ICCJ. Decizia nr. 727/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 727/2013
Dosar nr. 3086/2/2011
Şedinţa publică din 13 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta S.F. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., a solicitat obligarea pârâtei la efectuarea controlului de legalitate, în sensul analizării dosarului înregistrat la A.N.R.P. sub nr. 43829/ CC sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului compus din teren situat în Bucureşti, în suprafaţă de 500 mp., pentru care s-au propus măsuri reparatorii prin Dispoziţia P.M.B. nr. 9143 din 23 noiembrie 2007, obligarea pârâtei, în funcţie de rezultatul controlului, după caz, la transmiterea dosarului către evaluator, în vederea întocmirii raportului e evaluare şi, pe baza acestuia, la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire sau la emiterea deciziei motivate de restituire în natură a imobilului, dacă se stabileşte că acesta este restituibil în natură.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, deşi prin Dispoziţia nr. 9143 din 23 noiembrie 2007 Primarul General al Municipiului Bucureşti a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul menţionat, legalitatea respingerii cererii de restituire în natură încă nu a fost analizată.
Prin întâmpinare, pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, menţionând că că dosarul a fost analizat în privinţa legalităţii cererii de restituire în natură iar în urma acestei analize, prin adresa din 06 septembrie 2011 remisă Primăriei Municipiului Bucureşti şi SC F. SA s-a solicitat să se comunice motivul imposibilităţii restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 360 mp., liber de construcţii – aflat în pantă, aşa cum reiese din nota de reconstituire a amplasamentului imobilului, executată conform planului topografic din anul 1979, actualizat în anul 1990 .
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 6953 din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.F. şi a obligat pârâta C.C.S.D. la finalizarea etapei de verificare a legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, iar, în funcţie de rezultatul verificării, să procedeze la parcurgerea următoarei etape din cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Totodată, Curtea de apel a respins cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că deşi a fost demarată, etapa analizării din punct de vedere al legalităţii respingerii cererii de restituire în natură nu a fost finalizată până în prezent, în pofida demersurilor efectuate de reclamantă.
S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că impedimentele invocate de pârâtă, constând în faptul că nu a fost clarificată situaţia juridică a imobilului din Bucureşti, nu pot fi reţinute de Curte ca justificare pentru întârzierea de peste 2 ani, în condiţiile în care demersurile pârâtei pentru clarificarea acestei situaţii a imobilului au fost făcute abia la data de 06 septembrie 2011.
Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că pârâta avea obligaţia să lămurească aspectele referitoare la situaţia juridică a imobilului în discuţie, cu atât mai mult, cu cât a aprobat cererea reclamantei de analizare cu prioritate a Dosarului nr. 43829/ CC, aprobare care nu şi-a dovedit eficienţa, în condiţiile în care a trecut o perioadă de 2 ani de la data acesteia, fără a fi finalizată etapa analizării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură
În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire sau, după caz la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului, Curtea de apel a apreciat că nu se poate reţine, în această fază, un refuz nejustificat, în condiţiile în care nu au fost parcurse etapele premergătoare emiterii deciziei, obligarea autorităţii pârâte la emiterea unui act administrativ sau la efectuarea unei operaţiuni administrative neputându-se dispune decât în condiţiile în care se constată un refuz nejustificat.
3. Recursul pârâtei
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă, reiterând apărările din fața instanței de fond, a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond,în mod greşit, a dispus obligarea Comisiei să se pronunțe asupra legalității propunerii de despăgubiri, în condițiile în care dosarul reclamantei trebuie completat cu situaţia despăgubirilor defalcate pentru teren şi construcţie acordate pentru imobilul notificat.
De asemenea, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012 în conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de graţie de 6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În mod corect, în raport de dispoziţiile din Capitolul V – Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a obligat pârâta C.C.S.D., să soluţioneze Dosarul reclamantei înregistrat sub nr. 43829/ CC.
Soluţia instanţei de fond se impune pentru că, prin nesoluţionarea cererii întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziţiei, respectiv 23 noiembrie 2007, şi cea a înregistrării dosarului la Comisie este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât autorităţii recurente îi revin obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.
Astfel, perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptăţeşte pe intimata-reclamantă să invoce încălcarea principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidenţa acestui principiu, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate şi aplicate decât în acord cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanţie a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât şi în cadrul procedurii administrative.
Soluţionarea cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al dreptului la o bună administraţie, drept fundamental al cetăţeanului U.E., consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. şi care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităţilor publice ale statelor membre.
Statului îi revine, aşadar, obligaţia de a organiza funcţionarea sistemului autorităţilor sale astfel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivităţii autorităţii publice.
De aceea, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului că atitudinea autorităţii recurente nu poate fi justificată pe motiv că nu a fost clarificată situaţia juridică a imobilului din Bucureşti, în condiţiile în care demersurile pârâtei pentru clarificarea acestei situaţii a imobilului au fost făcute abia la data de 06 septembrie 2011.
Or, în speţă, termenul în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării reclamantei de soluţionare a cererii lui nu se încadrează în noţiunea de termen rezonabil, astfel încât instanţa de fond în mod corect a admis acţiunea, soluţia impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, cât şi cu dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O.
Nu poate reţine nici solicitarea de acordare a unui termen de graţie de 6 luni, termen prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de faţă, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de despăgubire, ce face obiectul cauzei de faţă, va fi pusă în executare cu respectarea dispoziţiilor normative aplicabile în cauză.
În temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie reluată procedura de emitere a titlului.
1. Soluţia adoptată în recurs
Pe cale de consecinţă, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de C.C.S.D. împotriva Sentinţei civile nr. 6953 din 22 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 726/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 728/2013. Contencios → |
|---|
