ICCJ. Decizia nr. 7254/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7254/2013
Dosar nr. 7256/2/2010
Şedinţa publică de la 14 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 18 august 2010, reclamanta Fundaţia C., în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 2345 din 29 iunie 2010 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, solicitând anularea în parte a deciziei contestate, constatarea calităţii Fundaţiei C., de persoana îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 şi pentru terenul în suprafaţă de 74.25 m.p. din Bucureşti, sector 3, precum şi pentru cota de ½ din construcţia Corp A din Bucureşti, sector 3; acordarea de despăgubiri către reclamantă şi pentru terenul în suprafaţă de 74.25 m.p., precum şi pentru cota de ½ din construcţia Corp A din Bucureşti, sector 3.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 7802 din 21 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta Fundaţia C. ca neîntemeiată.
Curtea a reţinut că prin decizia a cărei anulare se solicită s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti, sector 3, întrucât terenul solicitat este afectat integral de elemente de sistematizare, iar construcţia a fost demolată. Prin aceeaşi decizie, s-a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la retrocedare în condiţiile O.U.G. nr. 94/2000 şi s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul teren în suprafaţă de 149 m.p. aferent corpului B de construcţie.
Curtea a apreciat decizia contestată că fiind legală şi temeinică, în condiţiile în care terenul în suprafaţă de 74,25 m.p. de la adresa sus menţionată, aferent corpului A de construcţie, a trecut în proprietatea statului în baza art. 30 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 58/1974 la data decesului fostului proprietar, T.I.
Curtea a făcut referire la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 „imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă”.
În opinia Curţii, Federaţia Comunităţilor Evreieşti (antecesor al reclamantei) nu a avut niciodată calitatea de proprietar al acestui teren, astfel că nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000.
În privinţa construcţiei demolate, Curtea a reţinut că potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 „sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi”, iar pct. 3 al Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002 stipulează că nu intră sub incidenţa ordonanţei construcţiile demolate.
Contrar susţinerilor reclamantei, Curtea a apreciat că măsurile reparatorii în echivalent la care face referire art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 nu se referă la construcţiile demolate, ci la situaţia în care nu se poate dispune restituirea în natură [art. 1 alin. (4) din ordonanţă].
3. Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta Fundaţia C., pentru motivele prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
3.1. Hotărârea recurată este nelegală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 94/2000, precum şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Soluţia de respingere a capătului de cerere privind acordarea de măsuri reparatorii şi pentru terenul de 74,25 m.p. este nelegală, instanţa de fond nu a ţinut seama de incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România este succesor testamentar a defunctului T.I.
Legea nr. 10/2001 are caracter de complinire în raport cu prevederile O.U.G. nr. 94/2000, care tind să înlăture de la restituire/măsuri reparatorii în echivalent, terenurile preluate de stat în baza Legii nr. 58/1974.
În ceea ce priveşte regimul juridic al terenurilor preluate de stat în condiţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, acesta este stabilit prin Legea nr. 18/1991 în favoarea dobânditorilor construcţiei, în ipoteza existenţei construcţiei.
În ipoteza în care, ulterior înstrăinării, construcţia proprietatea dobânditorului a fost preluată şi mai apoi demolată, art. 1.4. lit. c) din Normele metodologice din 2007 de aplicare a Legii nr. 10/2001 stabilesc că regimul juridic al terenului rămâne supus incidenţei Legii nr. 10/2001 în favoarea proprietarului terenului de la data trecerii acestuia în proprietatea statului sau a moştenitorilor acestuia, deoarece dobânditorul construcţiei demolate nu mai are dreptul de a obţine titlul de proprietate pentru terenul aferent construcţiei în condiţiile Legii nr. 18/1991.
Potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, dreptul la măsuri reparatorii există în favoarea proprietarului terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului, iar potrivit art. 4 alin. (2), de prevederile legii beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Prima instanţă a reţinut în mod greşit că imobilul teren în suprafaţă de 74,25 m.p. nu s-a aflat niciodată în patrimoniul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.
Terenul în discuţie nu a intrat niciodată în patrimoniul statului, preluarea în baza Legii nr. 58/1974 este făcută fără titlu valabil, iar reclamanta a dobândit în patrimoniu întreg imobilul format din construcţie şi terenul aferent acesteia.
Legea nr. 58/1974 contravenea art. 36 alin. (1) din Constituţia de la 1965 care garanta proprietatea privată, nesocotea şi dispoziţiile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului care stipulează că nicio persoană nu poate fi lipsită în mod arbitrar de proprietatea sa.
3.2. Hotărârea recurată este nelegală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 5 din O.U.G. nr. 94/2000.
În raport de dispoziţiile art. 1 lit. f) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, atâta timp cât dispoziţiile speciale cuprinse în O.U.G. nr. 94/2000 tind să înlăture dreptul persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii, se vor aplica dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Or, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
O.U.G. nr. 94/2000 nu exclude posibilitatea acordării de despăgubiri pentru construcţii demolate, ca măsuri reparatorii prin echivalent.
Legiuitorul a dorit să scoată categoria construcţiilor demolate ulterior preluării abuzive de sub sfera de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, însă acesta nu a dorit să suprime de plano dreptul persoanei îndreptăţite la despăgubiri.
