tăgadă că pârâta a înstrăinat acest imobil.
Susţin în continuare că au fost dobânditori de bună credinţă a dreptului de proprietate asupra imobilului să au făcut seriase investiţii sporîndu-i valoarea acestuia cu aproximativ 80% din cea iniţială. Prin retrocedarea imobilului pârâtei, li s-a creat un grav prejudiciu material dar şi moral.
Prin întâmpinarea depusă la dosar Comisia Specială de Retrocedare solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea soluţiei primei instanţe ca fiind temeinică şi legală, precizând că reclamanţii aşa cum corect a reţinut prima instanţă nu au demonstrat existenţa unui drept asupra imobilului, iar investiţiile despre care aceştia susţin că le-au făcut nu justifică interesul pentru anularea deciziei de retrocedare. Pentru recuperarea acestora pot, eventual promova o acţiune în instanţă potrivit dreptului comun în materie, în contradictoriu cu beneficiarul retrocedării.
Pârâta Parohia Romano Catolică Sighetul Marmaţiei prin întâmpinarea formulată invocă în principal excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de recurs făcând trimitere la dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 2/2013. Pe fond solicită, respingerea recursului ca nefondat pe considerentul că reclamanţii nu pot să prezinte un titlu de proprietate asupra imobilului pentru a justifica un drept sau un interes în cererea de anulare a deciziei de retrocedare a imobilului.
Examinând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale invocate de pârâta-intimată prin întâmpinare, Curtea a respins această excepţie întrucât obiectul acţiunii dedus judecăţii nu se regăseşte în categoria celor prevăzute la cap.I secţiunea a II-a din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru punerea în aplicare a Legi nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi prin urmare nu sunt aplicabile dispoziţiile cuprinse în art. 23 din aceeaşi Lege.
Examinând cererea de recurs, în raport de motivele invocate şi în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
Aceste prevederi legale stabilesc temeiurile acţiunii în contencios administrativ şi anume vătămarea unui drept sau a unui interes legitim al unei persoane fizice sau juridice astfel cum sunt definite din art. 2 lit. o) şi p) din Legea contenciosului administrativ. Dreptul este definit ca „orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normativ căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ”, iar interesul legitim privat vizează „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat”.
În susţinerea acţiunii, reclamantul invocă un drept de locaţiune, rezultat dintr-un contract de închiriere şi un drept de creanţă, reprezentând contravaloarea investiţiilor efectuate la imobilul retrocedat, însă drepturile ce decurg dintr-un contract privat nu pot fi asimilate drepturilor fundamentale prevăzute de Constituţie sau de lege, şi prin urmare nu pot justifica interesul necesar în sensul legii contenciosului administrativ pentru anularea deciziei Comisie Speciale de Retrocedare, aceste drepturi pot fi valorificate printr-o acţiune de drept comun în materie, în contradictoriu cu beneficiarul retrocedării.
În cuprinsul cererii de recurs, reclamanţii-recurenţi mai susţin că imobilul retrocedat face parte din domeniul public al statului întrucât pârâta Parohia Romano Catolică Sighetul Marmaţiei nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra acestuia şi că instanţa de fond a fost indusă în eroare prin actele depuse la dosar.
Nici aceste susţineri nu pot conduce la anularea deciziei de retrocedare întrucât o cerere justificată pe un interes legitim public este admisibilă numai dacă afirmarea încălcării acestui are un caracter subsidiar faţă de invocarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat în condiţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Cum în speţă reclamanţii-recurenţi nu au fost în măsură să demonstreze existenţa unui drept sau interes legitim în sensul legii contenciosului administrativ, hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală, recursul urmează a fi respins în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi 316 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Intimata-pârâtă Parohia Romano Catolică Sighetul Marmaţiei a solicitat obligarea recurenţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată dar nu au depus la dosar documentele din care să rezulte cuantumul acestora, astfel că în raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. cererea va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia de necompetenţă materială invocată de intimata - pârâtă Parohia Romano - Catolică Sighetu Marmaţiei.
Respinge recursul declarat de reclamanţii M.M. şi B.V. împotriva sentinţei civile nr. 316 din 24 aprilie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea intimatei - pârâte Parohia Romano - Catolică Sighetu Marmaţiei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2013
| ← ICCJ. Decizia nr. 7070/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7093/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
