ICCJ. Decizia nr. 7429/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7429/2013
Dosar nr. 1313/2/2012
Şedinţa publică de la 26 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 17 februarie 2012, reclamanta SC H. SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, a solicitat anularea Deciziei nr. 3131 din 9 decembrie 2011 şi a Deciziei nr. 3135 din 9 decembrie 2011, ambele emise de pârâtă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este unul dintre participanţii la piaţa de energie electrică, având calitatea de producător de energie electrică, în sensul conferit de art. 3 pct. 46 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, fiind titulara Licenţei pentru producerea energiei electrice Nr. 332, acordată prin Decizia Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei Nr. 702/2001.
Prin Decizia nr. 3131 din 9 decembrie 2011, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a modificat Decizia nr. 907 din 30 martie 2011 privind aprobarea preţurilor şi a cantităţilor reglementate în sectorul energiei electrice cu modificările şi completările ulterioare pentru H. SA, iar prin Decizia nr. 3135 din 9 decembrie 2011 a modificat Decizia nr. 984 din 1 aprilie 2011 privind aprobarea preţurilor şi a cantităţilor reglementate în sectorul energiei electrice cu modificările şi completările ulterioare pentru microhidrocentrale.
Reclamanta a criticat Deciziile nr. 3131/2011 şi nr. 3131/2011 ca fiind emise în mod abuziv, având în vedere că modificarea priveşte doar cantităţile de energie electrică pe care SC H. SA trebuie să le livreze pe piaţa reglementată.
Prin actele contestate, se modifică doar cantităţile de energie electrică din contractele reglementate, contracte în care a fost activată anterior, clauza de „forţă majoră”, începând cu data de 30 septembrie 2011.
Reclamanta a contestat decizia Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei motivat de faptul că, din însumarea cantităţilor reglementate cuprinse în cele două decizii emise la data de 9 decembrie 2011, rezultă că SC H. SA ar fi trebuit să livreze în total în luna noiembrie 2011, pe piaţa reglementată, o cantitate de 258.927 Mwh, faţă de 378.315 Mwh, dar mai mult decât cantitatea de 141.800 Mwh estimată şi transmisă către autoritate.
De asemenea, a susţinut că aplicarea prevederilor art. 5 din deciziile contestate ar duce la un tratament diferit între contractele din piaţa concurenţială şi cele din piaţa reglementată, încălcându-se, astfel, principiul egalităţii de tratament pentru toţi partenerii contractuali în situaţii identice. De asemenea contestarea clauzei de forţă majoră de către orice partener de contract care se consideră discriminat va conduce la anularea în instanţele judecătoreşti a Avizelor de Existenţă a Cazului de Forţă Majoră emis de Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Având în vedere că activarea clauzei de forţă majoră s-a făcut pentru toate contractele de vânzare-cumpărare a energiei electrice aflate în derulare, precum şi faptul că prevederile Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 12/2011 sunt obligatorii pentru conducerea executivă a societăţii, aceasta se află în imposibilitate să pună în aplicare prevederile deciziilor contestate în cauză.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia rămânerii fără obiect a cauzei şi, în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, iar prin concluzii scrise a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al avocatului E.F.
La termenul de judecată din 20 iunie 2012, Curtea a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii de reprezentat al avocatului E.F. şi a rămânerii fără obiect a acţiunii, pentru considerentele reţinute în încheierea de şedinţă menţionată.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 6505 din data de 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta SC H. SA, prin administrator judiciar Euro Insol SPRL, reprezentată convenţional de Cab. Av E.F., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că pârâta nu a acţionat abuzând de dreptul conferit de art. 28 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 de a stabili cantităţile contractate pe piaţa reglementată, aceasta acţionând în limitele conferite de lege pentru acoperirea cantităţii de energie electrică pe care reclamanta nu o mai asigura pentru contractele reglementate.
Cu privire la Decizia nr. 3135 din 9 decembrie 2011, prima instanţă a constatat că aceasta modifică Decizia Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei Nr. 3158 din 28 decembrie 2010 şi nu Decizia Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 984 din 1 aprilie 2011, pe care reclamanta a menţionat-o în mod eronat.
Judecătorul fondului a apreciat, de asemenea, ca nefiind întemeiate susţinerile reclamantei în sensul că s-a instituit un tratament discriminatoriu prin actele contestate.
Modalitatea de reglementare impusă de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a fost determinată de situaţia că reclamanta avea cantităţi contractate mai mari decât pentru un an hidrologic normal (fără secetă) şi, astfel se găsea în situaţia de supracontractare.
