ICCJ. Decizia nr. 7385/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7385/2013
Dosar nr. 26573/3/2012
Şedinţa de la 21 noiembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. 26573/3/2012 la data de 9 iulie 2012, reclamanta J.E.A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca instanţa să constate cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru imobilul situat în Galaţi, str. T. nr. X, să fie obligate pârâtele la plata despăgubirilor; iar în subsidiar, obligarea pârâtelor la evaluarea imobilului şi obligarea lor la plata despăgubirii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Dispoziţia nr. 1686 din 6 mai 2005 au fost stabilite măsuri reparatorii constând în despăgubiri acordate în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul menţionat, dispoziţie împotriva căreia a formulat contestaţie care a fost admisă prin Sentinţa civilă nr. 418 din 13 aprilie 2006, fiind emisă o nouă Dispoziţie nr. 3412 din 6 iunie 2007 de către Primăria Galaţi. Dispoziţia împreună cu documentele aferente au fost transmise Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, fiind înregistrat la secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. ANRP a restituit dosarul către Primăria Galaţi tergiversând punerea în aplicare a Sentinţei civile nr. 418 din 13 aprilie 2006, iar Primăria Galaţi a restituit dosarul către ANRP.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 558 din 12 martie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În considerente, tribunalul a reţinut că acţiunea a fost formulată în contradictoriu cu o autoritate centrală administrativă şi priveşte o atribuţie din cadrul unui raport juridic de contencios administrativ.
Tribunalul a apreciat că obligaţiile solicitate în contradictoriu cu autorităţile centrale: Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, de a asigura evaluarea imobilului şi de a emite titlul de despăgubire fac parte din procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Instanţa competentă să soluţioneze acţiunea prin care s-a solicitat obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi/sau a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor să emită titlul de despăgubire este secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de apel în a cărei rază teritorială se află domiciliul reclamantului, a Curţii de Apel Bucureşti, potrivit art. 8 C. proc. civ., întrucât o astfel de cerere de chemare în judecată nu vizează o simplă obligaţie de a face, prevăzută de legea specială în sarcina autorităţilor menţionate, care să atragă competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei civile, ci obligarea unei autorităţi administrative publice centrale de a îndeplini o obligaţie în legătură cu un act administrativ.
Procedura instituită de Legea nr. 10/2001 pentru soluţionarea notificării se finalizează prin emiterea dispoziţiei de către unitatea deţinătoare şi în baza acestei dispoziţii este posibilă parcurgerea fazei ulterioare, reglementată de Legea nr. 247/2005 care are natura administrativă, toate nemulţumirile părţii în ceea ce priveşte actele specifice acestei faze putând fi valorificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 2870 din 1 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut incidenţa, în cauză, a dispoziţiilor art. X din Legea nr. 2/2013 de degrevare a instanţelor judecătoreşti.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Actele şi lucrările dosarului atestă faptul că reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, ca autorităţile pârâte să fie obligate la constatarea cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru imobilul situat în Galaţi, str. T. nr. X şi la plata acestora, iar în subsidiar, la evaluarea imobilului şi la plata despăgubirilor corespunzătoare.
Tribunalul Bucureşti a constatat în mod corect - în opinia Înaltei Curţi - faptul că procedura instituită de Legea nr. 10/2001 pentru soluţionarea notificării se finalizează prin emiterea dispoziţiei de către unitatea deţinătoare şi, în baza acestei dispoziţii, este posibilă parcurgerea fazei ulterioare, reglementată de Legea nr. 247/2005, care are natură administrativă, toate nemulţumirile părţii în ceea ce priveşte actele specifice acestei faze putând fi valorificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Însă, luând în considerare obiectul cererii de chemare în judecată şi în raport de data pronunţării sentinţei de declinare a competenţei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - respectiv data de 12 martie 2013, precum şi în raport de data înregistrării cauzei pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - respectiv data de 11 iunie 2013, Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. X din Legea nr. 2/2013 de degrevare a instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, conform cărora „Alineatul 1 al articolului 20 din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 20: (1) Competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanţei reşedinţei sale din ţară sau, după caz, instanţei domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reşedinţă în România şi nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti."
Conform dispoziţiilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă:
„Art. XXIII - (1) Procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi.
(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel.
(3) Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale.
(4) în cazurile prevăzute la alin. (1) - (3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanţele devenite competente să le judece.”
Având în vedere că prezentul litigiu este un proces în curs de judecată în primă instanţă, care până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 ar fi fost de competenţa Curţii de Apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. XXIII alin. (1) şi (3) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, instanţă devenită competentă să îl soluţioneze.
Astfel, în acord şi cu argumentele înfăţişate de Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte va stabili, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta J.E.A.M. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (în calitate de succesoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor) în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7381/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7386/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
