ICCJ. Decizia nr. 7528/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7528/2013
Dosar nr. 2916/2/2012
Şedinţa publică de la 29 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.N. a formulat plângere împotriva Deciziei nr. 60664 din 06 martie 2012 emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - Departamentul Fond Garantare şi s-a solicitat anularea acesteia şi obligarea pârâtei la plata sumei de 21.744 euro reprezentând diferenţa dintre suma asigurată de 86.974 euro şi suma plătită de SC D.A. Asigurări Generale SA, în cuantum de 65.230 euro pentru automobilul asigurat marca A, avariat total; dobânda legală în valoare totală de 11.239,48 euro aferentă indemnizaţiei de asigurare, dobândă calculată conform art. 3 alin. (1) şi alin. (4) din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţiile băneşti, de la data scadenţei până la data producerii falimentului; daune interese în valoare de 66.690 euro reprezentând beneficiu nerealizat aferent lipsei de folosinţă a autoturismului asigurat în perioada cuprinsă între momentul scadenţei plăţii indemnizaţiei de asigurare şi momentul plăţii parţiale a sumei de 65.230 euro (din suma asigurată în valoare totală de 86.974 euro) şi pentru diferenţa de 21.744 euro până la data deschiderii procedurii de faliment.
S-au mai solicitat cheltuielile de tractare în cuantum de 1.113,84 RON efectuate la momentul producerii evenimentului rutier, pentru transportul autoturismului avariat de la locul producerii accidentului, reprezentând contravaloarea facturii din 19 decembrie 2008 achitată conform chitanţei din 19 decembrie 2008; cheltuielile de judecată în valoare de 41.915,76 RON: taxa judiciară de timbru aferentă declaraţiei de creanţă în cuantum de 120 RON, achitată prin mandat poştal conform facturii din 29 iulie 2011 şi 0,3 RON timbru judiciar; onorariu avocat în valoare de 9.473,72 RON în dosarul de faliment (echivalentul sumei de 1.800 euro+TVA la cursul BNR din 29 iulie 2011, conform facturii din 29 iulie 2011 achitată cu chitanţa nr. 483/2011, emise în baza contractului de asistenţă juridică din 22 iulie 2011); precum şi onorariu de avocat în valoare de 32.321,74 RON achitat după soluţionarea dosarului Tribunalului Bucureşti în care s-a admis cererea împotriva debitoarei SC D.A. Asigurări Generale SA, aceasta din urmă fiind obligată la plata sumei de 65.230 euro (onorariu achitat potrivit contractului de asistenţă juridică din 29 aprilie 2009 conform facturii din 11 mai 2010 achitată în data de 14 mai 2010 potrivit extrasului de cont din 01 iunie 2010), cheltuieli ce urmau a fi recuperate pe calea unui proces separat care nu s-a demarat din cauza deschiderii procedurii falimentului.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 4243 din 25 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă excepţia prescripţiei extinctive invocată de pârâtă ca neîntemeiată şi a fost respinsă acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
În privinţa excepţiei prescripţiei extinctive invocată de pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - Departamentul de Garantare, instanţa de fond a arătat că întrucât este vorba de o plângere formulată împotriva unui act administrativ, aceasta poate fi formulată într-un anumit termen prevăzut de lege, art. 40 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 care în speţă a fost respectat, iar în ceea ce priveşte problema prescripţiei, aceasta constituie în realitate o apărare ce ţine de fondul cauzei, respectiv a constituit un motiv pentru care o parte din pretenţiile reclamantului au fost respinse prin decizia atacată şi, de aceea, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a considerat că cererea este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte suma de 21.744 euro, instanţa de fond a considerat că această sumă nu i se cuvine în raport de dispoziţiile pct. 13.17 din Condiţiile generale de asigurare facultativă a autovehiculelor pentru avarii şi furt: "În caz de daună totală, asiguratul nu poate abandona epava autovehiculului asigurat în favoarea D.A. (...) Părţile convin ca valoarea pieselor ce se mai pot valorifica să nu depăşească 25% din valoarea reală a autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat", iar prevederile invocate de reclamant nu justifică admiterea acţiunii.
