ICCJ. Decizia nr. 7070/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7070/2013
Dosar nr. 9375/2/2011
Ședința publică de la 5 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2382 din 03 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta C.C. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin Nota din 16 august 2010, s-a propus, în ce priveşte candidaţii cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licenţă la specializări care nu se regăsesc în hotărârile de Guvern privind autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular, profilurile, specializările, durata studiilor, precum şi titlurile obţinute de absolvenţii învăţământului universitar, nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor universitare din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular, structurile şi specializările universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu din instituţiile de învăţământ superior care cuprind specializările autorizate să funcţioneze provizoriu/acreditate, precum şi forma de învăţământ pentru care au fost autorizate să funcţioneze provizoriu/acreditate, că nu au dreptul să susţină examenele de acordare a definitivării în învăţământ şi a gradului didactic II în sesiunea august 2010.
Instanţa de fond a constatat că nota în discuţie nu este un act juridic, deoarece nu dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, ci este o operaţiune administrativă.
Operaţiunile administrative sunt operaţiuni prealabile emiterii actului administrativ şi nu dau naştere, prin ele însele, la drepturi şi obligaţii.
Nota din 16 august 2010 reprezintă un punct de vedere cu privire la modul de aplicare a legii la o situaţie de fapt. Prin această notă nu i-a fost impusă Universităţii Bucureşti, care a refuzat înscrierea reclamantei la examenul de obţinere a definitivării în învăţământ, vreo obligaţie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C.C. solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii şi anularea actului emis de M.E.C.T.S. din 16 august 2010 prin care în mod nelegal i-a fost refuzată participarea la susţinerea examenului de definitivat în învăţământ în sesiunea august 2010, repararea pagubei prin restabilirea situaţiei anterioare emiterii actului contestat respectiv recunoaşterea dreptului de a susţine examenul de definitivat, obligarea M.E.C.T.S. la emiterea unui act administrativ prin care să i se recunoască în mod oficial diploma de studii obţinută în urma susţinerii examenului de licenţă, eliberată de către Universitatea S.H. Facultatea de Sociologie - psihologie la data de 9 aprilie 2008.
Se invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în sensul că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii iar sentinţa nr. 2382 din 3 aprilie 2012 a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În motivarea primului motiv de recurs se arată că nota M.E.C.T.S. - D.G.J.C. din 16 august 2010 constituie act administrativ unilateral cu caracter individual prin care i s-a adus o gravă atingere drepturilor recunoscute de lege şi atestate printr-un înscris oficial în condiţiile în care nu i-a fost recunoscut dreptul de a susţine examenul de definitivat în învăţământ şi implicit drepturile dobândite în urma susţinerii examenului de licenţă, atestate cu eliberarea diplomei de licenţă, încălcându-i-se astfel un interes legitim.
În continuare dă o definiţie a actului administrativ ca fiind „acea formă juridică principală a activităţii organelor administraţiei publice, care constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii în realizarea puterii publice, sub controlul principal de legalitate al instanţelor judecătoreşti”, această definiţie regăsindu-se şi în literatura de specialitate.
Faţă de această definiţie susţine că actul comunicat de D.G.J.C. din 16 august 2010 îndeplineşte toate condiţiile de calificare ca act administrativ, în condiţiile în care acest act i-a fost comunicat de către pârât iar potrivit acestuia accesul la examenul de definitivat nu i-a fost permis, producând aşadar efecte juridice ca un act administrativ unilateral cu caracter individual.
Greşit a interpretat instanţa de fond în sensul că excluderea din examen a unor candidaţi a fost decisă de către o comisie de examinare ca urmare a reanalizării dosarelor, excluderea s-a datorat notei M.E.C.T.S. prin care i s-a recunoscut dreptul de a susţine examenul de acordare a definitivării în învăţământ, aspect ce reiese inclusiv din adresa Universităţii Bucureşti din 8 septembrie 2011.
Pe fondul cauzei, în privinţa cererii de anulare a actului administrativ sunt reiterate susţinerile din faţa instanţei de fond şi arată că actul administrativ contestat a fost emis cu încălcarea principiului „egalităţii de tratament” reglementat prin Protocolul nr. 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care în alte situaţii Ministerul a recunoscut valabilitatea acestor studii, principiul „securităţii juridice”, câtă vreme nu au fost difuzate informaţii în legătură cu facultăţile acreditate şi apoi cel al neretroactivităţii actelor administrative, în condiţiile în care la data înmatriculării în anul I de studiu (2004) era în vigoare Legea nr. 88/1994 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor. Această lege nu prevedea acreditarea sau autorizarea formelor de învăţământ ci doar a facultăţilor, colegiilor şi specializărilor. Facultatea de Sociologie - Psihologie din cadrul Universităţii S.H. a fost acreditată conform H.G. nr. 693/2003 publicată în M. Of. nr. 466 din 30 iunie 2003.
În privinţa capătului de cerere vizând repararea pagubei prin restabilirea situaţiei anterior emiterii actului contestat susţine că a respectat procedura stabilită de M.E.C.T.S. pentru susţinerea examenului naţional de definitivare în învăţământ parcurgând etapa I eliminatorie realizată de către Inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an, dar i s-a interzis participarea la cea de-a doua etapă şi anume proba scrisă şi de aceea prin cererea formulată solicită recunoaşterea dreptului de a trece la această etapă.
