ICCJ. Decizia nr. 7099/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 7099/2013
Dosar nr. 784/45/2012
Ședința publică de la 6 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. 784/45/2012 reclamanţii A.E., G.D., G.P.E., C.M., G.M., G.N.L., M.L.E., P.C., G.M., S.Z., R.E., P.V., G.I.V. au chemat în judecată pe pârâții Universitatea S.H. şi M.E.C.T.S., solicitând ca pârâta Universitatea S.H. să fie obligată să elibereze actul de studii cu regim special, suplimentul la diploma de licența iar pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate.
2. Hotărârea instanţei de fond
A. Prin sentinţa nr. 370 din 15 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi a fost admisă acţiunea formulată de reclamantele A.E., G.D., G.P.E., C.M., G.M., G.N.L., M.L.E., P.C., G.M., S.M.Z., R.E., P.V., și G.I.V. în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. si M.E.C.T.S.
A fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea S.H. în contradictoriu cu M.E.C.T.S.
A fost obligată pârâta Universitatea S.H. să elibereze reclamantelor actul de studii cu regim special, denumit ”Diplomă de licenţă” şi suplimentul la diploma de licență.
A fost obligat pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, a formularului tipizat, constând în Diploma de Licenţă.
Instanţa a respins cererea de obligare a pârâtelor la plata de penalităţi de întârziere.
B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanţii sunt absolvenţi ai Facultăţii de Psihologie Pedagogie din Braşov din cadrul Universităţii S.H. promoţia 2009, specializările pedagogie si psihologie forma de învăţământ cu frecvenţă redusă şi au susţinut şi promovat examenul de licenţă în sesiunea din iulie 2009, eliberându-li-se în acest sens adeverinţă individuală, prin care se atestă că au ”susţinut şi promovat Examenul de Licenţă”, obţinând ”Titlul de Licenţiat” în specialitatea urmată, în finalul înscrisului făcându-se precizarea că adeverinţa are ”termen de valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licenţă”.
Întrucât reclamanţilor nu li s-a eliberat diploma de licenţă, prin cererea adresată Universităţii au solicitat să li se elibereze actul administrativ, care să ateste absolvirea formei de învăţământ urmate, în perioada anilor 2006 - 2009.
Curtea a constatat ca Universitatea S.H. a fost înfiinţată ca persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, şi că a fost acreditată sau autorizată să funcţioneze pentru forma de învăţământ de zi, printre altele şi în domeniul de licenţă psihologie.
Ca parte a sistemului naţional de învăţământ, Universitatea S.H. se bucură, conform dispoziţiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamantele au urmat cursurile acestei instituţii de învăţământ superior, de autonomie universitară, care presupunea, printre altele, şi dreptul comunităţii universitare respective de a-şi conduce şi de a-şi exercita libertăţile academice, şi de a-şi asuma un ansamblu de competenţe şi obligaţii, inclusiv dreptul de a înfiinţa şi de a asigura funcţionarea facultăţilor, a colegiilor şi a specializărilor universitare.
Instanţa de fond reţine că, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 84/1995, Ministrul Educaţiei a emis, la data de 7 martie 2006, Ordinul, în cuprinsul căruia se stabileşte, la art. 2, că ”Admiterea în învăţământul superior public şi particular se organizează pe domenii de studiu de licenţă, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate”; la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învăţământ cu frecvenţă redusă sau învăţământ la distanţă pot fi organizate numai de către universităţile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective şi dispun de departamente specializate”.
În raport de acest cadru normativ, care permitea universităţii să organizeze formele de învăţământ cu frecvenţă redusă sau învăţământ la distanţă, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată că organizeze cursuri de zi, şi având în vedere că Facultatea de Psihologie Pedagogie din Braşov figurează ca fiind abilitată să organizeze forma de învăţământ de zi pe aceste domenii de studiu de licenţă, Curtea a constatat că nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 şi a H.G. nr. 635/2008, nici după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, factorii cu atribuţii de decizie în conducerea sistemului naţional de educaţie nu au sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare şi desfăşurare a procesului educaţional la nivelul universităţii.
