ICCJ. Decizia nr. 7257/2013. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 7257/2013

Dosar nr. 6073/2/2010

Şedinţa publică de la 14 noiembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluţia instanţei de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 7 iulie 2010 sub nr. 6073/2/2010, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat în contradictoriu cu pârâtul L.I., constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte .

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în fapt, prin cererea nr. P 5798/06 din 12 decembrie 2008, adresată C.N.S.A.S. de către domnul P.S. se solicita verificarea, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului nr. 1154423, la care domnul P. a avut acces în temeiul art. 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008

A mai arătat reclamantul că pârâtul L.I., având gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Sibiu, compartimentul 0625R.P., a participat activ în procesul urmăririi informative a unei persoane care şi-a manifestat nemulţumirea faţă de desfacerea contractului de muncă, printr-o serie de memorii adresate organelor locale de partid dar şi unui şef de stat străin aflat în vizită în ţara noastră.

S-a mai arătat că în încercarea de a i se face dreptate, urmăritul a adresat, printr-un turist vest german, o scrisoare postului de radio Europa Liberă.

Reclamantul a apreciat că activităţile desfăşurate de pârât în acest caz, în calitate de ofiţer de securitate încadrat într-un compartiment cu profil de intervenţie antiteroristă, întrunesc condiţiile impuse de legiuitor pentru reţinerea calităţii de lucrător.

Prin Sentinţa nr. 3655 din 23 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a constatat calitatea de lucrător în privinţa pârâtului L.I.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că în virtutea funcţiei sale, prin activităţile desfăşurate, pârâtul a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor, recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată, prejudiciind grav statutul persoanelor urmărite, măsurile dispuse neavând legătură cu specificul concret al serviciului în cadrul căruia acesta îşi desfăşura activitatea.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâtul L.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, în esenţă, se susţine că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a fi reţinută calitatea sa de lucrător al Securităţii.

Din probele administrate în cauză nu rezultă în nici un fel instrumentarea dosarului privindu-l pe domnul P.S. şi nici faptul că a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste.

Înscrisul sub semnătura unui alt ofiţer de securitate, respectiv M.I. nu dovedeşte că a desfăşurat vreo activitate represivă, informativă sau politică referitoare la persoana pentru care s-a cerut verificarea sa.

De asemenea, se susţine că acţiunile în cazul „Z.” nu au fost de natură a realiza „scopul susţinerii puterii totalitar comuniste”, condiţie necesară pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în ceea ce-l priveşte.

3. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente, de înscrisurile de la dosarul cauzei, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În cauză, este necontestat că pârâtul nu s-a aflat în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca verificarea calităţii sale de lucrător al fostei Securităţi, în sensul acestei reglementări, să poată fi făcută din oficiu.

De asemenea, este necontestat că cererea de verificare, formulată în temeiul art. 1 alin. (7), (8) din O.U.G. nr. 24/2008, aparţine numitului P.S., în ceea ce priveşte instrumentarea dosarului cota I/154423, la care a avut acces.

Potrivit art. 1 alin. (7) şi (8) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, potrivit cărora: „(7) Persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului, şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Procedura este aceeaşi şi pentru lucrătorii Securităţii identificaţi în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. (8) De drepturile prevăzute la alin. (1) - (7) beneficiază soţul supravieţuitor şi rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moştenitorii săi testamentari. De aceste drepturi beneficiază în primul rând soţul supravieţuitor şi după aceea rudele în ordinea proximităţii legăturii de rudenie. În cazul rudelor de acelaşi grad, au acces la dosar toţi în mod egal, iar în cazul publicării dosarului sau elementelor din dosar, este nevoie de consimţământul tuturor”.

De asemenea, potrivit art. 27 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, aprobat prin Hotărârea nr. 2/2008 a C.N.S.A.S., „(1) Petiţionarul îndreptăţit, luând cunoştinţă de conţinutul dosarului, poate solicita în scris C.N.S.A.S. demararea procedurilor pentru a afla identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. (2) C.N.S.A.S. comunică petiţionarului îndreptăţit identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului, numai dacă aceasta poate fi stabilită cu certitudine.

Pe baza cererii prin care se solicită stabilirea identităţii lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, depusă la Direcţia comunicare, Direcţia investigaţii întocmeşte o notă de constatare a identităţii lucrătorilor sau colaboratorilor Securităţii. Nota de constatare a identităţii va conţine atât numele real şi celelalte date de identitate, cât şi numele conspirativ, acolo unde este cazul. Dacă lucrătorul sau colaboratorul Securităţii a deţinut mai multe nume conspirative, nota de constatare a identităţii va consemna distinct fiecare situaţie în parte. De asemenea, se vor consemna documentele şi informaţiile identificate în cursul desfăşurării investigaţiilor, care au condus la stabilirea identităţii persoanei. (4) Nota de constatare a identităţii se înaintează Colegiului C.N.S.A.S., prin secretarul acestuia. Colegiul C.N.S.A.S., în maximum 15 zile de la înregistrarea la Secretariat, ia în discuţie nota de constatare a identităţii şi, după caz:

a) aprobă nota de constatare şi dispune Direcţiei comunicare redactarea, în termen de 15 zile lucrătoare, a unei comunicări către petiţionarul îndreptăţit, prin care i se transmit datele de identitate ale colaboratorului sau lucrătorului Securităţii, precum şi numele conspirative, acolo unde este cazul;

b) infirmă nota de constatare şi dispune Direcţiei investigaţii reluarea procedurilor specifice de investigare a fondului arhivistic şi/sau a corespondenţei cu foştii deţinători de arhivă şi cu Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, pentru identificarea documentelor şi informaţiilor necesare soluţionării cererii.

Verificarea existenţei sau inexistenţei calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului se face la cerere, remisă în copie Direcţiei investigaţii, care demarează verificările specifice la instituţiile deţinătoare de arhivă şi în fondul arhivistic propriu. La finalizarea acestora, Direcţia investigaţii întocmeşte nota de constatare cu privire la existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii. În cazul acelor lucrători ai Securităţii decedaţi, Direcţia comunicare va informa petentul despre imposibilitatea stabilirii calităţii de lucrător, comunicându-i-se totodată că activitatea acestuia va fi prezentată prin publicarea pe pagina de internet a instituţiei a documentelor şi informaţiilor regăsite în arhiva C.N.S.A.S.”.

Deci, cu alte cuvinte, verificarea calităţii de lucrător al Securităţii poate fi cerută doar împotriva ofiţerilor/subofiţerilor care au contribuit la instrumentarea dosarului ce face obiectul cererii de verificare şi nu cu raportare la întreaga activitate a pârâtului.

Pe cale de consecinţă, sesizarea adresată instanţei de contencios poate privi doar acel/acei ofiţer/ofiţeri sau subofiţer/subofiţeri care au instrumentat dosarul persoanei vizată de dosarul cu cota I 154423, pentru care s-a formulat cerere de verificare.

De altfel, în acest sens este şi practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu referire la problema legalei sesizări a instanţei de contencios administrativ (ex. soluţia de principiu a Plenului judecătorilor secţiei contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 11 iunie 2012; Deciziile nr. 2976/2012, nr. 1582/2011 şi nr. 3253/2011).

Prin urmare, instanţa de fond a dat o interpretare greşită prevederilor art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, contrară jurisprudenţei consacrate în ipoteza dată, stabilind eronat calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului, fără a avea în vedere că a fost sesizată exclusiv în privinţa activităţilor desfăşurate de pârât în legătură cu dosarul de urmărire informativă nr. I 154423, privindu-l pe P.P.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv nota de constatare, dosarul informativ nr. I 154423 privindu-l pe P.P., nu există dovezi că pârâtul a instrumentat Dosarul nr. I 154423 la care numitul P.S. a avut acces şi care face obiectul cererii de verificare sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii a pârâtului L.I.

Simpla menţionare a numelui pârâtului în cuprinsul înscrisului semnat de ofiţerul de securitate M.I., fără a exista şi alte dovezi ale unor activităţi întreprinse de pârât care să fi condus la îngrădirea sau suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei vizată de dosarul informativ pentru care s-a făcut cererea de verificare, nu poate conduce la concluzia că sunt întrunite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a fi reţinută calitatea de lucrător al Securităţii pentru pârât, astfel cum eronat a statuat instanţa de fond.

De altfel, instanţa de fond a reţinut calitatea de lucrător al Securităţii pentru pârât, analizând activitatea desfăşurată de acesta cu referire la alte persoane care nu au făcut cerere de verificare.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte reţine că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, acţiunea reclamantului C.N.S.A.S. fiind neîntemeiată.

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va fi admis recursul, va fi casată sentinţa recurată şi respinsă acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de L.I. împotriva Sentinţei nr. 3655 din 23 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi respinge acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7257/2013. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs