ICCJ. Decizia nr. 5678/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5678/2013
Dosar nr. 640/35/2011
Şedinţa publică de la 11 iunie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 16 decembrie 2011, reclamantul G.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Satu Mare şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, anularea Deciziei nr. 76/2010 a U.N.B.R. - Consiliul Baroului Satu Mare şi a Deciziei nr. 220 din 9 iunie 2011 a U.N.B.R. - Consiliul U.N.B.R.; a solicitat, de asemenea, a se constata că, la data de 27 aprilie 2010, când a depus cererea la Baroul Satu Mare, îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen şi obligarea pârâţilor să emită decizie de primire a sa în profesia de avocat definitiv, cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, cu înscrierea în Tabloul Baroului Satu Mare.
În motivare, s-a arătat că în perioada 1 februarie 1985 - 5 decembrie 2009 a îndeplinit funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, respectiv, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, fiind pensionat prin Decizia nr. 185635 din 8 noiembrie 2009 a Casei Judeţene de Pensii Satu Mare şi eliberat din funcţia de Prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare prin Decretul Preşedintelui României nr. 1834 din 30 noiembrie 2009.
S-a arătat că îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, neaflându-se în cazurile de nedemnitate prevăzute de art. 13 şi nici în situaţiile de incompatibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 51/1995.
La data de 27 aprilie 2010 a depus la Baroul Satu Mare, cerere de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, fiind înregistrată sub nr. 228, cerere la care nu a primit răspuns în termenul legal prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 55472004, şi, fixându-se cu rea-credinţă ca data interviului la 29 noiembrie 2010, după 7 luni de la primirea cererii.
A mai precizat reclamantul că prin Decizia nr. 76/2010 a Consiliul Baroului Satu Mare i-a fost respinsă cererea de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, cu motivarea că nu s-a prezentat la interviul din 29 noiembrie 2010, iar prin Decizia nr. 220 din 9 iunie 2011 a Uniunii Naţionale a Barourilor din România - Consiliul U.N.B.R. i-a fost respinsă contestaţia formulată ca neîntemeiată pentru acelaşi motiv.
S-a apreciat în acţiune că cele două decizii sunt nelegale şi netemeinice, întrucât interviul în formă scrisă este un adevărat examen, ceea ce contravine legii, procedându-se arbitrar şi discreţionar.
Prin întâmpinare, pârâtul Baroul Satu Mare a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Satu Mare, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 90/CA-PI din data de 12 martie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul G.R., în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Satu Mare şi Uniunea Naţională a Barourilor din România şi au fost anulate Decizia nr. 76/2010 şi Decizia nr. 220 din 9 iunie 2011 emise de pârâţi; S-a constatat că la data de 27 aprilie 2010, reclamantul îndeplinea condiţiile legale pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen şi au fost obligaţi pârâţii să emită o decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat definitiv, cu scutire de examen.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că Deciziile nr. 76/2010 şi nr. 220 din 9 iunie 2011, emise de pârâţi sunt nelegale întrucât prevederea legală „poate fi primit în profesie” trebuie înţeleasă în sensul că, dacă o persoană se află într-una din situaţiile reglementate de art. 16 alin. (2) lit. a) şi b) şi solicită primirea în profesia de avocat, cererea trebuie să fie admisă dacă îndeplineşte şi celelalte condiţii prevăzute de Legea nr. 51/1995, altfel de interpretare dând posibilitatea de a se acţiona arbitrar şi discreţionar.
A apreciat Curtea de apel că impunerea altor condiţii decât cele expres prevăzute de lege este nelegală, deoarece condiţia prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) de exercitare a profesiei de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani, reprezintă fundamentul scutirii de examen, întrucât se prezumă că acest termen este îndestulător pentru dobândirea cunoştinţelor juridice necesare exercitării profesiei de avocat.
S-a mai arătat în motivarea instanţei de fond, că dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevăd posibilitatea verificării cunoştinţelor şi nu obligaţia, fapt ce poate duce de asemenea la aplicarea arbitrară a acestor prevederi, precum şi la stabilirea tot în mod arbitrar a baremului,, respectiv a nivelului de cunoştinţe pe care trebuie să le aibă solicitantul pentru a putea fi acceptat în barou iar, în speţă, pârâtul Baroul Satu Mare a organizat un interviu pentru verificarea cunoştinţelor privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat pentru data de 29 noiembrie 2010, fapt ce a echivalat cu susţinerea unui examen, dar intitulat interviu, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 51/1995.
În fine, a apreciat judecătorul fondului că organizarea interviului excede prevederilor legale ale art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1990, reclamantul neputând fi sancţionat cu respingerea cererii de primire în profesia de avocat doar pentru că nu a participat la interviu.
Recursul.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâţii Baroul Satu Mare şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România a arătat, în esenţă, că din interpretarea corectă a prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi art. 21 din Statutul profesiei de avocat, precum şi potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din acelaşi Statut, rezultă că primirea în profesie a persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 reprezintă o posibilitate recunoscută de lege şi nu un drept, la fel cum şi verificarea cunoştinţelor solicitanţilor este o posibilitate pe care Statutul profesiei de avocat şi Hotărârea nr. 902/2010 o recunoaşte consiliilor barourilor.
S-a mai apreciat că sintagma „scutire de examen” are în vedere verificarea cunoştinţelor de drept material şi procesual şi nu verificarea cunoştinţelor legislaţiei specifice profesiei de avocat.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul-pârât Baroul Satu Mare a solicitat prin motivele de recurs admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, respingerea acţiunii introductive, cu cheltuieli de judecată, apreciind că instanţa de fond a încălcat în mod vădit dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Procedura în faţa instanţei de recurs.
