ICCJ. Decizia nr. 7388/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7388/2013
Dosar nr. 1344/54/2013
Şedinţa de la 21 noiembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 ianuarie 2013 pe rolul Tribunalului Olt, reclamantul Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor E. a chemat în judecată pârâtul Organismul Intermediar Regional P. Regiunea Sud-Vest Oltenia, solicitând instanţei să admită contestaţia împotriva Deciziei nr. 560 din 18 ianuarie 2013 emisă de pârât, prin care i s-a respins contestaţia cu privire la conţinutul scrisorii standard de informare a beneficiarului cu nr. 11331 din 14 decembrie 2012 privind Proiectul P./110/5.2/G/86809 - „Caravana Antreprenoriatului Rural”, cu consecinţa admiterii contestaţiei şi declararea ca eligibilă a sumei de 8.688 RON reprezentând salariul pentru D.R., expert cercetare din cadrul CCMP E., pe lunile aprilie şi mai 2012.
În fapt, s-a arătat că reclamantul derulează şi implementează în prezent proiectul P./110/5.2/G/86809 - „Caravana Antreprenoriatului Rural”.
Prin Scrisoarea de informare nr. 11331 din 14 decembrie 2012, pârâtul l-a înştiinţat despre faptul că din totalul cheltuielilor solicitate sunt neeligibile o parte dintre acestea, respectiv suma de 15.438 RON, iar după exprimarea punctului de vedere de către reclamant, s-a emis Decizia nr. 560 din 18 ianuarie 2013 prin care pârâtul i-a respins contestaţia în ceea ce priveşte suma de 8.688 RON, celelalte cheltuieli fiind suspendate de la plată până la clarificarea situaţiei expusă de reclamant.
În drept, s-au invocat dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 şi Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa nr. 2281 din 25 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 705/104/2013, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a constatat că obiectul litigiului îl reprezintă modul în care au fost excluse de la validare anumite cheltuieli solicitate să fie rambursate de către reclamant, adică aspecte legate de executarea contractului de finanţare nerambursabilă P./110/5.2/G/86809 încheiat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - D.G. Autoritatea de Management P., în calitate de autoritate contractantă şi reclamantul CCMP E., în calitate de beneficiar al finanţării.
Contractul în cauză este un contract administrativ având în vedere faptul că a fost încheiat de o autoritate publică centrală, respectiv Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Generală Autoritatea de Management P., cât şi prin raportare la obiectul acestuia, respectiv acordarea unei finanţări nerambursabile în valoare de 2.084.460 RON.
Prin urmare, contractul de finanţare nerambursabilă în baza căruia reclamantul trebuia să efectueze plăţi a fost încheiat de o autoritate centrală, pârâtul nefiind autoritate publică locală sau judeţeană, ci una regională, acesta exercitând competenţele, drepturile şi obligaţiile prevăzute în respectivul contract în numele şi pe seama autorităţii contractante, respectiv Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Direcţia Generală Autoritatea de Management P., fiind astfel incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 334/2013 din 27 septembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Olt, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul instanţei ierarhic superioare - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea stabilirii competenţei materiale în soluţionarea cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a constatat că reclamantul, în susţinerea nelegalităţii Deciziei nr. 560/2013, precum şi a scrisorii standard de informare, invocă caracterul eligibil al sumei de 8.688 RON, sumă reprezentând salariul expertului cercetare din cadrul CCMP pentru lunile aprilie - mai 2012.
Debitele contestate au fost calculate în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora şi în temeiul O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte o creanţă bugetară, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare şi de cofinanţare, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat, în speţă de până la 500.000 de RON, indiferent de emitentul actului.
În procedura reglementată de O.U.G. nr. 66/2011, competenţa instanţei de contencios administrativ este determinată în funcţie de valoarea creanţei bugetare potrivit regulilor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 şi nu în raport de nivelul autorităţii publice care emite actul fiscal, în condiţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., raportat la art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
Curtea a constatat că debitul în cauză are natura unei obligaţii de natură bugetar-fiscală, fiind aplicabile dispoziţiile Titlului IX din O.G. nr. 92/2003, precum şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv fiind vorba despre o competenţă în materie fiscală, împrejurare care atrage competenţa materială a instanţei de contencios administrativ în raport de cuantumul sumelor contestate şi stabilite în sarcina debitoarei, respectiv de până la 500.000 RON, astfel încât revine Tribunalului Olt competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecăţii are ca obiect anularea Deciziei nr. 560 din 18 ianuarie 2013 emisă de către Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud-Vest Oltenia, act administrativ prin care a fost respinsă contestaţia formulată de către reclamant împotriva Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 11331 din 14 decembrie 2012, reclamantul invocând caracterul eligibil al sumei de 8.688 RON .
Actele contestate au fost emise în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul Fiscal.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanţă.
De altfel, din întregul corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanţe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat şi sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003.
Însuşi actul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare, constituie titlu de creanţă şi înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Creanţele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
În perspectiva acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esenţă, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanţe fiscale.
În acest context, în temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competentă să soluţioneze acţiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale lato sensu, acţiunea reclamantului este de competenţa instanţei de contencios administrativ, determinată în funcţie de valoarea creanţei bugetare potrivit regulilor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
În interpretarea şi aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut, cu caracter unitar, că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
1. criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 RON, fără a avea relevanţă rangul autorităţii publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unui act ce vizează o creanţă bugetară al cărei cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000 RON, respectiv suma de 8.688 RON, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine, în speţă, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, Înalta Curte reţine aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi împrejurarea că reclamantul a optat pentru instanţa de la sediul său.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Olt, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor E. în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud-Vest Oltenia în favoarea Tribunalului Olt, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7387/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7389/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