Prima instanţă a considerat că situaţia sa nu poate fi analizată din acest punct de vedere comparativ cu situaţia altor producători de energie electrică, întrucât reglementarea se face pentru fiecare producător, în raport de cantităţile de energie supracontractate pentru care există avize/aprobări ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei.
Reducerea unor cantităţi de energie electrică de la un producător de energie prin creşterea cantităţilor de energie electrică aprobate pentru alţi producători, reprezintă o modalitate de reglementare care se înscrise în sfera atribuţiilor date de lege în competenţa Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi nu o discriminare a unui producător în raport de alt producător de energie electrică.
Nu poate fi vorba de instituirea unor tratamente diferenţiate între piaţa reglementată şi piaţa concurenţială, întrucât pârâta a intervenit doar pe piaţa reglementată din cadrul pieţei energiei electrice.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva hotărârii instanţei de fond, a declarat recurs reclamanta SC H. SA, prin administrator judiciar Euro Insol SPRL, solicitând instanţei, în temeiul art. 304 pct. 8, pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 3041 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate şi pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, respectiv anularea Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare a Energiei nr. 3131 din 9 decembrie 2012 şi a Deciziei nr. 3135 din 9 decembrie 2012.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 3041 C. proc. civ., recurenta a prezentat pe larg situaţia de fapt, arătând că instanţa de fond a avut în vedere, în esenţă, susţinerile pârâtei Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei, formulate prin întâmpinare, fără să ţină cont de susţinerile reclamantei expuse în acţiunea principală.
În raport de situaţia de fapt, instanţa de fond, în mod greşit a reţinut că SC H. SA nu a gestionat riscul hidrologic şi a subcontractat, societatea fiind în imposibilitate să gestioneze un astfel de risc.
SC H. SA, a acţionat în conformitate cu legea şi a solicitat autorităţii, suportul pentru situaţia excepţională în care se afla, arătând totodată deciziile luate privind forţa majoră şi necesitatea diminuării cantităţilor de energie electrică ce trebuia furnizată, dar pârâta, Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei, nu a înţeles, în calitatea sa de autoritate de reglementare, situaţia excepţională în care s-a aflat reclamanta.
Mai mult, SC H. SA, a înştiinţat Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei încă din data de 30 septembrie 2011, asupra algoritmului orar de alocare a energiei electrice, posibil a fi livrate, algoritm ce nu a fost contestat sau respins de către autoritate.
Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei, nu mai poate interveni în contracte, prin emiterea de decizii sau ordine în baza legislaţiei secundare, din momentul în care s-a aplicat clauza de forţă majoră, iar după emiterea avizelor de către Camera de Comerţ şi Industrie a României, autoritatea a emis aviz în baza legislaţiei primare, pentru toată economia naţională, în condiţiile în care Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei avea prerogative doar pe un segment al economiei.
Deciziile contestate, au stabilit pentru Hidroelectrica o cantitate de energie electrică mai mare pe fondul unor condiţii de hidraulicitate nefavorabile, ştiut fiind faptul că în perioada 30 septembrie 2011 - 30 aprilie 2012, H. a activat clauza de forţă majoră în toate contractele aflate în derulare.
În aceste condiţii, Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei, ar fi trebuit să susţină societatea şi să dea curs solicitării de stabilire a unor cantităţi de energie electrică în funcţie de posibilităţile sale de producţie.
Argumentele Autorităţii Naţionale de Reglementare a Energiei, sunt lipsite de substanţă şi se bazează pe interpretări formale şi eronate ale legii, invocând posibilitatea SC H. SA de a achiziţiona energie electrică de pe piaţa liberă pentru a-şi onora obligaţiile contractuale cu toate că ştia ce pierderi poate genera această procedură.
Ca o concluzie, se apreciază că deciziile luate de autoritatea pârâtă în ceea ce priveşte cantitatea de energie ce trebuia livrată de H., în luna decembrie 2011 şi nu numai, au contribuit în mod determinat la deteriorarea rapidă şi singură a indicatorilor financiari ai societăţii şi au reprezentat o primă cauză a declanşării procedurii insolvenţei.
Astfel, în mod greşit şi cu aplicarea greşită a obligaţiilor sale, Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei a ignorat solicitările formulate de H. privind micşorarea cantităţilor de energie electrică ce trebuiau furnizate de societate, motiv pentru care se impune anularea deciziilor contestate.
Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei, a formulat întâmpinare prin care arată că SC H. SA nu mai poate fi reprezentată de administratorul judiciar Euro Insol SPRL, ci prin organele proprii de conducere, în condiţiile în care prin Sentinţa civilă nr. 6482 din 26 iunie 2013 a Tribunalului Bucureşti, s-a dispus închiderea procedurii reorganizări judiciare.
De asemenea, a arătat că recursul este lipsit de obiect în condiţiile în care Decizia nr. 313/2011 pentru modificarea Deciziei nr. 907/2011 şi Decizia nr. 3135/2011 pentru modificarea Deciziei nr. 3158/2010 nu mai produc efecte.
Pe fondul cauzei, intimata-pârâtă a solicitat în esenţă respingerea recursului ca nefondat, întrucât motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., raportate la art. 3041 C. proc. civ., invocate de recurentă nu sunt incidente.
Hotărârea instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, actele şi lucrările dosarului dar şi de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că în cauză nu subzistă motive de nelegalitate de natură a duce la modificarea sau casarea hotărârii pronunţate de prima instanţă.
Prioritar, în raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., vor fi analizate excepţiile invocate de intimată prin întâmpinare, respectiv lipsa calităţii de reprezentant şi lipsa de obiect a recursului.
Cu privire la lipsa calităţii de reprezentant al SC H. SA, se constată că prin Sentinţa civilă nr. 6482 din 26 iunie 2013 a Tribunalului Bucureşti, s-a dispus închiderea procedurii reorganizării judiciare deschisă împotriva debitoarei, dar recursul promovat în prezenta cauză de către administratorul judiciar Euro Insol SPRL, a fost însuşit de către reprezentanţii legali ai societăţii, fapt ce rezultă din Adresa nr. 125790 din 11 noiembrie 2013.
Din aceeaşi adresă rezultă că societatea, prin reprezentanţii legali, a ratificat şi mandatul de reprezentare convenţională acordat Cabinetului de avocat F.E. de către administratorul judiciar.
Ca urmare, excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal şi a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant convenţional nu poate fi reţinută în raport de dovezile administrate şi analizate anterior.
Nu poate fi reţinută nici lipsa de obiect a recursului, având în vedere că obiectul căii de atac exercitate este sentinţa recurată conform art. 299 C. proc. civ., iar admisibilitatea recursului din perspectiva obiectului său se analizează prin raportare la dispoziţiile acestei norme.
Recurenta a invocat lipsa de obiect a recursului prin raportare la lipsa de obiect a acţiunii dar nici lipsa de obiect a acţiunii nu poate fi reţinută pentru aceleaşi considerente expuse pe larg de instanţa de fond în încheierea din data de 10 iunie 2012, considerente pe care Înalta Curte le însuşeşte în totalitate.
Criticile aduse sentinţei recurate, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 8, pct. 9 C. proc. civ. şi 3041 C. proc. civ. nu-şi găsesc incidenţă.
Astfel, dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. au fost impropriu invocate, deoarece prin act juridic dedus judecăţii nu se poate înţelege faptul că „instanţa de judecată s-a aplicat cu precădere asupra susţinerilor formulate de pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei, neţinând cont de susţinerile subscrisei”.
Interpretarea probelor, a apărărilor, caracterul acestora, constituie o chestiune de fapt care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului judiciar.
Faptul că instanţa a preluat numai susţinerile pârâtei poate fi analizat din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. raportat la art. 306 alin. (3) C. proc. civ., dar prin sentinţa recurată, instanţa de fond a stabilit împrejurările de fapt şi drept esenţiale, în raport de probatoriul administrat şi susţinerile ambelor părţi, a evocat normele substanţiale incidente şi aplicarea lor în cauză, soluţia exprimată prin dispozitiv fiind susţinute în considerente.
Nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, în condiţiile în care instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale aplicabile.
Legea nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă cadrul legal aferent desfăşurării activităţii în sectorul energiei electrice şi al energiei termice, iar din H.G. nr. 1428/2009 este reglementată organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare a Energiei, instituţie publică de interes naţional.
Potrivit art. 28 alin. (1) pct. 2 şi pct. 4 din Legea nr. 13/2007 cu modificările şi completările ulterioare „Pe piaţa reglementată de energie electrică, autoritatea competentă stabileşte preţurile şi cantităţile contractate, aferente tranzacţiilor angro dintre producătorii şi furnizorii clienţilor captive”
„După deschiderea completă a pieţei de energie electrică, autoritatea competentă poate stabili preţurile şi cantităţile contractate, aferente tranzacţiilor angro dintre producători şi furnizorii consumatorilor casnici”.
SC H. SA are calitatea de producător de energie electrică, fiind titular al licenţei nr. 332 şi nr. 932.
