ICCJ. Decizia nr. 7529/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 7529/2013

Dosar nr. 2980/2/2012

Şedinţa publică de la 29 noiembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Sesizarea instanţei de fond

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC U. SRL a formulat plângere împotriva Deciziei nr. 60665 din 09 martie 2012 emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Departamentul Fond de Garantare şi a solicitat anularea sa ca netemeinică şi nelegală, obligarea pârâtei la plata sumelor solicitate:

- suma de 36.282 euro reprezentând valoarea despăgubirii pentru autovehiculul asigurat avariat total - autotractorul marca S., datorată în baza poliţei pentru asigurarea facultativă a autovehiculelor pentru avarii şi furt, emisă în localitatea Ploieşti în data de 31 iulie 2008, în conformitate cu prevederile art. 1.23, art. 12.1 din Condiţiile Generale de asigurare facultativă a autovehiculelor pentru avarii şi furt;

- dobânda legală în valoare de 6.066,05 euro pentru indemnizaţia de asigurare neachitată, în valoare de 36.282 euro aferentă poliţei pentru asigurarea facultativă a Autovehiculelor pentru Avarii şi Furt emisă în localitatea Ploieşti în data de 31 iulie 2008, calculată conform art. 3 alin. (1) şi alin. (4) din Ordonanţa nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti;

- taxa judiciară de timbru în cuantum de 3.922 RON stabilită prin Încheierea din 24 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 37519/3/2010, având ca obiect pretenţii în contradictoriu cu pârâta SC D.A. Asigurări Generale SA;

- cheltuielile de judecată în valoare de 3.810,60 RON, aferente cererii de deschidere a procedurii insolvenţei societăţii de asigurare D.A. Asigurări Generale SA;

- taxe de timbru achitate: 120 RON pentru cererea de deschidere a procedurii insolvenţei conform chitanţei din 8 aprilie 2010; 0,3 RON timbru judiciar; 120 RON pentru declaraţia de creanţă conform facturii din 15 iulie 2011; 0,3 RON timbru judiciar; onorariu avocat în valoare de 3.570 RON potrivit facturii din 11 mai 2010 emisă în baza contractului de asistenţă juridică din 11 mai 2010 achitată în data de 17 mai 2010, potrivit extrasului de cont din 01 iunie 2010.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 4015 din 14 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea reclamantei SC U. SRL, ca neîntemeiată.

Pentru a motiva această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 60665 din 09 martie 2012 emisă de pârâtă s-a respins cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 9.122,43 RON şi 42.348,05 euro. Pentru a dispune astfel, pârâta a reţinut că autoturismul a fost asigurat pentru avarii şi furt la SC D.A. SA cu poliţa din 31 iulie 2008 având perioada asigurată 01 august 2008 - 31 iulie 2009. Evenimentul rutier pentru care se solicită despăgubirea s-a produs la data de 05 decembrie 2008 în Austria, din vina conducătorului auto L.A. S-a menţionat că, la solicitarea SC D.A. Asigurări Generale SA, a fost întocmit un raport de expertiză în care s-a concluzionat că asiguratul nu a respectat toate obligaţiile care îi reveneau conform condiţiilor de asigurare în vederea prevenirii evenimentului asigurat, acesta nu a întreţinut şi exploatat corespunzător autovehiculul asigurat în bune condiţii şi în conformitate cu prevederile normelor şi dispoziţiilor legale în vigoare, motiv pentru care asigurătorul a hotărât respingerea cererii de despăgubire, soluţie comunicată prin adresa din 19 mai 2009. Pârâta a reţinut că în vreme ce în cadrul Dosarului nr. 37519/3/2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială SC U. SRL a solicitat obligarea asiguratorului la plata sumei de 27.211,5 euro, prin cererea înregistrată la CSA - Fondul de Garantare a solicitat plata sumei de 9.122,43 RON şi 42.348,05 euro, apreciindu-se că în privinţa diferenţei a intervenit prescrierea dreptului de a solicita plata în raport de data producerii evenimentului rutier - 01 decembrie 2008, şi data deschiderii procedurii de faliment a societăţii de asigurare - 30 iunie 2011. Reţinând prevederile art. 4.1.16., art. 4.1.21. lit. h), art. 11.1.2 şi art. 9.1. din Condiţiile generale de asigurare facultativă a autovehiculelor pentru avarii şi furt din contractul încheiat între părţi, împrejurarea că la dosar de daune sau în înscrisurile anexate cererii de plată nu se regăseşte un supliment la contractul de asigurare, poziţia asiguratorului aflat în insolvenţă în sensul respingerii plăţii despăgubirii faţă de concluziile raportului de expertiză şi a faptului că nu există o hotărâre definitivă prin care asiguratorul să fie obligat la plata despăgubirilor, pârâta a considerat că suma solicitată cu titlu de despăgubire nu poate fi acordată din disponibilităţile Fondului de garantare.

