ICCJ. Decizia nr. 729/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 729/2013
Dosar nr. 654/54/2011
Şedinţa publică din 13 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta T.C.R. a chemat în judecată pe pârâta A.N.R.P. - Direcţia pentru Coordonarea Aplicării legii nr. 10/2001, solicitând instanţei de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la eliberarea titlului de despăgubire de către C.C.S.D., Bucureşti, în conformitate cu prevederile art. 191 alin. (9) al Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin Dispoziţia nr. 2851 din 30 ianuarie 2006 a Primarului mun. Slatina i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în Slatina, compus din suprafaţa de teren de 1275 mp şi construcţii, cu motivarea că în prezent terenul este ocupat cu investiţii publice, fiind propusă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri în condiţiile legilor speciale, însă nici până la data formulării acţiunii nu a primit aceste despăgubiri de la instituţiile abilitate de lege.
Pârâta A.N.R.P. - Direcţia pentru Coordonarea Aplicării legii nr. 10/2001 a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei competenţei materiale a instanţei precum şi lipsa calităţii procesuale pasive a autorităţii.
La data de 25 ianuarie 2011 reclamanta a formula o nouă precizare a acţiunii introductive în care a menţionat că doreşte să se judece în contradictoriu şi cu C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P.
Pârâta C.C.S.D. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia necompetenţei materiale a curţii în ceea ce priveşte soluţionarea litigiului iar referitor la fondul litigiului a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată, prin raportare la procedura administrativă reglementată prin Titlul VII al Legii nr. 247/2004, procedură care prevede mai multe etape succesive până la emiterea Titlului de despăgubire în favoarea unei persoane.
Prin Sentinţa nr. 418 din 23 februarie 2011 a Tribunalului Dolj, s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pârâta C.C.S.D. a formulat o nouă întâmpinare prin care a ridicat excepţia de nelegalitate a Dispoziţiilor nr. 281/2006 şi nr. 283/2006 emise de către Primăria Mun. Slatina deoarece acestea au fost întocmite de către autoritatea emitentă cu încălcarea prevederilor exprese prevăzute de Legea nr. 10/2001, la aceeaȘi dată, formulând şi o cerere de chemare în garanţie a Primăriei mun. Slatina, prin Primar.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 490 din 20 octombrie, Curtea de Apel Craiova a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta T.R.C., în contradictoriu cu pârâţii A.N.R.P. Și C.C.S.D. Și chemata în garanție Primăria Mun. Slatina prin Primar Și a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive formulată de A.N.R.P. – Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001.
Totodată, Curtea de apel a obligat pârâta C.C.S.D. să efectueze toate demersurile legale care intră în competenţa sa şi sunt prevăzute expres de art. 16 alin. (1) şi (2) al Capitolului V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, acestea urmând a se finaliza pentru reclamantă prin emiterea deciziilor reprezentând titluri de despăgubiri pentru imobilele care au făcut obiectul dispoziţiilor de restituire nr. 281/2006, modificată prin Dispoziţia 1036 din 20 mai 2011 şi respectiv nr. 213/2006 modificată prin Dispoziţia 1037 din 20 mai 2011, toate fiind emise de Primarul mun. Slatina, jud. Olt.
Curtea de apel a respins ca fiind fără obiect excepţiile de nelegalitate şi cererea de chemare în garanţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive formulată de A.N.R.P. – Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 este fondată având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată precum şi prevederile art. 16, art. 3 lit. h) şi art. 141 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Direcţia pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 fiind o structură funcţională din cadrul A.N.R.P. care nu are nicio competenţă în ceea ce priveşte procedura de eliberare a titlurilor de despăgubiri, singura autoritate competentă fiind C.C.S.D.
S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că în speță, că în condiţiile în care C.C.S.D. si-a îndeplinit integral atribuţiile legale specifice fiecărei etape iar în cadrul celei de-a treia etape a identificat nereguli grave în ceea ce priveşte dispoziţiile de restituire şi care nu puteau fi complinite decât de organul legal abilitat, respectiv Primăria mun. Slatina, nu se poate reţine culpa acesteia în nerezolvare în termen rezonabil a cererilor de emitere a titlurilor de despăgubire aferente celor două dispoziţii.