Dreptul persoanei îndreptăţite la despăgubiri pentru construcţiile demolate ulterior preluării abuzive este reglementat în mod expres, cu precizarea că măsurile reparatorii prin echivalent urmează a fi acordate nu în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, ci potrivit legii speciale care va reglementa tipul şi procedura de acordare a despăgubirilor, conform art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000.
Actul normativ special prevăzut de dispoziţiile art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, contrar celor reţinute de prima instanţă, este Legea nr. 10/2001, respectiv dispoziţiile art. 10 alin. (1).
În măsura în care O.U.G. nr. 94/2000 nu reglementează anumite aspecte cu privire la acestea devin aplicabile dispoziţiile legii speciale, în concret cele ale Legii nr. 10/2001.
Interpretarea instanţei de fond în sensul că dispoziţiile art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 nu fac trimitere la Legea nr. 10/2001, înţeleasă ca act normativ special în ceea ce priveşte construcţiile demolate ce au aparţinut cultelor religioase este, în realitate, o interpretare ce permite lipsirea dispoziţiilor legale de orice efecte juridice.
Mai mult, instanţa de judecată poate pronunţa ea însăşi o hotărâre de acordare de despăgubiri pentru construcţia demolată, aplicându-se prin analogie raţionamentul avut în vedere la pronunţarea deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite.
4. Apărările formulate de intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare
Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, ţinând seama că prevederile Legii nr. 10/2001 nu au aplicabilitate în speţă.
O.U.G. nr. 94/2000, ca act normativ special în domeniul retrocedării imobilelor, a fost adoptată tocmai pentru a crea cadrul legal necesar restituirii bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase şi au fost preluate abuziv de statul român.
Mai mult, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate doar în ceea ce priveşte construcţia existentă. Terenul aferent construcţiei a trecut din proprietatea testatorului direct în proprietatea statului, la momentul deschiderii succesiunii, în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, în natură sau echivalent, în baza acestei legi, cultele religioase care aveau calitatea de proprietar al imobilului la data trecerii acestuia în proprietatea statului.
II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, „regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase preluate de stat este reglementat prin O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată”.
Textul legal a înţeles să scoată de sub incidenţa Legii nr. 10/2001 retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
Drept urmare, prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora „de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite” se completează cu dispoziţiile art. 2 din acelaşi act normativ care enumeră imobilele ce fac obiectul restituirii în baza Legii nr. 10/2001.
În speţă, nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 1 lit. f) din H.G. nr. 250/2007 - Normele de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, deoarece Legea nr. 10/2001 a înţeles să excludă de sub incidenţa sa retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
Art. 1 din H.G. nr. 250/2007 detaliază principiile de soluţionare a notificărilor printre care este şi cel enumerat la lit. f), conform căruia „prevederile legii au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare şi în cazul în care acestea din urmă conţin alte măsuri, prevederile legii se aplică cu prioritate în raport cu respectivele măsuri”.
Textul este incident în ipoteza depunerii unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, or, în speţă, se analizează o cerere întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, caz în care nu poate fi aplicat principiul complinirii.
În ceea ce priveşte regimul juridic al terenurilor preluate de stat în condiţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, este adevărat că Legea nr. 18/1991 a prevăzut dreptul de a obţine titlul de proprietate în favoarea dobânditorilor construcţiei, dar numai în ipoteza existenţei construcţiei.
În cazul în care construcţia a fost demolată, Legea nr. 10/2001 şi H.G. nr. 250/2007 au stabilit ca terenul să poată fi solicitat prin notificare de proprietarul terenului/moştenitorii legali sau testamentari de la data trecerii terenului în proprietatea statului.
Cu alte cuvinte, numai printr-o notificare întemeiată pe Legea nr. 10/2001 poate fi redobândit un astfel de teren sau pot fi obţinute alte despăgubiri.
O.U.G. nr. 94/2000 reglementează dreptul la restituirea în natură a cultelor religioase doar pentru construcţiile existente şi pentru terenurile aferente, preluate în mod abuziv.
Art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 prevede că „măsurile reparatorii în echivalent se vor acorda potrivit legii speciale care va reglementa tipul şi procedura de acordare a despăgubirilor”.
Măsurile reparatorii prin echivalent se referă la situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (4), conform art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, adică pentru terenul ocupat parţial sau total de construcţii noi, afectat unor măsuri de utilitate publică sau pentru partea necesară în vederea bunei utilizări a construcţiilor noi.
Legea specială ce reglementează tipul şi procedura de acordare a despăgubirilor era cea din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi nu Legea nr. 10/2001, care la art. 8 alin. (2) exceptează de la aplicare retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
Art. 1 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 menţionează că „prezenta lege reglementează sumele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, a O.U.G. nr. 94/2000 (…)”.
De asemenea, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România care a abrogat unele prevederi ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 se aplică şi cererilor de retrocedare formulate potrivit O.U.G. nr. 94/2000, conform art. 3 pct. 1 din acest act normativ.
Prima instanţă a stabilit în mod corect că Fundaţia C. nu a avut niciodată calitatea de proprietar a terenului, că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu pot fi aplicate prin analogie şi la cererile întemeiate pe dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, astfel încât recurenta nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de O.U.G. nr. 94/ 2000.
2. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Fundaţia C. împotriva sentinţei nr. 7802 din 21 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7225/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7260/2013. Contencios → |
|---|