În drept, au fost reţinute dispoziţiile art. 60 alin. (4) din Legea nr. 136/1995.

Instanţa a constatat că, în exercitarea acestor atribuţii legale, pârâta a procedat la verificarea dosarului de daune constituit în baza poliţei pentru asigurarea facultativă a autovehiculelor pentru avarii şi furt şi a condiţiilor generale de asigurare facultativă a autovehiculelor pentru avarii şi furt încheiate între reclamantă şi asigurătorul SC D.A. Asigurări Generale SA, reţinând în mod corect că nici la dosarul de daune şi nici în înscrisurile anexate cererii adresate acesteia nu s-a depus un supliment la contractul de asigurare prin care asigurarea să fi fost extinsă şi în afara graniţelor României.

În acest sens, din analiza contractului de asigurare încheiat, instanţa a observat că potrivit art. 9.1. din condiţiilor generale de asigurare facultativă a autovehiculelor pentru avarii şi furt "Limita geografică - Asigurarea este valabilă pe teritoriul României, dar poate fi extinsă şi în afara graniţelor prin plata unei prime suplimentare conform tarifului de prime şi emiterea unui supliment de asigurare". Deşi a susţinut că poliţa de asigurare acoperea şi avariile cauzate de producerea unui risc asigurat în afara graniţelor ţării, reclamanta nu a depus la dosar suplimentul de asigurare care s-ar fi încheiat între părţi şi care ar fi avut ca efect extinderea valabilităţii asigurării în afara graniţelor. De asemenea, s-a arătat că împrejurarea ca asigurătorul aflat în faliment nu a invocat nevalabilitatea asigurării pentru daunele produse în urma accidentului petrecut în Austria nu este de natură a înlătura posibilitatea pârâtei de a efectua propriile verificări şi de a constata existenţa sau inexistenţa unei situaţii premise pentru acordarea despăgubirilor, respectiv valabilitatea poliţei de asigurare cu privire la riscul produs.

Mai mult, chiar şi în ipoteza în care s-ar aprecia că valabilitatea poliţei de asigurare ar fi fost extinsă şi în afara graniţelor ţării, instanţa a observat că asigurătorul SC D.A. Asigurări Generale SA a respins cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor pentru dosarul de daună, hotărâre comunicată prin adresa din 19 mai 2009. Totodată, instanţa a reţinut că în cadrul procedurii falimentului, deschisă cu privire la asigurător la data de 30 iunie 2011 prin Sentinţa comercială nr. 5176 din 30 iunie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 26578/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a, administratorul judiciar desemnat a respins cererea de despăgubire formulată de reclamantă, iar în cadrul tabelului preliminar provizoriu publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 13938 din 28 decembrie 2011 şi a tabelului preliminar actualizat publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 13938 din 28 decembrie 2011 fiind menţionată suma 0 RON în dreptul creditorului SC U. SRL şi că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi formulat contestaţie împotriva soluţiei adoptate de lichidatorul judiciar cu privire la creanţa sa, iar instanţa ar fi admis-o şi ar fi dispus înscrierea acesteia în tabel.