Judecătorul fondului a constatat că, dacă această culpă nu poate fi reţinută pentru un moment anterior reprimirii dosarelor de la primăria municipiul Slatina, aceasta nu înseamnă că ulterior acestui moment C.C.S.D. nu îşi menţine obligaţia legală de a realiza toate demersurile necesare în vederea eliberării pentru reclamantă a titlurilor de despăgubire pentru cele două imobile ale acesteia, aşa cum sunt ele prevăzute expres de art. 16 alin. (1) şi (2) din Capitolul V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Pentru aceste considerente, prima instanță a constatat ca sunt rămase fără obiect excepţia de nelegalitate şi cererea de chemare în garanţie formulate de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
3. Recursul pârâtei
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că apără rile din fața instanței de fond referitoare faptul că ulterior emiterii deciziilor iniţiale, tocmai la cererea expresă a C.C.S.D., Primăria mun. Slatina a emis noi decizii de modificare a celor iniţiale în sensul solicitat de către comisie şi prin intermediul cărora s-a făcut dovada calităţii de moştenitor exclusiv a reclamantei pentru cele două imobile.
De asemenea, arată recurenta, că în cauză sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 2815/2008 prin care s-a stabilit ordinea de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C.S.D.
Recurenta a criticat soluția instanței de fond, învederând că în mod greȘit instanța de fond a obligat instituția pârâtă să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în terme de 30 zile, cu ignorarea procedurilor administrative stabilite de Legea nr. 247/2005.
De asemenea, s-a arătat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012 în conformitate cu care este suspendată emiterea titlurilor de despăgubire pe o perioadă de 6 luni, sens în care a solicitat acordarea unui termen de graţie de 6 luni pentru punerea în executare a hotărârii.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimata–reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul autorităţii publice pârâte de a emite decizia reprezentând titlul la despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură-teren situat în Slatina, compus din suprafaţa de teren de 1275 mp şi construcţii.
Înalta Curte constată că în mod corect, în raport de dispoziţiile din Capitolul V – Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a obligat pârâta C.C.S.D. să procedeze la efectuarea demersurilor pentru evaluarea imobilului şi să emită o decizie reprezentând titlul de despăgubire.
Soluţia instanţei de fond se impune pentru că, prin nesoluţionarea cererii întru-un interval de timp foarte mare, în raport cu data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii, este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.
Astfel, perioada mare de timp scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă îndreptăţeşte pe intimată să invoce încălcarea principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidenţa acestui principiu, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate şi aplicate decât în acord cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanţie a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât şi în cadrul procedurii administrative.
În aceste condiţii, verificând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte a constatat că refuzul pârâtei de rezolvare a cererii reclamantei se priveşte ca fiind nejustificat, cum în mod corect a apreciat instanţa de fond, admiţând acţiunea în contradictoriu cu această pârâtă, întrucât nesoluţionarea cererii formulate de reclamantă, indiferent de motivaţia autorităţii recurente, ar echivala cu o vătămare a acestora în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută.
Înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa C.E.D.O., luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudenţă, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente, precum şi miza litigiului pentru persoana interesată.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil însă nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivităţii autorităţii publice.
De aceea, Înalta Curte constată că atitudinea autorităţii recurente nu poate fi justificată nici prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în doctrină şi practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra şi nu poate justifica legal întârzierea în soluţionarea unei cereri pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil. De asemenea, Decizia nr. 2815/2008 are caracter intern şi nu poate înfrânge principiul sus-menţionat al termenului rezonabil de soluţionare a cererilor persoanelor îndreptăţite.
De asemenea, contrar celor susţinute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci a sancţionat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuţiilor legale în soluţionarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a fost obligată prin sentinţa recurată, cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în actul normativ susmenţionat.
Înalta Curte nu poate reţine solicitarea de acordare a unui termen de graţie de 6 luni, termen prevăzut de O.U.G. nr. 4/2012, pentru executarea hotărârii de faţă, având în vedere faptul că hotărârea privind emiterea titlului de despăgubire, ce face obiectul cauzei de faţă, va fi pusă în executare cu respectarea dispoziţiilor normative aplicabile în cauză.
În temeiul actului normativ invocat, respectiv O.U.G. nr. 4/2012, pe perioada prevăzută de act este evident că este suspendată de drept emiterea titlului de despăgubire, urmând ca după expirarea termenului prevăzut de lege să fie reluată procedura de emitere a titlului.
1. Soluţia adoptată în recurs
Pe cale de consecinţă, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de C.C.S.D. împotriva Sentinţei civile nr. 490 din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 728/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 731/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
