ICCJ. Decizia nr. 731/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 731/2013
Dosar nr. 592/59/2011
Şedinţa publică din 13 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel TimiȘoara, reclamanta M.S. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., a solicitat să se constate refuzul nejustificat al acesteia de a soluţiona Dosarul administrativ cu nr. 8289/ CC, format pe numele său, să fie obligată pârâta să desemneze un evaluator sau o societate de evaluatori pentru întocmirea raportului de evaluare, şi să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul vizat de dispoziţia Primarului Municipiului Lugoj nr. 1744 din 31 mai 2004, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că deȘi dispoziţia prin care s-a propus acordarea de despăgubiri a fost înaintată la C.C.S.D. încă din anul 2005, Dosarul administrativ fiind înregistrat la Secretariatul C.C.S.D., sub nr. 8289/ CC, totuȘi nu s-a parcurs în cauză procedura de elaborare a raportului de evaluare şi nici nu s-a emis decizia ce reprezintă titlu de despăgubire pentru valoarea pecuniară cuvenită potrivit legii şi propunerii formulate prin dispoziţia Primarului Municipiului Lugoj.
Prin întâmpinare, pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, învederând că în cazul reclamantei au fost parcurse etapele de înregistrare a dosarului administrativ şi de verificare a legalităţii măsurii de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului, că s-a întocmit şi raportul de evaluare a imobilului, că decizia ce reprezintă titlu de despăgubire se va emite după aprobarea raportului de evaluare în şedinţa Comisiei Centrale, că s-a făcut în cazul reclamantei aplicarea dispoziţiilor art. 3 din Decizia A.N.R.P. nr. 2815/2008, dosarul său fiind analizat cu prioritate, faţă de motivele temeinice invocate de către aceasta.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 578 din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel TimiȘoara, a admis acţiunea formulată de reclamanta M.S. împotriva pârâtei C.C.S.D. Și a obligat pârâta să emită în favoarea reclamantei decizia ce reprezintă titlu de despăgubire pentru cota de 13/16 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Lugoj, vizat de Dispoziţia emisă de Primarul Municipiului Lugoj cu nr. 1744 din 31 mai 2004, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe, respingând în rest acţiunea.
Totodată, Curtea de apel a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 800 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin dispoziţia nr. 1744 din 31 mai 2004 emisă de Primarul Munic. Lugoj s-a propus acordarea de despăgubiri băneşti în beneficiul reclamantei, Dosarul administrativ fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei începând cu data de 03 februarie 2006, sub nr. 8289/ CC.
S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că în speță, a fost parcursă şi procedura de evaluare a imobilului, fiind emis de către SC C. SA raportul de evaluare, astfel că cererea reclamantei de obligare a pârâtei să desemneze un evaluator sau o societate de evaluatori pentru întocmirea raportului de evaluare este nefondată.
Totodată, prima instanță a reținut că în cauză, termenul rezonabil apare depăşit, în condiţiile în care s-a dovedit că dosarul administrativ format pentru soluţionarea cererilor reclamantei a fost înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. încă din data de 03 februarie 2006, în urmă cu mai bine de 5 ani, fără a se fi întocmit vreun act în cuprinsul lor, până la data promovării acţiunii de faţă.
3. Recursul pârâtei
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că în speţă ar fi fost încălcat dreptul reclamantului la soluţionarea cererii într-un termen rezonabil, dispunând obligarea sa emiterea titlului de despăgubire, fără a ţine cont de aspectele obiective şi procedura complexă privind soluţionarea dosarului de despăgubire al reclamantei, cu ignorarea etapelor administrative.
Recurenta-pârâtă a susţinut, că prima instanță a apreciat în mod greşit că în speţă ar fi vorba de un refuz nejustificat al instituției de a soluționa cererea reclamantei, dispunând obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire, fără a ţine cont de aspectele obiective şi procedura complexă privind soluţionarea dosarului de despăgubire, cu ignorarea etapelor administrative.
Totodată, a arătat recurenta, în mod greȘit s-a dispus obligarea Comisiei Centrale la plata cheltuielilor de judecată, întrucât această comisie reprezintă Statul în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005, solicitând respingerea acestora, iar în subsidiar reducerea lor corespunzătoare, fiind nejustificat de mari față de obiectul cauzei Și a muncii îndeplinite de avocat.
De asemenea, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012 în conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de graţie de 6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimata–reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul autorităţii publice pârâte de a emite decizia reprezentând titlul la despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură-teren situat în Lugoj, vizat de Dispoziţia emisă de Primarul Municipiului Lugoj cu nr. 1744 din 31 mai 2004.
Înalta Curte constată că în mod corect, în raport de dispoziţiile din Capitolul V – Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să procedeze la efectuarea demersurilor pentru evaluarea imobilului şi să emită o decizie reprezentând titlul de despăgubire.
Soluţia instanţei de fond se impune pentru că, prin nesoluţionarea cererii întru-un interval de timp foarte mare, în raport cu data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii – 31 mai 2004, este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.
Astfel, perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptăţeşte pe intimată să invoce încălcarea principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidenţa acestui principiu, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate şi aplicate decât în acord cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanţie a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât şi în cadrul procedurii administrative.
În aceste condiţii, verificând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamanților se priveşte ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanţa de fond, admiţând acţiunea în contradictoriu cu această pârâtă, întrucât nesoluţionarea cererii formulate de reclamanți, indiferent de motivaţia autorităţii recurente, ar echivala cu o vătămare a acestora în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută.
Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa C.E.D.O., luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată.
De asemenea, contrar celor susţinute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci a sancţionat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuţiilor legale în soluţionarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a fost obligată prin sentinţa recurată, cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în actul normativ susmenţionat, adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării.
Referitor la critica privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată aceasta este nefondată, fiind lipsită de relevanţă lipsa personalităţii juridice, invocată de pârâtă, întrucât aceasta are capacitate de drept administrativ, astfel că în mod corect instanţa de fond a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii.
Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a art. 274 alin. (3) din .C. proc.civ., plata de 800 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, către reclamanţi, la care a fost obligată pârâta, fiind justificată în raport de complexitatea speţei.
Înalta Curte nu poate reţine solicitarea de acordare a unui termen de graţie de 6 luni, termen prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de faţă, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de despăgubire, ce face obiectul cauzei de faţă, va fi pusă în executare cu respectarea dispoziţiilor normative aplicabile în cauză.
În temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie reluată procedura de emitere a titlului.
1. Soluţia adoptată în recurs
Pe cale de consecinţă, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de C.C.S.D. împotriva Sentinţei nr. 578 din 14 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 729/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 738/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