În exercitarea atribuţiilor legale, respectiv în temeiul art. 28 din Legea nr. 13/2007 cu modificările şi completările ulterioare, Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei a emis Decizia nr. 3131/2011 pentru modificarea Deciziei nr. 907/2011 şi Decizia nr. 3135/2011 pentru modificarea Deciziei nr. 3158/2010.
Prin cele două decizii, aprobate de Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare a Energiei, au fost modificate, în esenţă, cantităţile de energie electrică destinate consumatorilor, vândute pe bază de contracte reglementate de vânzările-cumpărările încheiate cu furnizorii pentru luna decembrie 2011.
Prin modificarea Deciziei nr. 907/2011 şi nr. 3150/2011 s-a prevăzut ca SC H. SA să livreze în luna decembrie 2011, pe piaţă reglementată, o cantitate de 258.927 MWh faţă de 385.647,385 MWh.
Este evident că cele două decizii au fost emise în raport de dispoziţiile art. 28 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 iar oportunitatea lor a fost analizată de Consiliul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare a Energiei în şedinţa din 9 decembrie 2011, încheindu-se procesul-verbal, având în vedere atât solicitarea SC H. SA cât şi avizele emise de Camera de Comerţ şi Industrie a României de existenţă a cazului de forţă majoră.
Recurenta a susţinut că intimata, la elaborarea celor două decizii nu a avut în vedere solicitările sale, fapt infirmat însă de constatările expuse pe larg atât în procesul-verbal al şedinţei Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare a Energiei din data de 9 decembrie 2011 cât şi în Raportul de aprobare pentru modificare a cantităţilor de energie electrică livrată de producători, aspecte reţinute şi fundamentate corect de prima instanţă.
Recurenta arată că Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei nu mai poate interveni în contracte prin emiterea de decizii sau ordine dar cele două decizii au fost emise în raport de dispoziţiile art. 28 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 cu modificările şi completările ulterioare, Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei având dreptul de a „stabili preţurile şi cantităţile contractate, aferente tranzacţiilor dintre producătorii şi furnizorii consumatorilor casnici”.
Totodată, art. 7 alin. (4) din H.G. nr. 1428/2009, cu modificările şi completările ulterioare, privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare a Energiei, stabileşte că „În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele emite ordine şi decizii”.
Prin cele două decizii emise de Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei cu respectarea dispoziţiilor legale arătate, nu au fost cauzate pierderi recurentei ce au dus la starea de insolvenţă a debitoarei, (aflată în procedura reorganizării judiciare până la data de 26 iunie 2013 când prin Sentinţa nr. 6482, Tribunalul Bucureşti a dispus închiderea procedurii reorganizării judiciare), aşa cum se susţine prin motivele de recurs, iar desfăşurarea normală a activităţii comerciale, impune ca toţi comercianţii care şi-au asumat obligaţii, în baza raporturilor juridice la care participă, să îşi execute obligaţiile în strictă conformitate cu contractele încheiate.
Dificultatea financiară a SC H. SA nu a fost generată de cele două decizii emise de Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei ci de alţi factori care fac obiectul reglementărilor din Legea nr. 85/2006, fiind analizaţi în cadrul dosarului de insolvenţă, în măsura în care au fost invocaţi.
Recurenta nu critică sentinţa atacată din perspectiva temeiului de drept invocat, arătând în esenţă că intimata nu a ţinut cont de solicitarea sa, vizând forţa majoră şi de certificatul emis de Camera de Comerţ şi Industrie a României, dar aşa cum rezulta din probele administrate, Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei a analizat aspectele invocate, pronunţându-se în limitele competenţei prevăzute la art. 28 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 26 alin. (1) din acelaşi act normativ arată că „Piaţa de energie electrică este compusă din piaţa reglementată şi piaţa concurenţială …” iar intimata-pârâtă a intervenit doar pe piaţa reglementată, având competenţa de a stabili preţul şi cantităţile contractante, aferente tranzacţiilor, fără a putea fi reţinut tratamentul discriminator, reglementarea fiind făcută pentru fiecare producător în raport de cantităţile de energie supracontractate pentru care există avize, aspect reţinut corect de instant de fond.
Având în vedere considerentele expuse, se constată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente, iar motivele care au format convingerea instanţei sunt expuse în mod logic, ţinând cont de susţinerile ambelor părţi, motiv pentru care, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) CPC, va respinge ca nefondat recursul exercitat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC H. SA împotriva Sentinţei nr. 6505 din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6943/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5202/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
