ICCJ. Decizia nr. 7376/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7376/2013
Dosar nr. 7640/2/2011
Şedinţa publică de la 21 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin ac ţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 7640/2/2011 din 29 august 2011, reclamanta T.D. a chemat în judecată pe pârâţii M.M.P.S., M.F.P. și G.R., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună completarea Ordinului comun al M.M. P.S. şi al M.F.P. nr. 42//77/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, cu diferenţa de ierarhizare pe care o presupune funcţia publică de auditor, aplicată inclusiv pentru funcţia publică de conducere de D.G.D.G.A.P.I.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtul G.R. a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât, arătându-se că prin acţiunea formulată de reclamantă nu s-a solicitat anularea vreunui act administrativ al acestei autorităţi.
De asemenea, at ât pârâtul G.R., cât şi ceilalţi doi pârâţi, M.M.P.S. şi M.F.P. au invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile.
Cu privire la aceast ă excepţie, reclamanta, prin răspunsul la întâmpinare din 07 decembrie 2011, a arătat că a solicitat obligarea pârâtelor să interpreteze în mod corect actele normative în discuţie, fără a solicita o modificare a acestora, fapt care excede discutării excepţiei lipsei procedurii prealabile. A mai arătat că a luat cunoştinţă de interpretarea acestui act normativ prin ordinul A.N.A.F. nr. 709 din 04 februarie 2011 prin care a fost reîncadrată în funcţie şi i s-a stabilit un salariu corespunzător clasei 90 de salarizare. Prin faptul că a contestat acest ordin, apreciază că a îndeplinit procedura prealabilă.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1860 din 14 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excep ţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului G.R. şi a respins acţiunea reclamantei T.D.; a admis excep ţia inadmisibilităţii și a respins ac ţiunea reclamantei T.D.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că ordinul în discuție nu este emis de pârâtul G.R., ci de către ceilalţi doi pârâţi, astfel încât G.R. nu are calitate procesuală pasivă.
Curtea a mai re ţinut că ordinul de mai sus este un act administrativ normativ, astfel că reclamanta avea obligaţia ca, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ, să urmeze procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004.
Reclamanta a ar ătat că a îndeplinit procedura prealabilă prin contestarea ordinului 709 din 04 februarie 2011 emis de A.N.A.F., ordin ce reprezintă interpretarea ordinului nr. 42//77/2011.
Curtea a reținut, însă, că aprecierea reclamantei este nefondat ă, întrucât, pe de o parte, contestaţia reclamantei nu cuprinde solicitarea din acţiunea de faţă de modificare a ordinului nr. 42/77/2011, iar pe de altă parte, contestaţia a fost adresată unei alte instituţii decât emitenţilor actului.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta T.D. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, reclamanta – recurentă susţine că sentin ţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este nelegala si netemeinica sub următoarele aspecte:
Reclamanta a îndeplinit procedura prealabila prin contestarea Ordinului nr. 709 din 04 februarie 2011 emis de A. N.A.F. A.N.A.F. a soluţionat contestaţia formulata si i-a comunicat reclamantei, la data de 28 februarie 2011, ca Ordinul nr. 709 din 04 februarie 2011 a intrat în condiţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ in circuitul civil, a produs efecte juridice, a fost emis in condiţiile legii si nu mai poate fi revocat, iar acest act administrativ reprezintă interpretarea si transpunerea la nivelul Agenţiei a prevederilor Ordinului nr. 42//77/2011.
Recurenta arată că, prin cererea de chemare in judecata, a solicitat completarea Ordinului comun al M.M.P. S. si al M.F.P. nr. 42//77/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, iar instan ţa de fond s-a aflat in eroare, nu a făcut distincţia intre cele doua categorii de acte administrative: ac tul administrativ unilateral individual - Ordinul nr. 709 din 04 februarie 2011 emis de A.N.A.F., c ăruia ii sunt aplicabile prevederile art. 7 din Lega nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reclamanta îndeplinind procedura prealabila și a ctul administrativ unilateral normativ - Ordinul nr. 42//77/2011 emis de M.M.P. S. şi de M.F.P.
