ICCJ. Decizia nr. 7386/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7386/2013
Dosar nr. 12097/30/2012
Şedinţa de la 21 noiembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 5 decembrie 2012 sub nr. 12097/30/2012, reclamanta B.J.A. Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, a formulat o cerere de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 29067 din 29 octombrie 2012, emis de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin care se stabileşte, în sarcina reclamantei obligaţia plăţii sumei de 157.751,20 RON, reprezentând o recuperare parţială (26,66%) din valoarea totală a ajutorului financiar nerambursabil acordat pentru achiziţionarea de utilaje agricole, până la pronunţarea instanţei de fond.
Reclamanta a arătat că prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a obligaţiilor bugetare nr. 29067 din 29 octombrie 2012, cu privire la care se solicită suspendarea executării, comisia de control a APDPR a stabilit că acesta a încălcat prevederile Contractului de finanţare, respectiv a utilizat bunurile achiziţionate în alte scopuri decât cele declarate în cererea de finanţare.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 2224 din 15 mai 2013, Tribunalul Timiş a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, „toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.”
În consecinţă, tribunalul a constatat că cererea reclamantei, care priveşte un act emis de o autoritate publică centrală, ce are ca obiect sume reprezentând finanţare nerambursabilă din partea U.E., este de competenţa curţii de apel, astfel că în baza art. 158 C. proc. civ. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, admiţând excepţia invocată de pârâtă.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 392 din 18 septembrie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declinat în favoarea Tribunalului Timiş competenţa materială de soluţionare a cererii, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza pentru soluţionarea acestuia la Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că cererea de faţă a fost promovată la data de 5 decembrie 2012, anterior datei de 15 februarie 2013, când a intrat în vigoare Noul Cod de procedură civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010, astfel încât, potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012, art. 25 alin. (2) NCPC, respectiv, art. 725 alin. (2) C. proc. civ. anterior, rămâne supus normelor de competenţă în vigoare la data promovării sale.
Prin cererea de faţă se solicită suspendarea executării titlului de creanţă astfel constituit, până la pronunţarea instanţei de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, raportat la dispoziţiile normative invocate ca temei de drept al cererii, trebuie concluzionat că revine instanţei competente să analizeze în fond acţiunea în anularea titlului de creanţă şi competenţa de a analiza cererea de suspendare a executării acestuia.
Instanţa a constatat că prin O.U.G. nr. 66/2011 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, în forma în vigoare la data adoptării procesului-verbal ce face obiect al cererii de suspendare, s-au reglementat modalităţile de control şi de recuperare a sumelor provenite din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum şi a sumelor reprezentând fondurile de cofinanţare aferente.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecăţii are ca obiect suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 29067 din 29 octombrie 2012, emis de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia plăţii sumei de 157.751,20 RON, reprezentând o recuperare parţială (26,66%) din valoarea totală a ajutorului financiar nerambursabil acordat pentru achiziţionarea de utilaje agricole, până la pronunţarea instanţei de fond.
Actele contestate au fost emise în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul Fiscal.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanţă.
De altfel, din întregul corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanţe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat şi sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003.
Însuşi actul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare, constituie titlu de creanţă şi înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Creanţele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
În perspectiva acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esenţă, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanţe fiscale.
În acest context, în temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competentă să soluţioneze acţiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale lato sensu, acţiunea reclamantei este de competenţa instanţei de contencios administrativ, determinată în funcţie de valoarea creanţei bugetare potrivit regulilor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
În interpretarea şi aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut, cu caracter unitar, că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
1. criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 RON, fără a avea relevanţă rangul autorităţii publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unor acte administrative vizând creanţe bugetare al căror cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000 RON, respectiv suma de 157.751,2 RON, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine, în speţă, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, Înalta Curte reţine aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi împrejurarea că reclamantul a optat pentru instanţa de la sediul său.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul B.J.A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7385/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 7387/2013. Contencios → |
|---|
