ICCJ. Decizia nr. 7135/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7135/2013
Dosar nr. 446/44/2011
Şedinţa publică de la 7 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 218 din 7 mai 2012, Curtea de Apel Galați a admis în cererea formulată de G.A.N. în contradictoriu cu pârâta A.J.F.P. Galați și a anulat Decizia nr. 2 din 01 martie 2011 şi Decizia nr. 171 din 14 decembrie 2010.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că din analiza prevederilor legale ale art. 26 alin. (1) și art. 27 C. proc. fisc. rezultă că, pentru a fi antrenată răspunderea administratorului societăţii debitoare în temeiul dispoziţiilor C. proc. fisc., trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile enumerate: provocarea insolvabilităţii societăţii debitoare, prin înstrăinare sau ascundere, cu rea-credinţă, a unor bunuri ale acesteia.
S-a arătat în considerentele sentinței atacate că în speţă nu s-a întocmit raport de insolvență, necunoscându-se cu exactitate cauza insolvenţei, astfel că nu se poate reţine nici existenţa faptei, nici săvârşirea acesteia de către reclamant, nici vinovăţia (sub forma intenţiei) persoanei chemate să răspundă.
Prima instanță a apreciat că simpla emitere a unei decizii privind atragerea răspunderii administratorului în temeiul art. 27 alin. (2) lit. b) C. proc.fisc., nu este suficientă pentru ca acesta să şi răspundă în acest sens, legea instituind doar posibilitatea angajării acestei răspunderi, însă numai după administrarea de dovezi în sensul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de legiuitor,
În fine, judecătorul fondului a constatat că în lipsa probatoriului relevant asupra gradului de implicare a reclamantului în atragerea stării de insolvabilitate a debitoarei, este evident că susţinerile pârâtei în justificarea emiterii actelor contestate au un caracter pur formal, nedovedindu-se că înstrăinarea bunului în discuţie s-a făcut cu rea-credinţă şi în scopul atragerii stării de insolvenţă.
2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Galați, a declarat recurs D.J.F.P. Galați, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a anulat
Decizia nr. 2/2011 şi Decizia nr. 171/2010, pe considerentul că lipsind raportul lichidatorului judiciar privind cauzele şi împrejurările în care SC M.P. SRL a intrat în insolvenţă, nu le poate aprecia decât ca fiind netemeinicie, aspect ce echivalează în opina recurentei, cu necercetarea fondului.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetenţa materială a curţii de apel de a soluţiona în primă instanţă cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de instanţă din oficiu, Înalta Curte va admite recursul formulat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind sesizată cu recursul declarat, a constatat faptul că pricina dedusă judecăţii a fost soluţionată de o instanţă necompetentă material.
Necompetenţa ratione materiae, este o excepţie de ordine publică ridicată din oficiu de Înalta Curte, întrucât competenţa materială vizează împărţirea atribuţiilor între diferitele instanţe judecătoreşti, competenţă ce derivă din lege.
Actul administrativ dedus judecăţii are ca obiect atragerea răspunderii solidare în conformitate cu prevederile art. 27-28 din O.G. nr. 92/2003 republicată şi nu se referă la taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora.
Din acest motiv, se constată că, soluţionând cererea de anulare a deciziei privind angajarea răspunderii solidare, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor de competenţă materială în litigiile de contencios administrativ şi fiscal în raport de obiectul acţiunii şi de competenţa funcţională a autorităţii administrative chemate în judecată.
Curtea de Apel Galați a considerat că a fost legal investită în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, după criteriul valorii debitului fiscal, chiar dacă organul fiscal competent să stabilească răspunderea solidară cu debitorul declarat insolvabil este, potrivit art. 28 C. proc. fisc., D.G.F.P. Galaţi, ca serviciu public deconcentrat.
Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a aplicat greşit normele legale privind competenţa materială după valoarea obiectului litigiului, care nu erau aplicabile în cauză, întrucât decizia contestată de reclamantă se referă numai la atragerea răspunderii solidare, fără a se contesta existenţa sau cuantumul debitului fiscal pentru care a fost angajată această răspundere.
În cazul contestării altor acte administrativ fiscale decât cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale sau accesorii ale acestora, sunt aplicabile normele generale de competenţă materială care reglementează raporturile procesuale în orice litigiu de contencios administrativ şi fiscal.
Dreptul comun în această materie îl constituie prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd competenţa de soluţionare a litigiilor în raport de calitatea şi competenţa funcţională a autorităţii chemată în judecată.
Potrivit acestor dispoziţii legale, competenţa de a se pronunţa în primă instanţă asupra legalităţii deciziei de atragere a răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil, întocmită de organul fiscal teritorial, aparţine tribunalului.
De altfel şi în procedura prealabilă administrativă, reglementată de legea specială, competenţa organelor fiscale de a soluţiona contestaţia este stabilită în principal în raport de obiectul actului administrativ fiscal, iar nu după criteriul valorii sumei contestate.
Astfel, dispoziţiile art. 179 alin. (2) C. proc. fisc., republicat, prevăd că, în cazul contestării altor acte administrativ fiscale decât cele care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorii sau debite accesorii ale acestora, calea administrativă de atac a contestaţiei se soluţionează de către organul fiscal emitent.
De altfel, chiar în cuprinsul Deciziei nr. 171 din 14 decembrie 2010 s-a indicat că, în conformitate cu prevederile art. 209 din O.G. nr. 92/2003, republicată, se poate formula contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicare la organul fiscal competent, iar nu la M.F.P., a cărei competenţă ierarhică ar fi fost determinată de cuantumul debitului fiscal.
Soluţia adoptată în recurs
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul formulat şi, în baza art. 312 alin. (6) din acelaşi cod, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Galați, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.J.F.P. Galaţi împotriva sentinţei nr. 218 din 7 mai 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7127/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 7136/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
