ICCJ. Decizia nr. 7262/2013. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7262/2013
Dosar nr. 9148/2/2011
Şedinţa publică de la 14 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, astfel cum a fost precizată la data de 06 martie 2012, reclamantul R.P.D. a solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, obligarea la încetarea măsurii de punere la dispoziţie şi repunerea sa în situaţia anterioară, respectiv aceea de inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, în perioada 15 iulie 2016 - 15 iunie 2010, a îndeplinit funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu, iar din data de 16 iunie 2010 a fost pus la dispoziţia Inspectoratului General al Jandarmeriei Române - Direcţia Ordine şi Siguranţă Publică, în temeiul art. 89 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare (forma în vigoare la momentul respectiv), ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de instigare la fals material în înscrisuri materiale şi instigare la uz de fals în concursul organizat în anul 2007 la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu.
A mai arătat că la data de 21 aprilie 2011 a fost publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 290, Legea nr. 53/2011 privind modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995, act care a intrat în vigoare la data de 29 aprilie 2011, conform art. 78 din Constituţia României, în textul legii nefiind menţionată o dată ulterioară de începere a producerii efectelor juridice ale legii.
Astfel, în opinia reclamantului, deşi a fost trimis în judecată pentru infracţiunile menţionate, nu se poate reţine că faptele respective sunt în legătură cu exercitarea atribuţiilor funcţiei pe care era încadrat la data respectivă.
1.2. Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a depus întâmpinare, la data de 13 decembrie 2011, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale şi excepţia lipsei procedurii prealabile, pe fond solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată şi nefondată.
Prin încheierea de şedinţă din 06 martie 2012, Curtea a respins excepţia necompetenţei materiale şi excepţia lipsei procedurii prealabile.
1.3. Prin cererea precizatoare depusă la termenul din 29 mai 2012, în legătură cu situaţia dosarului în care a fost trimis în judecată, reclamantul a arătat că prin sentinţa penală nr. 46 din 16 septembrie 2010 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, se arată că, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Tribunalul Giurgiu, în temeiul art. 39 raportat la art. 28 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Tribunalul Giurgiu, prin sentinţa penală nr. 39 din 01 februarie 2011, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea de şedinţă nr. 496 din 31 martie 2011, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi a trimis dosarul acestei instanţe spre soluţionare.
1.4. Prin sentinţa nr. 3614 din 29 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantul R.P.D. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele:
Reclamantul a fost pus la dispoziţia Inspectoratului General al Jandarmeriei Române la 16 iunie 2010, ca urmare a începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la fals material în înscrisuri materiale şi instigare la uz de fals în dosarul privind concursul organizat în 2007 la nivelul unei alte autorităţi: Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, dată la care era în vigoare Legea nr. 80/1995, iar la data de 29 aprilie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 53/2011 de modificare a Legii nr. 80/1995.
Curtea a constatat că în speţă, legea nouă este aplicabilă, deoarece efectele juridice ale măsurii dispuse în baza legii vechi nu s-au produs în totalitate, ci se produc şi în prezent, cauza penală fiind încă în curs de soluţionare.
În ce priveşte aplicarea dispoziţiilor legii noi, Curtea a apreciat că acţiunea reclamantului de constatare a încetării punerii la dispoziţie şi repunere în funcţie se întemeiază pe faptul neîndeplinirii unei condiţii prevăzute de art. 89 alin. (4) din Legea nr. 80/1995 modificat prin Legea nr. 53/2011 şi anume, aceea ca persoanele puse la dispoziţie să fi fost trimise în judecată sau să fie judecate de instanţele judecătoreşti în stare de libertate pentru fapte în legătură cu exercitarea atribuţiilor funcţiilor în care sunt încadrate.
Cu privire la această situaţie, Curtea a reţinut ca fiind relevantă încheierea nr. 496 din 31 martie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 2295/122/2010, prin care Înalta Curte a soluţionat conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Giurgiu şi Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, privind cauza penală ce face obiectul Dosarului nr. 68/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari.
Astfel, în opinia Curţii, sunt îndeplinite în speţă condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii punerii la dispoziţie şi după modificările intervenite prin Legea nr. 53/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilind că instanţa militară are competenţa de soluţionare a cauzei în baza art. 40 alin. (1) C. proc. pen.
2. Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul R.P.D. care a invocat, în mod generic, dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ. - 1865, susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, invocând următoarele critici:
- instanţa de fond a ajuns în mod greşit la concluzia că decizia prin care Înalta Curte a menţinut competenţa unei instanţe militare în dosarul penal ar constitui un argument în favoarea concluziei sale că infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată ar avea legătură cu exercitarea atribuţiilor sale de serviciu;
- instanţa de fond a ignorat că infracţiunile pentru săvârşirea cărora a fost trimis în judecată privesc fapte în legătură cu participarea soţiei sale la un examen de promovare în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, instituţie distinctă de Inspectoratul de Jandarmi Giurgiu;
- instanţa de fond a ignorat dispoziţiile Legii nr. 53/2011, care a modificat Legea nr. 80/1995, astfel încât, după intrarea în vigoare a acestei legi, nu mai există nici un temei legal pentru menţinerea măsurii de punere la dispoziţia Inspectoratului de Jandarmi Giurgiu.
În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa admiterii acţiunii formulate, ridicării măsurii de punere la dispoziţie şi dispunerii revenirii sale în funcţia ocupată anterior.
2.2. Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, susţinând, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
Astfel, potrivit art. 89 din Legea nr. 80/1995, modificat prin pct. 27 al Legii nr. 53/2011, punerea la dispoziţie a cadrelor militare survin când sunt trimise în judecată sau sunt judecate de instanţele judecătoreşti în stare de libertate pentru fapte în legătură cu exercitarea atribuţiilor funcţiilor în care acestea sunt încadrate.
Or, instanţa de fond a reţinut în mod corect că situaţia juridică a recurentului-reclamant rămâne guvernată de dispoziţiile legale în vigoare la data luării măsurii, iar legea nouă se aplică numai situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.
2.3. La termenul precedent, recurentul-reclamant a depus la dosar copia sentinţei penale nr. 29 din 04 iulie 2012, nedefinitivă, pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti din care rezultă că acesta a fost achitat pentru ambele infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată.
3. Soluţia instanţei de recurs
Recursul este nefondat, soluţia instanţei de fond fiind temeinică şi legală pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că obiectul demersului său judiciar nu-l reprezintă anularea Ordinului nr. S/761 din 16 iunie 2010 emis de inspectorul general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, prin care a fost pus la dispoziţia Inspectoratului General al Jandarmeriei Române - Direcţia Ordine şi Siguranţă Publică până la soluţionarea definitivă a cauzei penale în care, împotriva sa, fusese începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi instigare la uz de fals.
Prin acţiunea formulată, recurentul-reclamant a cerut instanţei de contencios administrativ să constate refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a dispune încetarea măsurii de punere la dispoziţie şi revenirea sa în funcţia de inspector şef pe care a deţinut-o anterior.
Potrivit prevederilor Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, în forma în vigoare la data luării măsurii punerii la dispozițiile incidente erau următoarele:
„Art.89 - Hotărârea privind menţinerea în activitate a cadrelor militare pentru care s-a început urmărirea penală sau care sunt trimise în judecata instanţelor militare se ia după soluţionarea cauzei de către parchetul militar ori de către instanţa de judecată militară. În acest interval de timp ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii arestaţi se suspendă din funcţie, iar cel care sunt cercetaţi şi judecaţi în stare de libertate sau eliberaţi pe cauţiune se pun la dispoziţie (…)”.
Ulterior, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 53/2011, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, conţinutul dispoziţiilor legale incidente în cauză a devenit:
„Art.89 - Hotărârea privind menţinerea în activitate a cadrelor militare trimise în judecată pentru săvârşire de infracţiuni se ia după soluţionarea definitivă a cauzei. Cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale se suspendă din funcţie pe perioada în care fiind în stare de arest preventiv, sunt urmărite penal, trimise în judecată ori sunt judecate de către instanţele judecătoreşti. Pe perioada suspendării din funcţie, ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii nu beneficiază de niciun drept din partea Ministerului Apărării Naţionale.
Prin excepţie de la prevederile alin. (2), cadrele militare, pe perioada suspendării din funcţie, pot beneficia c dreptul prevăzut la art. 9 lit. e) şi de dreptul de folosinţă a locuinţei de serviciu.
Cadrele militare în activitate din Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Român de Informat Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază se pun la dispoziţie când sunt trimise judecată sau sunt judecate de către instanţele judecătoreşti în stare de libertate pentru fapte în legătură exercitarea atribuţiilor funcţiilor în care sunt încadrate (…)”.
Din interpretarea dispoziţiilor legale citate mai sus, rezultă că emiterea Ordinului nr. S/761 din 16 iunie 2010 şi luarea măsurii punerii la dispoziţie a recurentului-reclamant au fost pe deplin legale, la data respectivă fiind începută urmărirea penală împotriva sa.
De asemenea, faptul că autoritatea pârâtă nu a ridicat măsura punerii la dispoziţie, la cererea recurentului-reclamant nu reprezintă un refuz nejustificat, din moment ce măsura a fost luată în mod legal până la soluţionarea definitivă a cauzei penale în care aceasta are calitatea procesuală de inculpat.
Faptul că tribunalul, în calitate de instanţă de fond, a dispus achitarea recurentului-reclamant pentru cele două infracţiuni nu are semnificaţia şi efectele juridice pretinse de acesta, din moment ce soluţia nu este definitivă.
Astfel fiind, instanţa de fond a reţinut cu alte cuvinte, în mod judicios că, în cauză, nu există un refuz nejustificat din partea autorităţii pârâte, legalitatea măsurii şi a actului administrativ prin care a fost luată fiind raportată la dispoziţiile legale aplicabile la data luării/emiterii.
Astfel fiind, recursul este nefondat, urmând să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R.P.D. împotriva sentinţei nr. 3614 din 29 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7260/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7263/2013. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
