ICCJ. Decizia nr. 7534/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7534/2013
Dosar nr. 4053/2/2010
Şedinţa publică de la 3 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 3391 din 22 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul B.M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Academia de Poliţie "A.I.C.", prin care solicita obligarea pârâţilor la comunicarea Ordinului nr. S/II/4138 din 11 iunie 2009, prin care reclamantul a fost pus la dispoziţia unităţii, şi a Dispoziţiei rectorului nr. S/487 din 01 decembrie 2009, prin care a fost numit şef serviciu la Serviciului Logistic, anularea celor două acte administrative, repunerea sa în funcţia de director general administrativ, funcţie deţinută în perioada 01 decembrie 2006 - 01 iunie 2009, şi obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale şi la plata despăgubirilor pentru daunele morale de 40.000 RON. Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de pârâţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Ordinul nr. 11/4138 din 11 iunie 2009, ministrul administraţiei şi internelor a dispus eliberarea comisarului şef de poliţie B.M. din funcţia de director general administrativ din cadrul Academiei de Poliţie, ca urmare a reorganizării instituţiei de învăţământ şi punerea la dispoziţia unităţii pe o perioadă de 6 luni.
Prin Dispoziţia nr. 487 din 01 decembrie 2009, Rectorul Academiei de Poliţie "A.I.C." a dispus numirea reclamantului în funcţia de Şef serviciu la Serviciul Logistic.
Cele două acte administrative sus-menţionate au fost depuse la dosar în timpul judecăţii şi comunicate reclamantului.
În raport cu această situaţie, se constată că cererile reclamantului de obligare a pârâţilor la comunicarea celor două acte au rămas fără obiect.
În ce priveşte excepţia tardivităţii acţiunii, se reţine că niciunul din actele depuse la dosar nu fac dovada comunicării către reclamant a ordinului şi a dispoziţiei contestate.
La data de 9 noiembrie 2009, reclamantul s-a adresat ministrului administraţiei şi internelor cu cererea de anulare a statului de funcţii aprobat prin Ordinul S/II/4138 din 11 iunie 2009, cerere în care a arătat că i-a fost comunicată măsura punerii la dispoziţie, respectiv cea a împuternicirii de a îndeplini funcţia de şef al serviciului Logistic la 22 septembrie 2009.
La dosar a mai fost depusă fişa postului - Şef Serviciu - Serviciul Logistic, din 30 decembrie 2009, semnată de reclamant.
Pârâţii nu au invocat lipsa sau tardivitatea plângerii prealabile, ci tardivitatea acţiunii, susţinând încălcarea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Se constată că excepţia tardivităţii nu poate fi admisă, faţă de lipsa unor dovezi concludente în ce priveşte data comunicării actelor administrative.
Este adevărat că termenul legal curge nu numai de la comunicare (situaţie care trebuia să fie îndeplinită în speţă în condiţiile în care pârâtul - eliberat din funcţie şi pus la dispoziţia unităţii, respectiv numit într-o funcţie publică - era beneficiar al actelor cu caracter individual), ci şi de la data la care persoana îndreptăţită a luat cunoştinţă pe orice cale de actul respectiv.
Din plângerea formulată la 9 noiembrie 2009 rezultă, însă, că reclamantul nu cunoştea decât măsurile dispuse, nu şi conţinutul concret al actului.
Din conţinutul actului sus-menţionat, rezultă că prin Ordinul nr. II/4138 din 11 iunie 2009 s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia de director general administrativ, ca urmare a reorganizării instituţiei de învăţământ şi punerea la dispoziţia unităţii pe o perioadă de 6 luni, iar nu aprobarea noului stat de funcţii al Academiei de Poliţie.
Cu privire la această situaţie, se constată că după administrarea probelor în prezenta cauză reclamantul a avut posibilitatea să ia cunoştinţă de faptul că actul administrativ prin care s-a realizat reorganizarea instituţiei şi desfiinţarea funcţiei de director administrativ este Ordinul M.A.I. nr. 1/0549 din 21 mai 2009, şi nu Ordinul contestat în cauză.
Pârâţii au invocat acest aspect prin întâmpinare, iar Ordinul nr. I/0549 din 21 mai 2009 a fost depus la dosar (la compartimentul acte clasificate).
Faţă de împrejurarea că reorganizarea instituţiei s-a realizat prin ordinul sus-menţionat, neatacat de reclamant, se constată că nu pot fi reţinute criticile acestuia referitoare la nelegalitatea desfiinţării funcţiei de director administrativ (nelegalitatea reorganizării instituţiei).
Prin Ordinul M.A.I. nr. 4138 din 11 iunie 2009, s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia de director general administrativ şi punerea la dispoziţia unităţii pe o perioadă de 6 luni, iar nu desfiinţarea funcţiei respective, Ordinul nr. 4138 fiind emis în aplicarea Ordinului nr. 0549 de reorganizare a Academiei de Poliţie.
