ICCJ. Decizia nr. 7282/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7282/2013
Dosar nr. 7644/2/2012
Şedinţa publică de la 14 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 7208 din 19 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins atât excepţia inadmisibilităţii şi totodată a respins excepţia de nelegalitate a art. 62 alin. (1) lit. c) din Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003 (H.G. nr. 44/2004), invocată de reclamanta Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 şi Guvernul României, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, invocată de către emitentul actului normative este neîntemeiată, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost interpretate şi în jurisprudenţa ICCJ, actele administrative normative pot fi atacate oricând, inclusiv prin intermediul excepţiei de nelegalitate, atâta timp cât textul legal nu distinge.
În ceea ce priveşte dispoziţiile ce fac obiectul excepţiei de nelegalitate, prima instanţă a apreciat că acestea nu adaugă la lege, ci explică modul în care se determină data dobândirii construcţiei la care se face referire în textul art. 254 alin. (1) din C. fisc., iar faptul că dispoziţiile pct. 62 alin. (1) lit. c) din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal au fost ulterior preluate de alin. (8) al art. 254 din Codul fiscal reprezintă o opţiune a legiuitorului care, de sine stătător, nu poate avea semnificaţia unei recunoaşteri a nelegalităţii dispoziţiilor ce constituie obiectul litigiului.
În fine, judecătorul fondului a constatat că dispoziţiile art. 62 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 44/2004 nu contravin nici prevederilor art. 21 şi 253 C. fisc., ori art. 11 din Legea nr. 15/1994, întrucât toate aceste texte legale au un alt obiect de reglementare, iar necorelarea dispoziţiilor ce fac obiectul excepţiei cu prevederi din acte normative cu forţă juridică inferioară legii nu constituie un motiv de nelegalitate.
Împotriva Sentinţei civile nr. 7208 din data de 19 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs în termen legal Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate, cu consecinţa constatării nelegalităţii prevederilor art. 62 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 44/2004, act administrativ în baza căruia s-a emis actul administrativ contestat în Dosarul nr. 64529/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Recurenta a criticat hotărârea pronunţată de curtea de apel, în primul rând ca nemotivată, apreciind că instanţa de fond nu a justificat de ce nu constituie un motiv de nelegalitate adăugarea prin intermediul unui act administrativ a unei alte ”modalităţi” de dobândire a unei construcţii, neprevăzută de lege şi contrară logicii juridice a acesteia.
În al doilea rând, au fost relevate motive de netemeinicie a sentinţei recurate, considerându-se că prin raportare la conţinutul prevederilor art. 21 alin. (2) lit. i), art. 21 alin. (4) lit. f), art. 253 şi art. 254 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, art. 52 din Normele de aplicare ale art. 253 din C. fisc., art. 6 din Legea nr. 82/1991 a contabilităţii art. 10 lit. c) şi art. 11 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale, un imobil: - nu poate fi înregistrat în contabilitate înainte de punerea sa în funcţiune, punere în funcţiune care nu se poate realiza decât după executarea întocmai a lucrărilor incluse în proiectul de execuţie în conformitate cu scopul şi destinaţia construcţiei; - împrejurări constatate prin Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, prevăzut expres de art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991 cu modificările în vigoare la data de 14 septembrie 2010 data emiterii actului administrativ individual contestat; - actul justificativ ce constituie baza înregistrării în contabilitate a unui imobil este reprezentat de procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, înscris ce trebuie întocmit în prezenţa unui reprezentant al autorităţii administraţiei publice care a emis autorizaţia, sau certificat de această autoritate.
A apreciat recurenta că şi din punct de vedere al legiuitorului momentul dobândirii unei clădiri noi este cel al construirii, iar acel moment nu poate fi decât cel al punerii în folosinţă, atunci când beneficiarul, împreună cu constructorul şi în prezenţa reprezentantului autorităţii locale care a emis autorizaţia de construcţie, face recepţia finală a acesteia, fără ca acest moment să fie condiţionat de împlinirea sau depăşirea termenului limită prevăzut în autorizaţia de construire. Or, contrar acestor prevederi, textul actului administrativ a cărui nelegalitate s-a invocat, instituie principiul potrivit căruia momentul dobândirii unei construcţii este considerat a fi cel la care a expirat autorizaţia de construire, indiferent dacă imobilul a fost edificat potrivit scopului şi destinaţiei prevăzute în documentaţia tehnică care a stat la baza emiterii autorizaţiei, sau dacă corespunde sau nu acestei documentaţii, ori reglementărilor legale în vigoare privind siguranţa în exploatare a construcţiilor.
