ICCJ. Decizia nr. 7173/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7173/2013
Dosar nr. 618/64/2011
Şedinţa publică de la 8 noiembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul acțiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC D.S.S. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a solicitat:
- anularea actului administrativ asimilat reprezentat de lipsa răspunsului Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor la contestaţia fiscală, înregistrată la D.G.F.P. Braşov din 17 martie 2010 care nu a fost soluţionată în termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc.;
- anularea deciziei de impunere din 31 ianuarie 2011, a raportului de inspecţie fiscală şi a dispoziţiei de măsuri din 14 februarie 2011 în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de aceste acte, în sumă de 3.614.681 lei cu titlu de impozit pe profit şi 1.898.947 lei cu titlu de majorări de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susținut că a formulat contestaţie împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, care trebuia soluţionată în termenul legal de 45 de zile, însă, la data formulării acţiunii, acest termen expirase iar pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor nu soluţionase contestaţia.
Pârâta A.N.A.F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, arătând că reclamanta nu a aşteptat finalizarea procedurii prealabile.
De asemenea, a menționat că Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a emis decizia nr. 297 din 21 iulie 2011 prin care actele administrative atacate au fost desfiinţate pentru sumele contestate de reclamantă.
În acest context, pârâta a invocat și excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea căii de atac, având în vedere soluția pronunțată în contestație.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a formulat întâmpinare prin care a arătat că litigiul este purtat din culpa exclusivă a reclamantei care a promovat acţiunea anterior soluţionării contestaţiei administrative, cu toate că avea cunoştinţă despre prelungirea termenului legal de soluţionare, solicitând să se ia act că pârâtele au recunoscut pretenţiile reclamantei prin emiterea în termenul legal a Deciziei nr. 297 din 21 iulie 2011 şi să respingă petitul privind acordarea cheltuielilor de judecată.
La dosar au fost atașate decizia nr. 2971 din 21 iulie 2011, prin care s-a dispus desfiinţarea deciziei de impunere pentru suma de 5.513.628 lei reprezentând 3.614.481 lei - impozit pe profit şi decizia nr. 486 din 23 septembrie 2011 a D.G.F.P. prin care s-a desfiinţat dispoziţia de măsuri nr. 12/2011.
La termenul de judecată din 23 septembrie 2011, s-a invocat excepția rămânerii fără obiect a acţiunii.
1. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 225 din 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC D.S.S. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi D.G.F.P. a judeţului Braşov, ca rămasă fără obiect şi a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, respingând restul cheltuielilor de judecată solicitate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că pârâtele au desfiinţat, după data formulării acţiunii, actele administrative a căror anulare se solicită, astfel că acţiunea a rămas fără obiect, în procedura prealabilă pârâtele revocând propriile acte.
Prima instanță a apreciat că nu poate fi reţinută apărarea pârâtei D.G.F.P. Braşov, în sensul că pretențiile reclamantei au fost recunoscute până la primul termen de judecată, întrucât organul fiscal îşi verifică propriile acte nu pe calea acţiunii în contencios administrativ, ci pe calea contestaţiei formulate în condiţiile art. 205 şi următoarele C. proc. fisc.
Potrivit dovezilor de la dosar, contestaţia a fost înregistrată la data de 11 martie 2011, iar deciziile de soluţionare a contestaţiei au fost emise la datele de 21 iulie 2011 şi, respectiv 23 septembrie 2011.
Art. 70 alin. (2) C. proc. fisc. prevede că „în situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate”.
În speță, înscrisurile depuse de pârâte în susţinerea lipsei culpei lor în depăşirea termenului de 45 de zile, nu sunt în măsură să justifice prelungirea cu peste 4 luni a termenului, nefiind dovedită relevanţa informaţiilor suplimentare necesare pentru fiecare moment al soluţionării contestaţiei, termenul curge de la data de 11 martie 2011 şi nu de la 14 aprilie 2011 (data înregistrării la organul de soluţionare a contestaţiei), iar de la data la care s-au obţinut ultimele informaţii, 14 iunie 2011 şi până la datele emiterii deciziilor, 21 iulie 2011 şi, respectiv, 23 septembrie 2011,prima instanță a constatat că a trecut o perioadă suficient de mare de timp pentru care nu s-au invocat niciun fel de justificări.
În acest context, prima instanță a constatat întemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, făcând totodată aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere faptul că parcursul soluţionării cauzei a fost oprit de către pârâte în favoarea reclamantei.
2. Recursurile pârâtelor
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi A.N.A.F., pentru motive pe care le-au încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.
I. Recurenta - pârâtă Direcţia Regională Generală a Finanţelor Publice Braşov a solicitat modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, arătând în esență că, litigiul a fost purtat din vina exclusivă a intimatei-reclamante care avea cunoștință, la momentul introducerii acțiunii, că procedura administrativă nu era finalizată și că nu fusese depășit termenul legal de soluționare a contestației, în condițiile în care actele fiscale contestate aveau un grad de complexitate ridicat și necesitau o perioadă mai îndelungată de analiză.
Având în vedere că pretențiile reclamantei au fost recunoscute înainte de primul termen de judecată, recurenta a arătat că instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 275 C. proc. civ., neexistând niciun element care să justifice obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
II. Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat, în principal, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca lipsită de interes.
În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinare, deși avea obligația de a verifica, cu prioritate, în raport de prevederile Legii nr. 554/2004 și cele ale O.G. nr. 92/2003, dacă era legal învestită cu acțiunea de față.
A arătat că, în situația în care contestația administrativă nu este soluționată într-un termen rezonabil, se poate solicita instanței de judecată, în condițiile art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, numai obligarea autorității la soluționarea contestației administrative și nicidecum anularea actelor administrative de impunere.
În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că nu a fost respectat termenul de 45 de zile de soluționare a contestației, de la data întregistrării, recurenta a criticat hotărârea ca fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 274 C. proc. civ.
Recurenta a arătat că nu are nicio culpa procesuală cu privire la transmiterea contestației administrative de către organul fiscal emitent, care a fost înregistrată la data 14 aprilie 2011, însă, chiar și cu toate acestea a fost soluționată la 21 iulie 2011, într-un termen rezonabil, în condițiile în care au fost solicitate și date suplimentare, termenul de recomandare fiind prelungit în mod legal, în conformitate cu prevederile art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.
Pe de altă parte, prin respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect A.N.A.F. nu este partea căzută în pretenții.
În subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, în sumă de 3.000 lei, prin aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., arătând că este prerogativa instanței de a cenzura onorariului de avocat, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.
3. Apărările intimatei
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate, în esență, arătând că pe parcursul soluționării cauzei, autoritatea pârâtă a soluționat contestațiile formulate, astfel că în mod corect instanța s-a pronunțat cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., asupra excepției lipsei de obiect acțiunii.
Pe de altă parte, a susținut că era îndreptățită să formuleze cererea de chemare în judecată și să solicite anularea actelor administrative-fiscale vătămătoare, ca urmare a nesoluționării în termen legal a contestației fiscale, situație în care devin incidente normele generale cuprinse în art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care consacră implicit dreptul de sesizare al instanței, în ipoteza nesoluționării plângerii prealabile în termenul legal.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, intimata-reclamantă a arătat că instanța a reținut în mod corect culpa recurentelor, câtă vreme contestația nu a fost soluționată în termenul imperativ de 45 de zile, potrivit art. 70 alin. (1) C. proc. fisc.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentele-pârâte şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.
Verificând în prealabil regularitatea promovării recursului de către A.N.A.F., Înalta Curte constată că sentinţa a fost comunicată acestei pârâte la data de 18 mai 2012 (f. 301 dosar fond), iar recursul a fost transmis prin poștă la data de 05 iunie 2012 (f. 13), situație în care se apreciază că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere incidența prevederilor art. 101 alin. (5) C. proc. civ., motiv pentru care, excepţia tardivităţii urmează să fie respinsă.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Actele administrative fiscale pe care partea le-a supus controlului instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin cererea introductivă sunt:
- decizia de impunere din 31 ianuarie 2011 emisă de D.G.F.P. Brașov;
- raportul de inspecţie fiscală din 31 ianuarie 2011, care a stat la baza emiterii deciziei de impunere şi ;
- dispoziția de măsuri nr. 12 din 14 februarie 2011, în ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare în sumă de 3.614.681 lei impozit pe profit și 1898.947 majorări de întârziere.
Contestaţia administrativă a fost înregistrată la A.N.A.F. sub nr. 906621 din 14 aprilie 2011, iar cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Brașov a fost înregistrată la data de 8 iulie 2011, decizia de soluționare a contestației fiind emisă la data de 21 iulie 2011, după învestirea instanţei.
Criticile formulate de recurente sunt fondate și urmează a fi analizate în raport cu prevederile legale aplicabile procedurii administrative-fiscale şi procedurii judiciare în materie, ţinând seama de elementele factuale menţionate mai sus.
