ICCJ. Decizia nr. 7497/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7497/2013
Dosar nr. 4323/2/2012
Şedinţa publică de la 29 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea astfel cum a fost precizată şi formulată, reclamantele SC T. SRL, SC G.A.T. SRL, SC V. SRL, au solicitat revocarea rezoluţiei nr. 9/CDJ/2012 din 11 mai 2012 emisă de Comisia de disciplină pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. 9/CDJ/2012 prin care s-a hotărât clasarea sesizării cu privire la încălcarea de către d-na judecător Z.A. a dispoziţiilor art. 25 C. proc. civ. şi ale art. 99 lit. a) şi h) din Legea nr. 303/2004 cu ocazia soluţionării cauzei cu nr. 3640/91/2010 iar, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare şi exercitarea acţiunii disciplinare.
Prin sentinţa civilă nr. 5410 din 1 octombrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantelor, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că, în cauză, Comisia de disciplină pentru judecători a reţinut în mod judicios, în baza cercetării prealabile a faptelor sesizate de către reclamante, că doamna judecător Z.A. nu cunoştea existenta situaţiei care ar fi atras obligaţia sa de a formula cerere de abţinere, reţinându-se, în mod corect, că, în lipsa existenţei unor probe temeinice în acest sens, este exclusă vinovăţia doamnei judecător în săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (în forma în vigoare anterior adoptării Legii nr. 24/2012).
Din probele administrate în faţa comisiei de disciplină a rezultat ca dna judecător nu cunoştea faptul că numitul M.I., unul dintre multiplii veri pe care dna judecător îi are, şi nici acesta din urmă nu i-a adus la cunoştinţă că este acţionar sau reprezentant al vreunei societăţi litigante. În plus, doar într-un singur act din dosar este menţionat numele reprezentantului legal al SC M.C. SRL, iar nu al SC M. SRL, acest act fiind depus în faţa primei instanţe în primul ciclu procesual recursul soluţionat de completul de judecată din care a făcut parte doamna judecător Z.A. vizând sentinţa în cel de-al doilea ciclu procesual.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat că în mod corect s-a analizat de către Comisia de disciplină şi conduita anterioară a dnei judecător, respectiv conduita acesteia în situaţiile de abţinere, reţinându-se că în perioada 2010-2011 doamna judecător a formulat cereri de abţinere atunci când avea cunoştinţă că reprezentanţii unor părţi îi erau rude sau afini.
Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în mod judicios, s-a reţinut că soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti sunt, în principiu, excluse din sfera verificărilor administrative, fiind supuse controlului exercitat în căile de atac prevăzute de lege.
Împotriva hotărâri instanţei de fond, reclamantele SC T. SRL Focşani, SC G.A.T. SRL Gologanu şi SC V. SRL Focşani a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu interpretarea greşită a legii şi a dovezilor din dosar.
Astfel, recurentele precizează că atât Comisia de disciplină a C.S.M. cât şi instanţa de fond în mod corect au reţinut că în speţă există fapta d-nei judecător Z.A. de a nu se abţine şi de a nu-şi informa superiorii cu ocazia soluţionării cauzei cu nr. 3640/91/2010 la a cărei soluţionare în recurs a participat şi în care o rudă (M.I.) a sa avea un interes.
Dar, deşi se admite acest aspect de fapt, în mod greşit şi absolut neîntemeiat se concluzionează că această faptă nu constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 25 C. proc. civ. şi la art. 105 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 pe motiv că d-na judecător nu a cunoscut şi nu a avut posibilitatea de a cunoaşte existenţa stării de incompatibilitate.
Se mai arată că soluţia contestată este greşită, se bazează pe o serie de raţionamente greşite, fără nici o probă concludentă. Aceste raţionamente au la bază premise greşite care duc în mod logic la concluzii false, adică care nu rezultă cu necesitate din premisele respective.
Recurentele consideră că în urmărirea şi analizarea raţionamentelor din conţinutul sentinţei atacate şi care au stat la baza soluţiei date, trebuiesc avute în vedere următoarele premise importante, incontestabile şi necontestate:
- între d-na judecător şi numitul M.I. existau relaţii de rudenie de gradul IV, respectiv erau veri primari;
- d-na judecător şi numitul M.I. se cunoşteau anterior soluţionării cauzei nr. 3640/91/2010;
- M.I. era asociat unic şi administrator unic la SC M.C. SRL;
- SC M.C. SRL a fost parte, în calitate de reclamantă, în cauza nr. 3640/91/2010;
- numitul M.I., vărul primar al d-nei judecător avea interese în soluţionarea cauzei cu nr. 3640/91/2010;
- d-na judecător a făcut parte din completul de recurs care a soluţionat cauza nr. 3640/91/2010;
- d-na judecător a avut acces la toate actele dosarului nr. 3640/91/2010;
- d-na judecător nu a făcut cerere de abţinere de la judecarea cauzei nr. 3640/91/2010 şi nici nu şi-a informat superiorii cu privire la faptul că în cauza respectivă o rudă a sa de gradul IV are interese;
- soluţia dată în recurs în cauza nr. 3640/91/2010 a fost favorabilă reclamantelor litigante.
Pornind de la aceste premise corecte şi adevărate, rezultă în mod logic că argumentele pe care s-a întemeiat soluţia instanţei de fond sunt greşite şi neîntemeiate.
Este falsă şi neîntemeiată premisa instanţei de fond potrivit căreia d-na judecător nu cunoştea că numitul M.I. ar avea vreun interes în cauză.
