ICCJ. Decizia nr. 7179/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7179/2013
Dosar nr. 10882/2/2011*
Şedinţa publică de la 8 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 decembrie 2011, reclamanta Asociaţia Magistraţilor din România în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului de a soluţiona solicitarea reclamantei nr. 158 din 11 octombrie 2011, înregistrată sub nr. 25731/1154 din 11 octombrie 2011, prin pronunţarea unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la aspectele semnalate în cerere, dispunând totodată şi un termen pentru executare, respectiv emiterea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Ulterior, reclamanta a formulat cerere de modificare şi completare a acţiunii, solicitând instanţei să dispună anularea următoarelor acte administrative:
- Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 399 din 24 mai 2007, în ceea ce priveşte pct. 9 al hotărârii, care modifică prevederile art. 46 alin. (2), art. 56 pct. 1 şi art. 58 ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326 din 24 august 2005;
- Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 570 din 29 august 2011;
- Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 19 ianuarie 2012, aflată pe ordinea de zi la pct. 27 (nr. 2516/1154 din 11 octombrie 2011) prin care s-a respins cererea Asociaţia Magistraţilor din România de revocare a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 570 din 29 august 2011;
- Anularea tuturor actelor subsecvente.
Ca urmare a anulării actelor subsecvente, să se dispună încetarea detaşărilor şi a formelor contractuale încheiate în baza Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 570 din 29 august 2011, cu consecinţa recuperării sumelor achitate de către Consiliul Superior al Magistraturii persoanelor angajate în aşa-zisul cabinet al demnitarului, în lipsa unei baze legale.
De asemenea, s-a solicitat ca până la soluţionarea pe fond a cauzei, să se dispună în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actelor administrative atacate (Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 399 din 24 mai 2007 pct. 9; Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 570 din 29 august 2011; Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 19 ianuarie 2011).
Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantei, în promovarea acţiunii precum şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a reclamantei.
Prin încheierea din data de 09 martie 2012, instanţa a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, reţinând că din Statutul Asociaţiei Magistraţilor din România, respectiv art. 17 pct. 3 lit. a) rezultată că Preşedintele poate reprezenta în justiţie pe reclamantă.
A fost respinsă şi excepţia lipsei de interes a reclamantei, invocată de pârât, reţinând că această asociaţie este de utilitate publică având în vedere dispoziţiile art. 5 şi 6 din Statut, art. 2 alin. (1) lit. p) şi r) din Legea nr. 554/2004 şi Decizia nr. 1907 din 31 martie 2011, interesul în promovarea acţiunii fiind justificat.
Prin aceeaşi încheiere, instanţa a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta Asociaţia Magistraţilor din România şi ca urmare a dispus suspendarea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 399/2007 cu privire la funcţionarea cabinetelor demnitarilor; suspendarea executării Hotărârii Consiliul Superior al Magistraturii nr. 570/2011 privind constituirea cabinetelor; suspendarea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii din data de 19 ianuarie 2012 privind cabinetul demnitarului, reţinând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2525 din 06 aprilie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea precizată de reclamanta Asociaţia Magistraţilor din România în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi ca urmare au fost anulate Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii nr 399/2007; nr. 570/2011 şi Hotărârea din data de 19 ianuarie 2012 privind cabinetul demnitarului.
În motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că prin hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii atacate, intimata a aprobat constituirea cabinetelor de demnitari pentru membrii aleşi cu alocarea unui anumit număr de posturi, din care un număr maxim de 3 posturi pentru cabinetul preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, un număr maxim de 2 posturi pentru cabinetul vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii şi câte un post pentru cabinetele celorlalţi membri.
Conform art. 58 alin. (2) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 399/2007: Numărul de posturi şi structura cabinetului demnitarului se stabilesc prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în limitele prevăzute de O.G. nr. 32/1998 privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 570/2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat constituirea cabinetului preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al vicepreşedintelui şi ale fiecărui membru, hotărâre întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 32/1998 privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală. Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 32/1998, prin demnitar din administraţia publică centrală se înţelege: primul-ministru, viceprim-ministrul, ministrul de stat, ministrul, ministrul delegat, secretarul general al Guvernului, secretarul general adjunct al Guvernului, consilierul de stat, secretarul de stat şi asimilatul acestuia din cadrul aparatului propriu de lucru al primului-ministru, din cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului, Secretariatului General al Guvernului, Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul şi din cadrul ministerelor, precum şi conducătorul organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu rang de secretar de stat.”
Conform art. 2 din O.G. nr. 32/1998: În cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în aparatul ministerelor, cu excepţia Ministerului Apărării Naţionale, precum şi în aparatul organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale se organizează şi funcţionează, în subordinea demnitarului, cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală.