Referitor la cel de al treilea petit, solicită obligarea M.E.C.T.S. la emiterea unui act administrativ prin care să-i fie recunoscută în mod oficial diploma de studii susţinând că nu există vreun temei legal care să conducă la invalidarea diplomei în condiţiile în care a urmat cursurile universitare iar diploma a fost eliberată cu respectarea normelor privind regimul actelor de studii în învăţământul superior.
Intimatul M.E.C.T.S. prin întâmpinarea formulată solicită respingerea recursului formulat menţinerea soluţiei primei instanţe ca fiind temeinică şi legală susţinând în principal că adresa D.G.J.C. din 16 august 2010 nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi calificat act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Pe fond, se susţine că pentru recunoaşterea studiilor efectuate se impune ca specializare urmată, la o anumită formă de învăţământ să fie acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu conform legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Încălcarea legii şi desfăşurarea procesului de învăţământ în alte condiţii decât cele statuate în mod clar de către legiuitor au drept consecinţă nerecunoaşterea procesului educaţional desfăşurat în afara legii.
În privinţa cererii de recunoaştere a diplomei de licenţă se arată că diplomele eliberate în conformitate cu prevederile legale de către instituţiile de învăţământ superior acreditate îşi produc efectele fără nicio altă formalitate.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile ce i-au fost aduse şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., cu referire la art. 137 C. proc. civ., cu precădere faţă de cele vizând modalitatea de soluţionare a excepţiei de inadmisibilitate a primului capăt din acţiunea reclamantei-recurente vizând anularea notei D.G.J.C. din 16 august 2010 emisă de M.E.C.T.S., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că instanţa de fond a soluţionat corect această excepţie pentru următoarele considerente:
Una din condiţiile de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ o reprezintă existenţa unui act administrativ nelegal prin care a fost lezat dreptul sau interesul legitim al reclamantului.
Definiţia actului administrativ este dată de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 ca fiind - „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
Din cuprinsul acestui text legal se desprind câteva elemente definitorii şi anume este un act unilateral adică expresia manifestării de voinţă a unui singur subiect al raportului juridic, cel înzestrat cu putere publică şi anume autoritățile publice, este un act juridic deoarece dă naştere modifică sau stinge raporturi juridice, scopul emiterii actului administrativ fiind acela de executarea sau organizarea executării legii.
Verificând dacă în speţă actul contestat îndeplineşte elementele unui act administrativ se constată că prin nota D.G.J.C. din 16 august 2010 emisă de intimatul M.E.C.T.S. cu referire generică la susţinerea examenului de definitivare în învăţământ şi a examenului de acordare a gradului didactic II în contextul prezentării succinte a situaţiei de fapt şi de drept privitoare la modalitatea obţinerii definitivării în sistemul de învăţământ preuniversitar de către personalul didactic de predare, sunt propuse anumite măsuri, raportat la situaţiile juridice diferite a candidaților cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul de studii universitare de licenţă la specializările care nu se regăsesc în H.G. privind autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea specializărilor din învăţământul superior de stat şi particular.
Acest act nu dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, este o corespondenţă prin care autoritatea emitentă a exprimat un punct de vedere, o interpretare a textelor de lege incidente cu privire la condiţiile de studii pe care trebuie să le îndeplinească cadrele didactice ce participă la examenul de definitivat, comunicată tuturor instituţiilor abilitate a organiza acest examen fără a institui însă obligaţii pentru un anume subiect şi fără a avea aşadar forţa unui act juridic.
În acest sens, este de remarcat şi că respectiva corespondenţă nu se referă efectiv la reclamantă conţinând numai o modalitate de interpretare a textelor de lege incidente, propusă universităţilor care au solicitat respectivele clarificări.
Împrejurarea că reclamata nu a fost admisă la susţinerea examenului de definitivat în învăţământ, de către instituţia organizatoare care, raportându-se la prevederile legale în vigoare şi eventual la interpretarea propusă a constatat că aceasta nu îndeplineşte condiţiile de participare la concurs nu este de natură a conferi notei atacate natura juridică a unui act administrativ, în condiţiile în care organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de definitivare în învăţământ revine inspectoratelor şcolare prin comisiile judeţene de examen/comisa de examen a municipiului Bucureşti numită prin decizia Inspectoratul Şcolar General, comisie care verifică îndeplinirea condiţiilor de participare la examenul de definitivat şi care înştiinţează candidatul despre admiterea sau respingerea cererii.
Drept urmare, apreciind ca fiind neîntemeiate criticile recurentei pe acest aspect Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 316 din acelaşi cod va respinge recursul şi va menţine soluţia primei instanţe ca temeinică şi legală.
Raportat la modalitatea de soluţionare a recursului şi a analizării cu precădere a excepţiei de inadmisibilitate a capătului principal din acţiunea reclamantei se apreciază că nu se mai impune examinarea celorlalte critici subsidiare cuprinse în recursul promovat de reclamantă cu referire la fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta C.C.a împotriva sentinţei civile nr. 2382 din 3 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7066/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7075/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