Cu privire la inadmisibilitatea acţiunii în anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, instanța de control judiciar reține că Titlul IX (art. 205 - 218) C. proc. fisc. reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrative - fiscale tipice sau asimilate, inclusiv nesoluţionarea unei cereri sau refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal [art. 205 alin. (2) teza a II-a, art. 206 alin. (2) teza finală], procedură administrativă care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 216-217, ce poate fi atacată în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.
Acest cadru normativ special derogă de la regimul de drept comun în materia procedurii prealabile administrative, reglementat prin art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi prin celelalte prevederi aflate în conexiune cu acesta, invocate prin întâmpinare de intimată.
Prin urmare, regularitatea demersului procesual efectuat de intimata-reclamantă nu poate fi apreciat prin prisma termenelor sau condiţiilor prevăzute în art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea că, la data învestirii curţii de apel, termenul de 45 de zile prevăzut în art. 70 C. proc. fisc. era expirat, nu poate primi semnificaţia juridică menţionată de instanța de fond, pentru că actul administrativ fiscal care se atacă în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., este decizia de soluţionare a contestaţiei.
Legalitatea deciziei de impunere, a raportului de inspecţie fiscală ori a altor acte care premerg decizia emisă în temeiul art. 216 C. proc. fisc., urmează a fi analizată în cadrul acţiunii îndreptate împotriva acestei din urmă decizii, practica judiciară fiind conturată în sensul că instanţa se învesteşte cu dezlegarea fondului raportului de drept fiscal, numai dacă autoritatea competentă a soluţionat contestaţia pe fondul său.
i nterpretarea prevederilor din legislaţia naţională într-un mod care să concorde cu garanţiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - cu precădere termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative şi judiciare - face ca posibilitatea instanţei de contencios administrativ de a rezolva fondul litigiului, impunând măsuri care să înlăture complet şi efectiv consecinţele vătămătoare ale conduitei administrative nelegale sau ale pasivităţii administraţiei, să nu fie exclusă de plano, în toate situaţiile în care autoritatea fiscală nu a soluţionat contestaţia administrativă pe fondul său.
Dar pentru a se putea ajunge la o astfel de concluzie este necesar ca probele administrate să ofere argumente solide în sensul că, prin conduita sa, autoritatea publică şi-a exercitat abuziv drepturile procesuale, deturnând finalitatea normelor ce reglementează procedura administrativă, pentru că termenul rezonabil se analizează de la caz la caz, în funcţie de anumite criterii cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului: complexitatea pricinii, atitudinea părţilor, miza litigiului.
În speţă nu pot fi reţinute astfel de elemente, pentru că autoritatea fiscală a soluţionat contestaţia înregistrată din 14 aprilie 2011, într-un termen rezonabil, 4 luni de la data înregistrării ei, mai ales că în cauză era pe deplin aplicabilă ipoteza prevăzută de art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, având în vederea dificultatea speței (tipul și natura impozitelor și taxelor stabilite).
Pe de altă parte, fără îndoială, „tăcerea” administraţiei este supusă controlului judecătoresc al instanţelor de contencios administrativ, însă în materie fiscală în raport de prevederile inderogabile ale art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., reclamanta nu poate evita parcurgerea procedurii administrative speciale reglementată în Titlul IX din O.G. nr. 92/2003, din textul legal precitat rezultând fără echivoc că dreptul la acţiune în contencios administrativ se naşte doar odată cu emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei.
În acord cu susținerile recurentei A.N.A.F., în această materie, „tăcerea” administraţiei, ipoteza invocată prin acţiune, urmare a nesoluţionării cererii în termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., poate fi sancţionată doar în baza unei acţiuni care vizează obligarea autorităţii publice să emită decizia la care se referă art. 218 alin. (2) din actul normativ precitat.
Cum intimata-reclamantă a procedat inadecvat pentru a-şi satisface pretenţiile, acţiunea astfel cum a fost formulată este inadmisibilă, soluţie care va antrena, implicit, exonerarea recurentelor - pârâte de plata cheltuielilor de judecată acordate intimatei- reclamante la fond, care nu mai au bază legală în dispozițiile art. 274 C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele de fapt şi de drept menţionate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită ambele recursuri şi să modifice sentinţa, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția tardivității recursului declarat de A.N.A.F.
Admite recursurile declarate de A.N.A.F. și D.G.R.F.P. Brașov împotriva sentinței nr. 225 din 11 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de SC D.S.S. SRL Brașov, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7124/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 6862/2013. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
