ICCJ. Decizia nr. 7390/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7390/2013
Dosar nr. 18710/299/2013
Şedinţa de la 21 noiembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 martie 2012 pe rolul Judecătoriei Brezoi, petenta SC U.L.C. IFN S.A. a solicitat anularea Procesului-verbal de contravenţie seria R12 nr. 0121476 din 22 februarie 2012.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 1942 din 10 aprilie 2013, Judecătoria Brezoi a admis excepţia privind necompetenţa teritorială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Brezoi a reţinut că, potrivit art. 101din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013. ".. plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul", iar aceste dispoziţii, fiind procedurale, sunt de imediată aplicare. După cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de contravenţie, contravenientul are sediul în municipiul Bucureşti, sector 1, aflat în circumscripţia Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin Sentinţa civilă nr. 13916 din 17 iunie 2013, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, a constatat ivit conflictul de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a analizat situaţia de fapt şi a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 2/2001, constatând că se impune declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, în circumscripţia căreia se află locul indicat în procesul-verbal atacat ca fiind locul săvârşirii contravenţiei.
Instanţa a apreciat că dispoziţiile cuprinse în art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 nu sunt incidente în speţă. Prin urmare, întrucât art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 reprezintă o normă specială, derogatorie, acesta este aplicabil doar în materia contenciosului administrativ, nefiind permisă extinderea câmpului său de aplicare în sensul reţinut de Judecătoria Brezoi.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin Procesul-verbal de contravenţie seria R12 nr. 0121476 din 22 februarie 2012, întocmit de către un agent constatator din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Cestrin, petenta SC ”U.L.C. IFN SA a fost sancţionată pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 cu amendă contravenţională.
S-a constatat că la data de 7 septembrie 2011, vehiculul aparţinând petentei a circulat pe DN 7 km 188+900 m, în localitatea Seaca, judeţul Vâlcea, fără a deţine rovinietă valabilă.
Din procesul-verbal rezultă că locul săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentei a fost DN 7 km 188+900 m, localitatea Seaca, judeţul Vâlcea, situată în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Brezoi, judeţul Vâlcea.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, la data introducerii plângerii contravenţionale competentă să judece plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii era judecătoria în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta contravenţională, în temeiul art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Chiar dacă prin Sentinţa civilă nr. 1942 din 10 aprilie 2013 Judecătoria Brezoi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, apreciind că urmare a introducerii art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, competentă să judece prezenta cauză este judecătoria unde domiciliază contravenientul, normele de procedură fiind de imediată aplicare, Înalta Curte apreciază că, în situaţia specială a stabilirii competenţei, normele de procedură civilă nu pot retroactiva decât în cazul în care prin norma nouă se prevede în mod expres aceasta.
Or, aşa cum în mod corect a reţinut Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Legea nr. 2/2013 nu prevede în privinţa plângerilor contravenţionale întemeiate pe O.G. nr. 15/2002, aflate pe rolul instanţelor de judecată, obligativitatea declinării acestor cauze ca urmare a modificării competenţei teritoriale prin introducerea art. 101 în acest act normativ.
Cu toate că prin art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se prevede că „procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţelor instanţei legal învestite, se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi", Înalta Curte apreciază că acest text de lege nu este aplicabil şi plângerilor contravenţionale întemeiate pe dispoziţiile O.G. nr. 15/2002, deoarece legiuitorul nu a considerat că aceste cereri fac parte din materia contenciosului administrativ şi fiscal, ci au o identitate proprie, chiar legiuitorul făcând distincţie între cele două materii în secţiunea a II-a din acelaşi act normativ, secţiune intitulată „modificarea şi completarea unor acte normative în materia contravenţională şi în materia contenciosului administrativ şi fiscal".
Raportat la circumstanţele cauzei, faţă de prevederile legale sus-menţionate, Înalta Curte constată că locul săvârşirii contravenţiei, reţinute în sarcina petentei este localitatea Seaca, judeţul Vâlcea, localitate aflată în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Brezoi şi, prin urmare, instanţa competentă să soluţioneze pricina este această judecătorie.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Brezoi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta SC U.L.C. IFN SA în contradictoriu cu intimata Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - CESTRIN în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 7389/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 7391/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