Ca urmare, Consiliul Superior al Magistraturii nu poate organiza cabinete de demnitar pe baza dispoziţiilor O.G. nr. 32/1998, iar o concluzie logică este că hotărârile ce au organizat aceste cabinete de demnitar prezintă o serioasă îndoială de legalitate, în sensul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Consiliul Superior al Magistraturii este o instituţie ce face parte din „Autoritatea Judecătorească”, conform Titlul III, Capitolului VI al Constituţiei, Secţiunea a 3-a, iar O.G. nr. 32/1998 priveşte demnitarii din administraţia publică centrală care se regăseşte în Capitolul V al Constituţiei, Titlul III Autorităţile publice.
Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii nr. 399/2007, 570/2011 şi cele care fac referire la O.G. nr. 32/1998 privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală prezintă îndoieli de legalitate, atât in raport cu Constituţia, dar şi cu O.G. nr. 32/1998.
Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii prevede că membrii Consiliului Superior al Magistraturii sunt demnitari (art. 51), dar nu le oferă cabinete de demnitari şi nici nu face trimitere la O.G. nr. 32/1998 pentru aceste cabinete.
Nu se pot crea instituţii noi prin asimilare sau analogie cu norme ce reglementează în sfera unei alte puteri - puterea executivă.
În hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii nr. 399/2007 şi 570/2011 nu s-a motivat de ce Consiliul Superior al Magistraturii, ca autoritate judecătorească, a apelat la O.G. nr. 32/1998, care este un act ce reglementează în sfera administraţiei publice centrale.
Pe de o parte, definiţia demnitarului oferită de O.G. nr. 32/1998 se raportează doar la demnitarul din administraţia publică centrală, dar Consiliul Superior al Magistraturii nu face parte din administraţia publică centrală, iar demnitarii săi au alt statut juridic.
Nu există nici o dispoziţie din care să transpară criteriile de selecţie, inclusiv competenţele şi calificările profesionale, în ce constă activitatea şi care sunt atribuţiile personalului contractual din cabinetul demnitarului aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 570/2011.
Curtea a apreciat că există motive clare de nelegalitate pentru anularea hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii nr. 399 din 24 mai 2007, nr. 570 din 29 august 2011 şi hotărârea din data de 19.01.2012 aflata pe ordinea de zi la poziţia 27 prin care s-a respins cererea Asociaţiei Magistraţilor din România de revocare a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 570 din 29 august 2011 şi a tuturor actelor subsecvente, iar cu privire la încetarea detaşărilor, Curtea a apreciat că acest aspect depinde de mai mulţi factori, priviţi individual, pentru fiecare detaşare în parte.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 2525 din 06 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, a formulat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii precizate de reclamanta Asociaţia Magistraţilor din România.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., reclamanta arată că instanţa de fond şi-a însuşit argumentele neprobate ale reclamantei în sensul că, Consiliul Superior al Magistraturii nu poate organiza cabinete de demnitar în baza O.G. nr. 32/1998 fără să ţină cont că prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 399/2007 a fost modificat Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul că art. 46 alin. (2) din Regulament cuprinde şi teza conform căreia în cadrul aparatului propriu, funcţionează şi cabinetele demnitarului, iar în baza acestor reglementări prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 570 din 29 august 2011 s-a hotărât constituirea efectivă a cabinetelor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în limita unui număr de 3 posturi pentru cabinetul preşedintelui, 2 posturi pentru vicepreşedinte şi un post pentru fiecare membru ales.
În mod greşit au fost reţinute dispoziţiile O.G. nr. 32/1998, deoarece actele administrative anulate au fost emise în baza altor argumente legale. Posibilitatea legală, ca membrii Consiliului Superior al Magistraturii să poată avea consilieri, este prevăzută expres la art. 14 cap. VIII al Anexei nr. VI din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar potrivit art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, membrii Consiliului Superior al Magistraturii au calitatea de demnitari.
Potrivit art. 62 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, structura organizatorică a aparatului propriu a Consiliului Superior al Magistraturii se stabileşte prin Hotărârea Plenului, în limitele bugetului. Prin urmare, organizarea cabinetului preşedintelui, al vicepreşedintelui şi al membrilor Consiliului, cu activitate permanentă, se poate face prin hotărârea Plenului, privind aprobarea structurii organizatorice a aparatului propriu.
Spre deosebire de situaţia cabinetelor demnitarilor aparţinând puterii executive, reglementată expres prin dispoziţiile O.G. nr. 32/1998, în cazul celor două Camere ale Parlamentului nu există o reglementare de nivel legislativ.