În acest context, instanţa a reţinut că de vreme ce acţiunea formulată de reclamantă, prin care a solicitat obligarea asigurătorului SC D.A. Asigurări Generale SA la plata daunelor cauzate autovehiculului cu nr. de înmatriculare X în urma accidentului petrecut în Austria la data de 01 decembrie 2008, care face obiectul Dosarului nr. 37519/3/2010 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a, a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 prin încheierea din data de 16 septembrie 2011, doar instanţa învestită cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurii falimentului asigurătorului are competenţa de a analiza motivele pentru care acesta a refuzat reclamantei acordarea de daune şi de a constata temeinicia sau netemeinicia deciziei. Prin urmare, s-a spus că pârâta nu putea înlătura concluziile raportului de expertiză extrajudiciară întocmit la solicitarea SC D.A. Asigurări Generale SA şi nici să facă alte aprecieri cu privire la acordarea daunelor în condiţiile în care, aşa cum corect s-a arătat, nu a intervenit o hotărâre judecătorească prin care asigurătorul să fi fost obligat la plată.

În ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a solicita despăgubiri, instanţa a reţinut că pârâta a reţinut intervenirea acestui incident doar cu privire la diferenţa dintre sumele solicitate de reclamantă în faţa instanţelor de judecată competentă şi cererea de despăgubiri adresate acestei instituţii, iar nu cu privire la întreaga sumă, aşa cum susţine reclamanta. Astfel, în vreme ce reclamanta a depus la pârât o cerere de plată a sumei de 9.122,43 RON şi 42.348,05 euro, înregistrată sub nr. 2355 din 19 septembrie 2011, în cadrul acţiunii ce face obiectul Dosarului nr. 37519/3/2010 înregistrat la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a la data de 04 august 2010 reclamanta a solicitat obligarea SC D.A. Asigurări Generale SA la plata sumei de 27.211,50 euro, reprezentând contravaloarea despăgubirii pentru autovehicul marca S. cu nr. de înmatriculare X. Prin urmare, prin raportare la data producerii accidentului (01 decembrie 2008) şi la data formulării cererii adresate pârâtei (19 septembrie 2011), ţinând cont de termenul general de prescripţie aplicabil cauzei, respectiv de 2 ani, conform art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, instanţa reţine că în mod corect pârâta a reţinut intervenirea prescripţiei pentru suma reprezentând diferenţa faţă de ce s-a solicitat în instanţă (27.211,50 euro).

Nu în ultimul rând, s-a precizat că, chiar şi în situaţia în care s-ar fi apreciat că reclamanta ar fi fost îndreptăţită a primi despăgubiri în baza poliţei din 31 iulie 2008, aceasta ar fi avut dreptul de a primi doar contravaloarea valorii reziduale, iar nu suma asigurată, observând în acest sens că potrivit dispoziţiilor contractuale, respectiv art. 13.17., "În caz de daună totală, Asiguratul nu poate abandona epava autovehiculului asigurat în favoarea D.A.; în acest caz ambele părţi vor stabili, de comun acord sau printr-un expert neutru autorizat, valoarea reziduală. Numai în cazul în care D.A. solicită în scris acest lucru, Asiguratul este obligat să pună la dispoziţia D.A. epava autovehiculului, altfel, valoarea acestuia intră în sarcina Asiguratului. Părţile convin că valoarea pieselor ce se mai pot valorifica să nu depăşească 25% din valoarea reală a autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat."

Prin urmare, instanţa a apreciat că în mod legal pârâta a respins cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor aferente dosarului de daune, astfel încât va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiată.

Având în vedere soluţia pronunţată cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 36.282 euro, precum şi caracterul accesoriu al capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în cuantum de 6.066,05 euro, instanţa a respins şi pe acesta ca neîntemeiat.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect plata sumei de 1.389,83 RON, reprezentând contravaloarea primei de asigurare achitată în luna ianuarie 2010 către SC D.A. Asigurări Generale SA deşi nu era datorată, instanţa a reţinut că aprecierile făcute anterior cu privire la plata despăgubirilor pentru autovehiculul asigurat marca S. cu nr. de înmatriculare X avariat total sunt pe deplin aplicabile, precum şi faptul că reclamanta nu a făcut dovada acestei plăţi şi titlu cu care a fost efectuată, din extrasul de cont eliberat de Banca T. nefiind menţionate elemente care să conducă la dovedirea în mod indubitabil a acestor împrejurări.

Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul celor două litigii aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, respectiv suma de 3.922 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în Dosarul nr. 37519/3/2010, şi suma de 3.810,60 RON, din care 120 RON reprezintă taxă judiciară de timbru, 0,30 RON timbru judiciar, 120 RON declaraţia de creanţă, 0,3 RON timbru judiciar, iar 3.570 RON reprezintă onorariu de avocat achitate în Dosarul nr. 26578/3/2009, instanţa a apreciat că acestea este neîntemeiat pentru următoarele motive.

Pentru ca pârâta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul unui litigiu, este necesar ca instanţa învestită cu soluţionarea cauzei să reţină realitatea efectuării cheltuielilor şi culpa procesuală a părţii obligate, care este parte ce cade în pretenţii. Or, Dosarul nr. 37519/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a nu a fost soluţionat în mod definitiv şi irevocabil, iar instanţa nu a dispus obligarea asigurătorului SC D.A. Asigurări Generale SA la plata cheltuielilor de judecată, astfel încât nu există temei pentru ca pârâta să fie obligată la plata acestei sume.

De asemenea, deşi în cadrul Dosarul nr. 26578/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a, a fost admisă cererea de deschidere a procedurii falimentului cu privire la debitorul SC D.A. Asigurări Generale SA, creanţa invocată de reclamantă nu a fost acceptată la plată de către lichidator, iar această măsură nu a fost infirmată de instanţă.

Or, în condiţiile în care asigurătorul SC D.A. Asigurări Generale SA nu a fost obligat la plata daunelor solicitate de reclamantă, necăzând în pretenţii faţă de aceasta în niciunul dintre cele două dosare, pe cale de consecinţă nici pârâta nu poate fi obligată la plata sumelor cheltuite de aceasta în cadrul acţiunilor înregistrate pe rolul instanţelor de judecată în acest scop.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC U. SRL, arătând că este netemeinică şi nelegală.

În motivele de recurs s-a arătat că:

I. Privind motivul reţinut de instanţă, în sensul că Poliţa de asigurare facultativă a autovehiculelor pentru avarii şi furt emisă în localitatea Ploieşti la 31 iulie 2008 ar fi valabilă numai pe teritoriul României, s-a solicitat să se constate că din analiza actelor depuse la dosar rezultă că acest motiv nu a fost niciodată invocat de asigurător în justificarea refuzului de plată a daunei, având în vedere că prin adresa din 19 mai 2009 asigurătorul SC D.A. Asigurări Generale SA a comunicat alte motive de respingere a cererii de despăgubire.

Susţinerea Fondului de garantare că poliţa de asigurare este valabilă doar pe teritoriul României a fost considerată nefondată şi pentru că în poliţa de asigurare se face trimitere la asigurarea externă, fiind menţionat expres la rubrica "Riscuri asigurate - Furt extern" - Da, fiind o carenţă în privinţa termenilor utilizaţi, dar nu se poate pune la îndoială faptul că s-a avut în vedere asigurarea autovehiculului, inclusiv pe plan extern, acesta fiind destinat numai curselor externe.

Şi în urma Invitaţiei de conciliere nr. 540 din 20 mai 2010 trimisă de recurentă, asigurătorul, prin lichidator, cu adresa din 31 mai 2010 a comunicat aceleaşi motive de respingere a cererii de despăgubire, respectiv concluziile raportului de expertiză extrajudiciară şi prevederile art. 4.1.16, 4.1.21 lit. h) raportat la art. 11.1.2. din condiţiile generale şi chiar Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu adresa din 7 iulie 2009, a comunicat aceleaşi argumente pentru respingerea cererii de despăgubire, dar nu faptul că poliţa nu ar avea acoperire externă.

Mai mult, s-a invocat faptul că Tribunalul Bucureşti, instanţa care instrumentează dosarul de faliment al asigurătorului, a admis contestaţia recurentei şi s-a dispus înscrierea societăţii în tabelul creanţelor cu suma de 38.282 euro, apreciind că i se cuvine contravaloarea despăgubirii pentru autovehiculul avariat total.

