ICCJ. Decizia nr. 728/2013. Contencios

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 728/2013

Dosar nr. 5965/2/2010

Şedinţa publică din 13 februarie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul N.I. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. a solicitat obligarea pârâtei să emită decizia de validare prin stabilirea valorii reale a cuantumului despăgubirilor stabilite conform standardelor şi indicelor internaţionale de evaluare în Dosarul nr. 19735/CC privind imobilul teren situat în Bucureşti, în suprafaţă de 2651 mp.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, deşi prin Dispoziţia nr. 4522 din 08 septembrie 2005, Primarul General al Municipiului Bucureşti a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul menţionat, titlul de despăgubire nu a fost încă emis, fiind astfel privat nejustificat de exercitarea dreptului de proprietate.

Prin întâmpinare, pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, menţionând că Dosarul de despăgubiri nr. 19735/CC va fi transmis unui evaluator.

2. Hotărârea Curţii de apel

Prin Sentinţa nr. 7752 din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantul N.I. şi a obligate pârâta C.C.S.D. atât la soluţionarea Dosarului de despăgubiri nr. 19735/CC prin transmiterea acestuia unui/unei evaluator/societăţi de evaluatori în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, cât şi la emiterea deciziei - titlu de despăgubire în baza Raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la data întocmirii raportului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că pârâta a parcurs în procedura de soluţionare a Dosarului de despăgubiri nr. 19735/CC doar etapa de verificare a legalităţii deciziei de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti, în suprafaţă de 2651 mp, în condiţiile în care dosarul a fost înregistrat la A.N.R.P. la data de 03 iulie 2006, respectiv cu cinci ani înainte de promovarea în justiţie a prezentei acţiuni.

Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că durata procedurii administrative în privinţa Dosarului nr. 19735/CC este excesiv de mare, în condiţiile în care pentru fiecare dintre etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005 nu poate fi necesar un interval de timp mai mare de 6 luni, apreciat ca termen util şi rezonabil de soluţionare, fiind evidentă lezarea dreptului şi a interesului legitim al reclamantului de a primi despăgubiri într-un termen rezonabil.

3. Recursul pârâtei

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că în speţă ar fi fost încălcat dreptul reclamantului la soluţionarea cererii într-un termen rezonabil, dispunând obligarea sa la transmiterea dosarului către evaluator şi emiterea titlului de despăgubire, fără a ţine cont de aspectele obiective şi procedura complexă privind soluţionarea dosarului de despăgubire al reclamantei, cu ignorarea etapelor administrative.

De asemenea, arată recurenta, că în cauză s-a făcut aplicarea Deciziei nr. 2815/2008 prin care s-a stabilit ordinea de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C.S.D.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În mod corect, în raport de dispoziţiile din Capitolul V – Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a obligat pârâta C.C.S.D., să soluţioneze Dosarul reclamantului înregistrat sub nr. 19735/CC.

Soluţia instanţei de fond se impune pentru că, prin nesoluţionarea cererii întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziţiei, respectiv 08 septembrie 2005, şi cea a înregistrării dosarului la Comisie este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât autorităţii recurente îi revin obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.

Astfel, perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptăţeşte pe intimatul-reclamant să invoce încălcarea principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. şi a libertăţilor fundamentale.

Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidenţa acestui principiu, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate şi aplicate decât în acord cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanţie a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât şi în cadrul procedurii administrative.

Soluţionarea cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al dreptului la o bună administraţie, drept fundamental al cetăţeanului U.E., consacrat de art. 41 din C.D.F. a U.E. şi care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităţilor publice ale statelor membre.

Statului îi revine, aşadar, obligaţia de a organiza funcţionarea sistemului autorităţilor sale astfel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.

Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivităţii autorităţii publice.

De aceea, Înalta Curte constată că atitudinea autorităţii recurente nu poate fi justificată nici prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în doctrină şi practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra şi nu poate justifica legal întârzierea în soluţionarea unei cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil. De asemenea, Decizia nr. 2815/2008 are caracter intern şi nu poate înfrânge principiul sus-menţionat al termenului rezonabil de soluţionare a cererilor persoanelor îndreptăţite.

Or, în speţă, termenul în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării reclamantului de soluţionare a cererii lui nu se încadrează în noţiunea de termen rezonabil, astfel încât instanţa de fond în mod corect a admis acţiunea, soluţia impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul al VII-lea, cât şi cu dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O.

1. Soluţia adoptată în recurs

Pe cale de consecinţă, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 7752 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 728/2013. Contencios