Dispoziţiile O.G. nr. 32/1998 şi a Legii nr. 284/2010 trebuie corelate cu dispoziţiile art. 62 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora „funcţionarii publici şi personalul contractual din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii sunt salarizaţi potrivit dispoziţiilor legale aplicabile aceloraşi categorii de personal din aparatul Parlamentului”.
În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, art. 56 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliul Superior al Magistraturii, prevede că din aparatul propriu al Consiliului fac parte cabinetele demnitarilor, organizate pe lângă preşedinte, vicepreşedinte şi membrii aleşi.
Potrivit art. 58 din Regulament, activitatea cabinetului demnitarului este coordonată de directorul de cabinet, iar numărul de posturi şi structura cabinetului se stabileşte prin hotărâre a Plenului Consiliul Superior al Magistraturii în limitele prevăzute de O.G. nr. 32/1998 privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor O.G. nr. 32/1998 la situaţia cabinetelor demnitarilor organizate în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, din analiza art. 58 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, rezultă că dispoziţiile citate nu au vizat organizarea cabinetului demnitarului în condiţiile acestui act normativ, ci doar organizarea structurii cabinetului fiecăruia dintre demnitarii menţionaţi după modelul cuprins în Anexa nr. 1 din O.G. nr. 32/1998, respectiv în limitele prevăzute de aceasta ca număr de posturi, ca model.
În raport de situaţia expusă, s-a apreciat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nemotivată, întrucât a preluat susţinerile reclamantei fără a argumenta de ce a ignorat apărările prin care s-a arătat că temeiul legal al modificărilor este Legea nr. 317/2004 şi nu O.G. nr. 32/1998.
Intimata-reclamantă Asociaţia Magistraţilor din România a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat în esenţă respingerea recursului ca nefondat, hotărârea recurată fiind legală şi temeinică.
Hotărârea instanţei de recurs
Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate şi temeiul de drept invocat, se constată că recursul este nefondat.
Primul motiv de recurs vizează nemotivarea hotărâri în sensul că instanţa de fond a preluat susţinerile reclamantei fără a argumenta de ce a ignorat apărările pârâtei prin care s-a arătat că temeiul legal al modificărilor dispuse prin hotărârile atacate, este Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi nu O.G. nr. 32/1998, motiv de recurs ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate de recurent, vizează nemotivarea hotărârii judecătoreşti atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, dar sentinţa recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, conform cerinţelor dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, instanţa de fond a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, a evocat normele substanţiale incidente şi aplicarea lor în speţă, iar susţinerile recurentului în sensul că nu s-a argumentat de ce au fost ignorate apărările vizând aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 şi nu ale O.G. nr. 32/1918, nu au un fundament real în condiţiile în care instanţa a analizat pe larg atât incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 cât şi a dispoziţiilor art. 321998 în raport de situaţia de faţă, concluzionând că Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii prin art. 51, stabileşte că membrii Consiliului Superior al Magistraturii sunt demnitari, dar nu le oferă cabinete de demnitari şi nici nu face trimitere la O.G. nr. 32/1998, astfel că nu pot fi create instituţii noi prin asimilare sau analogie cu norme ce reglementează puterea executivă.
Este evident că instanţa de fond a avut în vedere susţinerile ambelor părţi, a analizat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, a evocat normele de drept substanţial, incidenţa şi aplicarea lor în cauză, soluţia exprimată prin dispozitiv fiind susţinută de considerente, şi a stabilit împrejurările de fapt esenţiale, context în care motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt incidente.
Nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, în condiţiile în care instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente.
Prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 399/2007 s-a hotărât modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326 din 24 august 2005, iar la pct. 9 vizând „Aparatul propriu al Consiliului” prin art. 46 alin. (2), art. 56 pct. 1 şi art. 58 s-a aprobat constituirea cabinetelor de demnitari.
La art. 46 alin. (2) teza a II-a se stabileşte că, în cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii funcţionează cabinetele demnitarilor, iar potrivit art. 56 (1) cabinetele demnitarilor sunt organizate pe lângă preşedinte, vicepreşedinte şi membri aleşi ai Consiliului, numărul de posturi şi structura fiind reglementată de art. 58 alin. (2), astfel că numărul de posturi şi structura cabinetului demnitarului se stabilesc prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii , în limitele prevăzute în O.G. nr. 32/1998 privind cabinetele demnitarilor din administraţia publică centrală.
Ulterior, prin Hotărârea nr. 570 din 29 august 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a aprobat constituirea cabinetului preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, în limita unui număr maxim de 3 posturi, al vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii în limita unui număr maxim de 2 posturi şi al membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în limita unui post pentru fiecare membru.