II. Cu privire la motivul invocat de instanţa de fond acela că în cadrul procedurii falimentului deschisă cu privire la asigurătorul D.A. Asigurări Generale SA, administratorul judiciar a respins cererea de despăgubiri, recurenta a arătat că a formulat contestaţie împotriva măsurii dispuse de administratorul judiciar, dar pe parcursul judecăţii instanţa de fond nu i-a cerut să facă dovada formulării contestaţiei, dar, în prezent, contestaţia a fost admisă şi societatea a fost înscrisă în tabelul creditorilor cu suma de 36.282 euro.

Prin aceasta s-a recunoscut de către Tribunalul Bucureşti, că poliţa de asigurare este valabilă, inclusiv în afara ţării, fiind recunoscut şi dreptul de a primi despăgubirile şi Departamentul de Garantare trebuie să ia în considerare dispoziţia instanţei şi să accepte plata despăgubirilor.

III. Odată cu recunoaşterea dreptului la despăgubire de către Tribunalul Bucureşti în dosarul de faliment, s-a considerat că nu mai pot fi reţinute nici concluziile raportului de expertiză extrajudiciară, expertiză în baza căreia asigurătorul şi-a motivat soluţia de respingere a cererii de despăgubire şi astfel trebuie înlăturate cele susţinute de instanţa de fond care arătau că nu pot fi înlăturate concluziile raportului de expertiză pentru că nu a intervenit o hotărâre judecătorească prin care asigurătorul să fi fost obligat la plată.

IV. A fost criticată soluţia instanţei de fond pentru că a reţinut intervenţia prescripţiei dreptului de a solicita plata indemnizaţiei de asigurare deoarece la 7 ianuarie 2010, adică după 1 an de la producerea accidentului (01 decembrie 2008) s-a solicitat Tribunalului Bucureşti, secţia Falimente, deschiderea procedurii falimentului, conexându-se cererea la Dosarul nr. 26578/3/2009 pentru neplata sumei de 36.282 euro, motiv pentru care se aplică prevederile art. 16 din D.L. nr. 167/1958, prescripţia fiind întreruptă şi neîncepând să curgă o nouă prescripţie, întrucât cererea de faliment a fost admisă.

La data de 4 august 2010, deci la mai puţin de doi ani de la producerea accidentului, s-a formulat o cerere pe calea dreptului comun pentru a fi recunoscut dreptul de despăgubire, dar, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, cauza a fost suspendată de drept.

Dar, instanţa de fond a considerat că întreruperea nu operează de la data introducerii cererii de chemare în judecată (07 ianuarie 2010) ci de la data pronunţării deschiderii procedurii (adică la 16 luni de la data înregistrării cererii).

V. În mod greşit, susţine recurenta, instanţa de fond a apreciat că ar fi avut dreptul doar la contravaloarea valorii reziduale deoarece, conform art. 1.24 din Condiţiile generale "suma asigurată" este suma pentru care s-a încheiat asigurarea şi, de aceea, recurenta avea dreptul să beneficieze de întreaga sumă asigurată în valoare de 36.282 euro.

Aceasta a fost recunoscută şi de Tribunalul Bucureşti pentru că recurenta a fost înscrisă cu această sumă în tabelul creditorilor.

VI. În privinţa capătului accesoriu privind dobânda legală, instanţa de fond l-a respins în mod greşit, apreciază recurenta, întrucât trebuia să beneficieze şi de plata dobânzii legale, aferentă indemnizaţiei de asigurare, până la data deschiderii producerii insolvenţei (30 iunie 2011), dobândă calculată conform O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţiile băneşti.

VII. Recurenta a criticat şi soluţia instanţei de fond care a respins capătul de cerere privind plata ratei CASCO achitată din eroare, în valoare de 1.389,83 RON, în condiţiile în care Fondul de Garantare nici măcar nu s-a pronunţat asupra acestei solicitări şi pentru că suma a fost plătită în luna ianuarie 2010, după producerea evenimentului asigurat.

VIII. Tot greşită a fost considerată de recurentă şi soluţia de respingere a capătului de cerere privind plata cheltuielilor de judecată în cadrul celor două litigii aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, întrucât recurenta a fost obligată la plata cheltuielilor reprezentând taxa de timbru în cuantum de 3.922 RON, dosar care a fost suspendat ca urmare a deschiderii procedurii de insolvenţă.