Reclamantul-intimat a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că interviul în formă scrisă reprezintă un adevărat examen, ceea ce contravine legii.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Recursul declarat de către recurentul-pârât Baroul Satu Mare este tardiv formulat, urmând a fi respins în consecinţă.
Analizând lucrările dosarului, Curtea reţine că Sentinţa nr. 90/CA-PI din data de 12 martie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată pârâtului Baroul Satu Mare la data de 30 martie 2012, astfel cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare a hotărârii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Cum recursul a fost depus instanţa de fond la data de 2 mai 2012, astfel cum reiese din ştampila poştei aplicată pe plicul în care a fost expediat şi din data registraturii Curţii de Apel Oradea, rezultă că declararea acestuia a fost făcută cu mult peste termenul legal de 15 zile de la data comunicării hotărârii.
La dosarul de recurs a fost înaintată o corespondenţă purtată de către pârât cu instanţa de fond, prin care se invocă o eroare materială cu privire la Dosarul nr. 641/35/2011, care însă este înregistrată şi aceasta la data de 30 aprilie 2012, deci la o lună de la data comunicării, nefăcând dovada depunerii în termen a recursului.
Faţă de situaţia constatată, în temeiul dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul recurentului pârât Baroul Satu Mare, ca tardiv formulat.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinare şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, incluzând art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate invocate, în considerarea celor în continuare arătate.
În fapt,
Reclamantul-intimat G.R. a formulat la data de 27 aprilie 2010 o cerere de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, în temeiul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, conform căruia, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani.
Prin Decizia nr. 76/2010 a fost respinsă cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, formulată de reclamant, iar prin Decizia nr. 220/2011 emisă de U.N.B.R. a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 76/2010, motivându-se că acesta nu s-a prezentat la interviul din data de 29 noiembrie 2010.
În drept,
Temeiul de drept invocat de către reclamant îl reprezintă dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 potrivit cărora a) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.
Se reţine că jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie, mai ales după pronunţarea Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ştefan şi Ştef împotriva României care semnala divergenţele de jurisprudenţă, a fost în sensul că impunerea unor condiţii suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 precitat, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (exemplu: Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a ÎCCJ - SCAF).
Concret, în privinţa practicii administrative de a realiza verificarea cunoştinţelor specifice profesiei pe calea unei testări scrise cu barem şi punctaj minim de promovare, care în realitate reprezintă un examen, instanţa supremă s-a pronunţat în sensul că în acest mod este golită de conţinut prevederea legală, menţinând această practică.
În ceea ce priveşte motivul de recurs vizând interpretarea greşită de către instanţa de fond a prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995;
Înalta Curte reţine că sintagma utilizată de legiuitor „poate fi primit în profesie cu scutire de examen”, nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocaţie. Câtă vreme intimatul reclamant care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen îndeplineşte condiţiile expres arătate la lit. b), respectiv, a exercitat funcţia de magistrat peste 10 ani şi nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să îl facă nedemn pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din acelaşi act normativ, are un drept subiectiv de a fi primită în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporţionale cu scopul urmărit de recurenţi în organizarea profesiei de avocat.
Din analiza art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată se constată că singurul motiv pentru care poate fi respinsă cererea ar fi neîndeplinirea condiţiei de vechime cerută de lege şi încetarea activităţii din una din funcţiile enumerate în cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.
Este adevărat că art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, însă, această prevedere nu trebuie înţeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanţilor sub forma unui examen scris.
A primi o asemenea interpretare realizată de autorităţile intimate, înseamnă a goli de conţinut şi de eficienţă prevederea respinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
De altfel, trebuie precizat că practica Înaltei Curţi, secţia contencios administrativ şi fiscal în materia interpretării dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi a art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat este constantă în a aprecia că dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen pe motiv că nu a fost promovată cerinţa verificării cunoştinţelor solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, sau neprezentarea la examen, constituie o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere al autorităţilor şi, de aceea, au fost anulate actele emise de UNBR pentru acest motiv.
Faţă de această practică constantă şi în lipsa unor argumente consistente care să justifice declanşarea procedurii de schimbare a practicii judiciare, s-ar ajunge la soluţii contrare care au ca efect încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este el reglementat de art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Consideră Înalta Curte că dreptul de apreciere al barourilor nu poate fi justificat prin instituirea unor proceduri şi condiţii care adaugă la condiţiile prevăzute de legea cadru.
Această condiţie impusă de verificare a cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei este exacerbată şi disproporţionată în raport, cu condiţiile stabilite prin lege şi care fără îndoială sunt condiţii obiective (vechime în magistratură, nu au existat motive disciplinare care să-l facă nedemn pentru profesia de avocat) şi prevalează în mod firesc unor aprecieri subiective privind verificarea cunoştinţelor despre câteva acte normative fie ele şi despre organizarea profesiei de avocat.
În raport de cele arătate anterior, constatându-se că impunerea obligaţiei de a susţine un interviu în formă scrisă, reprezintă o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere al autorităţii, se constată că motivele invocate în respingerea cererii ce primire în profesia de avocat cu scutire de examen, respectiv neprezentarea la interviul pentru verificarea cunoştinţelor privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, sunt neîntemeiate, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de către Uniunea Naţională a Barourilor din România, ca nefondat, iar în temeiul dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul declarat de Baroul Satu Mare, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva Sentinţei nr. 90/CA-PI din data de 12 martie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de Baroul Satu Mare împotriva aceleiaşi sentinţe, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5700/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5662/2013. Contencios → |
|---|
