ICCJ. Decizia nr. 7389/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7389/2013
Dosar nr. 610/88/2013
Şedinţa de la 21 noiembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 februarie 2013 pe rolul Tribunalului Tulcea, reclamanta SC J. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, solicitând anularea Adresei nr. 26 din 18 ianuarie 2013 emisă de pârâtă şi anularea Deciziei nr. 2933019 din 12 decembrie 2012 de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2012, emisă de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Tulcea, prin care s-a aplicat sancţiunea cod 3 - reducere de 50% din valoarea sprijinului pe pachet, în sumă de 25.787,79 RON.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin Încheierea nr. 2746 din 16 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Tulcea s-a dispus, în temeiul art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 şi art. XXIII alin. (1) şi 4 din Legea nr. 2/2013, trimiterea pe cale administrativă a cauzei spre competentă soluţionare Curţii de Apel Constanţa.
Tribunalul a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 şi art. XXIII alin. (1) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 263/CA din 4 septembrie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat cauza şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 2/2003.
Pe de altă parte, Curtea a constatat că, având în vedere momentul la care a fost introdusă acţiunea - 7 februarie 2013 - când nu intrase în vigoare Legea nr. 76/2012 cu referire la modificările aduse dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind competenţa materială a curţilor de apel în litigiile privind fondurile nerambursabile din partea Uniunii Europene şi faţă de valoarea contestată în cauză - 25.787,79 RON, se impune declinarea cauzei la Tribunalul Tulcea.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecăţii are ca obiect anularea Adresei nr. 26 din 18 ianuarie 2013 emisă de pârâtă şi anularea Deciziei nr. 2933019 din 12 decembrie 2012 de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2012, emisă de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Tulcea, prin care s-a aplicat sancţiunea cod 3 - reducere de 50% din valoarea sprijinului pe pachet, în sumă de 25.787,79 RON.
Actele contestate au fost emise în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul Fiscal.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanţă.
De altfel, din întregul corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanţe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat şi sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003.
Însuşi actul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare, constituie titlu de creanţă şi înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Creanţele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
În perspectiva acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esenţă, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanţe fiscale.
În acest context, în temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competentă să soluţioneze acţiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale lato sensu, acţiunea reclamantei este de competenţa instanţei de contencios administrativ, determinată în funcţie de valoarea creanţei bugetare potrivit regulilor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
În interpretarea şi aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut, cu caracter unitar, că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
1. criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 RON, fără a avea relevanţă rangul autorităţii publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unui act ce vizează o creanţă bugetară al cărei cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000 RON, respectiv suma de 25.787,79 RON, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine, în speţă, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului.
Curtea de apel Constanţa a apreciat cu justeţe - în opinia Înaltei Curţi - că procesele în curs de judecată în materia contenciosului administrativ având ca obiect sume reprezentând finanţare nerambursabilă din partea U.E. nu cad sub incidenţa Legii nr. 2/2013, care se aplică exclusiv actelor normative care fac obiectul modificărilor sale.
Referitor la modificările art. 10 din Legea nr. 554/2004 intervenite prin Legea nr. 76/2012, Înalta Curte are în vedere faptul că acestea au intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, ulterior sesizării Tribunalului Tulcea cu soluţionarea prezentei cauze, respectiv la data de 7 februarie 2013.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, Înalta Curte reţine aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi împrejurarea că reclamanta a optat pentru instanţa de la sediul său.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC J. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Tulcea în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7388/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 7390/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