A fost criticată susţinerea instanţei de fond potrivit căreia "Dosarul nr. 37519/3/2010 nu a fost soluţionat în mod irevocabil", deoarece nu s-a mai putut obţine o astfel de hotărâre în condiţiile în care a fost deschisă procedura de faliment şi a intervenit suspendarea de drept conform art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Pentru obţinerea despăgubirilor de la Fondul de Garantare nu este necesară o hotărâre judecătorească, ci doar existenţa unei creanţe de asigurări, iar Fondul de Garantare recunoaşte existenţa Dosarului nr. 37519/3/2010, suspendat de drept conform art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Recurenta a solicitat şi plata cheltuielilor de judecată în valoare de 3.810,60 RON aferentă cererii de deschidere a procedurii de faliment a societăţii de asigurare, cerere admisă de Tribunalul Bucureşti şi care constau în taxe de timbru, timbru judiciar şi 3.570 RON - onorariu avocat.

Instanţa de fond a respins acest capăt de cerere, dar Tribunalul Bucureşti a admis cererea recurentei şi s-a dispus înscrierea societăţii recurente în tabelul creanţelor debitoarei cu suma de 36.282 euro, astfel că nu şi-a exercitat, instanţa de fond, rolul activ pentru că ar fi putut constata printr-o căutare pe "ecris" că există o contestaţie în tabel încă din 23 decembrie 2011 şi se află în curs de judecată.

Pentru că nu se soluţionase contestaţia la Tribunalul Bucureşti, secţia Falimente, recurenta a solicitat instanţei de fond administrarea probei cu expertiza tehnică prin care va putea contesta expertiza extrajudiciară, dar această probă a fost respinsă de instanţă.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii şi, pe fondul cauzei, anularea Deciziei nr. 60665 din 9 martie 2012 emisă de Departamentul de Garantare din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor ca fiind nelegală şi netemeinică şi obligarea acesteia la plata următoarelor sume: 36.282 euro - valoarea despăgubirilor; 6.066,05 euro - dobândă pentru indemnizaţia de asigurare neachitată; 1.389,83 RON - rată casco achitată din eroare; 3.922 RON - taxa de timbru; 3.810,60 RON - cheltuieli de judecată.

Pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - devenită prin reorganizare Autoritatea de Supraveghere Financiară - Departamentul Fond de Garantare a Asiguraţilor) a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca legală şi temeinică.

4. Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

În faţa instanţei de fond a fost contestată Decizia nr. 60665 din 9 martie 2012 emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor - Departamentul Fondul de Garantare, decizie prin care a fost respinsă cererea de plată formulată de SC U. SRL pentru suma de 9.122,43 RON şi 42.348,05 euro.

Soluţia de respingere a cererii de plată a acestor sume s-a fundamentat pe mai multe motive, între acestea şi faptul că nu s-au depus la dosar dovezi privind suplimentul la contractul de asigurare cerut de art. 9.1. din Condiţiile generale de asigurare facultativă a autovehiculelor pentru avarii şi furt, astfel cum acestea sunt prevăzute în Contractul de asigurare încheiat între recurentă şi SC D.A. Asigurări Generale SA.

Recurenta a criticat acest prim motiv, reţinut şi de instanţa de fond, de respingere a cererii de plată, dar criticile sunt nefondate.

În principal, recurenta a invocat faptul că nu poate fi reţinută susţinerea instanţei de fond potrivit căreia Poliţa pentru asigurări facultative emisă de 31 iulie 2008 ar fi valabilă numai pe teritoriul României, pentru că asigurătorul SC D.A. Asigurări Generale SA nu a invocat acest motiv şi că instanţa care instrumentează dosarul de faliment al asigurătorului a dispus înscrierea societăţii recurente în tabelul creanţelor cu sume de 36.282 euro.

Referitor la aceste argumente, se constată că acestea sunt nefondate.

Aşa cum şi recurenta recunoaşte, Fondul de Garantare a asiguraţilor reprezintă un fond de protecţie constituit prin contribuţia tuturor societăţilor de asigurări autorizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară din România (fostă Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din România) şi este destinat plăţilor de despăgubiri către asiguraţi, beneficiarii asigurării sau terţe persoane păgubite în cazul în care societatea asigurătoare se află în stare de insolvabilitate.

