ICCJ. Decizia nr. 7185/2013. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7185/2013
Dosar nr. 8226/1/2012
Şedinţa publică de la 8 noiembrie 2013
Asupra contestației în anulare de faţă:
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia pronunţată în recurs
Prin decizia nr. 3257 din 26 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins declarat de S.G. împotriva sentinţei nr. 6831 din 17 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanța de recurs a reținut că recurentul-reclamant S.G., absolvent al Facultăţii de Transporturi, Specializarea”T.T.” a fost încadrat în M.A.I., la data de 1 decembrie 2006, ca agent de poliţie şi trecut în corpul ofiţerilor de poliţie,cu gradul de subinspector de poliţie, prin Ordinul M.A.I. nr. S/11/4977 din 15 noiembrie 2007, în baza rezultatelor obţinute la concursul pentru ocuparea postului de ofiţer IV la Serviciul Tehnic al Unităţii de Management al Proiectului din Poliţia de Frontieră Română.
În privinţa încadrării astfel efectuate, instanţa de fond a apreciat judicios că nu se poate constata existenţa unei fapte de discriminare, conform prevederilor din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, deoarece acordarea gradelor profesionale ofiţerilor proveniţi din rândul agenţilor de poliţie în funcţie de pregătire şi de vechime în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerinţele postului,nu contravine principiului constituţional a legalităţii în drepturi a cetăţenilor şi nici nu instituie privilegii sau discriminări, aplicându-se în mod egal tuturor categoriilor de persoane aflate în aceeaşi situaţie.
Atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României (deciziile nr. 213 din 4 mai 2004, nr. 565 din 25 octombrie 2005 şi nr. 721 din 24 octombrie 2006), cât şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel şi alţii împotriva Olandei -1976, Marckx împotriva Belgiei - 1979 şi Moustaquim împotriva Belgiei -1991), s-a stabilit că, principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, fiind posibil un tratament juridic diferit pentru situaţii diferite, când aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv, iar statele dispun de o marjă de apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele între situaţii analoge sau comparative sunt de natură să justifice distincţiile de tratament juridic aplicate.
Cererea din acţiune pentru a se constata existenţa unei fapte de discriminare a fost de asemenea corect respinsă de prima instanţă faţă de nerespectarea de către recurentul-reclamant a cadrului procedural prevăzut de O.G. nr. 137/2000, în condiţiile în care acesta nu a indicat în concret dreptul garantat în baza prevederilor art. 1 alin. (2) din actul normativ susmenţionat referitoare la principiul egalităţii între cetăţeni,al excluderii privilegiilor şi discriminării şi nici nu a dovedit, potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (4) din aceeaşi reglementare, existenţa unor fapte care permit a se presupune existenţa unei discriminări directe sau indirecte,prin orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice.
Legalitatea Ordinului M.A.I. nr. S/11/4977 din 15 noiembrie 2007 cu privire la gradul profesional acordat recurentului-reclamant a fost corect constată de instanţa de fond şi în raport de actele normative în vigoare la data organizării concursului pentru ocuparea unui post de ofiţer la Unitatea de Management al Proiectului din cadrul Inspectoratului de Poliţie de Frontieră, prin recrutare din sursă internă şi la care a participat recurentul-reclamant.
Conform acestui cadru legislativ în vigoare la data concursului de promovare, recurentul-reclamant a fost corect încadrat de la 15 noiembrie 2007 cu gradul profesional de subinspector de poliţie şi nu există temei legal pentru a i se acorda în mod retroactiv, de la aceeaşi dată, gradul profesional de inspector de poliţie.
Astfel, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, ofiţerii de poliţie pot proveni şi din rândul agenţilor de poliţie absolvenţi, cu diplomă sau licenţă, ai instituţiilor de învăţământ superior de lungă durată sau scurtă durată ale Ministerului Administraţiei şi Internelor sau ai altor instituţii de învăţământ superior cu profil corespunzător specialităţilor necesare poliţiei, stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. Pentru aceşti poliţişti, dispoziţiile art. 21 alin. (4) din acelaşi act normativ prevăd că, gradele profesionale se acordă în funcţie de pregătirea lor şi de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerinţele postului.
În acelaşi sens, instanţa de fond a aplicat corect şi dispoziţiile art. 139 alin. (4) din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004, conform cărora, agenţilor de poliţie care îndeplinesc condiţiile legale pentru trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie li se acordă, indiferent de vechimea în activitate, gradul profesional de subinspector de poliţie.