Acesta a fost considerat principalul motiv de nelegalitate al actului administrativ care în mod abuziv instituie contrar legii, ca moment al dobândirii unei construcţii data expirării autorizaţiei de construcţie, încălcând atât prevederile legale privind naşterea dreptului de proprietate asupra construcţiilor (prin edificare), ale celor privind naşterea obligaţiilor contabile de înregistrare în evidenţe a unei clădiri şi dreptul corelativ al dobânditorului de a începe calculul şi deducerea amortizării, precum şi posibilitatea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate în vederea manifestării publice a dreptului de proprietate asupra edificatelor.
Recurenta a avut în vedere dispoziţiile art. 55 alin. (1), ulterior art. 36 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, ale anexei nr. 5 punctul 6 din Regulamentul de recepţie a lucrărilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prescripţiile Normelor metodologice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar contabile aprobate prin Ordinul ministrul economiei şi finanţelor nr. 3512/2008 privind documentele financiar contabile.
Recurenta Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România a precizat că dispoziţiile art. 62 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 44/2004 privind aprobarea Normelor de aplicare ale Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare la data de 14 septembrie 2010) constituie o schimbare a literei şi a spiritului legii, contravenind prevederilor art. 21 alin. (2) lit. i), art. 253 - 254 din Legea nr. 571/2003, art. 10 lit. c) şi art. 11 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea mijloacelor fixe, art. 6 din Legea nr. 82/1991 a contabilităţi, fiind aşadar nelegale.
De altfel, s-a relevat, este evidentă recunoaşterea de facto din partea Guvernului României a caracterului de nelegalitate a dispoziţiilor atacate pe calea excepţiei de nelegalitate, în condiţiile în care emitentul H.G. nr. 44/2004 a abrogat prin H.G. nr. 50 din data de 25 ianuarie 2012 aceste dispoziţii din actul administrativ şi le-a introdus prin intermediul unui act normativ reprezentat de art. I pct. 83 din Ordonanţa Guvernului nr. 30 din 31 august 2011 în conţinutul art. art. 254 din Legea nr. 571/2003.
În acest fel, s-a subliniat, chiar dacă contradicţiile arătate se menţin, cel puţin ele sunt între acte normative de acelaşi rang, iar nu între acte normative şi acte administrative, aşa cum era cazul la data de 14 septembrie 2010, acţiunea în justiţie având menirea de a înlătura caracterul de nelegalitate a unui act administrativ faţă de un act administrativ, acţiune care însă nu produce efecte retroactive.
În cauză intimaţii nu au formulat întâmpinare.
Recursul declarat de Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România împotriva Sentinţei civile nr. 7208 din data de 19 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Se constată, în primul rând, că nu este incident motivul de modificare a hotărârii recurate, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, cu modificările şi completările ulterioare (”când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”), întrucât sentinţa dată de curtea de apel conţine, în formă concisă, elementele menţionate la art. 261 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, anume motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Într-adevăr, prima instanţă, chiar dacă în manieră relativ succintă, a răspuns, prin considerentele sentinţei pronunţate, argumentelor folosite de reclamantă în sprijinul excepţiei de nelegalitate invocate, aceasta relevând că dispoziţiile atacate nu adaugă la lege ci explică modul în care se determină data dobândirii construcţiei la care se face referire în textul art. 254 alin. (1) din C. fisc., că împrejurarea preluării ulterioare a dispoziţiilor pct. 62 alin. (1) lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal de alin. (8) al art. 254 din C. fisc. nu poate avea semnificaţia unei recunoaşteri a nelegalităţii dispoziţiilor ce constituie obiectul litigiului, că dispoziţiile criticate pentru nelegalitate nu contravin prevederilor art. 21 şi art. 253 din C. fisc. şi nici art. 11 din Legea nr. 15/1994 care au un alt obiect de reglementare şi, în fine, că nu constituie un motiv de nelegalitate necorelarea dispoziţiilor ce fac obiectul excepţiei de nelegalitate cu prevederi din acte normative cu forţă juridică inferioară legii.
Se reţine, pe de altă parte, că nu este întemeiat nici motivul de recurs referitor la greşita respingere, prin sentinţa recurată, a excepţiei de nelegalitate a prevederilor punctului 62 alin. (1) lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia adoptată de către prima instanţă fiind legală şi temeinică.
În condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanţa actului administrativ supus analizei sale cu actele normativă cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.
