ICCJ. Decizia nr. 7263/2013. Contencios. Litigiu privind achiziţiile publice. Revizuire - Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 7263/2013

Dosar nr. 4453/1/2013

Şedinţa publică de la 14 noiembrie 2013

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârile judecătoreşti potrivnice

Prin încheierea din data de 12 august 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de petenta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi s-a dispus exonerarea petentei de la plata taxei de timbru în cuantum de 4 RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că potrivit art. 17 din Legea privind taxele judiciare de timbru, „Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice”.

A mai reţinut Curtea că Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, autoritate publică centrală care funcţionează sub autoritatea unui organ de specialitate din cadrul aparatului de lucru al Guvernului (Departamentul pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine), nu se încadrează în teza I a art. 17, nefiind menţionată printre autorităţile ale căror cereri şi acţiuni sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi nefiind „unitate din subordinea” Guvernului, în sensul art. 26 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a legii taxelor de timbru.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că cererea având ca obiect anularea deciziei Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor pronunţate în soluţionarea contestaţiei privind procedura de achiziţie publică organizată şi derulată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România în calitate de autoritate contractantă, este în strânsă legătură cu „veniturile publice”, astfel cum sunt definite de art. 26 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a legii taxelor de timbru, „veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului trezoreriei statului, veniturile din rambursări de credite externe şi din dobânzi şi comisioane derulate prin trezoreria statului, precum şi veniturile bugetelor instituţiilor publice/de interes public cu caracter autonom, provenite din sursele prevăzute în legile de aprobare a bugetelor”, privind legalitatea procedurilor de utilizare a acestor venituri pentru achiziţia publică.

Prin decizia nr. 3127 din 14 august 2013, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia netimbrării plângerii formulată de petenta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi a anulat-o ca netimbrată, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, coroborat cu dispoziţiile art. 2851 din O.U.G. nr. 34/2006.

2. Cererea de revizuire

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 3127 din 14 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se menţionează de către revizuientă că este întemeiată cererea sa de revizuire întrucât Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat două hotărâri potrivnice, respectiv încheierea din 12 august 2013, în sensul exonerării de la plata taxei de timbru şi, ulterior decizia nr. 3127 din 14 august 2013 prin care a fost anulată plângerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA ca netimbrată.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal

Înalta Curte, analizând cererea de revizuire, reţine că aceasta este fondată, în raport de situaţia de fapt prezentată la pct. 1 al prezentei decizii şi de dispoziţiile art. 508 alin. (1) pct. 8 şi alin. (2) din noul C. proc. civ.

Potrivit art. 508 alin. (1) pct. 8 şi alin. (2) din noul C. proc. civ., revizuirea unor hotărâri, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul pricinii, poate fi cerută „dacă există hotărâri potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei instanţe”.

Deci, fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituţia puterii lucrului judecat.

Astfel, prin încheierea definitivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, din 12 august 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5181/20/2013/a1 a fost admisă cererea de reexaminare a taxei de timbru formulată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA şi exonerată petenta de plata taxei de timbru de 4 RON, în ceea ce priveşte plângerea împotriva deciziei Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiei nr. 131160/2403 din 05 iulie 2013.

Ulterior, prin decizia nr. 3127 din 14 august 2013 pronunţată în Dosarul nr. 5181/2/2013 a aceleiaşi instanţe, plângerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA a fost anulată ca netimbrată, deşi anterior, în mod definitiv, prin încheierea menţionată, pronunţată în aceeaşi cauză, cu acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, s-a hotărât că plângerea este scutită de plata taxei de timbru.

Prin urmare, decizia nr. 3127/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a nesocotit puterea lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre (încheierea din 12 august 2013), astfel că potrivit art. 513 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte va încuviinţa/admite cererea de revizuire şi va anula decizia nr. 3127 din 14 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În conformitate cu art. 513 alin. (6) din noul C. proc. civ. prezenta decizie este supusă recursului la completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de revizuire formulată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România împotriva sentinţei nr. 3127 din 14 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Anulează decizia nr. 3127 din 14 august 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7263/2013. Contencios. Litigiu privind achiziţiile publice. Revizuire - Fond