Prin probele care au fost administrate în cauză, recurentul-reclamant nu a dovedit susţinerea că la data de 15 noiembrie 2007, îndeplinea toate condiţiile legale pentru acordarea gradului profesional de inspector de poliţie, iar prevederile Ordinului M.A.I. nr. 665 din 28 noiembrie 2008 nu pot fi reţinute ca temei juridic pentru o asemenea încadrare, fiind adoptate la o dată ulterioară celei la care a fost valorificat dreptul de promovare, prin rezultatul obţinut la concursul pentru trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie din perioada 3-4 septembrie 2007.
Faţă de cadrul legal care reglementa gradul profesional acordat după admiterea la concursul de promovare organizat în perioada 3-4 septembrie 2007, se constată că sunt lipsite de relevanţă susţinerile din recurs privind documentaţia prin care au fost anunţate în mod public atribuţiile postului scos la concurs şi condiţiile de studii şi de vechime impuse candidaţilor înscrişi, întrucât acestea reprezintă cerinţe obligatorii pentru trecerea în corpul ofiţerilor, fără a fi determinante în stabilirea gradului profesional acordat după câştigarea concursului.
2. Contestaţia în anulare exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii, recurentul S.G. a formulat contestaţie în anulare, invocând prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 318 C. proc. civ., cu referire la cazul omisiunii de cercetare a tuturor motivelor de recurs.
În motivarea căii de atac, contestatorul a arătat că procedura de citare, în calitate de recurent, pentru data de 27 iunie 2012 când s-a judecat recursul, nu a fost îndeplinită legal, citația nefiindu-i înmânată cu cel puțin 5 zile înainte de judecată.
Contestatorul a mai arătat că, respingându-i recursul, Înalta Curte a omis să cerceteze motivul de recurs de referitor la existența sau nu a unei situații de discriminare prin aplicarea Ordinului M.A.I. nr. 300/2004, raportat la situația de fapt descrisă în cauză și, de asemenea, nu a examinat legalitatea aplicării Ordinului nr. 300/2004 la data încadrării sale, respectiv 15 noiembrie 2007.
3. Apărările intimaţilor
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul M.A.I. a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, pentru neîncadrarea motivelor invocate în cerinţele art. 317 alin. (1) și 318 C. proc. civ.
Intimatul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a formulat de asemenea întâmpinare, solicitând respingerea contestație în anulare, ca nefondată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Analizând temeiurile de fapt şi de drept invocate de contestator, prin prisma dispoziţiilor legale ce reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte reţine că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ.
Deşi întemeiată pe aceste dispoziţii legale, toate motivele invocate de contestator sunt nefondate pentru argumentele expuse în continuare.
Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare „când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii”.
În cadrul acestui motiv, contestatorul a susținut că nu i s-a comunicat citația cu 5 zile înaintea termenului de judecată al pricinii, astfel că procedura de citare a fost nelegal îndeplinită.
Verificând dovada de îndeplinire a procedurii de citare a contestatorului, aflată la fila 28 din dosarul de recurs, se constată că acesta a fost citat la data de 22 martie 2012, la domiciliul ales, citația fiind înmânată av. P.M., care a și semnat de primire (f. 28, dosar recurs).
Înalta Curte constată că procedura de citare a contestatorului a fost legal îndeplinită, actul de procedură fiindu-i comunicat cu trei luni de zile înaintea termenului de judecată din 27 iunie 2012, contrar celor afirmate.
De altfel, din dovezile existente la dosar rezultă că acesta a formulat și concluzii scrise, înregistrate la dosar chiar în ziua judecății (filele 33-37).
Față de cele reținute, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Referitor la al doilea motiv de contestație, textul art. 318 teza a II-a C. proc. civ. prevede că „hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unor greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală, să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestaţiei, există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.
Totodată, textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu şi la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.
Din conţinutul deciziei contestate, expus la pct. I.1 din considerentele prezentei hotărâri, rezultă că instanţa de recurs a examinat în profunzime toate motivele de recurs invocate de parte, referindu-se în detaliu la argumentele subsumate acestora.
Faţă de acestea, nefiind întrunite dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 C. proc. civ., urmează a se respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de S.G. împotriva deciziei nr. 3257 din 26 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7183/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 7186/2013. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