Este absolut neverosimil faptul ca numitul M.I. să nu fi discutat cu verişoara sa primară nimic despre acest litigiu, având în vedere că procesul dura de patru ani şi că societatea acestuia pierduse în două rânduri procesul la instanţa de fond.
Atunci când d-na judecător susţine că personal nu a cunoscut faptul că vărul său avea interes în cauză invocă în apărare propria-i culpă, în sensul că recunoaşte că nu a studiat în mod corespunzător dosarul, unde erau date din care rezulta acest aspect. Or, o astfel de apărare nu poate fi primită.
Faptul că anumite acte se aflau în dosarul de fond de la primul ciclu procesual nu poate reprezenta o scuză pentru d-na judecător, de vreme ce a avut acces la toate actele dosarului şi avea obligaţia legală de a studia dosarul cauzei.
Este lipsit de relevanţă argumentul că numitului M.I., vărul d-nei judecător a fost sau nu prezent personal la şedinţele de judecată în recurs. Nimic nu exclude ca lipsa acestuia de la proces să fie o strategie de a nu atrage atenţia şi de a nu da de bănuit părţilor adverse.
Este nedovedită şi nerelevantă premisa că în trecut (perioada 2010 - 2011) d-na judecător Z.A. s-ar fi abţinut în alte cauze ori de câte ori a avut cunoştinţă că reprezentanţii unor părţi îi erau rude ori afini. Aplicarea în trecut a unei astfel de conduite fără nici o excepţie nu a fost dovedită.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Recurentele-reclamante SC T. SRL, SC G.A.T. SRL şi SC V. SRL. au solicitat revocarea rezoluţiei nr. 9/CDJ din 11 mai 2012 a Comisiei de disciplină pentru judecători cu consecinţa trimiterii cauzei pentru continuarea procedurii disciplinare şi exercitarea acţiunii disciplinare sub aspectul săvârşirii de către doamna judecător Z.A. a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire strictă la Dosarul nr. 3640/91/2010 al Curţii de Apel Galaţi.
Prin rezoluţia nr. 9/CDJ din 11 mai 2012 a Comisiei de disciplină pentru judecători, a cărei revocare se solicită, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii de către doamna judecător Z.A., din cadrul Curţii de Apel Galaţi, a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Recurentele-reclamante au susţinut că deşi dna judecător cunoştea că într-o cauză soluţionată în complet format din trei judecători o societate comercială aparţinea unei persoane aflate în grad de rudenie cu dânsa, aceasta nu s-a abţinut. Totodată, s-a susţinut că respectiva abatere ar fi fost comisă cu intenţie.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că respectiva Comisie de disciplină pentru judecători a reţinut în mod judicios, în baza cercetării prealabile a faptelor sesizate de către recurentele-reclamante, că doamna judecător nu cunoştea existenţa situaţiei care ar fi atras obligaţia sa de a formula cerere de abţinere.
De asemenea, în mod corect s-a reţinut că, în lipsa existenţei unor probe temeinice în acest sens, este exclusă vinovăţia doamnei judecător în săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (în forma în vigoare anterior adoptării Legii nr. 24/2012), deoarece dna judecător nu cunoştea că numitul M.I., unul dintre multiplii veri pe care îi are, şi nici acesta din urma nu i-a adus la cunoştinţa ca este acţionar sau reprezentant al vreunei societăţi litigante.
Instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a analizat şi conduita anterioară a dnei judecător, respectiv conduita
acesteia în situaţiile de abţinere, reţinându-se că doamna judecător a formulat cereri de abţinere atunci când avea cunoştinţă că reprezentanţii unor părţi îi erau rude sau afini.
Prin urmare, Înalta Curte constată că simpla afirmaţie a presupusei rele-credinţe a dnei judecător nu este suficientă pentru a proba că există indiciile comiterii abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004. Din cuprinsul rezoluţiei de clasare contestate rezultă contrariul, respectiv că doamna judecător nu cunoştea existenta situaţiei care ar fi atras obligaţia sa de a formula declaraţie de abţinere.
În altă ordine de idei, în raport cu dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că în cauza de faţă se pune întrebarea dacă se poate analiza şi pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii judecătoreşti pronunţată de intimata-pârâtă în timpul funcţiei.
Instanţa de control judiciar are în vedere faptul că atât Constituţia cât şi Statutul Magistraţilor asigură independenţa judecătorilor în activitatea de judecată care se supun numai legii.
Hotărârile judecătoreşti se bucură de o forţă juridică, ale căror legalitate poate fi discutată numai în cadrul căilor legale de atac şi numai în faţa organelor judecătoreşti cu atribuţii de control judiciar.
Eventuala activitate constantă defectuoasă, necunoaşterea sau aplicarea sistematică greşită a dispoziţiilor legale, inclusiv cele cu privire la reprezentarea părţilor în proces, poate fi analizată numai de către C.S.M., organ care face aceste cercetări cu respectarea independenţei activităţii de judecată.
Numai această autoritate publică este în drept să constate existenţa abaterilor disciplinare prevăzute de Legea nr. 303/2004.
Nici o persoană fizică sau juridică de drept privat sau public nu poate să pună în discuţie legalitatea şi temeinicia unei hotărâri judecătoreşti indiferent că această hotărâre este sentinţă, decizie sau încheiere.
A accepta ideea recurentelor-reclamante ar putea afecta grav independenţa actului de justiţie, ceea ce este contrar art. 24 pct. 3 din Constituţie.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentelor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantele SC T. SRL Focşani, SC G.A.T. SRL Gologanu şi SC V. SRL Focşani împotriva sentinţei civile nr. 5410 din 1 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7496/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7500/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
