ICCJ. Decizia nr. 7279/2013. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7279/2013
Dosar nr. 5215/2/2011
Şedinţa publică de la 14 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A.D., să se constate calitatea acestuia de lucrător al Securităţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin cererea nr. P2427/09 din 26 august 2009, adresată C.N.S.A.S. de către domnul Stoica Florea, s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului fond informativ nr. I 235818 (cotă C.N.S.A.S.), în care figurează pârâtul, cererea fiind legală, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.
Reclamantul a arătat că, din cuprinsul Notei de constatare nr. DI/I/734 din 04 aprilie 2011 şi din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pârâtul, având gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului Judeţean Prahova, Serviciul 3, a propus transferarea materialelor deţinute de serviciul în care îşi desfăşura activitatea la serviciul de informaţii interne, în vederea urmăririi unei persoane, întrucât din respectivele documente rezulta că cel în cauză „a căutat sistematic să intre în relaţii cu cetăţeni străini, de la care a solicitat valută pentru a putea pleca în străinătate. Odată ajuns în străinătate, intenţiona să nu se mai întoarcă şi să contracteze o căsătorie cu una din fostele sale relaţii din R.F.G.”.
Totodată, a susţinut că pârâtul, în calitate de locotenent major în cadrul Inspectoratului Judeţean Prahova, Serviciul 3, a propus măsuri de lucrare a rudelor unei persoane, medic, semnalat că „la data de 13 mai 1972, a fost scos din ţară de către doi şoferi cu un auto-frigider TIR, stabilindu-se în R.F.G.”, măsura propusă fiind pusă în aplicare.
În opinia reclamantului, activităţile desfăşurate de pârât, în calitate de angajat al fostei Securităţi, au îngrădit dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile civile şi politice, ce face parte dintre drepturile şi libertăţile fundamentale recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată, fiind îndeplinite astfel condiţiile impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea acestuia de „lucrător al Securităţii”.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, arătând, în esenţă, că a fost ofiţer de securitate, însă nu a desfășurat activități prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăți fundamentale ale omului, susţinând în esenţă, că nu a avut nicio contribuţie la instrumentarea Dosarului fond informativ nr. I 235818 (cota C.N.S.A.S.) despre care nu a avut cunoştinţă.
În calitatea sa, de ofiţer operativ, pârâtul a arătat că a executat ordinele primite, în sensul prezentării unui punct de vedere cu privire la faptele unei persoane din Sinaia (doctorul S.R.F.), iar în acest context, în raportul întocmit, a precizat clar că relațiile celui în cauză cu străinătatea nu au caracter informativ, iar suspiciunile nu sunt pe profil de contraspionaj, propunând transferarea materialelor la S.I.I..
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1393 din 28 februarie 2012, a respins acţiunea formulată de reclamant, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, în speţă, nu sunt îndeplinite prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Referitor la prima condiţie prevăzută de aceste dispoziţii legale, a reţinut că este îndeplinită de pârât, întrucât a avut gradul de locotenent major, în perioada 1985-1987, şi apoi căpitan, în 1988, în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Prahova, Serviciul 3, iar cu privire la cea de-a doua condiţie, a apreciat că nu s-a făcut dovada că pârâtul a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi fundamentale ale omului.
Astfel, Dosarul nr. I 235818 l-a vizat pe numitul SF, de profesie medic, care a fost supravegheat informativ în perioada 1987-1989, întrucât la data de 09 iulie 1987, la punctul de frontieră Nădlac, cu ocazia controlului vamal, s-au găsit asupra sa acte de stare civilă şi de studii în original, teza de doctorat, caracterizări profesionale, acesta recunoscând că a avut în vedere posibilitatea rămânerii ilegale în străinătate.
Implicarea pârâtului în instrumentarea acestui dosar a constat în aceea că, la data de 11 august 1987 şi apoi la 04 noiembrie 1987, a solicitat relaţii de la Departamentul Securităţii Statului cu privire la lucrarea de doctorat a numitului SF, respectiv dacă prezintă caracter de noutate şi dacă intră în categoria secretelor.
La data de 04 martie 1988, pârâtul a luat o declaraţie numitului S.F. cu privire la intenţiile acestuia legate de ieşirea din ţară şi provenienţa sumelor de bani în valută de care dispunea pentru călătorie, iar la data de 23 mai 1988, după primirea relaţiilor de la Departamentul Securităţii Statului, a întocmit un raport asupra rezultatului cercetărilor întreprinse în privinţa lui S.F., în care a consemnat următoarele:
„În ultima perioadă, sus-numitul a căutat sistematic să intre în relaţii cu cetăţeni străini, de la care a solicitat valută pentru a putea pleca în străinătate. Odată ajuns în străinătate, intenţiona să nu se mai întoarcă şi să contracteze o căsătorie cu una din fostele sale relaţii din R.F.G. Deoarece relaţiile celui în cauză cu străinătatea nu au un caracter informativ, iar suspiciunile nu sunt pe profil de contraspionaj, propunem a se aproba transferarea materialelor la serviciul de informaţii interne, unde cazul prezintă interes”.