În aceste condiţii de reglementare şi în raport de conduita adoptată de organul de specialitate al administraţiei publice centrale, chemat să organizeze şi să conducă sistemul naţional de educaţie, instanţa de fond a apreciat că aprobarea de către Universitatea S.H. a admiterii la forma de învăţământ la distanţă, pentru specializarea psihologie ca şi pentru celelalte specializări acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ţine de exerciţiul autonomiei universitare, garantate prin art. 32 alin. (6) din Constituţia României şi Legea nr. 84/1995 în vigoare la momentul înscrierii reclamantului la Facultate.
Recunoaşterea, prin chiar art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006, emis de către Ministrul Educaţiei, a posibilităţii organizării de către universităţile acreditate a formei de învăţământ la distanţă, pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, conferă reclamantelor dreptul de a cere să li se elibereze Diploma de licenţă, însoţită de Suplimentul la Diplomă.
Curtea a apreciat că într-un stat de drept nu se poate accepta ca organul cu rol de conducător al sistemului naţional de educaţie să persiste în refuzul de a aproba eliberarea formularelor tipizate solicitate de Universitatea S.H., doar pentru că nu sunt prevăzute în nici o hotărâre de guvern din anul 2002 până în anul 2007, din moment ce art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006 leagă posibilitatea organizării acestei forme de învăţământ doar de condiţia acreditării cursurilor de zi, în domeniile respective, şi de existenţa unor departamente specializate în cadrul universităţii organizatoare, simplul refuz neputând înlocui lipsa de acţiune şi nefinalizarea vreunui demers legal, menit a constata pretinsa încălcare de către instituţia de învăţământ superior, organizatoare a examenului de licenţă, a regulilor referitoare la organizarea şi desfăşurarea procesului educaţional, pe parcursul perioadei ce a trecut de la momentul înfiinţării ei prin lege.
3. Recursul formulat de M.E.N.
Prin cererea de recurs formulată M.E.N. a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, fiind invocat motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul arătând că sentinţa atacată a fost pronunţată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.
Recurentul a invocat ca motiv de recurs şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învăţământului superior şi nu a ţinut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituţia de învăţământ superior cu aprobarea M.E.C.T.S.
S-a susţinut că instanţa de fond nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate/autorizate să funcţioneze provizoriu structurile şi specializările universitare cu formele de învăţământ respective, interpretând în mod eronat prevederile legale ce sunt aplicabile cauzei.
II. Decizia Înalta Curte de Casație și Justiție.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 3041 C. proc. civ., analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Vaslui, ca instanţă de fond, pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată se referă la obligarea pârâtei Universitatea S.H. la eliberarea diplomei de licenţă, suplimentul la diploma de licența, iar pârâtul M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate.
Înalta Curte reţine că pârâta Universitatea S.H. este încadrată în noţiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 554/2004, care include în această definiţie persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Prin Legea nr. 443/2002 a fost înfiinţată Universitatea S.H. din Bucureşti, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ.
Potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului şi are rol de sinteză şi coordonare în aplicarea strategiei şi Programului de guvernare în domeniul educaţiei, învăţământului, cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice, tineretului şi sportului.
Înalta Curte a reţinut că Universitatea S.H. nu îndeplineşte cerinţele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorităţii publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conţine o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuţie.
În speţă, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorităţi publice locale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Înalta Curte a reţinut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispoziţiile art. 10, competenţa materială de soluţionare a cauzelor în raport de două criterii şi anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte un act administrativ ce trebuie emis de o autoritate publică locală, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul ce va emite actul.
Văzând şi dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, constatând că prin cererea introductivă a fost sesizată o instanţă de la domiciliul reclamanţilor, Înalta Curte va respecta alegerea de instanţă formulată de reclamanţi, conform normei legale arătate.
Pentru aceste considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material, în temeiul art. 312 - 313 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Vaslui.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de M.E.C.T.S. împotriva Sentinţei nr. 370 din 15 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Vaslui, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7095/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7101/2013. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