Suma asigurată este valoarea maximă la care poate fi obligat asigurătorul, dar în condiţiile contractului şi ale legii, acesta poate fi obligat la o valoare mai mică, iar conform art. 1 noiembrie - "despăgubirea" reprezintă suma pe care D.A. o achită Asiguratului/Beneficiarului la producerea riscului asigurat conform condiţiilor de asigurare ce se acordă potrivit art. 2.1.
S-a apreciat că nici prevederile art. 5.2. nu pot constitui temei al pretenţiilor reclamantului.
De altfel, a reţinut instanţa de fond că la momentul formulării acţiunii împotriva SC D.A. Asigurări Generale SA, reclamantul nu a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 86.974 euro, ci numai la plata sumei de 65.230 euro, arătând că această sumă reprezintă despăgubire integrală pentru autoturismul avariat.
S-a apreciat că nu se poate pretinde pârâtei decât ceea ce putea pretinde asigurătorului în condiţiile convenite în contractul încheiat cu acesta şi în limitele legii şi cum SC D.A. Asigurări Generale SA avea obligaţia de a plăti reclamantului suma de 65.230 euro, nu poate fi plătită şi suma de 21.744 euro.
Mai mult, la data deschiderii procedurii insolvenţei - 30 iunie 2011, societatea nu mai avea nicio sumă de achitat acestui creditor, iar în Tabelul preliminar al creanţelor înregistrate faţă de SC D., reclamantul nu mai figurează înscris cu nicio sumă.
În ceea ce priveşte cererea de obligare a reclamantului la plata dobânzii legale s-a considerat că se punea problema evaluării legale a despăgubirilor ce trebuie achitate creditorului pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligaţiei de a da o sumă de bani, respectiv plata unor despăgubiri pentru întârziere.
Au fost invocate dispoziţiile art. 1098 C. civ. şi ale art. 2 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţiile băneşti şi s-a constatat că reclamantul solicită plata dobânzii pentru perioada 12 februarie 2009 (data scadenţei indemnizaţiei de asigurare) şi 11 mai 2010 (data plăţii sumei de 65.230 euro), dar instanţa de fond a apreciat că aceasta putea fi cerută în cadrul litigiului soluţionat prin Sentinţa comercială nr. 5753 din 6 mai 2010. Cum în respectivul litigiu dobânda legală nu a fost solicitată, iar instanţa nu l-a obligat la plata dobânzii legale, această sumă nu mai poate fi pretinsă de la pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru că nu are niciun temei şi excede condiţiilor prevăzute în contractul de asigurare încheiat.
Dobânda legală pretinsă de la data plăţii sumei de 65.230 euro până la data deschiderii procedurii insolvenţei - 30 iunie 2011, dobânda aferentă diferenţei de indemnizaţiei de asigurare neachitată de 21.744 euro, nu s-ar cuveni reclamantului pentru aceleaşi considerente dar şi pentru că ar constitui un accesoriu al unui debit principal în privinţa căruia s-a constatat deja că nu se cuvine reclamantului.
Referitor la cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor interese constând în beneficiul nerealizat aferent lipsei de folosinţă a autoturismului asigurat a fost considerat neîntemeiat, mai întâi, pentru că nu s-a făcut dovada că reclamantul a achiziţionat un autoturism pe care să-l închirieze şi în al doilea rând, temeiul cererii este art. 998 - 999 din vechiul C. civ. În raport de acest temei, pârâta nu poartă răspunderea pentru fapta delictuală a SC D.A. Asigurări Generale SA ci răspunderea sa este una contractuală.
Referitor la cheltuielile de tractare, instanţa de fond a apreciat că în măsura în care reclamantul a avut posibilitatea de a obţine de la societatea de asigurare cheltuielile de tractare, dar a renunţat la această pretenţie, nu este întemeiată cererea de obligare la plata acestor cheltuieli din fondul de garantare.
Nerenunţând la dreptul privind cheltuielile de tractare, reclamantul va putea formula din nou o acţiune cu acest obiect, dar nu poate obţine respectivele cheltuieli de la garant, în condiţiile în care a renunţat la obţinerea lor de la debitorul său.
Susţinerile reclamantului referitoare la întreruperea cursului prescripţiei prin plata parţială a daunei au fost considerate neîntemeiate şi că nu se poate susţine că prin plata despăgubirii stabilită prin sentinţă, societatea de asigurare ar fi recunoscut şi obligaţia de plată a cheltuielilor de tractare, fiind vorba de drepturi distincte, cu termen de prescripţie de sine stătător, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că izvorul lor este un singur act, contractul de asigurare.
În ceea ce priveşte cererea de plată a sumei de 41.915,76 RON reprezentând cheltuieli de judecată (120 RON taxă judiciară de timbru aferentă declaraţiei de creanţă, onorariu avocat în valoare de 9.473,72 RON în cadrul procedurii de faliment, onorariu de avocat de 32.321,74 RON achitat după soluţionarea Dosarului nr. 27860/3/2009 al Tribunalului Bucureşti şi care urma să fie recuperat pe calea unui proces separate ce nu a mai fost demarat din cauza deschiderii procedurii de faliment), instanţa de fond a respins ca neîntemeiat acest capăt deoarece art. 44 alin. (4) din Legea nr. 503/2004 şi art. 36 - 40 din Legea nr. 85/2006 nu constituie temei pentru formularea acestor pretenţii.
S-a reţinut că aceste creanţe pot fi înregistrate în dosarul de faliment al tribunalului şi se supun examinării şi înscrierii lor în tabelul creditorilor şi că aceste creanţe nu-şi au izvorul nici în contractul de asigurare încheiat între reclamant şi societatea SC D.A. şi nici într-o hotărâre judecătorească pronunţată în contradictoriu cu aceasta sau cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul C.N., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Cu privire la suma de 21.744 euro ce reprezintă diferenţa dintre suma asigurată de 86.974 euro şi suma plătită de SC D.A. Asigurări Generale SA, se consideră că soluţia instanţei de fond este greşită.
Potrivit art. 1.1. din Condiţiile generale de asigurare, asigurătorul se obligă ca în schimbul primelor de asigurare, să plătească asiguratului în cazul producerii evenimentului asigurat, despăgubiri până la valoarea sumei asigurate, iar valoarea maximă pe care asiguratul poate să o plătească este suma asigurată.
Valoarea sumei asigurate a fost de 86.974 euro potrivit Poliţiei pentru Asigurare Facultativă încheiată la 29 decembrie 2007 de SC D.A. Asigurări Generale SA.
Dauna a fost totală, iar în acest caz, potrivit art. 13.7 din Condiţiile generale, asiguratul şi asigurătorul stabilesc de comun acord sau printr-un expert neutru autorizat, valoarea reziduală a autovehiculului, însemnând valoarea pieselor care pot fi întrebuinţate sau valorificate (maxim 25% din valoarea reală a autovehiculului).
În cazul de faţă, susţine recurentul, nu s-a mai putut stabili valoarea reziduală a autovehiculului întrucât firma de asigurare a intrat în faliment şi de aceea, apreciază că i se cuvine valoarea de înlocuire a autovehiculului.
Cu privire la acelaşi asigurător, recurentul susţine că există o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care s-a stabilit că asiguratul are dreptul la întreaga sumă asigurată şi nu doar la 75% şi că a fost înscris în tabelul preliminar al creanţelor întocmit în septembrie 2011 cu suma de 21.744 euro, cu dobânda legală de 11.239,48 euro şi 41.915,76 RON - cheltuieli de judecată onorariu, dar fiind respinsă cererea privind daunele interese şi cheltuielile privind autoturismul avariat.
Ulterior, în decembrie 2011, administratorul judiciar a scos recurentul din tabel pentru creanţa de 139.655,35 RON (echivalentul a 21.744 euro şi 11.239,48 euro) şi a rămas înscris numai cu suma de 41.915,76 RON onorariu avocat, dar aceste înscrieri au fost contestate.
Instanţa de fond, însă, nu a ţinut seama de faptul că deschiderea procedurii s-a făcut la cererea lui C.N. şi că prin declaraţia de creanţă poţi solicita orice alte sume suplimentare.
În privinţa capătului accesoriu privind dobânda legală, se critică soluţia instanţei de fond pentru că, deşi recunoaşte că are dreptul recurentul la dobânda legală, prin motivarea sa instanţa creează o nouă lege prin care spune că neapărat, odată cu debitul principal, trebuie să ceri şi dobânda, deşi principiul disponibilităţii dă posibilitatea de a solicita accesoriul pe cale separată.
Cu privire la daunele interese în valoare de 66.690 euro reprezentând beneficiu nerealizat aferent lipsei de folosinţă a autovehiculului asigurat, s-a considerat de către recurent că trebuie să beneficieze de această sumă pentru că indemnizaţia de asigurare i-a fost plătită cu întârziere de 15 luni şi astfel nu a avut posibilitatea de a cumpăra un alt autoturism pe care să-l poată închiria.
Suma este datorată nu ca urmare a producerii evenimentului asigurat, ci ca urmare a faptului că debitorul şi-a îndeplinit cu întârziere obligaţia contractuală, iar instanţa de fond l-a privat pe recurent de posibilitatea culegerii fructelor care reprezintă unul dintre atributele dreptului de proprietate şi îi îngrădeşte posibilitatea de a dispune cu privire la acest lucru.
Cu privire la cheltuielile de tractare în cuantum de 1.113,84 RON efectuate pentru transportul autoturismului avariat de la locul producerii accidentului, recurentul a arătat că se face o mare confuzie între renunţarea la un capăt de cerere conform art. 246 C. proc. civ. şi renunţarea la însuşi dreptul pretins, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru că a renunţat la judecarea acestui capăt de cerere întrucât în dosarul de drept comun problema era extrem de anevoioasă, recurentul a arătat că nu a renunţat la dreptul pretins şi poate formula oricând, în cadrul termenului de prescripţie, o nouă cerere, dar ca urmare a deschiderii procedurii falimentului, orice acţiune judiciară sau extrajudiciară este suspendată de drept şi singura posibilitate legală este înscrierea la masa credală şi solicitarea de la Fondul de Garantare, aşa cum s-a şi procedat.
Cu privire la cheltuielile de judecată în valoare de 41.915,76 RON se critică soluţia instanţei de fond pentru că nu a ţinut seama de suspendarea de drept a acţiunii judiciare şi extrajudiciare şi că recurentul este înscris în tabelul creditorilor cu această sumă de 41.915,76 RON, dar a apreciat că nu pot fi solicitate de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate şi, pe fondul cauzei, anularea Deciziei nr. 60664 din 6 martie 2012 emisă de Departamentul Fond de Garantare din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi obligarea la plata sumelor de 21.744 euro, dobândă legală de 11.239,48 euro, daune interese de 66.690 euro, cheltuieli de tractare de 1.113,84 RON şi cheltuieli de judecată de 41.915,76 RON.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea cererii de anulare a Deciziei nr. 60664 din 6 martie 2012 emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - Departamentul Fond de Garantare prin care s-a respins cererea reclamantului de acordare a despăgubirilor potrivit Legii nr. 503/2004, iar instanţa de fond a respins cererea.
Criticile din recurs sunt nefondate.
Cu privire la suma de 21.744 euro solicitată Fondului de Garantare, recurentul susţine că aceasta reprezintă diferenţa dintre suma asigurată de 86.974 euro şi suma plătită de SC D.A. Asigurări Generale SA, în cuantum de 65.230 euro.
Potrivit Poliţei de asigurare facultativă încheiată între recurent şi SC D.A. Asigurări Generale, se prevede că suma asigurată a fost de 86.974 euro.
La momentul producerii riscului asigurat, firma de asigurări, în urma unui litigiu soluţionat de Tribunalul Bucureşti a achitat reclamantului suma de 65.230 euro, sumă ce a fost solicitată de reclamant în cadrul litigiului şi care reprezintă 75% din valoarea sumei asigurate.
Ulterior, a solicitat acordarea din Fondul de Garantare a sumei de 21.744 euro, cerere ce i-a fost respinsă în mod legal.
Potrivit art. 1.24 din Condiţiile generale de asigurare facultativă a autovehiculelor pentru avarii şi furt - "Suma asigurată" reprezintă suma pentru care s-a încheiat asigurarea şi reprezintă valoarea maximă pe care firma de asigurare poate să o plătească la producerea riscului asigurat, iar conform art. 1 noiembrie "despăgubirea" este suma pe care firma de asigurare o achită Asiguratului/Beneficiarului la producerea riscului asigurat, conform condiţiilor de asigurare.
Recurentul solicită acordarea valorii maxime a sumei asigurate pentru că în urma accidentului, s-a produs o daună totală autovehiculului.
Însă, faptul că s-a produs o daună totală nu duce la acordarea valorii maxime a sumei asigurate deoarece potrivit pct. 13.17 din Condiţiile generale: "În caz de daună totală, Asiguratul nu poate abandona epava autovehiculului asigurat în favoarea D.A., în acest caz, ambele părţi vor stabili de comun acord sau printr-un expert neutru, autorizat, valoarea reziduală. Numai în cazul în care D.A. solicită în scris acest lucru, Asiguratul este obligat să pună la dispoziţia D.A. epava autovehiculului, altfel, valorificarea acestuia intră în sarcina Asiguratului. Părţile convin ca valoarea pieselor ce se mai pot valorifica să nu depăşească 25% din valoarea reală a autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat".
În raport de aceste dispoziţii, nu pot fi reţinute susţinerile recurentului care consideră că aceste prevederi dau posibilitatea asiguratului ca după valorificarea pieselor, dacă valoarea acestora este mai mică decât valoarea reziduală stabilită să poată cere firmei de asigurare şi diferenţa dintre valoarea reziduală şi suma obţinută din valorificarea pieselor întrucât prevederile mai sus invocate sunt clare în privinţa drepturilor asiguratului în caz de daună totală, cât şi obligaţiile acestuia.
Oricum, aşa cum am arătat suma asigurată reprezintă valoarea maximă a despăgubirilor ce se acordă la producerea evenimentului asigurat, dar despăgubirile se acordă potrivit clauzelor din contractul de asigurare, iar în caz de daună totală nu poate fi acordată valoarea maximă a sumei asigurate, conform clauzelor din Condiţiile generale.
Argumentul recurentului invocat în motivele de recurs potrivit căruia ar exista o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, prin care s-a stabilit că asiguratul are dreptul la întreaga sumă şi nu doar la 75%, sumă cu care fi fost înscris în tabelul creditorilor, nu poate fi reţinut.
Mai întâi, trebuie subliniat faptul că procedura privind despăgubirile ce se acordă din Fondul de Garantare în condiţiile prevăzute de art. 49 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea în activitatea de asigurări către beneficiarii asigurărilor sau către terţe persoane ce sunt păgubite de o societate de asigurare aflată în stare de insolvabilitate este diferită de procedura insolvenţei ce este reglementată de Legea nr. 85/2006 şi la care face referire art. 50 din Legea nr. 503/2004.
Însă, o eventuală înscriere cu o anumită sumă nu duce la acordarea acelor despăgubiri de către Fondul de Garantare deoarece acesta face o proprie analiză a sumelor pentru fiecare asigurat în raport de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare specifice, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 13 şi 14 alin. (1) din Ordinul nr. 10/2009 al Preşedintelui C.S.A. privind Fondul de Garantare.
În raport de aceste dispoziţii, se constată că la data formulării cererii de acordare a despăgubirilor din Fondul de Garantare, firma de asigurare aflată în insolvenţă (SC D.A. Asigurări Generale SA) nu avea de plată nicio sumă către recurentul-reclamant în raport de plata pe care firma de asigurare a făcut-o la data de 11 mai 2010, când a achitat suma de 65.230 euro conform Sentinţei comerciale nr. 5753 din 6 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În al doilea rând, la momentul soluţionării prezentei cauze, chiar dacă recurentul a susţinut că în tabelul creditorilor a fost înscris şi cu suma de 21.744 euro, ulterior, administratorul judiciar a înscris în tabelul creditorilor numai o sumă de 41.915,76 RON - cheltuieli de judecată, iar contestaţia recurentului împotriva sumelor neînscrise în tabelul creditorilor, între care şi suma de 21.744 euro a fost respinsă prin Sentinţa civilă nr. 3855 din 26 iunie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, astfel că nici nu există o hotărâre judecătorească care să-l înscrie în Tabelul creditorilor cu aceste sume.
În privinţa capătului accesoriu privind dobânda legală în valoare de 11.239,48 euro criticile recurentului sunt nefondate.
Suma de 11.239,48 euro a fost calculată de recurent atât pentru achitarea cu întârziere a sumei de 65.230 euro (respectiv data scadenţei - 12 februarie 2009 şi data achitării sumei - 11 mai 2010) cât şi pentru neachitarea sumei de 21.744 euro.
Pentru dobânda legală calculată pentru suma de 65.230 euro nu se impune obligarea la plată a intimatei având în vedere că recurentul nu a solicitat obligarea la plata daunelor, sub forma dobânzii legale, în cadrul litigiului aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti şi care a fost soluţionat prin Sentinţa comercială nr. 5753/6 mai 2010 (Dosar nr. 27860/3/2009, litigiu în care calitatea de pârât a avut-o SC D.A. Asigurări Generale SA.
Numai în cazul în care prin hotărâre judecătorească, firma de asigurare ar fi fost obligată la plata penalităţilor pentru întârziere iar aceasta, până la intrarea în insolvenţă nu le-ar fi achitat, atunci se putea solicita obligarea Fondului de Garantare la plata acestora. Or, în cauză, în lipsa unei asemenea hotărâri, nu se poate dispune efectuarea plăţii din Fondul de Garantare a sumelor reprezentând dobânda legală pentru achitarea cu întârziere a despăgubirilor de către firma de asigurări.
Solicitarea de acordare a dobânzii legale aferente diferenţei de 21.744 euro va fi respinsă în raport de caracterul accesoriu al sumei şi având în vedere că cererea de acordare a acestei sume din Fondul de Garantare a fost respinsă, aşa cum am arătat anterior.
Cu privire la daunele interese în valoare de 66.690 euro, acestea au fost solicitate pentru că reprezintă beneficiul nerealizat aferent lipsei de folosinţă a autoturismului asigurat în perioada cuprinsă între momentul scadenţei plăţii indemnizaţiei şi momentul plăţii parţiale a sumei de 65.230 euro şi pentru diferenţa de 21.744 euro, până la data deschiderii procedurii de faliment.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, la dosar, nu există dovezi din care să rezulte cuantumul daunelor provocate de achitarea cu întârziere a sumei asigurate de 65.230 euro, ci numai o expertiză în care au fost reluate susţinerile recurentului-reclamant şi care face trimitere tot la o eventuală închiriere a unui autoturism, deci fără a fi prezentate dovezi privind cuantumul prejudiciului efectiv creat prin neachitarea sumelor.
Mai mult, pentru acordarea acestor daune interese, reclamantul a invocat, în faţa instanţei de fond, dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. (dispoziţii din vechiul C. civ. care se referă la răspunderea civilă delictuală, or, cererea reclamantului de acordare a despăgubirilor din Fondul de Garantare se bazează pe răspunderea contractuală a firmei de asigurare ce a intrat în procedura insolvenţei, iar această sumă nu reprezintă, în nici un caz, o creanţă de asigurări conform art. 3 lit. h) din Legea nr. 503/2004 pentru a fi acceptată la plată.
Nici criticile referitoare la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de tractare în cuantum de 1.113,84 RON nu sunt fondate.
Această sumă reprezintă cheltuielile de tractare efectuate la momentul producerii evenimentului rutier pentru transportul autoturismului avariat de la locul producerii accidentului.
Într-adevăr, potrivit anexei la poliţa de asigurare, asigurătorul avea obligarea de a achita cheltuielile de tractare.
Iniţial, în cadrul Dosarului nr. 27860/3/2009 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamantul a renunţat la capătul de cerere privind cheltuielile de tractare.
Având în vedere că reclamantul a renunţat numai la cerere şi nu şi la dreptul pretins (art. 246 raportat la art. 247 C. proc. civ.), acesta putea solicita obligarea societăţii de asigurări la plata acestei sume în termen de 2 ani de la data producerii evenimentului asigurat, potrivit art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.
Într-adevăr, aşa cum şi recurentul arată în motivele de recurs, deşi a renunţat la acel capăt de cerere în acel litigiu, putea formula o nouă cerere în interiorul termenului de prescripţie, totuşi, la dosar nu există dovadă în acest sens.
Faţă de data producerii accidentului - 18 decembrie 2008, cererea de acordare a acestei sume din Fondul de Garantare formulată la 12 octombrie 2011 este prescrisă pentru că nu a operat niciuna dintre cauzele de întrerupere a prescripţiei prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă pentru a putea considera că cererea nu este prescrisă.
Nu poate fi considerată cauză de întrerupere a prescripţiei plata sumei de 65.230 euro de către firma de asigurări deoarece această sumă reprezintă suma asigurată conform contractului de asigurare încheiat şi nu demonstrează o recunoaştere a dreptului de a-i fi acordate recurentului cheltuielile de tractare cu autovehiculul avariat, iar celelalte cauze de întrerupere nici nu au fost invocate de reclamant, dar nici nu ar fi incidente cauzei.
În privinţa neacordării cheltuielilor de judecată în valoare de 49.915,76 RON, criticile recurentului nu pot fi reţinute.
Suma de 49.915,76 RON reprezintă taxa de timbru şi onorariu de avocat în dosarul de faliment aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti şi onorariu avocat de 32.231,74 RON achitat ulterior în Dosarul nr. 27860/3/2009 şi care nu a mai putut fi recuperat pe o cale separată datorită deschiderii procedurii de insolvenţă a societăţii de asigurare.
Pentru a stabili dacă Fondul de Garantare avea obligaţia de plată a acestor sume trebuie analizate dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Ordinul nr. 10/2009 al Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor care prevăd că "Indemnizaţiile/despăgubirile se plătesc creditorilor de asigurări, persoane fizice şi/sau juridice, potrivit condiţiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare, faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă, în conformitate cu prevederile prezentelor norme".
În raport de aceste prevederi, solicitarea de plată a acestor sume nu se poate încadra în condiţiile stabilite de lege pentru că nu pot fi considerate indemnizaţie/despăgubire care să fie acordată potrivit contractului de asigurare.
Faptul că recurentul a achitat onorariu de avocat după soluţionarea unui litigiu în care societatea de asigurare, aflată în insolvenţă acum, a avut calitatea de pârât, nu înseamnă că aceasta era o creanţă a recurentului faţă de firma de asigurare, creanţă care să fie achitată conform Legii nr. 503/2004 din Fondul de Garantare, pentru că nu a fost dovedit că societatea de asigurări ar fi căzut în pretenţii şi cu privire la această sumă.
Un eventual proces în care s-ar fi solicitat cheltuielile de judecată trebuie să se soluţioneze tot în contradictoriu cu societatea de asigurări, dar nu există o hotărâre judecătorească de obligare la plata acestei sume, care va putea fi solicitată în condiţiile în care este dovedită, în cadrul procedurii falimentului firmei de asigurare.
Pentru că nici suma ce reprezintă taxa de timbru şi onorariu avocat pentru dosarul de insolvenţă nu reprezintă creanţe ale recurentului faţă de societatea de asigurare aflată în insolvenţă şi care să fie acordate potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 503/2004, ea va putea fi recuperată dacă va fi acceptată de către lichidatorul judiciar, în cadrul dosarului de faliment.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul va nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.N. împotriva Sentinţei civile nr. 4234 din 25 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 7525/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 7529/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