După aprobarea măsurii propuse, pârâtul a transmis dosarul cu privire la SF către Serviciul 1 al Inspectoratului Judeţean Prahova şi către Securitatea Oraşului Sinaia care, ulterior, a propus luarea sus-numitului în lucru prin dosar de urmărire informativă.
Aşa fiind, prima instanţă a reţinut că prin activităţile desfăşurate de pârât nu au fost suprimate sau îngrădite drepturi fundamentale ale omului, cel mult se poate susţine că propunerea formulată de pârât, de transferare a materialelor privitoare la SF de la serviciul de contraspionaj la serviciul de informaţii interne, a condus la supravegherea informativă ulterioară a acestuia, datorită relaţiilor sale cu cetăţeni străini şi intenţiilor de a părăsi ţara, ceea ce i-a încălcat dreptul la viaţă privată.
Un asemenea demers a fost considerat de instanţă că nu satisface cerinţele art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, iar legătura de cauzalitate este cel mult indirectă, mediată şi, de altfel, din actele dosarului nu rezultă cu certitudine dacă numitul SF a fost efectiv urmărit informativ de serviciul de informaţii interne, ca urmare a transferării materialelor către acesta, ci doar că Securitatea Oraşului Sinaia a transmis Serviciului 1 al Inspectoratului Judeţean Prahova materialele deţinute cu privire la SF, cu propunerea de a fi luat în lucru prin dosar de urmărire informativă.
În ceea ce priveşte Dosarul nr. I 1704, acesta îl vizează pe numitul VVI, de profesie medic, care a fost supravegheat informativ în perioada 1982-1989 întrucât la data de 13 mai 1972 a fost scos din ţară de doi şoferi cu un auto-frigider TIR, stabilindu-se în R.F.G., iar din datele furnizate ulterior de o sursă a rezultat că este interesat să obţină informaţii despre diferite persoane şi obiective din ţară.
Contribuţia pârâtului la instrumentarea acestui dosar constă în aceea că, la data de 05 noiembrie 1985, a întocmit o notă sinteză privind informaţiile deţinute cu privire la VVI, în finalul căreia se menţionează „Dat fiind cele raportate, prin măsurile noastre de lucrare a rudelor lui V.V.I. din Ploieşti şi a relaţiilor, vom înainta de urmare materialele mai importante ce se vor obţine”.
Or, susţinerile reclamantului potrivit cărora pârâtul a fost cel care a propus măsuri de lucrare a rudelor numitului V.V.I. nu sunt confirmate de probele administrate în cauză, astfel că nici în acest caz nu se poate reţine că prin activităţile sale, respectiv prin întocmirea unei note sinteze cu privire la informaţiile existente în legătură cu o anumită persoană supravegheată informativ, pârâtul a suprimat sau a îngrădit drepturile fundamentale ale omului.
Concluzionând, judecătorul fondului a reţinut că, în speţă, din probele administrate, nu rezultă că pârâtul a suprimat sau a îngrădit drepturi fundamentale ale omului prin activităţile desfăşurate în calitatea sa de ofiţer de securitate.
3. Recursul formulat de reclamantul C.N.S.A.S. împotriva Sentinţei nr. 1393 din 28 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Sentinţa recurată a arătat, cu privire la cazul medicului urmărit şi întrucât acesta dorea să se stabilească în străinătate, că nu ar exista o legătură directă de cauzalitate între acţiunile ofiţerului şi atingerile aduse drepturilor omului. Concluzia primei instanţe de bazează pe faptul că intimatul s-ar fi limitat la a transmite către Serviciul 1 al I.J.S. Prahova materialele pe care le deţinea în legătură cu medicul şi la a propune urmărirea acestuia de către respectivul serviciu.
Prima instanţă a mai arătat că prin activităţile desfăşurate de pârât înainte de înaintarea dosarului către Serviciul 1 al I.J.S. Prahova nu ar fi fost suprimate sau îngrădite drepturi fundamentale ale omului.
Faţă de aceste considerente, recurentul arată că, anterior trimiterii dosarului către o altă structură a Securităţii, intimatul a obţinut date personale despre medicul aflat în vizorul Securităţii şi i-a luat acestuia o declaraţie cu privire la intenţia de a se stabili definitiv în străinătate.
Verificările efectuate de intimat, anterior trimiterii dosarului către o altă structură - presupuneau ingerinţe nepermise în viaţa personală a celui verificat.
Investigaţiile derulate de intimat au dus la încălcarea dreptului la viaţa privată, fără a exista un interes superior care să justifice această încălcare. Cetăţenii români aveau dreptul de a emigra, astfel că încercarea medicului de a se stabili în Occident nu ar fi trebuit să atragă, în mod normal, nici un fel de repercusiuni.
Nu prezintă relevanţă dacă informaţiile au fost obţinute prin presiuni sau prin mijloace mai puţin violente. Important este faptul că simpla obţinere a unor informaţii cu caracter personal referitoare la cel urmărit de Securitate fără cunoştinţa şi fără acordul acestuia şi pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, constituia o violare a dreptului la viaţă privată.
Sentinţa atacată reţine astfel în mod eronat că actele întocmite de intimat în dosar până la trimiterea materialelor către o altă structură Securităţii nu au presupus încălcări ale drepturilor omului.
În ceea ce priveşte cazul în care intimatul a participat la urmărirea informativă a rudelor unui fost deţinut politic care se stabilise în R.F.G. şi care constituise în exil un partid de rezistenţă al emigraţiei române, prima instanţă a reţinut că intimatul nu este cel care a declanşat urmărirea informativă asupra acestor persoane, urmărirea fiind deja deschisă în momentul în care intimatul a întocmit actul citat.
Definiţia legală a noţiunii de lucrător al Securităţii nu distinge după cum actul de încălcare a drepturilor omului s-a produs într-un dosar deschis de Securitate la propunerea aceluiaşi ofiţer care întocmeşte actul abuziv sau la propunerea unei alte persoane.
Atâta timp cât, în actul întocmit de intimat, se făcea referire la date personale ale unor cetăţeni aflaţi în atenţia Securităţii pe motive strict politice, lipsite de legătură cu siguranţa naţională, este dovedită încălcarea dreptului la viaţă privată.
Legiuitorul nu cere existenţa mai multor acte de încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale, de către foştii ofiţeri de Securitate, fiind suficient şi un singur astfel de caz, pentru reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii.
II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Recursul este fondat. Din actele dosarului rezultă că intimatul-pârât, în calitatea sa de ofiţer al fostei Securităţi, a participat la urmărirea medicului S.F., existând suspiciunea că acesta urma să se stabilească în Occident.
Medicul S.F. primise aprobare pentru a efectua o deplasare în mai multe ţări occidentale, iar la ieşirea din ţară a fost surprins că avea ascunse diploma de absolvent al Facultăţii de Medicină şi lucrarea de doctorat.
În acest context, lui S.F. (care este şi persoana care a formulat cererea de verificare a calităţii de lucrător al fostei Securităţi) i-a fost retras paşaportul şi a fost cercetat informativ.
Intimatul-pârât, în raportul din 29 mai 1988, a arătat că S.F. căuta sistematic să intre în relaţii cu cetăţenii străini de la care a solicitat valută pentru a putea pleca în străinătate şi că odată ajuns în străinătate intenţiona să nu se mai întoarcă şi să contracteze o căsătorie cu una din fostele sale relaţii din R.F.G.
Urmărirea lui S.F. a condus în mod cert la îngrădirea drepturilor acestuia, în special a dreptului la viaţa privată, deoarece, în mod legal, cetăţenii români puteau emigra în străinătate şi acesta nu era un motiv care să conducă la imixtiuni şi repercusiuni asupra persoanelor care îşi exprimau dorinţa de a părăsi ţara.
S-a demonstrat că în privinţa lui S.F. nu s-a confirmat suspiciunea afectării siguranţei naţionale, iar dosarul a fost trimis la propunerea intimatului, la serviciul informaţii interne pentru a se continua supravegherea.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, în cauză, există o legătură directă de cauzalitate între acţiunile intimatului şi atingerile aduse drepturilor omului şi nu are relevanţă dacă dosarul a fost trimis la un alt serviciu şi dacă S.F. a fost efectiv urmărit ulterior.
Investigaţiile derulate de intimat au condus ele însele la încălcarea dreptului la viaţă privată, deoarece medicul S.F. a fost urmărit în scopul îngrădirii posibilităţii legale de a călători în străinătate şi de a emigra.
În ceea ce priveşte pe numitul V.V.I., se constată că nu există o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 din partea persoanei urmărite sau a persoanelor prevăzute la alin. (8) al art. 1, în sensul verificării calităţii de lucrător al Securităţii al intimatului-pârât.
Prin urmare, hotărârea judecătorească de constatare nu poate să ia în considerare şi activităţile intimatului din Dosarul nr. I 1704.
2. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează a se admite recursul şi a se casa sentinţa recurată.
În temeiul art. 11 coroborat cu art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 modificată şi completată, urmează să se admită acţiunea şi să se constate calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe pârâtul A.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.N.S.A.S. împotriva Sentinţei nr. 1393 din 28 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată.
Admite acţiunea formulată de reclamant şi, în consecinţă, constată calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7278/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 7329/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