Or, potrivit punctului 62 alin. (1) lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în forma în vigoare la data emiterii actelor administrativ fiscale contestate în litigiul ce face obiectul Dosarului nr. 64529/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a XI-a de contencios administrativ şi fiscal, ”Atât în cazul persoanelor fizice, cât şi în cazul persoanelor juridice, pentru clădirile executate potrivit Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările ulterioare, data dobândirii clădirii se consideră după cum urmează: (..) c) pentru clădirile ale căror lucrări de construcţii nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizaţia de construire şi pentru care nu s-a solicitat prelungirea valabilităţii autorizaţiei, în condiţiile legii, la data expirării acestui termen şi numai pentru suprafaţa construită desfăşurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, în speţă pereţi şi acoperiş. Procesul-verbal de recepţie se întocmeşte la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire, consemnându-se stadiul lucrărilor, precum şi suprafaţa construită desfăşurată în raport de care se stabileşte impozitul pe clădiri. (..)”.
Dispoziţiile pct. 62 alin. (1) lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, au fost date în aplicarea art. 254 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal care prevede că ”(1) În cazul unei clădiri care a fost dobândită sau construită de o persoană în cursul anului, impozitul pe clădire se datorează de către persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost dobândită sau construită”, şi respectiv că ”(5) Orice persoană care dobândeşte, construieşte sau înstrăinează o clădire are obligaţia de a depune o declaraţie fiscală la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, înstrăinării sau construirii”, dar prezintă relevanţă deosebită, în litigiu, şi prevederile art. 39 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare, care instituie obligaţia declarării, în vederea impunerii, la organele financiare teritoriale sau la unităţile subordonate acestora, a tuturor construcţiilor proprietate particulară realizate în condiţiile acestei legi, după terminarea lor completă şi nu mai târziu de 15 zile de la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire.
Prin urmare, corect s-a statuat prin sentinţa atacată că prevederile pct. 62 alin. (1) lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, atacate de reclamantă pe calea excepţiei de nelegalitate, nu adaugă la dispoziţii din acte normative cu forţă juridică superioară, ci doar stabileşte, în scopul unei aplicări unitare a prevederilor art. 254 alin. (1) din C. fisc., înţelesul sintagmei ”data dobândirii clădirii”, în ipoteza clădirilor executate de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice potrivit Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările ulterioare, atunci când lucrările de construcţii nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizaţia de construire şi nici nu s-a solicitat prelungirea valabilităţii autorizaţiei, în condiţiile legii.
Înalta Curte constată că, atâta timp cât prin art. 39 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare, s-a instituit obligaţia declarării, în vederea impunerii, la organele financiare teritoriale sau la unităţile subordonate acestora, a tuturor construcţiilor proprietate particulară realizate în condiţiile acestei legi, după terminarea lor completă dar nu mai târziu de 15 zile de la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire, este legală dispoziţia conţinută de pct. 62 alin. (1) lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal (ulterior introdusă, prin art. I pct. 83 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, în textul art. 254 alin. (8) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal), dispoziţie potrivit căreia data dobândirii construcţiei, în sens fiscal, o reprezintă data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire, însă numai pentru suprafaţa construită desfăşurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, în speţă pereţi şi acoperiş.
Prevederile pct. 62 alin. (1) lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prezintă relevanţă doar din punct de vedere al stabilirii momentului de la care persoana care a construit o clădire în cursul anului datorează impozitul pe clădire, urmând a se întocmi, la data expirării termenului prevăzut în autorizaţia de construire, un proces-verbal de recepţie în care se consemnează stadiul lucrărilor, precum şi suprafaţa construită desfăşurată în raport de care se stabileşte impozitul pe clădire, şi care serveşte la înregistrarea în evidenţele fiscale.
Dispoziţiile mai sus menţionate, ce fac obiectul excepţiei de nelegalitate invocată de recurentă, nu contravin prevederilor art. 21 alin. (3) lit. i) şi art. 253 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 10 lit. c) şi art. 11 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 din Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aceste ultime texte legale referindu-se la valoarea de inventar a clădirii, la valoarea de intrare şi la amortizarea mijloacelor fixe, şi nu la ipotezele de dobândire, înstrăinare şi modificare a clădirilor, intervenite în cursul unui an fiscal, reglementate de art. 254 din Codul fiscal.
În raport de cele mai sus arătate, reţinând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că este legală şi temeinică hotărârea recurată, urmează a se dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, cu modificările şi completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România împotriva Sentinţei civile nr. 7208 din data de 19 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România împotriva Sentinţei civile nr. 7208 din 19 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7257/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 7236/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