Această hotărâre a fost adoptată având în vedere dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, ale prevederilor O.G. nr. 32/1998 privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală, ţinând seama şi de dispoziţiile art. 58 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliul Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005 al Plenului Consiliul Superior al Magistraturii, dar modificat şi completat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 399/2007.
Conform dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţia României revizuită în 2003: „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale”.
Capitolul VI din Titlul III al Legii fundamentale este consacrat autorităţii judecătoreşti, formată din instanţele judecătoreşti, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, fiecare cu atribuţii proprii, stabilite prin normele constituţionale şi prin alte dispoziţii legale.
Constituţia, prin art. 132 alin. (1), a conferit misiunea de „garant al independenţei Justiţiei” Consiliului Superior al Magistraturii ca unic reprezentant al autorităţii judecătoreşti. Prevederile constituţionale au fost detaliate în Legea nr. 317/2004 privind Consiliului Superior al Magistraturii care la art. 51 prevede că membrii Consiliului Superior al Magistraturii sunt demnitari, fără însă a le oferi cabinete de demnitari, şi nici nu face trimitere la dispoziţiile O.G. nr. 32/1998 privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală.
Prin cele două hotărâri atacate, Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat constituirea cabinetelor de demnitari fără a exista o iniţiativă legislativă care să modifice sau să completeze art. 51 din Legea nr. 317/2004, în sensul constituirii de cabinet al demnitarului pentru membrii Consiliului Superior al Magistraturii.
Prin Hotărârea nr. 570 din 29 august 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a aprobat constituirea cabinetelor de demnitari, având în vedere şi dispoziţiile art. 58 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii deşi un Regulament nu poate adăuga la lege.
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 32/1998 privind cabinetul demnitarului, s-a stabilit ce se înţelege prin „demnitar” din administraţia publică centrală, iar la art. 2 din acelaşi act normativ, se arată modul de organizare şi funcţionare a cabinetului demnitarului din administraţia publică centrală, dar aşa cum am arătat, Consiliul Superior al Magistraturii face parte din Autoritatea judecătorească nu din Autorităţile publice pentru a putea hotărî constituirea cabinetelor de demnitari în baza O.U.G. nr. 32/1998.
Atâta timp cât Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii nu stabileşte organizarea şi funcţionarea în subordinea demnitarului, a cabinetului de demnitar şi nici nu face trimitere la O.U.G. nr. 32/1998 nu se pot crea instituţii noi în baza unei norme ce reglementează în sfera unei alte puteri, aspecte reţinute corect de prima instanţă.
Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei în sensul că cele două hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii au avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 248/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice în condiţiile în care Legea nr. 284/2010 nu era în vigoare la momentul adoptării Hotărârii nr. 399/2007 a Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost modificat Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii, prin includerea în aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii a cabinetelor demnitarilor - art. 46 alin. (2), art. 56 pct. 1 şi art. 58 din Regulament.
Legalitatea Hotărârii nr. 399/2007 şi a Hotărârii nr. 570/2011 a fost analizată din perspectiva textelor de lege în baza cărora au fost adoptate, fiind evident că nu exista o dispoziţie legală care să justifice constituirea „cabinetului demnitarului” în condiţiile în care Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, nu reglementează o astfel de instituţie.
Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii nu poate adăuga la lege, fiind un act normativ inferior, iar O.G. nr. 32/1998 vizează demnitarul din administraţia publică centrală, Consiliul Superior al Magistraturii făcând parte din Autoritatea judecătorească”.
Este adevărat că rolul legii este acela de a stabili reguli generale şi impersonale, iar actele administrative ulterioare, (hotărâri, regulamente etc.) au rolul de a dezvolta şi nuanţa legea, dar nu pot adăuga la lege. Susţinerea recurentului, în sensul că Legea nr. 317/2004, ca lege organică prin care se reglementează organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, stabileşte cadrul general, iar structura în detaliu a aparatului propriu al Consiliul Superior al Magistraturii este dată în competenţa actelor normative de aplicare a legii este corectă dar aceste acte normative nu pot depăşi limitele legii organice.
Recurenta a invocat dispoziţiile art. 622 din Legea nr. 317/2004 prin care se arată că structura organizatorică a aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii se stabileşte prin hotărâre a plenului, în limitele bugetului, dar se omit dispoziţiile art. 62 alin. (1) din acelaşi act normativ care arată că aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii este organizat în direcţii, servicii şi birouri fără să vizeze organizarea, funcţionarea şi personalul din cabinetul demnitarului.
Ca urmare, faţă de considerentele expuse, se constată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente, iar motivele care au format convingerea instanţei sunt expuse în mod logic şi detaliat, motiv pentru care Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei nr. 2525 din 06 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7170/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7225/2013. Contencios → |
|---|
