ICCJ. Decizia nr. 7186/2013. Contencios. Alte cereri. Contestaţie în anulare - Recurs



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 7186/2013

Dosar nr. 1917/1/2013

Şedinţa publică de la 8 noiembrie 2013

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 5183 din 4 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul formulat de P.C. împotriva deciziei nr. 397 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Prin decizia nr. 2733 din 31 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de P.C. împotriva deciziei nr. 5183 din 4 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

În considerentele deciziei, Înalta Curte a reținut că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută la art. 322 C.proc.civ, deoarece hotărârea atacată nu evocă fondul litigiului, astfel că nu poate forma obiectul unei cererii de revizuire.

Împotriva deciziei nr. 2733 din 31 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, P.C. a formulat contestaţie în anulare, invocând dispoziţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ.

Contestatorul a reiterat aceleași motive cu cele ale revizuirii formulate împotriva deciziei nr. 5183 din 4 noiembrie 2011, cu privire la încălcarea dispozițiilor testamentare ale autorului său și a dreptului său de proprietate, nejudecarea pe fond a cauzei și a cererilor adresate autorităţilor publice pârâte, motivele fiind detaliate într-un memoriu separat.

Contestația în anulare este inadmisibilă

Analizând temeiurile de fapt şi de drept invocate de contestator, prin prisma dispoziţiilor legale ce reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte reţine că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ.

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.

În speță, împrejurările de fapt și de drept invocate de contestator nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 317 C. proc. civ., care se referă fie la judecarea cauzei cu lipsă de procedură, fie la încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, ci privesc exclusiv aspecte ce vizează judecata pe fond a cauzei.

Pe de altă parte, pe calea contestației în anulare speciale, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., pot fi atacate numai hotărârile pronunțate în recurs, or, în cauză, hotărârea a cărei retractare se solicită a fost pronunțată în revizuire.

Aşa fiind, în raport de cele mai sus reţinute, contestaţia în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia în anulare formulată de P.C. împotriva Deciziei nr. 2733 din 31 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7186/2013. Contencios. Alte cereri. Contestaţie în anulare - Recurs