Recurenta solicită admiterea ac ţiunii astfel cum a formulat-o, in sensul că solicită instanţei să dispună completarea Ordinului comun al M.M.P.S. şi al M.F.P. nr. 42//77/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului pl ătit din fondurile publice cu diferenţa de ierarhizare pe care o presupune funcţia publica de auditor si pentru funcţia de D.G.D.G.A.P.I., prin interpretarea corecta a legislaţiei in vigoare si aplicarea, astfel, la clasa de salarizare, a sporului de complexitate in munca, aşa cum prevede art. 20 alin 2 din Legea nr. 284/2010 - legea cadru privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Înalta Curte remarcă faptul că recurenta critică doar soluţia instanţei de fond cu privire la excepţia inadmisibilităţii, astfel încât va reţine că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului G.R., corect soluţionată de judecătorul fondului, a intrat în puterea lucrului judecat.
Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv completarea Ordinului comun al M.M. P.S. şi al M.F.P. nr. 42//77/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, cu diferenţa de ierarhizare pe care o presupune funcţia publică de auditor, aplicată inclusiv pentru funcţia publică de conducere de Director General al D.G.A.P.I., instanţa de fond, în mod legal şi temeinic, a apreciat că litigiul născut între reclamantă şi autorităţile publice pârâte aparţine sferei contenciosului administrativ şi că soluţionarea acestuia se raportează la regulile instituite prin Legea nr. 554/2004.
Astfel, art. 7 din Legea nr. 554/2004 prevede că, „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”, iar potrivit art. 11 alin. (1) din acelaşi act normativ, „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, [..], recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii; c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii.”
Potrivit prevederilor art. 12 teza I din Legea contenciosului administrativ, reclamantul trebuie să anexeze la acţiune copia actului administrativ pe care îl atacă sau, după caz, răspunsul autorităţii publice prin care i se comunică refuzul rezolvării cererii sale. În situaţia în care reclamantul nu a primit niciun răspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificată prin numărul şi data înregistrării la autoritatea publică, precum şi orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, dacă acest demers este obligatoriu.
Analizând conținutul actelor depuse de reclamantă în fața primei instanțe, Înalta Curte constată că nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile obligatorii.
Procedura prealabilă administrativă exercitată sub forma recursului graţios sau ierarhic este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, ca un fine de neprimire şi este obligatorie, neîndeplinirea acesteia fiind sancţionată cu respingerea cererii în contencios administrativ ca inadmisibilă, în acord cu dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora „ în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege”.
Prin urmare, instanţa de fond, reținând că procedura prealabilă nu a fost efectuată, a pronunțat o hotărâre temeinică şi legală.
Totodată, Înalta Curte constată că nici în etapa recursului recurenta – reclamantă nu a administrat probe în sensul art. 305 C. proc. civ., prin care să facă dovada îndeplinirii în termen a procedurii prealabile, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Susţinerile recurentei vizând îndeplinirea procedurii prealabile prin contestarea Ordinului nr. 709/2011 emis de A.N.A.F. sau cele referitoare la faptul că a solicitat doar completarea Ordinului comun nr. 42/77/2011 nu au suport legal.
Astfel, raportat la parcurgerea procedurii prealabile cu privire la Ordinul A.N.A.F. nr. 709/2011, instanţa de fond în mod corect a înlăturat eficienţa recursului graţios astfel realizat, întrucât această procedură a fost iniţiată pentru revocarea unui alt act administrativ decât cel a cărui modificare se pretinde, respectiv Ordinul comun nr. 42/77 emis în concurs de M.M.F.P.S. şi M.F.P. în anul 2011, fiind totodată înaintată unei alte autorităţi decât celei care are prerogativa unei iniţiative legislative având ca obiect modificarea unui astfel de act administrativ cu caracter normativ.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine faptul că soluţia de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, menținută de către instanţa de control judiciar, face de prisos examinarea celorlalte cereri şi susţineri ale recurentei, care privesc fondul litigiului dedus judecăţii.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.D. împotriva sentinţei civile nr. 1860 din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7329/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 7268/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