Pentru a efectua aceste plăţi, Fondul de Garantare are obligaţia de a verifica cererea de plată, dosarul de daună şi de a verifica dacă pot fi sau nu acordare despăgubirile cerute.

În art. 23 şi urm. din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări şi în art. 13 - 15 din Ordinul nr. 10/2009 al Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de aprobare a Normelor privind Fondul de Garantare, au fost stabilite condiţiile şi procedura de efectuare a plăţilor din disponibilităţile fondului.

Astfel, conform art. 13 din Ordinul nr. 10/2009: "În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare specifice categoriilor de asigurări pentru care urmează să se plătească despăgubiri", iar potrivit art. 14 alin. (1) din aceleaşi ordin: "Indemnizaţiile/despăgubirile se plătesc creditorilor de asigurări, persoane fizice şi/sau juridice, potrivit condiţiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă".

Acestea constituie obligaţii legale care nu pot fi înlăturate de atitudinea societăţii de asigurare care nu a invocat, atunci când a respins cererea de plată a despăgubirilor, în urma procedurii riscului asigurat, decât un anumit motiv.

Indiferent de motivul invocat de societatea de asigurare pentru a justifica refuzul de plată a despăgubirilor, Fondul de Garantare procedează la o analiză a normelor aplicabile şi a condiţiilor de asigurare prevăzute în contractele încheiate între societatea de asigurare şi persoana fizică sau juridică asigurată şi numai dacă sunt respectate prevederile legale sau contractuale, procedează la plata despăgubirilor către beneficiarii asigurării sau terţe persoane păgubite.

În privinţa argumentului adus de recurentă potrivit căruia instanţa care instrumentează dosarul de faliment al asigurătorului ar fi dispus înscrierea recurentei în tabelul creanţelor cu suma de 36.282 euro nici acesta nu poate fi reţinut pentru a putea dispune anularea deciziei contestate în prezenta cauză.

Aşa cum ambele părţi au recunoscut, procedura privind despăgubirile pe care intimata le acordă din Fondul de Garantare, în condiţiile prevăzute de art. 49 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări către beneficiarii asigurărilor sau către terţe persoane ce sunt păgubite de o societate de asigurare aflată în stare de insolvabilitate este diferită de procedura insolvenţei ce este reglementată de Legea nr. 85/2006 şi la care face referire art. 50 din Legea nr. 503/2004.

Însă, o eventuală înscriere în tabelul creditorilor în cadrul procedurii insolvenţei cu o anumită sumă nu duce la acordarea acelor despăgubiri de către Fondul de Garantare, deoarece, aşa cum s-a subliniat anterior, plata acestora se face numai potrivit condiţiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă, iar Fondul de Garantare face o proprie analiză a sumelor solicitate pentru fiecare asigurat în raport de contractul de asigurare încheiat cu firma de asigurare aflată în insolvenţă.

Oricum, la momentul soluţionării prezentei cauze, nici măcar nu se putea invoca o asemenea posibilitate, în care să se reţină faptul că instanţa care soluţionează dosarul de insolvenţă al societăţii de asigurare ar fi înscris recurenta în tabelul creditorilor deoarece ar fi considerat poliţa de asigurare facultativă valabilă şi în afara teritoriului României, având în vedere că Sentinţa civilă nr. 7672 din 27 septembrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă pronunţată în Dosarul nr. 26578/3/2009/a4, nu este definitivă.

Instanţa de fond, deşi a reţinut că nu se impune anularea deciziei contestate prin care s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor către reclamantă, întrucât nu s-a făcut dovada că ar exista un supliment la contractul de asigurare prin care aceasta să fie extinsă şi în afara graniţelor României, totuşi a analizat şi prescripţia dreptului de a solicita despăgubiri pentru diferenţa între suma solicitată din Fondul de Garantare şi sumele ce au format obiectul Dosarului nr. 37519/3/2010 înregistrat la T.B., secţia a VI-a.