Or, dispoziţiile legale invocate de reclamant (art. 147 din Legea nr. 847/1995, art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 294/2007) precum şi cele invocate de pârâţi (art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 294/2007, art. 98 din Legea nr. 84/1995 şi art. 135 din Legea nr. 128/1997) privesc legalitatea restructurării Academiei de Poliţie prin desfiinţarea funcţiei de director administrativ, restructurare care nu a fost dispusă prin actele contestate în cauză.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., reclamantul arată, în esenţă, următoarele:
- instanţa de fond în mod greşit a respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la comunicarea actelor contestate, în loc să ia act de renunţarea la judecată cu privire la acesta;
- instanţa de fond în mod greşit a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind anularea actelor contestate, motivat de împrejurarea că nu s-a solicitat desfiinţarea actului principal, de reorganizare a instituţiei, fără a observa că obiectul principal al acţiunii l-a constituit repunerea în funcţia de director general administrativ;
- prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la capătul de cerere referitor la achitarea drepturilor băneşti şi nici cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.A.I.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:
Recurentul-reclamant a învestit prima instanţă, ca instanţă de fond, cu soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ având 5 petite şi anume:
1. Obligarea M.A.I. la comunicarea Ordinului M.A.I. nr. S/II/4138/2009.
2. Obligarea Academiei de Poliţie "A.I.C." la comunicarea Dispoziţiei rectorului nr. S/487/2009.
3. Anularea Ordinului M.A.I. nr. S/II/4138/2009 şi a Dispoziţiei nr. S/487/2009.
4. Repunerea în funcţia de director general administrativ, funcţie deţinută anterior şi revocată prin cele două acte administrative.
5. Obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale de la 1 iunie 2009 până în prezent.
La termenul din 5 mai 2012, instanţa de fond prin încheierea de şedinţă a luat act de poziţia recurentului-reclamant prin avocat cu privire la primele două capete de acţiune, în sensul că acesta a primit actele administrative solicitate la pct. 1 şi 2 din acţiune, motiv pentru care pe fond, instanţa a respins aceste 2 petite ca rămase fără obiect.
Sub acest aspect, primul motiv de recurs apare ca fiind neîntemeiat, în condiţiile în care, recurentul-reclamant sau apărătorul său nu au solicitat în mod expres renunţarea la judecată cu privire la aceste 2 petite, în condiţiile art. 246 C. proc. civ.
De altfel, recurentul nu a contestat şi nici nu contestă că pe parcursul procesului a primit cele două acte solicitate.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs prin care recurentul-reclamant susţine că instanţa fondului a omis să se pronunţe cu privire la legalitatea Ordinului M.A.I. nr. S/I/0549 din 21 mai 2009, Curtea îl va respinge ca nefondat reţinând următoarele:
Aşa cum s-a arătat, obiectivul acţiunii introductive de instanţă îl reprezintă cererea recurentului cu cele 5 petite (...) nici prin acţiunea introductivă şi nici ulterior, recurentul-reclamant nu şi-a modificat sau completat acţiunea în sensul solicitării anulării sau desfiinţării şi a Ordinului M.A.I. nr. S/I/0549/2009, ordin care a stat la baza emiterii celorlalte două acte administrative a căror anulare s-a solicitat (Ordin M.A.I. nr. S/II/4138/2009 şi Dispoziţia rectorului nr. S/487/2009).
Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile art. 126 pct. 6 C. proc. civ., în raport de care "judecătorii hotărăsc numai asupra obiectivului cererii deduse judecăţii", în mod corect prima instanţă nu a analizat şi legalitatea acestui din urmă ordin.
De menţionat este faptul că acest ordin a fost depus la dosar la cererea recurentului-reclamant, ceea ce presupune că acesta avea posibilitatea să solicite în mod expres anularea lui sau desfiinţarea, cu atât mai mult cu cât celelalte două acte administrative a căror anulare s-a solicitat erau subsecvente acestui ultim ordin.
În consecinţă, instanţa de fond, în mod corect a respins cererea de anulare a Ordinului M.A.I. nr. S/II/4138/2009 şi respectiv a Dispoziţiei rectorului nr. S/487/2009, în condiţiile în care nu s-a solicitat iniţial sau ulterior, pe parcursul procesului, anularea ordinului M.A.I. care a stat la baza emiterii acestor două acte.
Tot astfel, de vreme ce instanţa de fond a respins cererea de anulare a celor două acte administrative, în mod corect aceasta nu s-a mai pronunţat asupra capătului de cerere privind acordarea drepturilor salariale.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, şi tot astfel cererea de intervenţie formulată în interesul recurentului, fiind o cerere de intervenţie accesorie, va fi de asemenea respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B.M. împotriva Sentinţei nr. 3391 din 22 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de Corpul Naţional al Poliţiştilor - Biroul Executiv Central în interesul recurentului B.M., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 7531/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 7540/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