Recurenta a formulat critici şi în această privinţă însă, în condiţiile în care instanţa de recurs apreciază că nu se impune acordarea despăgubirilor din Fondul de Garantare pentru că nu s-a făcut dovada că poliţa de asigurare ar fi valabilă şi în afara teritoriului României, iar accidentul s-a produs în străinătate, nu se mai impune analiza criticilor ce vizează prescripţia dreptului de a solicita plata indemnizaţiei de asigurare, nici cele ce vizează concluziile raportului de expertiză extrajudiciară, a criticilor soluţiei instanţei de fond privind dreptul de a beneficia doar de contravaloarea valorii reziduale şi a capătului accesoriu privind dobânda legală, aspecte ce puteau fi analizate numai în cazul în care ar fi fost considerată valabilă poliţa de asigurare facultativă în afara teritoriului României.

Referitor la respingerea capătului de cerere privind plata ratei CASCO în valoare de 1.389,83 RON, criticile din recurs sunt nefondate.

Recurenta susţine că a achitat din eroare în luna ianuarie 2010 către SC D.A. Asigurări Generale SA o rată CASO având în vedere că era ulterior producerii evenimentului asigurat, însă din extrasul de cont din 19 ianuarie 2010 depus la dosar, rezultă numai faptul că a fost plătită o sumă către SC D.A. Asigurări, dar fără a se putea stabili că aceasta a fost făcută în baza poliţei de asigurări emisă la 31 iulie 2008 pentru a se putea stabili că a fost ulterioară evenimentului asigurat.

Numai extrasul de cont neînsoţit de un alt document în care să fie indicate mai multe detalii, nu poate conduce la concluzia că suma a fost plătită în baza poliţei de asigurare a autotractorului marca S. cu nr. de înmatriculare X.

În privinţa capătului de cerere privind plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul celor două litigii aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, iar criticile din motivele de recurs sunt nefondate.

Recurenta a solicitat acordarea din Fondul de Garantare a sumei de 3.922 RON reprezentând taxă de timbru achitată în Dosarul nr. 37519/3/2010 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, dosar ce a fost suspendat ca urmare a deschiderii procedurii de insolvenţă şi a sumei de 3.810,60 RON aferentă cererii de deschidere a procedurii de faliment a societăţii de asigurare (Dosar nr. 26578/3/2009 al Tribunalului Bucureşti).

Pentru a putea stabili dacă Fondul de Garantare avea obligaţia de plată a acestor sume, trebuie precizat că în art. 14 alin. (1) din Ordinul nr. 10/2009 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se prevede că "indemnizaţiile/despăgubirile se plătesc creditorilor de asigurări, persoane fizice şi/sau juridice, potrivit condiţiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă, în conformitate cu prevederile prezentelor norme".

În raport de aceste proceduri, solicitarea de plată a acestor sume nu se poate încadra în condiţiile stabilite de lege pentru că nu pot constitui indemnizaţie sau despăgubire care să fie acordate potrivit condiţiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare aflată în stare de insolvenţă.

Faptul că recurenta a achitat taxa de timbru într-un litigiu având ca obiect pretenţii, litigiu în care SC D.A. are calitatea de pârâtă şi care a fost suspendat pentru că societatea pârâtă este în faliment, nu înseamnă că aceasta avea o creanţă către firma de asigurare, creanţă care să fie achitată din Fondul de Garantare, potrivit Legii nr. 503/2004.

Nici sumele achitate în cadrul procedurii insolvenţei (taxă de timbru, onorariu de avocat) nu reprezintă creanţe ale recurentei faţă de societatea de asigurare aflată în insolvenţă şi care să fie acordate potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 554/2004, ci vor putea fi recuperate în cadrul dosarului de faliment, dacă vor fi acceptate de către lichidatorul judiciar a fi înscrise pe tabelul creditorilor.

De altfel, în raport cu soluţia reţinută de instanţa de recurs, potrivit căreia nu pot fi acordate despăgubirile către recurente în lipsa dovezilor privind valabilitatea poliţei de asigurare şi în afara teritoriului României, nu ar putea fi acceptate nici din această perspectivă, plăţile acestor sume solicitate de recurentă.

Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC U. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 4015 din 14 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - NN

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7529/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs